joi, 5 august 2021

Ascendența noastră

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

28 Iulie 2021 

Sunt Unul, Sophia. 

Sunt subiecte care trebuie luate în considerare. Mai trebuie să abordăm subiectul eredității. Ereditatea, așa cum se aplică ea vieții alese. Aleasă în mod special pentru această îmbunătățire a organismului uman în timp ce ocupați un corp uman. Pentru că corpul vostru există ca o componentă de sine stătătoare a voastră. Cel care vă găzduiește, ați putea spune, sufletul în această întrupare. Ați fi diferiți din multe puncte de vedere dacă ați fi ales să ocupați un alt corp. 

Motivul pentru care sunteți unici în această viață, în întreaga Creație, se datorează combinației strămoșilor voștri și, în cele din urmă, a părinților voștri în momentul concepției voastre. Apoi, ați ales un anumit moment în care să intrați în corpul mamei voastre, care este locul în care v-ați format. Ce forțe v-au propulsat să intrați atunci când ați făcut-o? Au fost momente, ore, zile sau săptămâni înainte de naștere? 

Totul contează și se combină ca să vă formeze acum. Această viață. Cea pe care o creați. 

Ce se întâmplă, de fapt, este că ajungeți să semănați cu strămoșii voștri pentru că-i cunoașteți. În multe cazuri, ați trăit cu ei înainte. 

Familiile de suflet pot fi, nu întotdeauna, simțite mult mai asemănătoare familiilor fizice pentru că, de fapt, voi nu ați împărtășit doar o viață, ci mai multe. În familiile fizice sunt sărite generații. Totuși, veți face acest lucru ca grup (tipic). 

Sunt tipare și se simt familiare. 

Sunt lupte și se simt familiare. 

Așa cum se întâmplă adeseori, veți ajunge împreună ca să vă ajutați reciproc. Viețile voastre sunt interconectate în moduri mai complicate și încâlcite decât aș putea eu descrie – fiecare componentă este unică sufletului și relației/înțelegerii ei cu sufletul corespondent. Acesta ar putea fi fratele, sora, mama, tatăl, un bunic. Poate chiar mai ”îndepărtat” de atât. 

Sunt unii dintre voi, mai ales în acest moment, care vă simțiți complet străini de familia voastră de origine. În acest caz s-ar putea ca, practic, să fi ”făcut autostopul” ca să ajungeți unde vă aflați acum. S-ar putea să vă aflați aici pentru o anumită lecție sau/și să o oferiți altcuiva. 

Odată ce o întrupare are loc, familia voastră de origine crește. Este ca și cum ați fi conectați unul cu altul nu numai din memoria sufletului, ci și din memoria corpului.

Să nu pierdeți din vedere acest lucru. 

Sunteți o ființă fizică cu un suflet etern. Ambele au un trecut, o istorie, legături și influențează persoana care deveniți.* 

Vă va fi de folos să vă căutați strămoșii. Au secrete pe care să vi le dezvăluie cu privire la cine sunteți, de ce sunteți capabili și care este motivul pentru care vă aflați acum aici. Sunteți voi unici, dar nu necunoscuți. Sunteți conectați cu toții. Fiecare dintre voi are un scop și generații de strămoși care v-au ajutat să decideți care să fie acel scop. 

Ajutați la transformarea unei lumi. Toate părțile voastre sunt necesare. Toate talentele și abilitățile voastre vă vor ajuta atunci când va sosi momentul. 

Acest lucru este adevărat pentru fiecare corp. 

Acest lucru este adevărat pentru fiecare suflet. 

Ați venit pentru această transformare și ați planificat acest lucru de generații. Este momentul să acceptați tot ceea ce veți deveni. Pentru că până nu vedeți rezultatul final ca pe o posibilitate, cu excepția situației în care o parte din el nu vi l-ați imaginat, visat sau nu-l cunoașteți – nu se va manifesta. 

Această lume nouă nu va fi sperată în existență, ea va fi văzută în formă și creată ca reală de către Maeștri. Acești Maeștri sunt aici. Voi sunteți acești Maeștri. 

Este momentul să acceptați toate părțile trecutului și să priviți cu adevărat viitorul pe care sunteți aici ca să-l aduceți în manifestare. 

A sosit timpul. 

Asta este tot. 

Mulțumesc. 

 

*Egal este ceea ce mi-a venit cel mai puternic în minte. Atât părțile fizice cât și cele sufletești participă în mod egal la cine sunteți voi chiar acum. Familia fizică nu trebuie ignorată sau dată la o parte.


Traducere Monica Poka

Sursa

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.