miercuri, 16 februarie 2022

Atitudinea voastră schimbă lumea

Brenda Hoffman 

Dragilor,

Aveți nevoie să știți despre viața voastră actuală precum și despre viitorul vostru. 

Desigur, așa ceva nu este posibil în acest moment, nu mai mult decât era atunci când ați fost adolescenți întrebându-vă cum ar fi viața voastră de adult. Chiar dacă înainte să intrați pe Pământul 3D știați ce domenii ați vrut să experimentați sau să curățați, nu știați cum se vor derula acele scenarii dorite. 

Acum vă vedeți diferit viitorul, pentru că deși aveți părți pe care doriți să le explorați în această viață, puteți decide care dintre posibilitățile voastre viitoare doriți să le revendicați. 

În viața voastră orientată spre exterior, accesarea sau împlinirea dorințelor premergătoare intrării voastre pe Pământ erau posibilități vagi, bazate pe frică. Puteați experimenta o pierdere financiară ca copil, adult sau vârstnic sau să interacționați cu alții timp de minute sau ani. Nimic nu a fost clar stabilit. 

În noua voastră viață orientată spre interior, combinați mai multe dimensiuni într-o ființă mai completă decât ați experimentat vreodată când ați fost pe pământ. Acest lucru vă limitează posibilitățile în această viață pământească, pentru că sunteți mai concentrați decât în orice altă viață pământească anterioară. 

Această concentrare este așa cu un motiv. Viața voastră actuală pe pământ este dedicată schimbării voastre și a pământului într-o viață orientată spre interior de iubire și bucurie. Așa ceva nu s-ar putea întâmpla dacă v-ați învârti în jurul rețelei lejere a vieților voastre anterioare pe pământ. O rețea concepută să exploreze cea mai mare frică posibilă în cel mai scurt timp cu prezența celei mai mici părți din totalitatea voastră.   

Acum sunteți cu mult mai denși spiritual ajungând în tranziția voastră până în acest punct. Nu mai aveți o gamă largă de posibilități de experimentat. Asta nu o spunem pentru că viața voastră ar fi programată, ci să descriem cât de mult eforturile voastre dedicate au ajuns în sfârșit să fie concretizate după eoni de segmente de vieți care v-au pregătit pentru această viață. 

Așadar, intuiția, vocea voastră interioară vă va dirija fără efort către noul voi. Voi v-ați programat pentru această viață. O programare care nu a ajuns pe deplin să fie fructificată până acum pentru că această viață pământească combină mai mult din totalitatea voastră decât orice altă existență pământească anterioară. 

Aceia dintre voi care se vor întoarce pe Pământ în viețile viitoare vor fi mai puțin concentrați decât acum din diferite motive, și nu în ultimul rând, pentru că viețile voastre viitoare vor fi ca să experimentați ceea ce creați în această viață. 

Nu puteți greși în ceea ce privește direcția sau abordarea. Pentru că noua voastră totalitate este concentrată pe produsul final al iubirii atât față de voi cât și față de Pământ. Această viață nu este o vacanță și nici o curățare personală. Sunteți dedicați întregului în moduri în care nu ați mai fost niciodată înainte pe Pământ. 

În același timp, v-ați fuzionat ființa interioară ca să formați această ființă nouă care știe ce să facă și cum să facă. Decizia voastră acum este în care dintre multele direcții doriți să o luați – oricare dintre ele vă va încheia tranziția în timp ce sunteți pe Pământ în această viață. 

Doriți să experimentați această nouă viață cu ușurință și rapiditate sau printr-o abordare mai șerpuitoare? Asta este alegerea pe care o faceți acum. Nu există corect și nici greșit. Doar o adaptare la nevoile voastre interioare. Chiar dacă rezultatele vor fi aceleași, abordarea și sincronizarea sunt direcționate de voi. 

Unii dintre voi sunteți actori și gânditori rapizi. Alții cugetă mai mult înainte să acționeze. O astfel de procesare este posibil să vă pregătească cel mai bine pentru această tranziție – precum și să vă acceptați noul vostru loc și rol. Din nou, nu este nici corect, nici greșit – este doar abordarea totalității voastre față de unul dintre produsele finale ale tranziției voastre. 

Așa că, unii dintre voi vă descoperiți rapid locul, iar alții sunt un pic mai ezitanți cântărindu-și posibilitățile. Este un pic diferit de cei care-și aleg repede hainele și cei care încearcă multe ținute înainte să se decidă ce doresc să poarte la un eveniment special. 

Ați încheiat cea mai provocatoare parte a tranziției voastre și acum vă gândiți la cele mai captivante elemente ale noului vostru voi. Aveți chef de albastru sau galben, cu modele sau în carouri, sobru sau cu buline? Alegerea voastră va fi perfectă pentru voi deoarece acum lăsați doar bucuria și iubirea să intre în ființa voastră. Orice ce este mai puțin de-atât va fi automat respins. Nu pentru că este rău pentru voi, ci pentru că nu se simte iubitor sau vesel. Aceiași alegere poate fi foarte iubitoare pentru altcineva. 

Spre deosebire de viața voastră orientată spre exterior, ceea ce pentru altcineva este potrivit nu este neapărat potrivit și pentru voi. Cu toate acestea, mulți vor încerca să-și impună abordarea lor asupra voastră într-un sens orientat spre exterior. În trecut, vinovăția, frica, rușinea sau nevoia de a fi acceptați v-au împins să acceptați orice v-au prezentat. Nu mai este cazul. 

Ați devenit un adult nou, cântărind uneori această decizie și acceptând o alta aproape imediat. Deciziile corecte pentru noul voi, nu pentru comunitatea voastră, prietenii, familia sau colegii voștri de muncă. Nu mai sunteți un susținător al ideilor altora. Sunteți conducătorul vostru – și nimeni altcineva. O atitudine care schimbă lumea, o ființă, clipă de clipă. Așa să fie. Amin.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.