miercuri, 18 august 2021

Sincronizare, Desfășurare, Dezvăluire

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

2 August 2021 

Sunt Unul. 

Sunt subiecte de luat în considerare și motive pentru care ele sunt necesar de discutat. 

Începeți un moment rapid în istoria rasei voastre; în istoria lui Gaia. Timpul se accelerează. Procesele care nu pot ține pasul cu această accelerare vor fi abandonate. Aceasta este o călătorie la alegere și, totodată, una funcțională. 

Ceea ce veți descoperi pe măsură ce mergeți mai departe este că multe dintre procedurile în care societatea voastră vă cere să vă angajați, nu sunt menite să evolueze împreună cu voi sau să vă asiste. Nu. Ele au fost mai degrabă inventate ca să vă oprească și să înăbușească procesul aflat în desfășurare. 

Desfășurarea are loc ca o deschidere – nu ca o închidere sau o acoperire. 

Lucrurile sunt dezvăluite într-o deschidere. 

Vă așteaptă surprize. 

Se fac descoperiri. 

Uneori lucrurile trebuie să fie desigilate. 

Uneori lucrurile trebuie scoase sau eliminate. Înțelegerea are loc treptat cu o desfășurare. Este o trezire pas cu pas a potențialelor care sunt latente sau au fost ascunse. Vă despachetați vasta extindere a inimii și sunteți martorii luminii voastre dezlănțuite. 

Acest lucru nu este menit să vă șocheze cu forța sa, ci să vă îmbrățișeze în adevăr și să scoată la iveală autenticitatea care așteaptă. Este acolo. Sunteți voi. Întotdeauna ați fost voi. 

Pe măsură ce lucrurile se accelerează, încercați ca mai degrabă să dați drumul decât să vă agățați. Uneori vă țineți prea strâns și asta împiedică progresul. Va trebui făcut un prim pas. Nu puteți zbura dacă insistați să rămâneți în același loc. La un moment dat va trebui să aveți încredere. 

Viteza nu este ceva de care să vă temeți. Este ceva la care să vă adaptați. Pe măsură ce frecvența crește, lucrurile se petrec din ce în ce mai apropiat între ele în ”timpul” liniar. 

Vă dați seama că și frecvența voastră crește. Viteza voastră nu are limită. Doar în acest tărâm fizic 3D astfel de limite sunt percepute, acceptate și respectate. 

Nu și în altă parte. 

Amintiți-vă, asta este un fel de unificare. Mulți dintre voi ați avut vise în care zburați. Sunt alți voi, alte versiuni ale voastre, alte aspecte ale voastre. 

Totul este adevărat. 

Toți sunt tu. 

Lucrurile dispar uneori din această frecvență, deoarece au intrat accidental într-o viteză în care sunt invizibile aici; aici, în acest tărâm 3D. Lucrurile intră și ies din câmpul vostru vizual din același motiv. Uneori percepeți mai multe tărâmuri, în stările de relaxare profundă și de conectare. 

Acestea vor crește acum pentru voi pe măsură ce ”timpul” se accelerează. Zile/ore/minute se apropie tot mai mult între ele dacă le abordați dintr-un mod de gândire care urmărește ceasul. Se pare că nu există ”timp” să vă odihniți sau să încetiniți. 

Vă apropiați de final. 

Și simultan veți începe din nou. 

Nu veți pieri fizic ca să vă schimbați stările de a fi. ”Voi” veți rămâne ”voi” în tot acest timp. Doar că sunteți prezenți mai mulți voi pentru rolul respectiv. Va fi o experimentare completă, o reuniune veselă, un moment îndelung anticipat. 

Pe măsură ce treceți prin aceste zile care urmează, fiți atenți la tot. Întreaga creație poartă mesaje și este o promisiune că dacă percepeți ceva în orice mod – atunci acolo există ceva pentru voi – o lecție, un mesaj, o amintire. Acesta este un moment ca niciunul altul pentru tine dragul meu, om drag. 

Dă drumul și îngăduie. Călătoria va fi mult mai plăcută odată ce o faci. 

Sunteți într-o astfel de desfătare. 

Asta este tot.  

Mulțumesc.



Traducere Monica Poka

Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.