Ce observ acum în lume este o stare de nesiguranță, dar este ceva nou, energetic vorbind, pentru că până acum ne făceam griji pentru noi înșine, pentru familia noastră, cel mult, dar acum ne facem griji pentru lumea noastră. Fie că ne dăm seama sau nu, atenția noastră și-a mărit aria de cuprindere. Ori, cu cât aria de cuprindere este mai mare, cu atât nesiguranța și îngrijorarea cresc, sau scad.
Ne întrebăm ”Încotro merge lumea noastră?” și simțim nesiguranță și îngrijorare, dar în același timp și un fel de liniștire, confort că nu ni se întâmplă numai nouă personal, ci suntem mai mulți, dacă nu toți, în asta. Dar, totuși, încotro mergem? Pare fiecare în lumea lui, dar, în același timp și în lumea noastră.
Ce este mai interesant este că toate reperele noastre exterioare par să fi dispărut sau nu mai rezonăm cu ele pentru că nu ne mai spun nimic. Vechiul n-a dispărut de tot, iar noul n-a apărut încă în așa fel încât să-l vedem sau simțim ca prezent. Nici măcar în noi înșine și ASTA este, de fapt, ceea ce ne îngrijorează.
Cei care ”lucrăm” de vieți la rând în ”branșa” pe care ne-am ales-o, indiferent de numele pe care i-am da-o, Lucrători în Lumină, Arătători de Cale, Războinici ai Luminii, etc., etc. percepem acest moment, perioadă, timp ca pe ”calmul de dinaintea furtunii”. Este doar o simțire care crește în noi pe zi ce trece care ne pune într-o stare de alertă, dar în același timp și de ”adunare” în noi înșine.
Deși nu știm prea bine nici ce, nici când, nici cum, nici de unde ...”suntem pe metereze” așteptând semnalul. Nu mai simțim să trezim pe nimeni, știm că toți sunt ”pe mâini bune”, că tot ce puteam face pentru ”alții” am făcut deja, iar atenția noastră se concentrează pe nici nu știm încă ce, dar cu siguranță nu pe ce ne-am concentrat-o până acum.
Nu sună prea încurajator ceea ce am scris până acum, nu-i așa? Și totuși ... totuși ceea ce simțim crescând în noi ne aduce atât de multă pace, atât de multă bucurie, este o solemnitate cu care nici o emoție cunoscută nouă până acum nu se poate compara. Oarecum parcă privim din viitor actualul prezent dorind să simțim fiecare clipă, fiecare nuanță, fiecare stare de A FI în acest prezent.
Suntem și nu suntem și asta nu ne mai dă bătăi de cap ... cine suntem sau nu suntem ... identificările cad pe rând, chiar și dacă numai pentru acea clipă, acel moment în care SUNTEM cine suntem NOI cu ADEVĂRAT.
Ascultați-vă propriile simțiri, indiferent de cine ce spune. Fiecare dintre noi ne avem adevărul nostru, în sensul de ceea ce este adevărat pentru noi, ce simțim că este adevăr pentru noi și acel adevăr dorim să-l urmăm. Nu mai putem face altfel. Suntem, în sfârșit, liberi să credem ce vrem și să trăim în aliniere cu adevărul nostru care, la rândul lui, nu este imuabil.
Să FIM schimbarea pe care vrem să o vedem în lumea
noastră. Este timpul ...
Munay – Calea Iubirii
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.