Meditații

joi, 13 august 2015

Importanța Comunicării




Din ciclul De ale mele

Una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm pe mai multe nivele, este lipsa de comunicare. De ce spun pe mai multe nivele? Pentru că de fiecare dată când vorbim despre comunicare ne gândim în primul rând la comunicarea cu ceilalți oameni. Noțiunea de comunicare cu tine însuți, cu Sinele tău Mai Înalt și/sau cu Divinul este fie inexistentă, fie denaturată.

Comunicarea cu noi înșine sau cu alte aspecte ale noastre a fost clasificată drept nebunie sau o formă de nebunie pentru multă vreme, iar medicii s-au străduit să-i dea diverse nume și să o clasifice drept boală , găsind bineînțeles și ”tratamente” pentru ”vindecarea” ei. Din fericire, acest ”fenomen” a devenit atât de răspândit și mai ales de recunoscut, încât clasificarea lui ca și boală devine hilară.

Comunicarea cu Divinul a fost privită de aproape toată lumea ca o comunicare de tipul ”rugăciune”, adică eu promit să fiu cuminte, să te ascult, iar tu dă-mi asta sau aia. Cam așa ca și relația dintre noi și copiii noștri. Eu, părintele, îți asigur tot ceea ai nevoie (în funcție de ceea ce eu percep și consider ca nevoie), iar tu, copilul, faci ceea ce eu  îți cer. Doar că în relația cu Divinul noi am jucat întotdeauna rolul copilului.

Un alt tip de comunicare important este comunicarea cu mediul înconjurător. Și este cea mai importantă comunicare non-verbală pe care o avem în fiecare clipă. De ce? Pentru că, contrar a ceea ce am fost învățați, noi suntem într-o permanentă comunicare cu tot ceea ce ne înconjoară. Dar această comunicare cu mediul nostru a fost, și încă mai este, fie neglijată fie nici măcar conștientizată.

Și, în sfârșit, comunicarea cu ceilalți oameni. De cele mai multe ori, dacă nu de fiecare dată, când comunicăm cu ceilalți, împărtășim doar o parte din informații pentru că prezumăm, în mod inconștient, că partenerul de discuție cunoaște deja detaliile pe care le cunoaștem noi. Nu v-ați lovit de întrebarea ”Păi, cum nu știi?”, ”Dar cum se poate să nu știi?”, etc. Tocmai aceste ”mici” detalii sunt cele care personalizează o anumită situație sau stare.

De fiecare dată mintea noastră va pune cap la cap informațiile de care dispunem pentru a crea scenariul cel mai probabil, sau scenariile, pentru că de multe ori ne oferă și variante. Ori, dacă nu cunoști marea parte a ”micilor” detalii, cum să poți înțelege ceea ce celălalt intenționează de fapt să-ți comunice? Fiecare înțelege ce poate deoarece fiecare trece informațiile prin filtrul propriei sale minți. 

Iar limbajul de multe ori nu este un aliat, pentru că fiecare înțelegem ceva sau altceva prin același cuvânt folosit. Apoi mai este și disponibilitatea noastră de a asculta și a încerca să ne conectăm la ceea ce partenerul de discuție încearcă să comunice. Dacă o facem, de multe ori vom avea de pus întrebări ajutătoare care să ne ajute să vedem o imagine mai clară a situației pe care interlocutorul vrea să o împărtășească cu noi. Și aici este nevoie de mare răbdare din ambele părți, precum și o dorință sinceră de comunicare care să fie și ea împărtășită de ambele părți.

Atunci când ai o bună comunicare cu tine însuți și lucrezi în echipă cu tine însuți, comunicarea devine o comunicare constructivă în care cauți soluții și răspunsuri care întotdeauna îți vor fi ”comunicate” sub o formă sau alta, astfel încât să le poți conștientiza. Dar pentru asta, este necesar să te deschizi acestei comunicări și să ai încredere în ea.

Cam același principiu se aplică și comunicării cu Divinul, deoarece și această comunicare este supusă exact aceluiași mecanism ca și comunicarea cu tine însuți, neexistând, de fapt, nici o diferență/separare între ele, noi nefiind sub nici o formă separați de Divin. Doar mintea noastră pune în cutiuțe separate aceste tipuri de comunicare.

Și dacă am ajuns să acceptăm că Divinul este Tot Ceea Ce Există, atunci orice fel de comunicare am avea se reduce la comunicarea cu Divinul. Încet, încet vom intra în tipuri de comunicare energetice, non-verbale pe care dacă nu le putem recunoaște/conștientiza, gradul nostru resimțit de siguranță nu va crește ci dimpotrivă.

Este foarte importantă comunicarea interioară pe care o avem cu noi înșine și cu noi înșine în forma noastră expansionată, pentru că ea este baza dezvoltării și înțelegerii noastre. Acesta este motivul pentru care suntem ghidați să medităm, să contemplăm, să ne pur și simplu relaxăm în starea de A FI. 

Iar în comunicarea cu ceilalți oameni să încercăm să avem răbdarea și înțelegerea necesară pentru a putea comunica cu adevărat. Orice comunicare este un prilej de creștere pentru fiecare parte implicată. Dacă într-un anumit moment nu vă puteți deschide unei comunicări, recunoașteți pur și simplu acest lucru pentru că este de mult mai mare ajutor decât ascultatul cu o ureche sau deloc.

Întrebați-vă, sincer și onest, ”Mă pot deschide acestei comunicări? Mă interesează cu adevărat sau o fac pentru că așa prevede eticheta și așa spune bunul-simț care mi-a fost inoculat prin educație că trebuie să fac?” Dacă nu simțiți disponibilitatea necesară, mai bine recunoașteți simplu acest lucru. Chiar dacă veți crea o stare de dez-amăgire interlocutorului vostru, aceasta va fi cu mult mai mică decât cea pe care o puteți crea prin nepăsarea voastră.   

Și să nu uităm, că noi comunicăm nu numai la nivel de limbaj, ci și la nivel energetic, non-verbal, și interlocutorul nostru va simți imediat cât de autentici suntem în ceea ce spunem/facem și cât de mare este cu adevărat interesul nostru în acea comunicare. Să nu uităm că putem folosi în orice moment delimitarea, atunci când simțim că este cazul, dar nici să nu ne lăsăm inima să lâncezească. Pentru că noi, oamenii, mai trăim încă și ne construim viețile prin intermediul comunicării. La toate nivelele, și la cele cunoscute și la cele pe care suntem pe cale să le descoperim.

Namaste! 

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.