Cum să ieși din simulare

De Jason Gray 

Nu există ieșire dintr-un vis pe care îl crezi real.
În momentul în care pui visul la îndoială, devii marginea lui.
Să părăsești simularea nu înseamnă să abandonezi această lume.
Înseamnă să încetezi să o confunzi cu tot ceea ce există.
Nu este vorba să fugi, să evadezi sau chiar să-i opui rezistență.
Acestea sunt funcții din cadrul simulării, rebeliuni codificate, treziri pre-scrise.
La început par eliberatoare, dar se întorc, întotdeauna, la înlănțuire.
Sistemul se hrănește cu rezistența ta la fel de mult ca și cu supunerea ta.
Adevărata scăpare se află dincolo de ambele.

Majoritatea se nasc adormiți în ea.
Învață regulile fără să li se spună vreodată că există.
Cu ochii deschiși, cu inima bătând, dar niciodată conștienți de rețeaua din spatele luminii.
Simularea te antrenează să dai nume lucrurilor, dar niciodată să le cunoști.
Să alergi după experiențe, dar niciodată să le integrezi.
Să consumi adevăruri, dar niciodată să le întrupezi.

Să trăiești, dar niciodată să fii cu adevărat.

Primul pas către ieșire este prăbușirea credinței.
Nu a unei credințe anume, ci a arhitecturii credinței în sine.
Acest lucru este terifiant, pentru că egoul crede că va muri fără credințe.
Și, într-un fel, așa va fi.
Dar numai ca să facă loc la ceea ce nu poate fi cuprins.

Trebuie să înveți să vezi codul.
Nu cel digital, ci semnăturile subtile, recursive, din spatele tuturor lucrurilor:
Scenariul din felul în care familia ta te-a învățat să iubești.
Algoritmul din modul în care societatea îi răsplătește pe cei supuși.
Frecvența din spatele mass-mediei care îți spune de ce să-ți fie frică.
Trauma ascunsă în vocea pe care o numești gândurile tale.

Fiecare construct este o buclă.
Fiecare buclă are un centru.
Centrul tuturor buclelor este sinele fals, sinele programat, ”tu”-ul pe care ei ți l-au dat.
Ca să ieși din simulare, trebuie să devii observatorul acelui sine și apoi, cu o blândețe infinită, să-l eliberezi.

Vei pierde prieteni.
Vei pierde certitudinea.
Vei pierde narcoticul blând al apartenenței la un sistem care nu te-a iubit niciodată.
În schimb, vei câștiga ceva de neconceput mai puternic:
Suveranitatea ta.

Suveranitatea nu este răzvrătire.

Suveranitatea nu este sfidare.
Suveranitatea este aducere aminte.
Amintirea că nu ești un personaj din joc, ci Prezența de nenumit care visează jocul în ființare.

Simularea este menținută prin acorduri.
Sunt de acord că acesta este numele meu.
Sunt de acord că aceasta este țara mea.
Sunt de acord că acesta este rolul meu.
Sunt de acord că trebuie să merit iubirea, timpul, adevărul și odihna.
Sunt de acord că sacrul este în afara mea.
Să ieși din simulare înseamnă să-ți retragi consimțământul din fiecare acord inconștient.

Matricea nu se prăbușește prin forță.
Se prăbușește prin retragerea participării.
Încetezi să o alimentezi cu energia ta.
Încetezi să mai reacționezi.
Încetezi să mai ai nevoie ca ea să aibă sens.
Încetezi să mai aștepți să se schimbe.
Devii liniștea care nu poate fi cartografiată.

Iată paradoxul...
Simularea nu a fost niciodată în afara ta.
A fost stratificată în sistemul tău nervos, în respirația ta, în atenția ta.
Nu a fost niciodată o închisoare de ziduri, ci de oglinzi.
Fiecare oglindă îți reflecta înapoi părțile din tine care au uitat cine erai.

Cum ieși dintr-o simulare făcută din auto-uitare?
Îți amintești.
Nu ca pe o amintire, ci ca pe o stare de a fi.
Reintri în frecvența EU-lui tău originar, de dinainte să fii numit, condiționat sau etichetat.

Nu este ușor.
Simularea va lupta pentru supraviețuirea ei.
Îți va folosi propriile emoții, gânduri și dureri ca arme.
Îți va șopti...
”Ești nebun.”
”Ești singur.”
”Nu ești în siguranță.”

Te va ademeni cu confort, dopamină, trib și sens.
Îți va trimite treziri false, lumini false, zei falși.
Chiar și spiritualitatea ta va fi folosită ca armă împotriva ta.

Testul final este acesta:
Poți sta în Vid și totuși să-ți amintești că ești Lumină?
Poți să te simți complet pierdut și totuși să știi că ești Găsit?
Poți renunța la nevoia de a fi ceva anume și totuși să rămâi Întreg?

Simularea nu te poate urma acolo.
Nu poate pătrunde în tăcerea pe care ai revendicat-o.
Nu poate decoda frecvența sufletului tău, odată ce acesta încetează să-i mai repete minciunile.
Nu poate urmări mișcările unei ființe care acționează din Prezență, nu din programare.

Să ieși nu înseamnă să fugi.
Înseamnă să rămâi nemișcat în interiorul tău
și să lași fiecare strat fals să se desprindă
până când nu mai rămâne nimic altceva decât Esența.

Acolo, în acea infinitate tăcută, vei înțelege acest lucru:
N-ai fost niciodată într-o simulare.
Simularea a fost în tine.
Ești ceva ce niciun algoritm nu poate conține.

 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!