sâmbătă, 4 iulie 2020

Cele mai dificile vremuri ale vieții voastre – Consiliul


Prin Ronald Head

Vă găsiți în ceea ce ar părea cele mai dificile vremuri ale vieții voastre. Și am face tot ceea ce putem ca să vă ajutăm să treceți prin ele. Cu toate acestea, dorim să fiți pregătiți pentru ceea ce va veni. Nu dorim să fiți îngrijorați, ci să fiți pregătiți pentru faptele care vă vor fi prezentate. Mulți dintre voi credeți că sunteți. Mulți cred că știu ce urmează. Noi vă spunem acum că chiar și aceia dintre voi care s-au pregătit cel mai mult vor avea multe surprize.

Vă cerem să vă aduceți aminte că capacitatea de a vă adapta cunoașterii faptelor care prezintă adevăruri noi și poate incomode, este un semn de înțelepciune. De departe, cea mai mare parte a populației va avea sistemele de credință zdruncinate până-n miezul lor. Chiar dacă sunt în măsură să își dea voie să înțeleagă că au fost duși cu zăhărelul și înșelați zeci de ani.

În cele din urmă, multe greșeli mari vor fi îndreptate. Mulți dintre cei nedreptățiți vor fi eliberați. Din păcate, mulți nu vor fi capabili să accepte ceea ce le va fi prezentat. Este mult mai ușor să prostești oamenii decât să le arăți că au fost prostiți. Și va fi mai dificil atunci când ordinul de mărime al celor care au fost mințiți și induși în eroare este de ordinul milioanelor.

Tot ceea ce v-am spus de-a lungul acestor ultimi ani, este pe cale acum să se materializeze. Cortina va fi dată la o parte. Ce se află în spatele cortinei nu va fi plăcut. Eroii vor fi răufăcătorii. Răufăcătorii vor fi eroii. Faptele vor fi minciuni. Minciunile vor fi fapte. Lumea voastră va fi zguduită. Ea a fost zguduită și acum vi se va arăta adevărul.

Cum vă descurcați cu asta?

Sunt câteva lucruri pe care trebuie să fiți pregătiți să le faceți. În primul rând, să fiți capabili să vă iertați pe voi înșivă pentru că ați ”greșit”. Ați făcut tot ceea ce ați putut mai bine în situația voastră. Toată lumea a făcut. Tot timpul. Propriii voștri pantofi sunt singurii pantofi în care puteți umbla.

Apoi, începeți să verificați realitatea la tot și toate. Adevărul vă este întotdeauna disponibil în noua voastră eră a internetului. Dar trebuie să înțelegeți că cei care vă prezintă informațiile sunt extrem de părtinitori și nu le pasă de interesele voastre. În circumstanțele actuale, milioane de oameni încep să vadă acest lucru, dar încă sunteți departe ca el să fie universal acceptat. Ați permis să fiți înșelați în legătură cu evenimente, oameni și în legătură cu aproape orice altceva. Fiți pregătiți să aflați asta.

Și apoi, învățați că pentru a vă proteja pe voi înșivă și ceea ce vă este drag, va fi nevoie să adoptați un mod mult mai detaliat pentru a vă ține la curent cu ceea ce se întâmplă. Acest lucru va fi mult mai ușor decât ar putea părea, deoarece în mod intenționat ați fost ținuți în modul de supraviețuire în majoritatea vieților voastre, iar acest lucru este pe cale să se schimbe.

Sunteți pe cale să fiți eliberați din robia în care nici măcar nu știți că vă aflați. Viețile voastre se vor transforma în următorii câțiva ani mai mult decât au făcut-o în ultima sută. Gândiți-vă la asta. Cum a fost viața acum o sută de ani? De ce își aduc aminte cei mai în vârstă dintre voi? Unii dintre voi călăresc acum cai … ca mod de recreere. În anul 1920 automobilele erau mașini ”de modă nouă”. Vorbiți-le celor din acea vreme despre telefoane, televiziune, avioane cu reacție, sateliți, aterizări pe lună, telefoane mobile, internetul de pe care veți citi mai mult decât probabil toate acestea. Iar noi vă spunem că toate aceste schimbări vor fi de departe depășite în viitorul vostru apropiat.

Așa că, să știți că chiar dacă drumul care vă stă în față pare accidentat, recompensele care vă așteaptă merită efortul. Poate că cea mai mare dintre toate va fi expansionarea conștiinței voastre atunci când nu mai sunteți trași în spate. Ne bucurăm de ceea ce vedem. Fiți acele ființe uimitoare care noi știm că sunteți.



Traducere Monica Poka




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.