Aici și Acolo, Acum și Atunci

Din ciclul De ale mele

Toate acestea sunt noțiuni pe care noi le folosim pentru a ne orienta în spațiu și timp, raportat la ceea ce noi conștientizăm în fiecare moment a fi sinele/corpul nostru uman. Astfel ne-am construit singuri niște cadre de timp și spațiu față de care raportăm experiențele pe care le-am trăit/le trăim și/sau ne dorim/imaginăm că le vom trăi.

Ca și colectiv uman am acceptat aceste noțiuni ca și puncte de reper așa cum acceptăm faptul că busola arată întotdeauna nordul. Doar că de la niște simple puncte de reper, am ajuns să ne construim viețile în jurul lor, fără să le mai folosim ca puncte de reper, ci ca linii directoare ale vieților noastre.

Și astfel am coborât tot mai mult din conștiință în fizic. Dacă ne raportăm la conștiință din punctul de vedere al sinelui nostru uman, vom spune că avem mai multă conștiință/conștiență/cunoaștere la un moment acum față de un moment dat atunci din trecut. Că acum ne aflăm aici, și că atunci ne-am aflat acolo.

Din punctul de vedere al conștiinței, ea nu se raportează la astfel de momente de timp și spațiu, deoarece ea se află dincolo de timp și spațiu. Prin urmare, pentru ea nu există astfel de repere, pentru ea există doar o anumită experiență care îi este accesibilă în fiecare moment.

Cu cât ne ridicăm mai mult în conștiință, adică facem drumul în sens invers, cu atât mai mult pierdem aceste noțiuni de aici și acolo, acum și atunci. Cu cât legătura cu conștiința noastră extinsă este mai mare și mai puternică, cu atât mai multe experiențe atemporale ne sunt accesibile.

Când am urcat în conștiință suficient de mult pentru a putea ”rupe” aceste cadre spațiale și temporale, descoperim că suntem cu mult mai mult decât ceea ce am crezut a fi. Descoperim că pentru conștiința noastră sinele/corpul nostru fizic sunt doar puncte de racordare la o anumită experiență/realitate și că ea are nenumărate astfel de puncte de racordare.

Ceva în genul dulapului nostru cu haine, doar că ea nu ”poartă” pe rând o haină, ci le poate purta pe toate deodată. Prin ele, ea se racordează la orice moment din ACUM-ul  atemporal și aspațial. În momentul în care ne-am ridicat suficient de mult în această conștientizare, putem accesa și noi la rândul nostru experiențele din alte momente ACUM, experiențe pe care le numim extra-corporale sau călătorii în timp.

Deci, ca de obicei, NUMAI prin munca noastră cu noi înșine ne putem deschide aceste puncte de comunicare, deoarece numai noi înșine ne putem ridica conștiința la nivelul la care să o putem face, nu o poate face nimeni pentru noi. Înainte de a ne întrupa, ne-am fixat anumite ”puncte” pe care trebuie să le atingem în ”urcarea” noastră (vă puteți imagina cu ușurință un traseu montan și fiecare din aceste puncte reprezentând o cotă de înălțime), puncte care au menirea de a deschide din ce în ce mai mult ”ușa” către conștiința noastră extinsă.

Le atingem, bine. Nu le atingem, iar este bine. Pentru conștiință nu există nici timp, nici spațiu. Doar că, atunci când un anumit ”punct de reper” sau de conexiune cu o realitate, devine interesant, conștiința se focalizează mai mult pe acel ”punct” care-i oferă o experiență mai interesantă din punctul ei de vedere.

Am ajuns la nivelul la care să-i oferim conștiinței un ”spațiu” de locuit mai mare și să-i oferim o experiență mai interesantă? Va ”coborî” din ce în ce mai mult în noi. Nu am ajuns încă acolo? Va găsi alte puncte de experiență mai interesante. Conștiința niciodată nu este în pierdere, pentru că această noțiune este una pur umană. Și nici nu este separată de nimeni și de nimic, așa că ea poate curge peste tot fără nici o opreliște.

Conștiința/conștientizarea/cunoașterea bate delicat la ușa fiecăruia dintre noi. Îi vom deschide, sau suntem prea ocupați pentru a-i auzi bătaia delicată? Ne locuim noi pe noi înșine suficient de mult pentru a auzi acea chemare? Și apa își caută cea mai accesibilă cale pe unde să curgă și numai când nu o găsește sapă muntele. Dar va prefera întotdeauna acele cursuri care o pun cel mai bine în valoare și care nu-i setează malurile ci o lasă să și le aleagă singură.

Namaste!

Monica Poka