duminică, 25 aprilie 2021

Un Mesaj Personal de la Mine

 

Primit de la Ronald Head
 

Un prieten și mentor în care am încredere, unul care este într-un spațiu conștient și care, după părerea mea, ar putea discerne adevărul acestui mesaj, tocmai mi-a trimis pe e-mail acest mesaj. Potrivit propriului meu discernământ, ar fi greșit să neglijez să-l dau mai departe. Știu că funcția de copy-paste a site-ului meu este dezactivată. Dacă doriți să vi se trimită pe e-mail o copie, vă rog să folosiți una dintre formele mele de contact ca să o solicitați și mă voi asigura să primiți una. Textul se află mai jos, vă rog să-i acordați o atenție sinceră. Dați-l mai departe dacă puteți și doriți. Mulțumesc. 

SCHIMBĂ LUMEA!

”DECIDE DACĂ AR TREBUI SĂ NE ARĂTĂM!” 

Cine v-a transmis acest mesaj tradus este irelevant și ar trebui să rămână anonim în mintea voastră. Ceea ce contează este ce veți face cu acest mesaj! 

Fiecare dintre voi dorește să-și exercite liberul arbitru și să experimenteze fericirea. 

Acestea sunt atribute care ne-au fost arătate și la care avem acum acces. Liberul vostru arbitru depinde de cunoașterea pe care o aveți cu privire la propria voastră putere. Fericirea voastră depinde de iubirea pe care o dați și o primiți. 

La fel ca toate rasele conștiente aflate în acest stadiu al progresului, s-ar putea să vă simțiți izolați pe planeta voastră. Această impresie vă face să vă simțiți siguri de destinul vostru. Cu toate acestea, vă aflați pe pragul unor mari tulburări de care doar o minoritate este conștientă. 

Nu este responsabilitatea noastră să vă modificăm vouă viitorul fără ca voi să vi-l alegeți. Considerați acest mesaj ca pe un referendum la nivel mondial! Iar răspunsul vostru ca pe un buletin de vot! 

Cine suntem noi? 

Nici oamenii voștri de știință și nici reprezentanții voștri religioși nu vorbesc în mod unanim despre evenimentele cerești inexplicabile la care omenirea a fost martoră timp de mii de ani. Ca să cunoască adevărul cineva trebuie să se confrunte cu el fără filtrul propriilor credințe, oricât de respectabile ar putea fi acestea. 

Un număr tot mai mare de cercetători anonimi de-ai voștri explorează noi căi ale cunoașterii și se apropie foarte mult de realitate. Astăzi, civilizația voastră este inundată cu un ocean de informații dintre care doar o mică parte, cea mai puțin supărătoare, este difuzată în mod notabil.

Ceea ce în istoria voastră părea ridicol sau improbabil a devenit adeseori posibil, apoi realizabil, mai ales în ultimii cinzeci de ani. Fiți conștienți de faptul că viitorul va fi și mai surprinzător. Veți descoperi ceea ce este cel mai rău precum și ceea ce este cel mai bun. 

La fel ca alte miliarde din această galaxie, suntem creaturi conștiente pe care unii le numesc ”extra-terestre”, chiar dacă realitatea este mai subtilă. Nu există o diferență fundamentală între voi și noi, cu excepția experimentării anumitor etape de evoluție. Ca în orice altă structură organizată și în relațiile noastre interne există ierarhie. A noastră se bazează pe înțelepciunea mai multor rase. Cu aprobarea acestei ierarhii venim la voi. 

La fel ca cei mai mulți dintre voi, suntem în căutarea Ființei Supreme. Prin urmare, noi nu suntem zei sau zei mai mici, ci practic egalii voștri în Frăția Cosmică. Fizic, suntem oarecum diferiți de voi, dar cei mai mulți dintre noi au o formă umanoidă. 

Existența noastră este o realitate, dar majoritatea dintre voi încă nu o percep. Nu suntem simple observații (observatori n.t.), suntem conștiințe exact la fel ca voi. Nu reușiți să ne sesizați pentru că rămânem invizibili simțurilor și instrumentelor voastre de măsură în cea mai mare parte a timpului. 

Dorim să umplem acest gol în acest moment din istoria voastră. Am luat în mod colectiv această decizie, dar asta nu-i destul. Avem nevoie de a voastră. Prin acest mesaj, deveniți factorii de decizie! Voi personal. 

Noi nu avem reprezentanți umani pe Pământ care ar putea să vă ghideze decizia. 

De ce nu suntem vizibili? 

În anumite etape ale evoluției, ”umanitățile” cosmice descoperă noi forme de știință dincolo de controlul aparent al materiei. Dematerializarea și materializarea structurată fac parte dintre ele. Asta este ceea la ce omenirea voastră a ajuns în câteva laboratoare, în strânsă colaborare cu alte creaturi ”extra-terestre” cu prețul unor compromisuri hazardate care vă rămân în mod intenționat ascunse de către unii dintre reprezentanții voștri. 

În afară de obiectele aeriene sau spațiale sau fenomenele cunoscute de către comunitatea voastră științifică, pe care le numiți OZN-uri, există în esență nave spațiale multidimensionale fabricate care aplică aceste capacități. 

Multe ființe umane au fost în contact vizual, auditiv, tactil sau psihic cu astfel de nave, dintre care unele se află sub controlul puterilor oculte care vă ”guvernează”. Lipsa observării voastre se datorează avantajelor remarcabile oferite de starea dematerializată a acestor nave. 

Dacă nu le puteți observa sau vedea, nu puteți crede în existența lor. Înțelegem pe deplin acest lucru. 

Majoritatea acestor observări sunt făcute în mod individual astfel încât să atingă sufletul și să nu modifice nici un sistem organizat. Acest lucru este făcut în mod deliberat de către rasele care vă înconjoară, dar din motive și cu rezultate foarte diferite. 

Pentru ființele multidimensionale negative care joacă un rol în exercitarea puterii în umbra oligarhiei umane, discreția este motivată de voința lor de a-și menține existența și acapararea necunoscute. 

Pentru noi, discreția este motivată de respectarea liberului arbitru uman pe care oamenii îl pot exercita ca să-și gestioneze propriile afaceri astfel încât să poată atinge maturitatea tehnică și spirituală pe cont propriu. Intrarea omenirii în familia civilizațiilor galactice este foarte așteptată. 

Putem apărea în plină zi și să vă ajutăm să obțineți această uniune. N-am făcut-o până acum deoarece prea puțini dintre voi au dorit-o cu adevărat din cauza ignoranței, indiferenței sau fricii și pentru că urgența situației nu a justificat-o. Mulți dintre cei care studiază aparițiile noastre numără luminile în noapte fără să lumineze calea. Adeseori ei gândesc în termeni de obiecte atunci când este vorba, de fapt, de ființe conștiente. 

Cine sunteți voi? 

Sunteți produsul multor tradiții care de-a lungul timpului s-au îmbogățit reciproc prin contribuțiile fiecăruia. Același lucru se aplică și raselor de la suprafața Pământului. Scopul vostru este să vă uniți în ceea ce privește aceste rădăcini ca să duceți la îndeplinire un proiect comun. Aparența culturilor voastre pare să vă țină separați pentru că o substituiți ființei voastre mai profunde. Forma este acum mai importantă decât esența naturii voastre subtile. Pentru puterile actuale, această prevalență a formei constituie zidul de apărare împotriva oricărei forme de primejdie. 

Sunteți chemați să depășiți forma în timp ce o respectați totuși pentru bogăția și frumusețea sa. Înțelegerea conștiinței formei este ceea ce ne face să iubim oamenii în diversitatea lor. Pacea nu înseamnă să nu faci război, ea constă în devenirea a ceea ce sunteți în realitate: o aceiași Fraternitate. 

Ca să înțelegeți acest lucru, numărul soluțiilor pe care le aveți la îndemână scade. Una dintre ele constă în contactul vostru cu o altă rasă care v-ar reflecta imaginea a ceea ce sunteți voi în realitate. 

Care este situația voastră? 

Cu excepția unor rare ocazii, intervențiile noastre au avut întotdeauna o foarte mică incidență asupra capacității voastre de a lua decizii colective și individuale cu privire la propriul viitor. Acest lucru este motivat de cunoașterea noastră a mecanismelor voastre psihologice profunde. 

Am ajuns la concluzia că libertatea este construită în fiecare zi pe măsură ce o ființă devine conștientă de ea însăși și de mediul ei, eliberându-se progresiv de constrângeri și inerții, oricare ar fi acestea. În ciuda numeroaselor conștiințe umane curajoase și dispuse, aceste inerții sunt menținute artificial pentru profitul unei puteri centralizatoare în creștere. 

Până de curând, omenirea a trăit un control satisfăcător asupra deciziilor sale. Dar, își pierde din ce în ce mai mult controlul asupra propriei sorți din cauza folosirii crescânde a tehnologiilor avansate, ale căror consecințe letale asupra ecosistemelor pământești și umane devin ireversibile. Încet, dar sigur vă pierdeți extraordinara capacitate de-a face viața dezirabilă. Rezistența voastră va fi scăzută în mod artificial, independent de propria voastră voință. Există astfel de tehnologii care vă afectează atât corpul, cât și mintea. Astfel de planuri sunt puse deja în aplicare. 

Acest lucru poate fi schimbat atâta timp cât vă păstrați această putere creatoare în voi, chiar și-atunci când ea conviețuiește cu intențiile întunecate ale potențialilor voștri lorzi. Acesta este motivul pentru care rămânem invizibili. Această putere individuală este sortită dispariției dacă o reacție colectivă de mare amploare nu are loc. Perioada care urmează este cea a rupturii, oricare ar fi asta. 

Dar ar trebui să așteptați până în ultima clipă ca să găsiți soluții? Ar trebui să anticipați sau să îndurați durere? 

Istoria voastră nu a încetat niciodată să fie marcată de întâlniri între popoare care s-au descoperit unele pe altele în condiții care au fost deseori conflictuale. Aproape întotdeauna cuceririle s-au petrecut în detrimentul altora. Pământul a devenit acum un sat în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, dar totuși conflictele persistă și amenințările de tot felul se agravează ca durată și intensitate. 

O ființă Umană ca individ, având totuși multe capacități potențiale, nu le poate exercita cu demnitate. Acesta este cazul majorității dintre voi din motive care sunt în esență geopolitice. Sunteți câteva miliarde. Educația copiilor voștri și condițiile voastre de viață, precum și condițiile multor animale și mult din viața vegetală se află la cheremul câtorva reprezentanți politici, financiari, militari și religioși. 

Gândurile și credințele vă sunt modelate după interese partizane ca să vă transforme în sclavi oferindu-vă în același timp sentimentul că voi dețineți controlul asupra destinului vostru, lucru care este în esență realitatea. 

Dar este cale lungă între o dorință și un fapt când adevăratele reguli ale jocului nu vă sunt cunoscute. De data asta, nu voi sunteți cuceritorul. Informarea părtinitoare este o strategie milenară pentru ființele umane. Introducerea gândurilor, emoțiilor sau a unor organisme care nu vă aparțin prin intermediul tehnologiilor ad hoc este o strategie chiar și mai veche.

Minunatele oportunități ale progresului sunt aproape de mari amenințări subduale și de distrugere. Aceste pericole și oportunități există acum. Cu toate acestea, voi puteți percepe doar ceea ce vi se arată. Sfârșitul resurselor naturale este programat în timp ce nici un proiect colectiv pe termen lung nu a fost lansat. 

Mecanismele de epuizare a ecosistemelor au depășit limitele ireversibile. Lipsa resurselor și distribuirea lor nedreaptă – resurse al căror preț de intrare va crește zi de zi – vor duce la lupte fratricide pe scară largă,  chiar și în inima orașelor și satelor voastre. 

Ura crește, dar asta face și iubirea. Asta este ceea ce vă menține încrezători în capacitatea voastră de a găsi soluții. Masa critică este însă insuficientă și o muncă de sabotaj este inteligent desfășurată. Comportamentele umane, formate din vechile obiceiuri și instruiri, au o așa inerție încât această perspectivă vă duce în impas. Voi le încredințați aceste probleme reprezentanților, a căror conștiință și bunăstare comună se topește încet în fața intereselor corporatiste, cu acele dificultăți. Întotdeauna dezbaterile au loc pe formă, rareori pe conținut. 

Chiar în momentul în care să se treacă la acțiune, întârzierile se vor acumula până în punctul în care va trebui să vă supuneți în loc să alegeți. Acesta este motivul pentru care, mai mult decât oricând în istoria voastră, deciziile voastre de astăzi vor avea un impact direct și semnificativ asupra supraviețuirii voastre de mâine. 

Ce eveniment ar putea modifica radical această inerție care este tipică oricărei civilizații? De unde va veni o conștientizare colectivă unificatoare care va opri această cursă oarbă înainte? 

Triburile, populațiile și națiunile umane întotdeauna s-au unit și au interacționat între ele. Confruntate cu amenințările care afectează familia umană, poate că este momentul ca o interacțiune mai mare să aibă loc. 

Un mare tăvălug (un val imens care pare să se năpustească asupra țărmului) este pe punctul să-și facă apariția. Acesta conține aspecte foarte pozitive, dar și aspecte foarte negative. 

Cine sunt ”terții”? 

Sunt două căi de-a stabili un contact cosmic cu o altă civilizație: prin reprezentanții permanenți ai acesteia sau în mod direct cu indivizi fără nici o deosebire. Prima modalitate implică lupte de interese, a doua modalitate aduce conștientizare. 

Prima modalitate a fost aleasă de un grup de rase motivate de menținerea omenirii în sclavie, controlând prin asta resursele Pământului, fondul genetic și energia emoțională umană. 

A doua modalitate a fost aleasă de un grup de rase aliate cauzei în serviciul Spiritului. Noi, la rândul nostru, am subscris acestei cauze și ne-am prezentat acum câțiva ani reprezentanților puterii umane care ne-au refuzat mâna întinsă sub pretextul unor interese incompatibile cu viziunea lor strategică. 

Acesta este motivul pentru care oamenii trebuie să facă singuri, individual, această alegere, fără intervenția vreunui reprezentant. Ceea ce le-am propus în trecut celor despre care credeam că sunt în măsură să contribuie la fericirea voastră, vă propunem acum … vouă! 

Cei mai mulți dintre voi ignoră faptul că creaturi non-umane au luat parte la exercitarea acestor puteri centralizatoare fără să fie nici suspectate, nici accesibile simțurilor voastre. Acest lucru este atât de adevărat încât aproape că, în mod subtil, au preluat controlul. Ele nu trebuie să fie neapărat prezente în planul vostru material și tocmai acest lucru le-ar putea face extrem de eficiente și înfricoșătoare în viitorul apropiat. 

Cu toate acestea, fiți conștienți de faptul că un mare număr dintre reprezentanții voștri luptă împotriva acestui pericol! Fiți conștienți de faptul că nu toate răpirile (de către extratereștri n.t.) sunt făcute împotriva voastră. Este dificil de recunoscut adevărul! 

Cum ați putea în astfel de condiții să vă exercitați liberul arbitru când acesta este atât de manipulat? De ce sunteți cu adevărat liberi? 

Pacea și unificarea popoarelor voastre ar fi primul pas către armonia cu alte civilizații decât a voastră. Asta este exact ceea ce cu orice preț vor să evite cei care vă manipulează din culise pentru că prin divizarea voastră, ei domnesc! Ei domnesc și asupra celor care vă guvernează. Puterea le vine din capacitatea lor de a distila neîncrederea și frica în voi. Asta dăunează considerabil însăși naturii voastre cosmice. 

Acest mesaj nu ar prezenta interes dacă tutoratul acestor manipulatori nu ar fi ajuns la apogeu și planurile lor înșelătoare și ucigașe nu ar ajunge la materializare în câțiva ani de-acum încolo. Termenele lor se apropie și omenirea va îndura chinuri fără precedent în următoarele zece cicluri. 

Ca să vă apărați împotriva acestei agresiuni care nu are un chip, este nevoie ca măcar să aveți suficiente informații care să vă ducă la soluție. Așa cum este cazul și cu oamenii, rezistență există și în rândul acelor rase dominante. Din nou, aspectul nu va fi suficient să deosebiți dominatorul de aliat. În actuala voastră stare psihică este extrem de dificil să faceți deosebire între ei. În plus față de intuiția voastră, atunci când va sosi momentul, va fi necesară instruirea voastră. 

Conștienți fiind de valoarea neprețuită a liberului vostru arbitru, vă invităm la o alternativă. 

Ce putem oferi? 

Vă putem oferi o viziune mai holistică asupra universului și a vieții. Interacțiuni constructive, experimentarea unor relații corecte și frățești, cunoștințe tehnice eliberatoare, eradicarea suferinței, exercitarea controlată a puterilor individuale, accesul la noi forme de energie și, în cele din urmă, o mai bună înțelegere a conștiinței. 

Nu vă putem ajuta să vă depășiți fricile individuale și colective sau să vă aducem legi pe care voi nu le-ați fi ales, lucrul asupra propriilor voastre sine, efortul colectiv și individual să construiți lumea pe care o doriți, spiritul căutării de ceruri noi. 

Ce am primi? 

Dacă ați decide ca un astfel de contract să aibă loc, ne-am bucura de protejarea echilibrului fratern în această regiune a universului, schimburi diplomatice fructuoase și Bucuria intensă de-a ști că sunteți uniți să împliniți ceea de ce sunteți capabili. Sentimentul de Bucurie are mare căutare în Univers pentru că energia sa este divină. 

Care este întrebarea pe care v-o punem? 

DORIȚI SĂ NE ARĂTĂM? 

Cum puteți răspunde la această întrebare? 

Adevărul sufletului poate fi citit prin telepatie. Trebuie doar să vă puneți clar această întrebare și să vă dați răspunsul atât de clar, pe cont propriu sau într-un grup, pe cât doriți. Să fiți în inima unui oraș sau în mijlocul deșertului nu influențează eficiența răspunsului vostru, DA sau NU, IMEDIAT DUPĂ CE V-AȚI PUS ÎNTREBAREA! Faceți-o ca și cum ați vorbi cu voi înșivă, dar gândindu-vă la mesaj. 

Aceasta este o întrebare universală și aceste câteva cuvinte simple, plasate în contextul lor, au o semnificație puternică. N-ar trebui să lăsați ezitarea să vă apară în cale. De-asta ar trebui să chibzuiți calm la asta, cu toată conștiința. Ca să vă asociați perfect răspunsul cu întrebarea, este recomandabil să răspundeți imediat după o altă citire a mesajului. 

Nu vă grăbiți să răspundeți. Respirați și lăsați-vă puterea propriului liber arbitru să vă pătrundă. Fiți mândri de ceea ce sunteți! Problemele pe care s-ar putea să le aveți, vă slăbesc. Uitați de ele câteva minute ca să fiți voi înșivă. Simțiți forța care izvorăște în voi. Sunteți stăpâni pe voi înșivă! 

Un singur gând, un singur răspuns vă poate schimba drastic viitorul apropiat, într-un fel sau altul. 

Decizia voastră individuală să vă întrebați sinele interior dacă să apărem în planul vostru material și în plină zi, este prețioasă și esențială pentru noi. 

Chiar dacă puteți alege modul care vi se potrivește cel mai bine, ritualurile sunt în esență inutile. O cerere sinceră făcută din inimă și propria voință va fi întotdeauna percepută de aceia dintre noi cărora le este trimisă. 

În cabina voastră privată de votare a voinței voastre secrete, veți determina viitorul. 

Care este efectul de pârghie? 

Această decizie ar trebui luată de cei mai mulți dintre voi, chiar dacă ar putea părea o minoritate. Este recomandat să răspândiți acest mesaj, în toate modurile imaginabile, în cât mai multe limbi posibil, celor din jurul vostru, fie că par sau nu receptivi față de această nouă viziune asupra viitorului. 

Faceți-o folosind un ton umoristic sau în derâdere, dacă asta vă poate ajuta. Puteți să vă amuzați în mod deschis și public pe seama ei dacă asta vă face să vă simțiți mai confortabil, dar nu fiți indiferenți pentru că cel puțin vă veți fi exercitat liberul arbitru. 

Uitați de falșii profeți și de credințele care v-au fost transmise în ceea ce ne privește. Această cerere este una dintre cele mai intime cereri care vă pot fi adresate. 

Luarea unei decizii de unul singur, ca individ, este dreptul precum și responsabilitatea voastră. 

Pasivitatea duce doar la absența libertății. În mod similar, indecizia nu este niciodată eficientă. Dacă vreți cu adevărat să vă agățați de credințele voastre, ceea ce înțelegem, atunci spuneți NU. Dacă nu știți ce să alegeți, nu spuneți DA din pură curiozitate. Acesta nu este un spectacol, aceasta este viața reală de zi cu zi, NOI SUNTEM VII! Și trăim! 

Istoria voastră are multe episoade în care bărbați și femei hotărâte au reușit să influențeze firul evenimentelor în ciuda numărului lor mic. 

La fel cum un număr mic este suficient să preia vremelnic puterea pe Pământ și să influențeze viitorul majorității, un număr mic dintre voi vă poate schimba radical destinul ca răspuns la impotența în fața unei atât de mari inerții și obstacole! Puteți ușura nașterea omenirii în Frăție. 

Unul dintre gânditorii voștri a spus odată ”Dați-mi un punct de sprijin și voi ridica Pământul.” 

Răspândirea acestui mesaj va fi apoi punctul de sprijin care va trebui întărit, noi vom fi pârghia lungă de ani-lumină, voi veți fi meseriașii care … vor ridica Pământul ca o consecință a apariției noastre. 

Care ar fi consecințele unei decizii pozitive? 

Pentru noi, consecința imediată a unei decizii colective favorabile ar fi materializarea multor nave pe cerul vostru și pe Pământ. 

Pentru voi efectul direct ar fi abandonarea rapidă a multor certitudini și credințe. 

Un simplu contact vizual concludent ar avea repercursiuni uriașe asupra viitorului vostru. Multe cunoștințe ar fi modificate pentru totdeauna. Organizarea societăților voastre ar fi profund ridicată pentru totdeauna, în toate domeniile de activitate. Puterea ar deveni individuală pentru că ați vedea cu ochii voștri că existăm. Concret, v-ați schimba scara valorilor! 

Pentru noi cel mai important lucru este că omenirea ar forma o singură familie în fața acestui ”necunoscut” pe care noi l-am reprezenta. 

Pericolul s-ar topi încet din casele voastre pentru că i-ați forța indirect pe cei nedoriți, cei pe care-i numim ”terții”, să se arate și să dispară. Ați purta cu toții același nume și ați avea aceleași rădăcini: Omenirea! 

Mai târziu, schimburi pașnice și pline de respect ar fi posibile dacă asta ar fi dorința voastră. Deocamdată, cel flămând nu poate zâmbi, cel care este fricos nu ne poate întâmpina cu bucurie. Suntem triști să vedem bărbați, femei, copii suferind în asemenea hal în trupul și în inimile lor când poartă așa o lumină interioară. 

Această lumină poate fi viitorul vostru. Relațiile dintre noi ar putea fi progresive. 

Ar avea loc în mai multe etape de mai mulți ani sau decenii: apariția demonstrativă a navelor noastre, apariția fizică alături de ființe umane, colaborarea în evoluția voastră tehnică și spirituală, descoperirea unor părți ale galaxiei. 

De fiecare dată v-ar fi oferite alegeri noi. Ați decide apoi voi singuri să treceți prin noi etape dacă credeți că sunt necesare bunăstării voastre interioare și exterioare. Nici o interferență nu ar fi decisă unilateral. Am pleca de îndată ce voi ați dori în mod colectiv să o facem. 

În funcție de viteza de răspândire a mesajului peste tot în lume, câteva săptămâni sau chiar câteva luni vor fi necesare înainte de ”marea noastră apariție”, dacă aceasta este decizia luată de majoritatea celor care și-au folosit capacitatea de-a alege și dacă acest mesaj primește susținerea necesară. 

Principala diferență dintre rugăciunile voastre zilnice către entități de o natură strict spirituală și actuala voastră decizie este extrem de simplă: 

Noi suntem echipați tehnic să ne materializăm! 

De ce o astfel de dilemă istorică? 

Știm că ”străinii” sunt considerați drept dușmani atâta timp cât ei reprezintă ”necunoscutul”. Într-o primă etapă, emoția pe care apariția noastră o va genera vă va consolida relațiile la scară mondială. 

Cum ați putea ști dacă apariția noastră este consecința alegerii voastre colective? Pentru simplul motiv că altfel am fi fost deja acolo de multă vreme la nivelul vostru de existență! Dacă nu suntem încă acolo, este pentru că nu ați luat încă o astfel de decizie în mod explicit. 

Unii dintre voi s-ar putea gândi că v-am face să credeți într-o alegere voită de-a voastră ca să ne legitimăm sosirea, deși acest lucru nu ar fi adevărat. Ce interes ar trebui să avem să vă oferim în mod deschis ceea la ce n-ați primit încă nici un acces, în beneficiul celor mai mulți dintre voi? 

Cum ați putea fi siguri de faptul că asta nu este încă o manevră subtilă a ”terților” ca să vă înrobească și mai mult? Pentru că întotdeauna cineva se luptă mult mai eficient împotriva a ceva ce este identificat decât contrariul. Nu este terorismul care vă roade un exemplu evident? 

Oricum, voi sunteți singurul judecător în inima și în sufletul vostru! Orice alegeți, ar fi respectabil și respectat! În absența reprezentanților umani care, potențial, ar putea să vă ducă în eroare, ignorați totul despre noi precum și despre cei care vă manipulează fără consimțământul vostru. 

In situația voastră, principiul precauției care constă în a nu încerca să ne descoperiți, nu mai prevalează. Sunteți deja în cutia Pandorei pe care ”terții” au creat-o în jurul vostru. Oricare ar fi decizia voastră, va trebui să ieșiți din ea. 

În fața unei asemenea dileme, a unei ignorări față de o alta, trebuie să întrebați intuiția. Vreți să ne vedeți cu ochii voștri sau pur și simplu să credeți ceea ce vă spun gânditorii voștri? Asta este adevărata întrebare! 

După mii de ani, într-o zi, această alegere va fi inevitabilă: alegerea între două necunoscute. 

De ce să răspândiți un astfel de mesaj între voi? 

Traduceți și răspândiți acest mesaj pe scară largă. Această acțiune vă va afecta viitorul într-un mod istoric și ireversibil la scară de milenii, altfel, va fi amânat pentru o nouă oportunitate de-a alege câțiva ani mai târziu, cel puțin o generație, dacă poate supraviețui. 

Dacă nu alegeți, înseamnă să vă supuneți alegerii altor oameni. Neinformarea altora prezintă riscul de-a obține rezultatul contrar așteptărilor. Indiferența înseamnă renunțarea la liberul arbitru. 

Este vorba despre viitorul vostru. Este vorba despre evoluția voastră. 

Este posibil ca această invitație să nu primească aprobarea voastră colectivă și, din cauza lipsei de informare, nu va fi luată în considerare. Cu toate acestea, nici o dorință individuală nu este ignorată în Univers. 

Imaginați-vă sosirea noastră mâine. Mii de nave. Un șoc cultural unic în istoria omenirii de astăzi. Atunci va fi prea târziu să regretați că n-ați făcut o alegere și răspândit mesajul pentru că această descoperire va fi ireversibilă. Insistăm să nu vă grăbiți, ci să vă gândiți la asta! Și să decideți! 

Marea mas-media nu va fi neapărat interesată în răspândirea acestui mesaj. Prin urmare, este sarcina voastră, ca o ființă anonimă, dar gânditoare și extraordinar de iubitoare, să îl transmiteți. 

Sunteți totuși arhitecții propriului vostru destin … 

”DORIȚI SĂ NE ARĂTĂM?”

 

Traducere Monica Poka  

link catre articolul original

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Visul Adevărului – Partea 2-a

Saint Germain prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări și iubire, eu, Saint Germain, îmi extind vibrațiile adevărului, vibrațiile mele ale iubirii și magiei înspre voi în timp ce astăzi voi continua discuția noastră despre Visul Adevărului. În partea întâia v-am invitat să fiți conștienți de vibrația adevărului în voi și în jurul vostru, contemplând care este adevărul vostru. Sentimentele și gândurile pe care le experimentați, realitatea și legătura voastră cu Creatorul vă influențează experimentarea adevărului vostru. Am vorbit despre Visul Adevărului în ființa voastră venit din sufletul vostru, grupul vostru de suflet și Creator. Acesta a fost ca ceva să se manifeste pentru voi înșivă sau pentru Pământ, pentru realitate sau pentru ascensiune. V-am invitat să vă întrebați, să vă descoperiți Visul Adevărului vostru și făcând acest lucru să descoperiți că în ființa voastră pot exista mai multe vise. V-am invitat sufletul, grupul de suflet, ghizii, pe Creator să vă energizeze și amplifice Visul Adevărului. Am afirmat că Visul Adevărului vostru a fost o linie directoare a ceea ce sufletul vostru a dorit sau dorește ca voi să experimentați pe Pământ în această viață. 

Curcubeul Adevărului 

În timp ce continuăm acest proces poate că v-ați descoperit unul sau mai multe dintre Visele Adevărului vostru. Poate Visul Adevărului vostru se simte a fi imposibil, vă trezește frică sau poate îl simțiți inspirator și iluminator. Oricare este Visul Adevărului vostru, eu, Saint Germain, doresc să vă invit să vă conectați cu Curcubeul Adevărului. Curcubeul Adevărului este un spectru de lumină, un spectru de frecvențe și vibrații născute din Creator. Acest spectru de lumină provine din însăși miezul Creatorului, este o exprimare multi-dimensională, multi-fațetată a Adevărului. Este adevărul Creatorului atât de expansiv, atât de nelimitat cât vă puteți imagina și mult mai mult. Este o vibrație care conține totul, tot ceea ce vă puteți imagina că este adevărul Creatorului, care deține înțelepciune și înțelegere precum și iluminare și perspective, dar și lucruri care să se manifeste și să fie experimentate. Vă invit să descărcați în ființa voastră și să vă reconectați conștient ființa cu Curcubeul Adevărului al Creatorului. Puteți ca pur și simplu să vă dați voie să stați liniștiți respirând profund, să închideți ochii dacă doriți și pur și simplu să repetați în minte: 

”Eu sunt o exprimare a Adevărului Creatorului. 

Eu sunt conectată cu Curcubeul Adevărului al Creatorului.” 

Dați-vă voie să repetați aceste afirmații, să le experimentați atât cât doriți și apoi să le schimbați. 

”Eu sunt Curcubeul Adevărului al Creatorului și exprim acest lucru acum.” 

Imaginați-vă, simțiți, conștientizați lumina curcubeu curgând peste și prin ființa voastră, intrând în fiecare celulă, în fiecare aspect al ființei voastre, radiind, pulsând din ființa voastră. Umpleți-vă cu această lumină curcubeu, umpleți Pământul, umpleți omenirea, umpleți toate ființele, cerul, fiecare părticică cu lumina curcubeu. Apoi dați-vă voie să repetați: 

”În prezența Creatorului eu sunt Adevărul.” 

Dați-vă voie să vă conectați adânc în ființa voastră cu vibrația adevărului care într-adevăr pulsează, crește și este împuternicită în ființa voastră. 

Apoi amintiți-vă Visul vostru al Adevărului. Se mai simte a fi potrivit, se mai simte necesar? Dacă da, atunci cereți-i Curcubeului Adevărului să vă energizeze, să vă amplifice și mărească Visul Adevărului aducându-l în manifestare. Dacă nu se mai simte ca potrivit, schimbați-l, conectați-vă mai profund și invitați-vă să descoperiți ceva diferit. 

Curcubeul Adevărului nu este cele 12 Raze ale Luminii sau cele 22 de Raze ale Luminii, este un spectru unic din miezul Creatorului. Dați-vă voie să lucrați îndeaproape cu Curcubeul Adevărului. 

Eu, Saint Germain, doresc să vă vorbesc despre ceea ce vă face o ființă a Adevărului, este ceva ce doresc să contemplați și să experimentați în realitatea voastră. 

Ce vă face o ființă a Adevărului? 

Dacă eu, Saint Germain, aș fi invitat să răspund la această întrebare, aș vorbi timp de multe zile de-ale voastre despre ceea ce vă face să fiți o ființă a Adevărului. Cu toate acestea, asta este o întrebare pe care voi să o explorați și să o înțelegeți pentru că este un mod de-a elibera toate granițele, limitările, blocajele și bagajele care vă împiedică să fiți un far și o exprimare a adevărului, să trăiți o realitate a adevărului. Când contemplați ce vă face cu adevărat o ființă a adevărului, atunci veți da drumul la tot, devenind acea ființă a Adevărului. Este atât de important să contemplați și să examinați această întrebare și răspunsurile voastre din atât de multe perspective și unghiuri de vedere diferite deoarece vă ajută să vă descoperiți pe voi înșivă, cum vă vedeți și cum sunteți o ființă a adevărului. 

Ce este o ființă? Ce este adevărul? Cum se manifestă asta? Cum vi se va părea atunci când veți trăi pe Pământ ca o ființă a adevărului? Ce veți face? Ce veți experimenta? Cum veți interacționa cu alții pe Pământ? Cum veți aduce vindecare? Cum veți aduce înțelepciune? Cum veți fi? Cum veți fi în prezența Creatorului, cu prezența Creatorului ca o întrupare și exprimare a Creatorului? În multe privințe v-am dat răspunsul chiar la sfârșitul interogării mele. 

Este o călătorie pe care să o explorați și să o înțelegeți; prin explorarea, înțelegerea și interpretarea personală veți crea o libertate în voi, o libertate de exprimare a adevărului vostru. Acest lucru este acum esențial pe Pământ, nu doar pentru că este esențial ca voi să trăiți și să fiți ca o ființă a Creatorului pe Pământ. Este, de asemenea, esențial ca voi să-l exprimați pe Creator ca să-l inspirați pe Creator și în alții, ridicând astfel vibrația Pământului. Veți crea atât de multe transformări, procese de vindecare și diferite lucruri care poate doar în cele mai sălbatice vise ale voastre există, lucruri pe care le doriți se vor manifesta și vor fi experiența voastră pe Pământ. Nu numai pentru voi înșivă, ci și pentru alții. 

Când vă întrebați ce vă face o ființă a adevărului s-ar putea să descoperiți că întrebarea și răspunsul se modifică și se schimbă pe măsură ce o explorați, creând întrebări noi, parcurgând astfel o cale a ascensiunii de explorare a adevărului. Vă conectați cu însăși esența Creatorului ceea ce este atât de important pentru ascensiunea voastră și pentru lume. Desigur, este extrem de vindecătoare și nu vă dau eu răspunsurile pentru că este călătoria voastră. Sunt aici să vă susțin, ghidez și asist în orice mod doriți. Acum este momentul să creăm vise, speranțe și dorințe pe Pământ ca voi și toți să le experimentați. Este important ca toți să faceți acest lucru, să creați o imagine mai vastă a perfecțiunii Creatorului. Putem recunoaște perfecțiunea Creatorului ca bucurie, iubire și pace. Prin acest proces voi creați împreună cu alții o nouă lume, un nou Pământ și un nou proces de ascensiune, dezvoltare și adevăr. 

Eu, Saint Germain, sunt prezent să vă susțin la fiecare pas. 

Vă mulțumesc; vă onorez.


Eu sunt Saint Germain.


Traducere Monica Poka

link catre articolul original

marți, 20 aprilie 2021

Câteva vești bune

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

19 Aprilie 2021

Ora 4:30 AM 

Sunt Unul. 

Lucrurile s-au întâmplat. Aceste lucruri merită acum menționate. Vă va ajuta să dați un sens anunțurilor pe care le veți auzi și activităților care vor avea loc ca urmare a acestor anunțuri. Nu vi se va spune adevărul. Nu vi se va spune tot ce s-a întâmplat. 

A avut loc o schimbare la comandă, o răsturnare. Aceasta este o referire la comanda absolută în/a locuri și părți nevăzute de voi. Este o referire la controlorii ascunși. Cei întunecați, cei care au deținut elementele de control pe planeta voastră, și-au abandonat, în cea mai mare parte, posturile. 

Într-o foarte mare măsură, au fost alungați. Pe de altă parte, numărul lor a fost redus în asemenea măsură încât este prea mic ca să dețină vreo putere, la fel a acelor indivizi care nu dețin nici o autoritate sau imaginație pentru putere. 

Cei nou veniți la putere sunt oameni. Nu se află în toate locurile care au fost comandate înainte de cei întunecați. Unele dintre acestea (locuri) au fost lăsate vacante doar. Ceea ce înseamnă că acest lucru poate fi echivalat cu o navă care zboară/călătorește cu viteză maximă fără să aibă un căpitan sau un avion aflat în plin zbor fără pilot. 

Pentru un astfel de scenariu au fost stabilite anumite proceduri automate. Ele sunt destinate să fie măsuri temporare, măsuri provizorii care să mențină în funcțiune lucrurile până în momentul în care cineva a revenit la conducere. 

Nu va reveni nimeni în acele locuri abandonate. 

În cazurile în care pe/în acele locuri sunt oameni, nici ei nu vor rămâne multă vreme pentru că nu există nici o competență sau instrucțiune pentru un astfel de scenariu. Ca să rezum ce înseamnă acest lucru, dați-mi voie să vă spun că preluarea ostilă a omenirii a eșuat. Omenirea a câștigat. 

Suficient de multă lumină și adevăr au apărut din rândul rasei umane ca să covârșească întunericul. 

Acest lucru nu înseamnă că veți vedea imediat fluturate steaguri de predare sau o schimbare vizuală a puterii. Nu. 

Totuși, rapid acum, sunteți pe cale să asistați la eșecul sistemic al fiecărui efort extrem de control și la prăbușirea controlului sistemic în fiecare aspect al lumii voastre. Lucrurile vor fi dezlegate relativ repede acum în societatea voastră. Aceia dintre voi care sunteți conștienți de agenda ascunsă – veți fi martori la anunțarea publică a acelor lucruri pe care voi le știți precum și a unor lucruri pe care nu le-ați știut. 

Veți vedea dizolvarea situațiilor care păreau de neoprit. Lucruri care includ controlul corporativ, manevrarea politică, monopolurile medicale și supra-extinderea guvernelor. Veți observa că unele lucruri pur și simplu se opresc. Veți observa că altele nu arată sau nu sună la fel. Vor exista scurgeri de informații/fapte care vor explica o parte din ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat. În multe cazuri lucrurile vor părea haotice. 

Ceea ce va fi foarte vizibil sunt jucătorii. Cu cei întunecați plecați, cei rămași sunt oamenii. Eforturile lor vor deveni transparente în curând. Adică, veți vedea cine pentru ce ”parte” a lucrat. Mulți, mulți dintre cei care au lucrat, de fapt, în folosul omenirii, păreau totuși să fie împotriva rasei. Vor schimba direcția fie subtil, fie într-un mod foarte evident. Va fi foarte derutant.   

Ceea ce se întâmplă repede acum este că, cu cei întunecați plecați, oamenii rămași la conducere vor face un ultim efort să mențină controlul și siguranța imaginată de ei. 

Va exista cu siguranță un eveniment de vreun fel, care va fi destul de vizibil. 

Ați observat recent numărul mare de trăgători. Sunt unele dintre acele evenimente de tipul ”alarme false” instigate de către cei care se imaginează ca fiind responsabili în acest moment. Toate evenimentele care au loc acum, în orice mod public, sunt menite să vă țină în frică. Scopul să vă țină în frică este să nu puneți întrebări. 

Oricum puneți întrebări și sunteți aproape indiferenți la știrile care apar despre ”trăgători”, deoarece sunt atât de multe în ultima vreme. 

Ce este adevărat? 

Obiectivele și motivele reale pentru evenimente și acțiuni sunt pe cale să fie dezvăluite. Pentru că nimeni nu este lăsat la cârmă, va părea haotic pentru o vreme. 

Apoi încep dezvăluirile. 

Odată ce încep, veți avea sentimentul că o schimbare a avut loc. Într-adevăr, cei care poartă ”pălăriile albe” vor deține controlul în acel moment. Veți vedea multe întâmplări, anunțuri și schimbări ciudate și neobișnuite. Veți fi martori la câteva ”ultime suflări”. 

Veți observa, într-un mod foarte evident, care sunt oamenii care sunt interesați doar de binele lor personal și care sunt interesați să ajute omenirea. Aceste lucruri se vor învârti în jurul banilor și a puterii. Vor arăta ca eforturi extreme de control și manipulare. Există oameni care sunt băgați atât de adânc în asta încât nu văd pentru ei o altă posibilitate decât ”mai mult”. Acestea au devenit eforturi clonate ale celor întunecați, cu o agendă identică. 

Nici unul dintre aceste eforturi nu va avea succes. Totuși, drama descoperirii lor și oprirea lor, trebuie să fie jucate pe scena voastră 3D. În principal mâini militare și guvernamentale vor orchestra acum preluarea și curățarea. 

Vor fi necesare capete cu o gândire la rece și lumină directă. 

Eforturile voastre ca suport energetic și de vizualizare sunt cele mai importante și necesare. Acestea sunt cele care vor oferi un sentiment de calm și pace noii realități pe care o construiți. Nu vă îndoiți de eforturile voastre în această direcție, indiferent de modul în care public lucrurile ”arată”. Veți asista public la unele lucruri. Nu la toate. 

Vor fi dezvăluite suficient de multe ca să avertizeze omenirea în ceea ce privește adevărul și schimbarea. În cele din urmă vor apărea în întregime. 

Este o situație fluidă și modificări sunt aduse procesului în mod regulat. Este în așa fel ajustat încât succesul să fie asigurat. Puteți fi siguri de acest lucru.

Așadar, este nevoie încă de răbdare. 

Să cunoașteți adevărul, în timp ce vizualizați ceea ce vă doriți cel mai mult pentru omenire, va fi extrem de util acum. 

Aceasta a devenit o operațiune umană. 

Prin urmare, este deschisă unei susțineri suplimentare venite de dincolo de planetă.

Lucrurile ar putea deveni foarte interesante pe această scenă. Asta rămâne de văzut și este un subiect pentru o altă zi. Pentru astăzi, să știți că cei întunecați au plecat. Acesta este un motiv de sărbătoare. 

Veți vedea acum, lucrurile se desfășoară rapid și vor fi dezvăluite. Este un moment foarte incitant și unul care nu s-a mai întâmplat niciodată. 

Felicitări, oameni dragi. Ați preluat controlul lumii voastre. 

Asta este tot pentru acum.

Mulțumesc.

 

 

 

 Traducere Monica Poka

Sursa

luni, 19 aprilie 2021

Visul Adevărului – Partea 1-a

Saint Germain prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări și iubire, eu, Saint Germain, extind acum spre voi. Este o onoare să fiu în prezența voastră astăzi. Aduc magia, iubirea și adevărul Creatorului să le revărs asupra voastră ca să vă susțină în actuala voastră existență pe Pământ. Vă îmbarcați în cel mai frumos proces de ascensiune; totul înflorește în acest moment și este întrupat adânc în ființa voastră. Este un moment în care să fiți conștienți de tot ceea ce are loc în ființa voastră, în jurul vostru și legat de calea voastră spirituală. Noi, Maeștrii Ascensionați, dorim să vă ajutăm să faceți acest lucru. În realitatea voastră de zi cu zi încurajați-vă prin gândurile voastre să fiți conștienți și atenți la tot ceea ce se petrece în ființa voastră și în jurul vostru. 

Eu, Saint Germain, doresc să vorbesc cu voi despre energia adevărului, adevărul este un cuvânt atât de extins. Adevărul este și poate descrie ceva care este general și, totuși, ca ființă spirituală care vă urmați calea ascensiunii pe Pământ, adevărul este ceva care este remarcabil de aproape de inima și sufletul vostru și foarte semnificativ pentru voi. Este puterea voastră și o aducere aminte a legăturii voastre cu Creatorul, susținându-vă în exprimarea de către voi a Creatorului. 

În prezent în ascensiune adevărul este extrem de important, este esențial să vă acordați timp să contemplați ce este adevărul. Multe ființe care au fost canalizate înaintea mea au vorbit despre energia, vibrația și frecvența adevărului, invitându-vă să contemplați adevărul. Niciodată nu a fost atât de important ca acum să contemplați adevărul. 

Ce este adevărul? 

Ce înseamnă adevărul pentru voi? 

La ce vă așteptați de la adevăr? 

Ca ființe spirituale sunteți invitați să dați drumul așteptărilor și mai degrabă să creați intenții. În loc să vă așteptați ca ceva să se întâmple, mențineți intenția că acel ceva este deja creat și deja manifestat, intrând în realitatea voastră. Dacă creați intenții cu privire la adevăr, despre înțelegerea adevărului vostru, contemplând ce este adevărul și exprimarea voastră unică, acest lucru că va ajuta să vă conectați cu Creatorul la un nivel mai profund. Înțelegerea și exprimarea adevărului vostru este importantă, este unică pentru voi, prin urmare, este esențial să începeți să înțelegeți cu adevărat care este adevărul vostru. Ce înseamnă asta? Nu este în mod necesar vorba despre ceea în ce credeți, deși poate fi. Este vorba mai mult despre ceea ce doriți să simțiți, ceea ce doriți să experimentați, ceea ce doriți să creați pentru voi înșivă în ascensiunea voastră și pe Pământ în loc să încercați să înțelegeți sensul vieții și adevărul Creatorului sau ceea ce Creatorul dorește ca voi să știți devenind o ființă înțeleaptă sau Guru. Adevărul are legătură cu propria voastră exprimare unică, și în multe privințe poate fi doar exprimat, dacă nu este exprimat, atunci devine altceva. Este energie, este o vibrație, este o curgere. Adevărul vostru este unic, este vorba despre ceea ce simțiți, ceea ce gândiți, ceea ce experimentați și ceea ce creați. Acesta este adevărul vostru. 

Adevărul vostru se extinde din vibrația Creatorului cu care sunteți conectați sau altfel spus, vibrația Creatorului pe care o dețineți în ființa voastră. Dacă vă lăsați mintea să ruleze gânduri pline de frică, dacă vă lăsați emoțiile ca în mod continuu să vă aducă răni vechi fără să le abordați, să le înfruntați sau să le vindecați, atunci vibrația ființei voastre și vibrația legăturii voastre cu Creatorul va fi diferită. S-ar putea să nu fie atât de inspiratoare sau iluminatoare. Dacă sunteți capabili să vă stăpâniți mintea, să vă iertați, să vă iubiți necondiționat, să vă vindecați, să recunoașteți și să doriți să vă vindecați rănile interioare precum și rănile fizice, legătura voastră cu Creatorul va fi diferită. Va fi mai iluminatoare și mai inspiratoare, mai familiară și mai sinceră. 

Exprimarea voastră a adevărului se schimbă în mod constant pe măsură ce evoluați și avansați prin evoluția voastră spirituală. Când începem să contemplăm ce este adevărul? Ce reprezintă el pentru voi? De asemenea, dăm drumul la așteptări și creăm în schimb intenții, devenim conștienți de prezența adevărului în jurul nostru, în noi și susținându-ne în realitatea noastră, curgând prin noi din sursa Creatorului. Atunci suntem mai în măsură să ne conectăm și să experimentăm adevărul. 

Am vorbit despre exprimarea propriului adevăr și cum acesta se poate schimba, modifica sau transforma, mai ales în timp ce ascensionați. Contemplând adevărul, veți începe să conștientizați că doriți să cunoașteți adevărul Creatorului, doriți să primiți adevăr sau înțelepciune care să vă ghideze în susținerea în continuare a voastră înșivă, a altora și în ascensiunea Pământului. Adevărul Creatorului este același cu adevărul vostru, el curge prin ființa voastră. Cu cât mai mult vă ridicați vibrația energetică, cu atât mai mult veți fi o exprimare a  adevărului înalt inspirator, iluminator al ascensiunii aducându-l în realitatea voastră și a lumii. Titlul comunicării mele de astăzi cu voi este Visul Adevărului. 

Ce înseamnă Visul Adevărului? 

Înțelegerea mea este că în ființa voastră aveți un vis, o speranță, ceva ce doriți să manifestați și s-ar putea ca acesta să fie un vis al adevărului. S-ar putea să arate ca dorința voastră de mai multă pace în lume sau să aveți o mai mare abundență sau să existe o mai mare abundență în lume. Există în voi acest vis al adevărului, ceva ce doriți să manifestați și să experimentați pe Pământ în acest moment sau în viitor. Acest vis al adevărului este extrem de important pentru că el vă susține și în înțelegerea destinului și scopului vostru în acest proces de ascensiune. Când faceți pași către experimentarea visului adevărului vostru, experimentați ceea ce sufletul vostru dorește să experimenteze. Doresc să vă încurajez să vă conectați cu visul adevărului vostru, să înțelegeți care este acesta, s-ar putea să aveți multe, va fi ceva care pare ca și cum nu v-ar fi la îndemână. Va fi ceva care pare a fi extrem de înspăimântător de realizat sau chiar imposibil. Acesta va fi visul vostru al adevărului și vă încurajez ca în zilele următoare, în meditație sau în momentele voastre de liniște, să întrebați în ființa voastră care este visul adevărului meu? 

Care este Visul Adevărului Meu? 

S-ar putea să aveți unul sau s-ar putea să aveți mai multe vise ale adevărului, scrieți-le astfel încât să le puteți vedea și simți cu o mai mare ușurință. Vă încurajez ca în următoarele zile să vă explorați cu adevărat visele adevărului. După ce v-ați explorat visele adevărului începeți să-i cereți Creatorului, ghizilor voștri, oricui doriți, mie, Saint Germain, oricărei ființe doriți, oricărei vibrații a luminii să vă susțină. Să vă susțină în exprimarea, manifestarea și întruparea visului adevărului vostru. Făcând acest lucru veți aduce în manifestare vibrațiile Creatorului, adevărul Creatorului, adevărul sufletului vostru și a grupului vostru de suflet. Tot ceea ce se cere din sufletul vostru să fie manifestat și experimentat acum în realitatea voastră. Veți descărca energie în ființa voastră și în Pământ, în omenire și în Mama Pământ ca să susțineți omenirea și pe Mama Pământ în experimentarea adevărului, deoarece acest lucru este atât de important acum. Este necesară o schimbare în perspectivă și o schimbare în înțelegere pe Pământ. O conectare nouă, o conectare mai înaltă și mai intensă cu Creatorul și o exprimare mai înaltă și mai amplificată a Creatorului. 

Doresc să revin săptămâna viitoare să continuăm această conversație. Deocamdată încurajați-vă să vă explorați visul adevărului. Gândiți înalt, gândiți expansiv, dincolo de limite, pentru că așa este adevărul Creatorului. 

Vă mulțumesc. 

Binecuvântările să fie cu voi,


Eu sunt Saint Germain.


Traducere Monica Poka

Link catre articolul original

sâmbătă, 17 aprilie 2021

Amplificarea Adevărului

 Arhanghelul Metatron prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Iubirea mea se extinde chiar din adâncurile ființei mele. Ea vine ca un val, o revărsare de lumină, îmbrățișându-vă complet ca să creeze o fundație sub voi. Iubirea mea vă ridică astfel încât să vă puteți scălda în lumina soarelui, lumina Creatorului. Când vorbim de lumină, vorbim de toate vibrațiile și frecvențele Creatorului, de fiecare manifestare a Creatorului. 

Eu, Arhanghelul Metatron, vă aduc o reamintire a adevărului vostru. Vă invit să recunoașteți că în voi și în planurile interioare are loc o Amplificare a Adevărului, un val mare, o revărsare a adevărului care vine din interiorul ființei voastre și din împrejurimile voastre. Eu, Arhanghelul Metatron, doresc să vorbesc despre această Amplificare a Adevărului care curge prin ființa mea spre voi, care curge din ființa voastră spre toți și de la toate ființele spre voi. Această Amplificare a Adevărului este divin sincronizată. Ea se manifestă în acest moment pentru că vălurile dintre Pământ și planurile interioare sunt subțiri. Acest lucru înseamnă și că vălurile dintre adevărul vostru, esența voastră, cine sunteți voi cu adevărat și realitatea voastră fizică sunt subțiri. Este o mare oportunitate să recunoașteți acum, în acest moment și această etapă a ascensiunii care este adevărul precum și prezența adevărului în ființa voastră. 

Adevărul este un cuvânt atât de general, poate însemna atât de mult și, totuși, poate fi cea mai personală și intimă legătură dintre voi înșivă și Creator, chiar să vă conștientizați pe deplin pe voi înșivă ca fiind Creatorul, ca pe o întrupare și exprimare a Creatorului. 

La ce vă gândiți atunci când eu rostesc cuvântul adevăr? 

După ce tânjește sufletul vostru? 

Sufletul vostru tânjește după adevăr, adevărul care este deja în voi, pe care-l cunoașteți deja, dar pur și simplu este nevoie să vă fie amintit. Adevărul după care tânjiți este un mesaj, o energie, o vibrație care este destinată să vină prin ființa voastră. Nu numai că vă va susține, îi va susține și pe cei din jurul vostru și se va adăuga la puzzle-ului final care este completat de întreaga omenire în acest moment. Voi aveți o piesă din puzzle-ul adevărului pe care să o aduceți și să o adăugați puzzle-ului ca să creați o imagine mai vastă. Este important să vă dați seama că gândurile, cuvintele chiar și sentimentele voastre sunt importante, mai ales atunci când sunteți conectați cu Esența Divină din ființa voastră. Mai ales când sunteți conectați cu tânjirea după adevărul din voi a sufletului vostru și după exprimarea, întruparea și experimentarea adevărului pe Pământ. Amintiți-vă că adevărul vostru este piesa voastră de puzzle unică, nici o altă ființă nu va veni cu același adevăr ca voi, poate că mesajul va fi același, cu toate acestea, vibrația va fi diferită. 

Fiecare își crează o cheie care va deschide ușa spre Creator, spre ceruri, spre planurile interioare, spre manifestarea iubirii, a păcii și a Creatorului pe Pământ. Desigur, în timp ce creați această cheie, fuzionând-o cu cheile tuturor celorlalte ființe ca să deschideți ușa, voi deschideți și ușa din voi înșivă. Este atât de important acum să înțelegeți care este adevărul vostru, dându-vă seama că acesta va fi diferit sau la fel cu adevărul altor oameni, dar el va fi întotdeauna unic. Acest adevăr trebuie să apară fie că o face sub formă de mesaj, vibrație, sunet, sentiment, manifestare sau o creație. Este nevoie să apară prin voi ca să vă întregească sufletul în acest moment al ascensiunii pentru că sufletul vostru tânjește după adevăr, sufletul vostru tânjește să treacă în următoarea etapă a ascensiunii. Pe măsură ce vă aduceți adevărul în viața voastră de zi cu zi și în fiecare moment al vieții voastre, voi schimbați conștiința omenirii. 

Atunci când vă nașteți pe Pământ, în ființa voastră are loc și se ancorează o descărcare care a fost creată de generațiile care au existat pe Pământ. Această descărcare este o combinație de gânduri, sentimente, înțelegeri și cunoaștere. Descărcarea vă ajută să începeți să vă adaptați vieții pe Pământ ca copil. Vă ajută să vă accelerați dezvoltarea ca ființă umană ca să împliniți ceea ce îi este necesar sufletului vostru. Cu toate acestea, conștiința omenirii care se descarcă acum, deși se schimbă, conține multă frică, negativitate, judecată și reacții la diferite lucruri, gânduri, chiar și obiecte și mâncăruri. Le-ați putea numi alergii, o iritare care este descărcată. Fiecare ființă umană folosește descărcarea ca să se susțină. A fost concepută să susțină o ființă în timp ce intră pe Pământ. Transformarea conștiinței omenirii este necesară și ca să facem acest lucru noi transformăm descărcarea care se ancorează în bebeluși și pe cea care este ancorată în ființa voastră, care vă influențează încă. Transformă energia, vibrația și frecvența generală a omenirii la nivel de colectiv. Acest lucru este extrem de important deoarece elimină ceața, blocajele, bagajele, în special cele din minte, perspectivele și gândurile lăsând claritatea să-și facă apariția. Astfel, este creată o claritate, o deschidere a minții și o încredere de a gândi mai degrabă din suflet decât din ego. Va apărea încrederea de a fi adevărul, nu doar de a fi adevărul, ci și de a promova adevărul altora. Prin urmare, este important ca adevărul vostru să-și facă apariția și este motivul ca un val mare, un val al adevărului să apară. Ființele din planurile interioare, Creatorul, recunosc că un spațiu ca o respirație este prezent. O respirație care susține un spațiu ca adevărul să apară. 

Este nevoie ca voi să recunoașteți acest spațiu, această respirație, această deschidere conștientizând că apare o Amplificare a Adevărului. Cum o puteți recunoaște? În primul rând este important să vă întrebați: 

Cum îl experimentați pe Creator? 

Simțiți energia curgând prin ființa voastră? Aveți senzații? Vedeți culori? Aveți vorbe de înțelepciune? Simțiți lumina vindecătoare? Aveți o cunoaștere și înțelegere sau inspirație care pur și simplu apare? Modul în care îl experimentați pe Creator este cel mai probabil modul în care veți experimenta valul adevărului. Cu cât mai mult puteți recunoaște, conștientiza și acorda spațiu ca acest val al adevărului să-și facă apariția, cu atât mai ușor vă va fi să-l întrupați, exprimați și să-l lăsați să lucreze cu voi ca să creați ceea ce vă doriți pe Pământ. 

Ați ancorat Planul Ascensiunii Noului Pământ în ființa voastră, sunteți capabili de orice doriți datorită acestui Plan. El vă oferă noi oportunități și posibilități. Datorită acestui val mare al adevărului care își face apariția, intrați într-o mai mare aliniere cu adevărul vostru, cu Creatorul și cu ceea ce doriți să manifestați. Tot ceea ce este nevoie să faceți este să-i creați spațiu adevărului. 

Eu, Arhanghelul Metatron, vă invit să faceți acest lucru în zilele următoare. Pur și simplu creați spațiu și prin spațiu mă refer la timp, poate doar un minut, cinci minute, sau chiar o oră, din timpul zilei voastre pe care să le dedicați conectării cu și permiterii Amplificării Adevărului venite de la Creator să curgă prin voi. Creați spațiu în jurul vostru, s-ar putea să doriți să fiți singuri sau cu alții, dar creați spațiul, lăsați-l să fie un spațiu pe care să-l recunoașteți ca fiind aliniat cu voi și fiți sinceri în legătură cu cine sunteți. În multe privințe este ca și cum ați respira, conștientizând acea respirație înainte să vă continuați ciclul respirației. În acea respirație, deschideți ușa, lăsați amplificarea ca pe un val, ca pe un ocean al adevărului să curgă prin voi aprinzând lucruri noi pentru voi. El va apărea și în realitatea Pământului, transformând conștiința omenirii și adăugând piesa voastră de puzzle a adevărului imaginii mai vaste și complete care apare. 

Vă rog să știți că eu, Arhanghelul Metatron, sunt alături de voi. 

Dacă aveți nevoie de asistență, vă rog să mă chemați în tăcere sau cu voce tare și eu voi veni să vă înconjur, energia mea vă va susține. 

Vă mulțumesc,

Eu sunt Arhanghelul Metatron.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original

marți, 13 aprilie 2021

Instrumente ale Măiestriei

Mesaj de la Unul prin Sophia Love 

11 Aprilie 2021

4:53 AM 

Acest moment al procesului vostru de Ascensiune este întregit cu fiecare nuanță emoțională. Sunt descoperiri care sunt făcute acum de fiecare ființă umană. Acestea sunt profunzimi și dimensiuni ale emoției care nu au fost crezute posibile înainte. Lucruri care nu au fost luate în considerare apar în mod regulat. 

Acestea includ profunzimi ale durerii, nivele ale intuiției, experiențe de confort sau disconfort, descoperiri cu privire la plăcere și compasiune.

Toate acestea indică expansiunea și creșterea voastră. În acest stadiu mulți dintre voi nu veți descrie sentimente de bucurie profundă, deși se apropie. Este un fenomen atât de nou, o gamă completă de emoții, încât generează precauție și incertitudine în jurul ei. Acestea sunt sentimente noi. La început, disconfortul creat de ele are sens. 

Totuși, vă spun că odată ce v-ați acordat la dimensiunea și profunzimea posibilităților, veți simți bucurie la un nivel pe care nici măcar nu l-ați luat în considerare înainte. Bucuria care vă inundă străbătându-vă întreaga ființă, o veți simți, și încă deseori. 

Asta face parte din expansiunea, din evoluția voastră și este un indicator final al progresului vostru. Pentru că bucuria neîngrădită este un dar. Este la fel de naturală pentru voi ca respirația, dar a fost totuși suprimată de o sugrumare în lanțuri și sclavie. 

Această libertate este cea care vă va dezlănțui puterea. Această eliberare vă va dovedi arta potențialului vostru creator. Este vast și odată atins, vă va conduce în locuri pe care nu le-ați considerat reale. Devine o provocare să vă explic cât de omniprezentă și atotcuprinzătoare a fost cuprinderea voastră. Poate fi comparată cu ideea de a-i explica apa unui pește – este tot ceea ce cunoaște și este peste tot. 

Eliminarea lanțurilor voastre va schimba totul pentru voi și va introduce o extindere a posibilităților emoționale și de acțiune. Această conversație se referă la reținerea emoțiilor voastre. Dacă luați în considerare că emoțiile voastre alimentează procesul creației, puteți înțelege de ce acestea au fost ținta principală a controlorilor voștri. Toate eforturile și programele vizează rezervorul vostru emoțional. Atâta timp cât acesta este controlat, și voi sunteți. 

Acesta este motivul oricărui tip de monopol, cel puțin în cele din urmă. Control și manipulare. Dacă sunteți ținuți focalizați pe emoții mai joase, mai înguste și constrângătoare care se bazează pe frică, atunci rămâneți sub controlul lor. 

Dependența, în orice sens, este un aspect al controlului, unul folosit deseori în acest experiment. Banii sunt instrumentul principal folosit în acest scenariu. Odată ce v-ați eliberat, lărgirea exprimării se deschide. Acesta este momentul în care ”nelimitat” intră în lexiconul vostru ca o definiție posibilă și reală a capacității voastre.   

Sunteți nelimitați în toate felurile, fără să aveți vreo idee cum arată asta. Acest lucru se datorează faptului că ați fost hrăniți de o matrice a limitărilor într-un bazin de frică. Aceasta este doar o idee, nu adevărul. Este țesătura structurii de control în care ați trăit. 

Ați învățat bine. Cei mai mulți dintre voi nu vă puteți imagina cum ar arăta viața voastră fără morcovul care atârnă la capătul bățului din fața voastră. Acel morcov al ”mai marii” bogății, proprietăți de bunuri. Totuși, morcovul este o reprezentare goală a ceea ce este posibil. 

Eliminarea controlului îi va permite potențialului vostru pur să intre. Magicul, misticul, abundentul și expansivul vor umple golul rămas prin eliminarea vălului controlului. 

Ce vă așteptați să se întâmple atunci când vocea narațiunii controlate este redusă la tăcere? 

Este umplut cu adevăr. 

În miezul acelui adevăr vă aflați voi și cine sunteți voi. Descoperirea a cine sunteți voi va avea loc  atât la nivel individual cât și la nivel global. 

Pe măsură ce observați o expansiune a propriei minți și inimi – la fel o face și lumea. Aceasta este o iluminare individuală, colectivă. Măreția potențialului vostru creator este oglindită și multiplicată de către toți semenii voștri umani. 

Acesta este Evenimentul. 

O dezlănțuire a puterii emoționale brute în tot și toate. Înțelegerea felului în care acest lucru se simte nu poate fi pătrunsă doar prin cuvinte. Va trebui simțită ca să poată fi pe deplin înțeleasă și apoi explicată. 

Sunteți pe cale să o simțiți. 

Va fi o dezlănțuire de iubire pură și putere clară. Acest lucru va debloca toate ușile care în prezent vă sunt închise. Fiecare cale de direcție posibilă devine acum harta voastră rutieră. Viața voastră nu mai este trăită pe o stradă înfundată. 

Eliberarea și exprimarea întregii game de emoții este nouă pentru voi, deși nu este nouă pentru voi. Asta este cine sunteți. 

Motivul pentru care judecata nu face parte din unitate este pentru că voi sunteți totul. Fierbinte, rece, sus, jos, arogant, inocent, bogat, sărac, dominant, supus, grațios, stângaci – Vedeți? 

Bucuria vieții stă în exprimarea ei. Fiecare nuanță recompensează cu noi locuri, spații și sentimente neașteptate. Fiecare sentiment nou alimentează în continuare creația. Este uluitor ceea ce este posibil. Ați fost ținuți într-o cameră mică cu o ferestruică cu vedere la imaginea unui viitor plin de scenarii. 

Evoluția și iluminarea voastră vă vede mai degrabă dincolo de limitele celor patru pereți ai voștri, cu o gamă completă de vedere și fără tavan. Libertatea nu este înspăimântătoare atunci când este înțeleasă ca un aspect al alcătuirii voastre inerente. Nu există nimic dincolo de capacitatea voastră de a-i face față. Nu există nimic dincolo de propria îndemânare. 

Pentru că fiecare dintre voi sunteți creatorul vieții și asta include și noua voastră lume. Acum vedeți ca posibil acest lucru. Eliberarea – eliminarea lanțurilor energetice și psihologice permite intrarea în Măiestrie. 

Sunteți pe cale să simțiți deplinătatea atingerii voastre creatoare și să fiți martori la o lume definită în mod intenționat de iubire, nu de frică. 

Promite să fie extraordinar. 

Vei vedea, om drag, vei vedea. 

Mulțumesc.



Traducere Monica Poka

Sursa

duminică, 4 aprilie 2021

Binecuvântări să fie – Consiliul

Prin Ronald Head 

De câțiva ani vă oferim mesaje care au fost menite să vă pregătească pentru marea schimbare. Ultimul nostru mesaj nu a făcut excepție. 

Acum a sosit momentul să vă spunem că ”lucrurile din culise” și etapele ”curând”, pregătirea necesară, se află în spatele vostru. Ceea ce a fost făcut va începe acum să fie dezvăluit. Va fi absolut necesar să fiți pregătiți să fiți calmi. Doar acest lucru vă va servi ca să-i ajutați pe mulți care nu sunt pregătiți să facă față furtunii care va fi inevitabilă. 

Totul trebuie și se va schimba. Lumea promisă, lumea pentru care v-ați rugat, va apărea. Dar o schimbare atât de masivă îi va zgudui pe mulți până în miezul lor. Nu faceți parte din acel număr. Ați fost pregătiți. Lumina va fi. Întunericul nu. Dar multe vor fi greu de recunoscut. Adevărul trebuie să fie cunoscut. 

O mare bucurie va urma. Asta a fost și este promisiunea noastră. Noi nu promitem ceea ce nu putem oferi. Viața voastră de zi cu zi va ajunge să semene cu ceea ce numiți științifico-fantastic. Veți primi tot ceea ce v-a fost ascuns și tot ceea ce v-a fost luat. 

”Cei mai puternici dintre cei puternici” au venit să-i facă față răului cel mai rău. Iar recompensa voastră va fi cea mai bună dintre cele mai bune.

Binecuvântări să fie.



Traducere Monica Poka

link catre articolul original