Imagine Lolii TD
Energiile care ne-au îmbrățișat
recent planeta ne-au adus și unele sentimente ciudate și noi care ar fi putut
produce o stare de neliniște și îngrijoare. Foarte mulți descoperă o stare de goliciune
interioară, de parcă toate sentimentele ar fi dispărut și odată cu ele și
capacitatea noastră de a simți, de parcă am fi devenit insensibili.
Aceasta este oarecum o măsură de
protejare a sistemului nostru nervos și a emoționalului nostru deoarece aceste componente
ale noastre au fost și sunt supra-solicitate. Am spus protejare. Da, pentru că
au fost transmutate atât de multe tipare și structuri vechi care nu ne mai sunt
necesare încât dacă emoționalul nostru nu ar fi fost protejat, stările prin
care am trecut și trecem ar fi fost supra-evaluate.
Acesta este unul dintre motivele
pentru care îi puteți percepe și pe cei din jurul vostru, ca și pe voi înșivă,
goi pe dinăuntru. Multe dintre punctele pe care le-am considerat a fi de
sprijin pentru noi parcă s-au evaporat și căutăm alte puncte pe care să ne
putem sprijini realitatea. Doar că acestea par a se ascunde de noi.
Unul dintre cele mai importante
motive pentru această stare este faptul că și ego-ul nostru se pregătește de
ascensionare și de integrarea cu Sufletul. Imaginați-vă cât de multe sunt de
eliberat pentru ca această fuziune să poată avea loc. Încrederea că totul este
pentru binele nostru cel mai înalt ne va fi de mare ajutor în aceste momente.
Să nu uităm că ne apropiem de
Poarta Leului care este o Poartă a Leului mult amplificată datorită faptului că
are loc într-o dată de 8/8/8, adică o triplare a energiei pe care o aduce.
Pentru a primi darul ei este necesar să ne manifestăm intenția de a primi și să
ne pregătim pentru primirea a ceea ce noi intenționăm să primim. Să nu uităm
nici o clipă că cel mai ”sigur” loc pentru noi este în noi înșine, în Iubirea
și Pacea din noi.
Să nu uităm nici o clipă că nu
suntem singuri, că avem la dispoziție tot ajutorul de care avem nevoie, să ne
folosim de ceea ce ghidarea noastră interioară ne spune și să avem ÎNCREDERE în
noi înșine și în Planul Divin care este în derulare.
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.