sâmbătă, 11 mai 2024

Pensula lui Dumnezeu vine cu o epică furtună magnetică!


Aluna Joy Yaxkin
 

De ceva vreme nu am mai postat despre activitatea solară, pentru că atât de mulți o fac atât de bine zilele astea. Dar evenimentul solar care se clădește săptămâna asta este puțin istoric. Această furtună este o furtună geomagnetică rară de clasă ”severă” cu o urmărire spațială a vremii la nivel mondial și care se produce pentru prima dată în aproape 20 de ani! 

Dacă locuiți în zonele nordice ale Pământului s-ar putea să aveți un spectacol frumos, epic și rar de aurore boreale! Ieșiți afară și bucurați-vă! 

***Dacă sunteți începători în ceea ce privește efectele erupțiilor solare și a furtunilor magnetice asupra corpului și spiritului uman, citiți și restul acestei postări. Este o re-postare. 

Evenimentele solare sunt momente extraordinare care ne pot scoate din zonele noastre de confort și vor evidenția cu agresivitate punctele slabe ale corpului nostru fizic și emoțional. Ele ne pot ajuta să evoluăm și să creștem spiritual dincolo de tiparele străvechi ascunse în descendența noastră ancestrală. Pot scoate în evidență părtinirile, programele și sistemele noastre de credință limitatoare. SOARELE ne arată locurile care au nevoie de vindecare în noi înșine, în relațiile noastre, în comunitățile noastre, în țările noastre și întreaga noastră planetă. Activitatea solară crescută ne poate trezi dacă suntem atenți, recunoaștem unde ne afectează și ne punem pe treabă. 

Cum folosim sau cum reacționăm la această explozie de energie se va baza pe nivelul nostru de conștiință. Putem folosi această energie să ne distrugem sau să ne transformăm și ridicăm realitatea. Întrebarea este, ne putem ridica din luptă, din zbatere și suferință, să lăsăm în urmă vechiul joc de putere ”noi contra lor” și să ne conștientizăm divinitatea și unitatea? Putem păși, în sfârșit, dincolo de vechile tipare ale ascensiunii și căderii civilizațiilor și să învățăm să creăm o realitate nouă bazată pe acțiuni elevate, evoluate care să nu creeze mai multă karmă și suferință? De noi depinde și așa a fost întotdeauna. 

ERUPȚIILE SOLARE pot fi provocatoare la toate nivelele pentru dispozițiile și confortul fizic al tuturor. Pot avea efecte uriașe asupra sistemului nostru nervos și a activității creierului. Pot declanșa un comportament uman și răspunsuri fiziologice (mental-emoțional-fizic și spiritual) mai intense. Ne-am putea simți neliniștiți, nervoși, anxioși, am putea avea probleme cu echilibrul și să ne simțim amețiți. S-ar putea să simțim tremurături, iritabilitate, letargie, epuizare, probleme de memorie pe termen scurt, palpitații la inimă, greață, stări de rău, dureri de cap și presiune prelungită la nivel de cap, mâncărimi de piele înfiorătoare... ei bine, ați înțeles imaginea. 

FURTUNILE MAGNETICE vor afecta tot ceea ce conține fier. Pământul conține fier. Sedona, Arizona, sunt încărcate cu fier! Și sângele nostru conține fier. Așadar, hai să spunem că acestea ne vor afecta costumul spațial omenesc. Perturbațiile datorate furtunilor magnetice ne pot afecta sistemul nervos și ne pot arunca într-o stare temporară de ”luptă sau fugi”, făcându-ne anxioși sau stresați în alt mod. Ne pot afecta, de asemenea, și inima provocându-ne palpitații la inimă. Durerile de cap și epuizarea sunt, de asemenea, efecte secundare frecvente. Această stare incomodă începe să NE TREZEASCĂ la ceea ce evităm. 

FURTUNILE MAGNETICE ne pot desincroniza și ritmul circadian, ceasul biologic intern care ne controlează orele de somn și de trezire. Glanda pineală afectată de activitatea electromagnetică va produce o creștere a secreției de melatonină, perturbându-ne astfel somnul, dar ne va afecta și intuiția. Așa că, vă rog, nu trageți nicio concluzie în timp ce suntem în mijlocul unei furtuni magnetice și nu luați nici o decizie importantă care să vă schimbe viața. Câmpurile magnetice interacționează electrochimic în creierul uman. Ne poate afecta psihologic prin crearea de oscilații hormonale și pot afecta semnificativ activitatea undelor cerebrale. 

Așadar, atunci când Soarele atinge vârful ciclului, poate apărea o creștere a tulburărilor umane, revoltelor, rebeliunilor, revoluțiilor și războaielor între națiuni. Cercetătorii au putut urmări aceste efecte pe o perioadă de 2500 de ani în urmă! Desigur, acesta este un tipar învechit bazat pe nenumărate cicluri de creație, distrugere și recreare bazate pe karmic. 

Electroliții și hidratarea sunt esențiale în timpul evenimentelor solare. Mâncați sănătos, alimente integrale. Și mai presus de toate, amintiți-vă divinitatea voastră. Divinitatea este capacitatea noastră să transcendem limitările umane percepute. Să ne IUBIM pe noi înșine, să avem ÎNCREDERE în noi înșine și să TRĂIM din INIMĂ. Trăiți din inima voastră și nu din mintea voastră condusă de ego și încercați să nu luați nimic personal sau să reacționați exagerat la vreo provocare.


 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala

Photo Michele Cowbourne


Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!   

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.