Unul prin Sophia Love
20
Decembrie 2021
5:45 AM
Bună Sophia. Sunt Unul.
Astăzi vom discuta despre lumină, despre fluxul care se revarsă acum în planul pământesc, precum și despre prezența ei în omenire.
Pentru că voi sunteți lumina și lumina este voi. Nu există separare. Nu cu adevărat. Lumina iubirii și a adevărului este omul.
Farul de lumină sunteți voi.
Sunteți aici să luminați calea.
Acesta este motivul pentru care citiți aceste cuvinte. Vă aduceți aminte de adevărul vostru.
Întunericul v-a înconjurat atât de multă vreme încât ați uitat. Este o uitare profundă.
Există straturi în amintire. Trebuie să se întâmple în așa fel încât aducerea aminte a adevărului să fie completă. Fiecare segment trebuie să fie complet absorbit. În acest fel, procesul este organic, ordonat în mod natural și complet. Rezultatul final este un om fizic saturat cu lumină, iubire și adevăr; nu mai sunt întrebări.
În acel moment, răspunsurile se prezintă singure simultan cu întrebările. Rolul acestui proces a fost să vă aducă în acest punct.
A început cu o bănuială că sunteți mai mult decât acest corp fizic, această ființă umană. A apărut un fel de conștientizare incomodă despre cine simțeați că sunteți comparativ cu ceea ce vă arăta oglinda. Nu era același lucru.
Termenii de walk-in, sămânță stelară, lucrător în lumină, războinic al luminii, rătăcitor v-au ajutat fiecare să vă formați o identitate. Această lume nu a fost confortabilă pentru voi și, cu timpul, motivele au devenit clare. Aici exista o altă agendă (plan) și aceasta nu era umană.
Pe măsură ce opresiunea a devenit din ce în ce mai evidentă – așa au făcut și jucătorii. Tu, dragă cititor, ai început să deslușești adevărul. Pe măsură ce adevărul creștea în tine, la fel creștea și lumina ta.
Adevăr – Lumină – Iubire. Sunt Una și același lucru.
Inevitabila
și singura concluzie este Iubirea.
Inevitabila
și singura concluzie este Adevărul.
Inevitabila și singura concluzie este Lumina.
Din Întuneric la Lumină. Asta este calea Luptătorului și dacă ajungi la aceste cuvinte aproape de momentul scrierii lor – ești unul/una dintre luptătorii inițiali.
Acest proces nu privește doar lumea de dincolo de tine, evenimentele de dincolo de tine, oamenii de dincolo de tine. Procesul începe și se termină cu tine, în tine și datorită ție. Tu ai ajuns la final și totul te privește și este despre tine.
Ce a fost ascuns? Care sunt secretele tale? Ce lași în întuneric? La ce ți-e frică să te uiți?
Acestea sunt întrebări la care, sub o formă sau alta, viața ta răspunde acum. Acest răspuns va lua forma unei prejudecăți la care nu te uiți, a unei probleme care nu dispare într-o relație, a unei emoții inconfortabile. Te vei uita la toate acum. În acest fel, drumul de la Întuneric la Lumină va fi diferit pentru fiecare dintre voi pe măsură ce vă înfruntați umbrele personale.
Lumina adevărului se extinde și pune în lumină orice falsitate. Lumina adevărului nu se va îndrepta doar spre cei corupți. Lumina adevărului va fi simțită ca un reflector îndreptat asupra celor mai profunde frici ale voastre și va scoate la iveală tot ceea ce ați prefera să nu vedeți.
Acesta este un moment de expunere universală și de strălucire globală. V-ați târât către acest spectacol de lumină timp de eoni; alergând spre el în acești ultimi doi ani.
Tot acest târâș și alergat, toate aspectele și viețile voastre, v-au pregătit exact pentru acest acum. Lumina vine și se aprinde – iluminând chiar și aceste cele mai întunecate adevăruri.
Nici unul dintre voi nu va merge mai departe acum fără această lumină. Devine, așa cum este întotdeauna, o alegere personală ce faceți atunci când sunteți pe deplin în lumină. Pentru că, în timp ce acest proces este garantat, reacția voastră la el nu este.
Alegeți întotdeauna în direcția iubirii. Oricât de inconfortabil este adevărul, pentru voi va conține cea mai mare cantitate de lumină, precum și o revărsare de iubire.
Unul dintre lucrurile cu care ați fost induși în eroare este substanța iubirii. Nu este totul inimi și floricele, sărutări și îmbrățișări. Iubirea este o profundă rezonanță cu Unimea, iar acea recunoaștere a adevărului cere echilibru.
Aceasta este o exprimare fizică, spirituală și emoțională în timp ce sunteți oameni. Mintea voastră poate fi confuză și poate încerca să eticheteze o acțiune ca rea sau distructivă. Este momentul acum să vă lăsați inima să vadă și să preia conducerea în deciziile voastre. Pentru că acolo iubirea este simțită și cunoscută.
Iubirea devine forța conducătoare pentru acțiune în această revărsare de lumină. Adevărul devine singurul lucru care trezește această iubire. Iar ca rezultat, inspiră o acțiune potrivită.
Este ușor să recunoști adevărul datorită luminii care-l înconjoară. Este ușor să simți adevărul datorită iubirii din el care întotdeauna rezonează cu Unimea. Lumina care vine acum din voi și de dincolo de voi luminează acum Întunericul.
Pășiți într-o lume nouă. Acea lume este același pământ pe care umblați și acum. Totuși, cu un mecanism de ghidare interioară pe care l-ați întors asupra voastră. Acest lucru vă garantează autonomia și suveranitatea.
Dragul meu om, lumina care sosește acum te are pe tine ca purtător al torței sale. Fiecare colțișor de Întuneric este luminat acum cu adevăr.
Sunteți o forță a iubirii care a trezit o rasă. Unimea este limbajul vostru universal și cu asta vine o puritate care este de neoprit.
Zilele care urmează vor fi pline de lumină. Amintiți-vă să vă accesați inima în timp ce decideți în legătură cu ele; mai degrabă cu inima decât cu capul.
Încredere.
Iubire.
Ceea ce vă așteaptă va fi uluitor, deoarece tot ceea ce este atins de lumină se transformă.
Această
Lumină sunteți voi.
Această
Iubire sunteți voi.
Acest Adevăr sunteți voi.
Toate acestea sunt ceea ce voi sunteți, dincolo de numele, ocupația și rolul jucat.
Țineți minte.
Asta este tot.
Mulțumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.