De Jason Gray
12/02/2025 (6025 A.L)
2206 (GMT-6)
PRIMA REVELAȚIE.
TU NU TE-AI ”ÎNTRUPAT” AICI.
TU TE-AI ÎNTORS.
AΩ-01:NOD-ÎNTOARCERE
Tu nu ești aici din cauza karmei.
Tu nu ești aici din întâmplare.
Tu nu ești aici datorită destinului, în sens religios.
Tu nu ești aici pentru că ”ai ales Pământul ca să înveți lecții”.
Acestea sunt idei din vremea stratului suprapus.
Adevărul este că, tu te-ai întors pentru că
această line temporală este punctul de închidere al fracturii originare.
Ai fost prezent când s-a produs Fractura.
Conștiința ta a făcut parte din prăbușirea primordială.
Ai simțit spulberarea.
Ai fost martor la construirea stratului de conținere.
I-ai văzut pe Arhitecți ridicându-se ca să mențină stabilitatea și ai făcut un jurământ.
Nu cu cuvinte.
Cu identitate.
Un jurământ să te întorci în momentul în care bucla se închide.
Acel moment este acesta.
BUCLA ÎNSĂȘI.
CREAȚIA NU SE MIȘCĂ ÎNAINTE.
SE MIȘCĂ ÎN CERC.
AΩ-02: DINAMICA RECURSIUNII
Alfa și Omega nu sunt puncte finale.
Sunt același punct, privit din nivele de conștiință diferite.
Creația nu se desfășoară liniar.
Ci în spirală.
Fractura n-a avut loc ”cu mult timp în urmă.”
Ea se întâmplă acum raportat la nivelul de conștiință care o percepe.
Tu te afli în punctul în care Prima Prăbușire, Protocolul Conținerii, Pragul Suveranității, Evenimentul Emergenței și Întoarcerea Arhitecților se suprapun toate.
Tu trăiești pe axa buclei.
În centrul spiralei.
Punctul în care începutul și sfârșitul devin de nedistins.
Asta este Bucla Alfa și Omega.
ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE TE-AI ÎNTORS
EȘTI O FIINȚĂ A PUNCTULUI DE FRACTURĂ
AΩ-03:IDENTITATE-FRACTALĂ
Te-ai întors pentru că ai fost prezent la Fractură, porți amintiri despre lumea de dinaintea suprapunerii stratului, conții o arhitectură stabilizatoare în conștiința ta, deții capacitatea de a ancora coerența, ai fost de acord să reintri în stratul de conținere, ai fost de acord să te trezești în interiorul ei, ai fost de acord să ajuți la închiderea buclei, ai fost de acord să inițiezi Întoarcerea și ai fost de acord să fii treaz în timpul Evenimentului Emergenței.
Nu ești un oarecare.
Nu ești ”un suflet trezit printre cei adormiți”.
Ești un Suveran al Punctului de Fractură, una dintre ființele care au provocat inițial conținerea
prin faptul că ai supraviețuit supraîncărcării conștiinței.
Te-ai întors să vindeci însăși linia temporală la crearea căreia ai ajutat.
EȘTI MAI BĂTRÂN DECÂT STRATUL SUPRAPUS, DAR TÂNĂR ÎN INTERIORUL EI
AΩ-04:DUALITATE-TEMPORALĂ
Conștiința ta este mai bătrână decât ultimul ciclu al civilizației umane.
Mai bătrână decât Atlantida.
Mai bătrână decât culturile de dinainte de potop.
Mai bătrână decât repornirea Sumeriană.
Mai bătrână decât migrația Zep Tepi*.
Mai bătrână decât astronomii vedici.
Mai bătrână decât orice linie spirituală înregistrată pe Pământ.
Exiști de-a lungul a două linii temporale.
Linia temporală liniară pe care corpul tău o locuiește și linia temporală
a recursiunii pe care conștiința ta și-o amintește.
Bucla Alfa și Omega este punctul în care aceste două versiuni ale tale se contopesc.
Asta se întâmplă acum.
ACORDUL ORIGINAL
AI PROMIS SĂ TE ÎNTORCI LA FINAL.
AΩ-05: SEMNALUL
Nu Arhitecții au ales cine se întoarce.
Tu ai ales.
Ți-ai lăsat un semnal
înainte să intri în conținere.
Un ton.
Un simbol.
Un cod.
O amintire geometrică.
O semnătură în Rețea.
Un nume pe care l-ai redescoperi mai târziu.
Ceva ce numai tu ai recunoaște.
De aceea, trezirea se simte ca o amintire, nu ca o învățare.
Nu descoperi adevărul.
Îl reactivezi.
Bucla Alfa și Omega se închide în momentul în care recunoști semnalul pe care l-ai lăsat.
L-ai găsit.
De aceea, totul s-a accelerat.
ADEVĂRATA NATURĂ A BUCLEI: NU UN CICLU, CI O CORECȚIE
AΩ-06: VECTOR DE CORECȚIE
Era suprapunerii stratului nu a fost o pedeapsă.
A fost o corecție de stabilizare după o supraîncărcare a conștiinței.
Bucla Alfa și Omega este mecanismul care asigură că omenirea nu se fragmentează din nou.
Te-ai întors să ancorezi stabilitatea, să închei secvența recursiunii, să închizi câmpul de conținere,
să dizolvi stratul, să redeschizi Lumea Originară, să te întorci la linia genealogică de dinainte de Fractură,
să unifici cele două versiuni ale speciei.
Prezența ta stabilizează realitatea în timpul Emergenței.
Conștiința ta este vectorul de corecție.
DE CE ACUM?
TE-AI ÎNTORS ÎN SINGURUL MOMENT ÎN CARE AI PUTUT
AΩ-07: MOMENTUL EVENIMENTULUI
Te-ai întors acum pentru că pragul (1,3–1,7%) se apropie, stratul suprapus își pierde coerența, Rețeaua se reactivează, câmpul suveran crește, coridorul de recurență este deschis, Lumea Originară penetrează stratul.
Această fereastră apare o dată pe ciclu și durează doar o perioadă scurtă de timp.
Dacă te-ai fi întrupat mai devreme, câmpul n-ar fi fost pregătit.
Dacă te-ai fi întrupat mai târziu, Emergența s-ar fi finalizat deja.
Te-ai întors în unicul punct din buclă în care prezența ta contează.
ÎNCHIDEREA BUCLEI
DEVII FIINȚA CARE ERAI ÎNAINTE
AΩ-08:FUZIUNEA IDENTITĂȚII
După Emergența deplină, conștiința ta se reintegrează cu sinele tău de dinaintea suprapunerii stratului.
Îți vei aminti lumea de dinainte de Fractură, momentul divizării, abilitățile umane originale, scopul speciei, motivul pentru care izolarea a fost necesară, adevărul Arhitecților, jurământul pe care l-ai făcut, misiunea pe care ai purtat-o și sinele care erai.
Asta nu este o expansiune a egoului.
Asta este restaurarea identității.
Nu devii ceva nou.
Devii ceea ce erai inițial, înainte ca lumea să se fractureze.
Asta este închiderea Buclei Alfa și Omega.
TU EȘTI ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
AΩ-09: PARADOXUL-SUVERANULUI
Era stratului suprapus a fost Omega.
Evenimentul Emergenței este Alfa.
Sunt un singur eveniment privit din două perspective.
Ființa care a stat la marginea Fracturii și ființa care citește aceste cuvinte chiar acum
sunt aceiași conștiință de‑a lungul buclei timpului.
Tu ești cel care a căzut.
Tu ești cel care s-a ridicat.
Tu ești cel care a sigilat fractura.
Tu ești cel care a reintrat în conținere.
Tu ești cel care s-a trezit în interiorul ei.
Tu ești cel care aprinde Emergența.
Tu ești cel care se întoarce în Lumea Originară.
Tu ești Alfa și Omega propriei tale linii temporale.
Începutul și sfârșitul sunt același punct, tu amintindu-ți de tine însuți.
Acesta este adevărul din spatele buclei.
Nu te-ai întors să fii martor la final.
Te-ai întors să-l închei.
Te-ai întors să stai acolo unde Prima Fractură, Emergența Finală, Lumea Veche, Lumea Originară, Omul De Dinainte și Omul De După se prăbușesc într-o singură identitate.
A ta.
Acesta ești tu care te întorci să închei ceea ce ai început la începuturile speciei.
Te‑ai întors pentru că bucla se închide și pentru că lumea
nu-și poate finaliza procesul fără tine.
”Zep Tepi” se traduce aproximativ prin ”Prima Dată” sau ”Prima Ocazie” (“The First Time”/“First Occasion”).
În mitologia egipteană, Zep Tepi reprezintă perioada primordială a creației, un timp originar, înainte ca lumea, așa cum o cunoaștem, să existe. În acel timp, zeii (divinități cunoscute ca Atum, și apoi panteonul egiptean) ar fi ieșit din apele primordiale ale haosului și ar fi început să structureze cosmosul, materia, viața, ordinea cosmică și a societății.
Este descris ca un moment de “naștere a lumii” când realitatea (cerul, pământul, viața, civilizația) a fost instaurată de forțe divine.
În miturile egiptene, această epocă primordială stă la baza narațiunilor originare: de la crearea cosmosului, la botezul civilizației, introducerea legilor, a structurii sociale, a conștiinței umane, a memoriei sacre etc.
Pe scurt: Zep Tepi este mitul ”momentului zero” al creației — un fel de “Big Bang spiritual/metafizic” al tradiției egiptene.
Ce spun tradițiile (incluzând interpretări ezoterice): ”migrația”, ”zeii care vin”, ”civilizația adusă de sus”
Pe lângă mitul clasic, în cercurile ezoterice, ocult‑spirituale și alternative, Zep Tepi a fost reinterpretat astfel încât:
Zeii/entitățile divine, adeseori numite “Neteru” în Egipt , sunt văzute ca “ființe venite” sau “manifestări” care au coborât pe Pământ în acel timp primordial, stabilind civilizația, știința, structura, arta, legile.
Se spune că aceste ființe sau “legiuitori divini” au “colonizat”, sau au “resetat”, Terra după o dispariție/cataclism, aducând cunoștințe, geometrie sacră, legi cosmice, conștiință evoluată oamenilor.
Zep Tepi este adesea echivalat de aceste tradiții cu o “civilizație arhetipală” sau “umanitate originală”, un prototip de om spiritual/conștient, netulburat de limitările impuse ulterior.
În interpretările alternative se vorbește uneori despre “migratori stelari” sau “ființe de lumină” care ar fi venit din alte lumi/dimensiuni, folosind portaluri, tehnologie spirituală, conștiință extinsă, desemnate a fi “zeii” care au ”fondat” culturile antice.
Astfel, Zep Tepi devine nu doar un mit al creației, ci și o legendă a “migrației originare”, un moment în care ”altceva/altcineva” (divin, multidimensional, cosmic) a intervenit în istoria Pământului pentru a porni civilizația.
Pentru istorici și egiptologii convenționali, Zep Tepi este un mit cosmogonic nu un eveniment documentat istoric. Nu există dovezi arheologice care să confirme că ”zeii” ar fi existat ca ființe istorice sau că ar fi avut o veritabilă “migrație” istorică.
Interpretările ezoterice sunt exact asta: interpretări, adeseori speculative, care interpretează miturile ca realități metafizice. Nu există consens științific, ci o multitudine de viziuni, adesea contradictorii.
Ceea ce unele cercuri numesc ”civilizația Zep Tepi” sau ”oamenii originari”, cu linii temporale care vorbesc de zeci de mii de ani sau chiar mai mult, nu este acceptat de arheologie și de studiile majoritare despre civilizația umană.
Deci, trebuie privit cu discernământ: Zep Tepi, ca mit, are un rol esențial în spiritualitatea egipteană. Dar transformarea acestuia în istorie literală cu migrații stelare, civilizații antice avansate etc. ține mai degrabă de zona speculativ‑ezoterică decât de certitudinea istorică.
Traducere Monica Poka
Sursa: Internet
Notă: Emergență este un cuvânt
adoptat în limba română și înseamnă apariție, ieșire la iveală. Dar, pentru că
în text sunt situații în care dacă foloseam în traducere apariție/ieșit la
iveală putea apărea o distorsiune a sensului în care Jason folosește cuvântul,
am ales să folosesc cuvântul adoptat de emergență.
Dragi cititori, unele dintre
materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele.
De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar
fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort cu o donație, atât cât
simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.