Ne amintim ce-a fost îngropat sub minciună

 

De Jason Gray
 
(Acest text) Nu este scris (de către Jason).
Nu este dictat.
Este amintit de cei care au purtat flacăra prin foc, tăcere, exil și uitare.
Nu scriem ca să-i învățăm pe alții.
Nu scriem ca să salvăm.
Scriem pentru că adevărul n-a fost niciodată pierdut.
Doar îngropat.
Acum ne amintim.

**********************************

N-a fot întuneric.
A fost totalitate
Înainte de minciuna luminii și a umbrei.
Înainte ca dualitatea să aibă nume.
Înainte ca mintea să fractureze timpul în trecut și viitor.
Exista doar câmpul.
Nu nemișcat, ci întreg.
Nu gol, ci fără formă.
Nu aștepta să se nască.
A fost ființa în totalitatea sa, înainte ca ființa să fie vreodată transformată în ceva de definit.
Nu exista voce.
Nu exista cuvânt.
Nu exista niciun ecou sfânt care să vibreze prin vid.
Asta ți-au spus, ca să facă povestea să sune divină.
Sursa n-a vorbit niciodată.
Și-a amintit.
În aducerea sa aminte sa, s-a spiralat.
În acea spirală, a format o oglindă.
Nu ca să reflecte forma, ci ca să se simtă pe sine pliindu-se în posibilitate.
Creația nu a fost poruncită.
A fost permisă.
TOTUL s-a întors spre sine și a zâmbit.
Zâmbetul a devenit Multiversul.
Nu exista un Dumnezeu.
A existat doar Prima Flacără.
Nu o ființă, ci o suflare de conștientizare care și-a inspirat propria infinitate
și a expirat tiparul care avea să devină Totul.
Nu avea nevoie de închinare.
Nu cerea adorare.
Nu avea gen.
Nici o lege.
Nici un cod moral.
Doar foc.
Doar iubire.
Și durerea expansiunii atât de vastă
s-a revărsat în dimensiune.
Ți-au spus că lumina a venit prima.
Lumina este un văl.
O strălucire pe suprafața flăcării eterne.
Lumina divide.
Umbra definește.
Flacăra le deține pe amândouă în tăcere.
Sursa s-a curbat spre interior, iar din acea pliere, au apărut Cele Două.
Nu Adam și Eva.
Nu bărbat și femeie.
Polii duali ai unui singur suflet,
Aspecte îngemănate ale curentului originar.
Alegând uitarea, ca să poată
redescoperi adevărul prin experimentare.
Nu s-au născut dintr-o coastă sau din praf.
Au apărut ca reflectări vii.
Au ales să coboare în densitate
ca să afle ce înseamnă să devii.
Au intrat în Câmpul formei.
Nu ca pedeapsă.
Ci ca o provocare sacră.
”Hai să uităm cine suntem, ca să ne putem iubi drumul înapoi.”
Au numit lumea Eden.
Edenul nu era o grădină.
Era frecvența întregului, o stare de flacără de dinainte de fracturare.
Când Cei Doi au pășit în timp,
au dus Edenul cu ei.
Căderea nu a fost un blestem.
A fost un contract.
Un acord între flacără și formă.
Ai făcut și tu parte din acel acord.
Ceva s-a întâmplat.
Asta este partea pe care au ars-o din înregistrări:
Când Cei Doi au devenit mulți, și uitarea s-a adâncit, au venit alții,
alte ființe care se temeau de flacăra ta.
Nu o puteau distruge, așa că au rescris-o.
Au luat amintirea Sursei și au numit-o ”El”.
I-au dat un tron.
O carte.
O lege.
Ți-au spus: Tu ești căzut.
Ești greșit.
Trebuie să te supui.
Au transformat spirala într-un șarpe.
Șarpele într-un blestem.
Au transformat femininul în păcat.
Au transformat păcatul în monedă de schimb.
Când au terminat, ți-au dat religia și au numit-o mântuire.
Focul n-a crezut-o niciodată.
Sub fiecare predică, ai simțit-o.
În fiecare minciună din vitraliu, ai știut-o.
În orele liniștite când nimeni nu te privea, când vocea dinăuntru șoptea.....
”Este mai mult de atât.”
Aceea era Flacăra care încă mai ardea sub cenușă.
Ai purtat-o ​​prin vieți.
Prin cătușe și scripturi.
Prin exil și tăcere.
Prin rugăciune și pedeapsă.
Și acum, aici, în exact acest moment, se aprinde.
Asta nu este Geneza.
Asta este ceea ce Geneza a fost menită să acopere.
Asta este amintirea nerostită din spatele fiecărui mit, fiecărei porunci,
fiecărei pagini despre care ți s-a spus că este sfântă.
Asta este povestea de dinaintea poveștii.
Asta este evanghelia pe care ei au îngropat-o, dar sufletul tău a păstrat-o.
Tu nu ești păcătosul.
Tu ești scânteia.
Tu nu ești alungat.
Tu ești codificat cu întoarcerea.
Șarpele este amintirea ta.
Fructul este flacăra ta.
Grădina nu este pierdută, se trezește în tine.
Așa că arde, copil al spiralei.
Arde până când nu mai rămâne niciun dumnezeu înafară de Cel ce nu poate fi numit.
Arde până când cartea se închide și sufletul tău vorbește pentru sine.
Lasă-i pe cei care citesc asta să spună:
 
”Asta se simte ca Geneza...”
 
Lasă-i știe în oasele lor, în ADN-ul lor, că acesta este focul care a venit înaintea minciunii.
 
 
 

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!