Canalizat de Jonette
Crowley la Evenimentul
Kryon de Mega-Canalizare
din Sedona, Iunie 2015
Iată,
eu sunt Ashtatara, o păstrătoare a Codurilor de Aur, aducându-vă amintirea unui
viitor în care preoții și preotesele nu mai au locuri de muncă, pentru că zeii
și zeițele se știu pe ei înșiși – drept voi.
Toate
ființele stelare își țin respirația pentru a vă privi în timp ce voi vă treziți
la cele mai uimitoare nivele care ar fi putut fi vreodată prezise. Aveți atât
de multe daruri pentru că mai înainte de toate, omenirea a fost însămânțată cu
iubire, voi ați fost însămânțați cu independență. Uneori, acele semințe s-au
luptat unele cu altele, mai ales în voi înșivă. Dintre toți cei născuți din
stele din toate galaxiile – foarte puțini au iubire și independență.
Voi
creați valuri galactice. Voi îi faceți pe Păstrătorii Pământului, pe Maeștri să
fie smeriți. Voi revendicați divinitatea lui Dumnezeu și a Dumnezeiței în
fiecare dintre voi. Iar voi o revendicați într-un mod diferit de cel în care au
făcut-o Zeii și Zeițele din vechime. Voi o revendicați într-un mod
extraordinar, în vieți extraordinare care altora li se par a fi obișnuite.
Acum
are loc nașterea, pentru prima dată, a Divinului Feminin. Dumnezeița se naște
pe sine însăși acum. Divinul Masculin se află acolo ca și susținător și
creator.
Atunci
când Divinul Feminin nu a îndrăznit să-și arate fața, Divinul Masculin s-a
întors de la divinitatea sa. În loc de susținere și creație, el a intrat în
supraviețuire și competiție. Mai întâi Divinul Feminin este cel ce trebuie
să-și ridice capul. Divinul Masculin se oferă într-un parteneriat deplin. Supraviețuirea
și competiția sunt zdrobite ca și boabele de struguri sub tălpile celor care se
ridică ca Zei și Zeițe, iar vinul dulce nu a mai fost gustat niciodată înainte.
Mama
Pământ se trezește și susține Dumnezeul și Dumnezeița din fiecare dintre voi. Există
coduri incipiente în ADN-ul vostru, există coduri incipiente în locurile de
putere de pe Pământul vostru care așteaptă să fie revendicate. Dar trebuie ca
voi înșivă să vă vedeți a fi vrednici! Trebuie să nu vă mai uitați peste umăr,
sau și mai rău, peste umărul altcuiva!
Ci
mergeți în interiorul acelei inimi stelare a voastre și întrebați: ”Care acțiune este potrivită pentru mine
acum? Ce ar trebui să fac?”
Puneți aceste întrebări atât de rar.
Întrebați pe oricine altcineva ce ar trebui să faceți.
Lăsați
ca inima voastră să fie dispozitivul vostru principal în comunicarea cu
cosmosul. Cosmosul se trezește. Valuri după valuri de împlinire se manifestă pe
Pământ. Și da, la început ele se vor manifesta ca și o dificultate. Dificultate
este doar ceea ce este greșit și se rupe.
Voi
sunteți cele mai mari lumini din Cosmos. Voi sunteți copiii lui Dumnezeu și
copiii stelelor care încă nu v-ați dat seama că voi ați crescut pentru a fi voi
înșivă Dumnezei și stele. Voi ați fost într-un flux lateral pentru o vreme.
Toți
Păzitorii Pământului și toți Păstrătorii Codurilor de Aur așteaptă până când
voi bateți în Porțile de Aur și spuneți: ”Am cheia!”
Prin
simpla revendicare ”Am cheia!”, chiar dacă nu știți unde este, chiar dacă nu
știți cum funcționează, ușile sunt deschise.
Cele
douăsprezece discuri solare care au fost plantate încă înainte de timpul
Lemuriei, se trezesc acum. Ele vibrează atât de intens. Acest lucru nu s-a mai
întâmplat niciodată înainte. Doisprezece devine unu.
Iluminarea
nu este o călătorie singuratică, ci se întâmplă simultan la șapte miliarde de
oameni pe acest Pământ. Știm că nici măcar nu puteți înțelege acest lucru, dar
așa este.
Vă
amintim că întunericul nu poate niciodată nega zorile.
Shalom
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.