Eu și Fețele mele sau În ce măsură îi lăsăm pe cei din jurul nostru să fie CINE EI ALEG SĂ FIE

Din ciclul De ale mele

Cred că nu întâmplător am simțit impulsul de a mă retrage pentru un timp din viața așa zis socială sau mai corect spus ”de interacțiune cu o mare parte dintre cei din jurul meu”. Erau atât de multe lucruri chiar sub nasul meu pe care nu le vedeam și de care trebuia să mă distanțez pentru a le vedea. Ele erau acolo, într-un colțișor al percepției mele, dar cum prioritățile mele erau altele, nu reușeau nicicum să-mi acapareze atenția suficient de mult în așa fel încât să mă opresc asupra lor. Deși ele fac parte tocmai din sfera interacțiunilor inter-umane și a relațiilor foarte apropiate, de familie – la un nivel mai mult sau mai puțin extins.

De ce sunt tocmai aceste relații atât de bulversate și bulversante? Pentru că ele fac parte din viața noastră de zi cu zi. Indiferent de ce zi am avut la serviciu, abia așteptăm să ajungem acasă, în acel loc în care ne simțim mai ”acasă” decât oriunde în altă parte. Chiar dacă acel ”acasă” nu este altceva decât un locșor pe care noi l-am dăruit cu aprecierea noastră. Este acel loc în care ne putem permite să fim noi înșine, să respirăm eliberați de toate constrângerile pe care încă mai simțim că societatea, sub toate formele ei, le pune asupra noastră. Pentru că acesta este adevărul. Atâta timp cât ai un loc de muncă, lucrezi într-un colectiv, ești supus/ă unor anumite conveniențe, ca să nu le spun reguli. Majoritatea dintre noi sunt confundați cu funcția, cu poziția socială sau cu influența pe care o avem sau nu într-un anumit mediu. Adică o mască. Și chiar dacă nu o mai purtăm demult, chiar dacă prin tot ceea ce facem dezicem acea mască, credințele celor din jurul nostru că ȘTIU cine suntem sunt atât de puternic înrădăcinate încât ochelarii de cal sunt nimic pe lângă ele. Mai reușești uneori să-i surprinzi prin unele răspunsuri pe care le dai sau acțiuni sau non-acțiuni pe care le întreprinzi, dar în cele din urmă revin la aceiași părere pe care au avut-o și înainte. Altfel spus, alergi de unul singur și ajungi tot pe locul doi.

Este un mecanism al naibii de bine pus la punct de mintea umană. Și este unul dintre motivele pentru care foarte mulți dintre cei care au pornit pe calea lor nu văd nici un rezultat în mediul lor obișnuit. Pentru că cei care CRED că te cunosc te-au etichetat, ambalat și pus pe raftul magaziei lor de păreri și convingeri. Deși de multe ori pentru cei care nu fac parte din cercul tău apropiat, familie, colegi de muncă, este evidentă și vizibilă transformarea, în cei de lângă tine parcă a devenit contagioasă orbirea. Și poate ajunge atât de teribilă această orbire încât începi să te întrebi cine este normal în toată această poveste: TU sau ei? Și ca totul să fie și mai greu, de fapt pentru ambele părți implicate nu numai pentru una dintre ele, există momente în care cei din jurul tău, cei apropiați ție, reușesc să arunce o privire dincolo de etichetele și convigerilor lor că ȘTIU cine ești, și să vadă adevărata ta față, noua ta personalitate, cine ai devenit. Și preț de câteva clipe, în cel mai fericit caz ore, să poată vedea o altă persoană decât au CREZUT ei că ai fi. Dar cum orice minune ține trei zile (sau câteva ore), ei recad, la prima provocare pe care mintea le-o scoate cu abilitate în cale, în vechile păreri și etichete pe care cu dărnicie ți le-au distribuit. Și vraja se destramă. Etichetatorii recad în vechile convingeri, fericiți că ei au dreptate, deși uneori rămân și cu nostalgia acelor momente de altfel, de diferit, iar tu rămâi cu gustul amar al zădărniciei. 

Omul este o ființă socială. Are nevoie de împărtășire, de comunicare. Și deocamdată pentru majoritatea oamenilor această împărtășire și comunicare are loc pe nivel inter-uman. ”Cin’ se aseamănă, s’adună” spune un vechi proverb. Și așa și este. Oamenii vor sta cât vor sta în relații care au devenit nepotrivite pentru ei, dar apoi va veni clipa în care vor hotărâ să închidă ușa după ei și vor porni să-i caute și să-i găsească pe cei asemeni lor. Este o lege universală, legea rezonanței. Există atât de multă frustare și durere în aceste momente din cauza acestor diferențe apărute. Și cel mai trist este că ele nu sunt ”incurabile”. Dar fiecare are ALEGEREA de a o face sau nu.

Atunci când într-o discuție apar divergențe de păreri, pentru că ele apar și este normal să fie așa, în loc să-l acuzați pe celălalt de intoleranță și de refuzul de a vă accepta adevărul, întrebați-vă în primul rând în ce măsură i-ați acceptat sau măcar luat în considerare adevărul celuilalt. Sau dacă măcar l-ați ascultat pentru a pricepe ce vrea să spună sau doar l-ați pândit la cotitură pentru a-i da lovitura de grație, demonstrându-vă superioritatea. Nu este necesar să renunțați la punctul vostru de vedere, ci să acceptați că mai există și un alt punct de vedere la fel de valid ca și al vostru. Ce pentru voi este adevărat, nu este obligatoriu să fie pentru toată lumea. Mutați-vă atenția de pe el/ea pe voi înșivă. Dați o șansă măcar ca acea discuție să curgă altfel decât adevărul meu contra adevărului tău. Nu urmăriți doar să vă demonstrați superioritatea bazându-vă pe argumente sau etichete care doar pentru voi sunt valabile. Și nici măcar pentru voi nu mai sunt valabile pentru că asta ar însemna să vă negați singuri creșterea și evoluția. Pentru că ceea ce a fost valabil când aveați 2, 7, 20 de ani nu mai este valabil când aveți 30, 40 sau mai mult. Ceea ce a fost valabil anul, luna, săptămâna trecută poate să nu mai fie valabil acum.

TOTUL absolut TOTUL se schimbă, ieșiți din tiparele minții și dați-vă voie să trăiți dincolo de ele. Dați-vă voie să vă bucurați descoperind CINE SUNT cei de lângă voi, nu cine ați crezut voi că ar fi. Și să descoperiți apoi, din nou și din nou, CINE SUNTEȚI VOI CU ADEVĂRAT.Ținându-i în tiparele minții voastre pe cei din jurul vostru, le faceți foarte mult rău și lor și vouă. Eliberați-vă de nevoia de a judeca. Ea separă nu unește. Cu cât mai tare judeci pe cineva, cu atât mai mult te îndepărtezi de cine este acea persoană de fapt. Caracteristica cea mai valoroasă a Ființei Umane este dorința de experimentare, de descoperire, de depășire a propriilor sale limite. Ea aduce bucurie sufletului și tinerețe corpului. Cei care se încătușează în tipare pierd o parte valoroasă  a lor înșiși. A vegeta, urmând reguli prestabilite de nici măcar nu se știe cine, nu este o stare caracteristică Ființei Umane, că doar de asta suntem oameni și nu altceva. TRĂIȚI așa cum considerați că este potrivit pentru voi și lăsați-i și pe ceilalți să TRĂIASCĂ AȘA CUM VOR EI. Chiar dacă nu sunteți de acord cu felul în care o fac. Dacă nu vă place ca cineva să sufle în ciorba voastră, nu suflați nici voi în a altora considerând că voi știți mai bine cum trebuie mâncată. Poate că lor le place supa mai fierbinte decât vă place vouă. Și nu încercați să-i convingeți pe ceilalți de adevărul vostru pentru că asta nu dovedește puterea voastră, ci slăbiciunea voastră. Dovedește că nu sunteți siguri că voi aveți dreptate din moment ce aveți nevoie ca și alții să creadă același lucru. Nu vă întăriți, ci vă negați propriul adevăr. Și nu vă mai luați nici după cei care strigă cel mai tare; ei sunt cei care au cea mai puțină încredere în ceea ce strigă sus și tare. Cei ce ȘTIU și cred în ADEVĂRUL lor nu-l strigă sus și tare pentru că nu au nevoie să convingă pe nimeni de nimic. Excepție fac doar cei care prin bunăvoința lor împărtășesc cu ceilalți ceea ce EI au descoperit, ei își împărtășesc ADEVĂRUL dar fără nevoia de a convinge pe cineva. Nimic nu este așa cum pare, TOTUL ESTE AȘA CUM ESTE!

Namaste!

Monica Poka