vineri, 17 iulie 2020

Ce înseamnă să primești mesaje, dar mai ales de la cine poți primi mesaje


Din ciclul De ale mele

Noi plutim într-un ocean de informații, informații de tot felul, și le atragem spre noi pe cele cu care rezonăm pe principiul ”cine se-aseamănă, se-adună”.

Cine emite aceste informații?
TOȚI! TOTUL! Pentru că totul este informație. Noi, fiecare dintre noi, emitem informații sub formă de gânduri, intenții, mai mult sau mai puțin conștiente.

Așadar, fiecare dintre noi și TOT ceea ce este viu emite informații.

Cine receptează aceste informații?
Noi toți, TOT ceea ce este viu și deține conștiință.

Deci, fiecare dintre noi este emițător și receptor de informații în același timp.

De unde știm noi cine este emițătorul unei informații și dacă acea informație este veridică, benefică și transmisă cu bunăcredință?

Nu știm. Cu simțurile noastre umane obișnuite nu putem ști pentru că aceste simțuri umane obișnuite sunt extrem de limitate.

Și-atunci ce facem?

Avem la îndemână un ”instrument” pe care am fost învățați să-l neglijăm ca fiind ”netrebnic”, ”păcătos”, ”efemer”, etc. și care este cel mai de preț instrument prin care ne manifestăm în lumea fizică, și anume, corpul nostru fizic.

Corpul nostru fizic dispune de receptori și senzori pe care noi nu-i cunoaștem, iar mintea umană obișnuită nu-i știe traduce. Dacă însă le învățăm ”limbajul”, care nici nu poate fi ”tradus”, nici nu este unitar sau același pentru fiecare om, atunci ne putem forma un mod de comunicare inteligibilă cu propriul nostru corp.

Când ceva nu ne este cunoscut sau poate chiar benefic, corpul va reacționa, de cele mai multe ori chiar înainte ca acel ceva să devină activ sau manifestat, atenționându-ne asupra energiei străine prezente în apropierea noastră. Mulți confundă această atenționare cu frica și se închid refuzând orice comunicare.

Dacă energia care vrea să intre în contact conștient cu noi este una benefică, se va retrage pentru că nu dorește să ne creeze disconfort de nici o natură. Eventual, va reveni peste o vreme când starea noastră de receptivitate este mai bună.

În caz contrar, va insista, deoarece scopul ei este producerea și întreținerea fricii.

Din experiența mea, o entitate/energie nebinevoitoare nu are neapărată nevoie să ne contacteze conștient, pentru că ea se insinuează în subconștient fără ca noi să o putem detecta, dacă nu avem antrenamentul necesar pentru asta. Adică, ”se va strecura pe ușa din dos”.
O entitate binevoitoare este nevoită să ”străpungă” aș spune ”zgomotul de fond” creat de multitudinea de informații în care ne învârtim și care ne distrage și acaparează atenția. De-acolo apare de multe ori și reținerea sau teama de contact: întrerupe zgomotul cu care suntem atât de obișnuiți și majorității oamenilor le este frică de liniște, de tăcere.

Acum, în prezența unei energii/entități binevoitoare, corpul nu prezintă acele simptome pe care le prezintă în prezența unei entități/energii răuvoitoare: respirație accelerată sau neregulată, nod în stomac, stare de neliniște extremă de parcă ai fi prins într-o cursă, bătăi puternice de inimă de parcă inima ți-ar bate în cap și orice alt simptom care te poate face să-ți vină să o iei la fugă.

După cum am spus, FIECARE dintre noi primește mesaje, doar că nu le privește așa pentru că ele nu vin așa cum ne-am aștepta sau cum ne-am imagina noi că ar trebui să vină. Ba mai mult, majoritatea covârșitoare a oamenilor își imaginează că nu sunt vrednici să primească mesaje pentru că au fost învățați că numai ”aleșii” pot primi mesaje.

Dar oare Sufletul nostru ce păzește? El, tocmai el, de ce nu ne-ar putea trimite mesaje, deoarece suntem împreună în această călătorie?! El ne și trimite, clipă de clipă. Doar că noi am fost învățați să apelăm la sfinți, zei și alte entități la care privim de jos în sus, de parcă propriul nostru suflet n-ar fi în stare să aibă grijă de noi. Și este SINGURUL care o face, zi de zi, clipă de clipă.

Poate că ar fi momentul să vă reevaluați relația pe care o aveți cu propriul corp și cu propriul vostru suflet și să lăsați deschisă o portiță prin care să își poată face simțită prezența.

O zi minunată tuturor! Munay!

Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.