Meditații

duminică, 26 octombrie 2014

Eu am dreptul să ....




Din ciclul De ale mele

M-am tot ”lovit” în ultimul timp de această expresie ”Eu am dreptul să...”, indiferent ce. Așa că, am înțeles că este necesar să studiez puțin problema. Deja devenise deranjantă pentru urechile mele și mă întrebam ce naiba au toți cu dreptul lor să ... indiferent ce. Normal, am început să caut în mine să văd ce drepturi simțeam eu că îmi sunt încălcate sau neacordate, sau ce aveam eu cu drepturile mele. Eu am o calitate (după mine, după alții e defect), că nu mă dau bătută în aflarea răspunsurilor până când nu simt că am ajuns în miezul problemei. Nu știu dacă am dobândit-o sau am venit cu ea la pachet. Oricum, nu contează. Așa că, m-am apucat, vorba lui Kryon, de minerit.

În momentul în care se ridică problema unui drept pe care simți că îl ai și nu-ți este recunoscut/acordat de către alții, cert este vorba despre ceva ce nu-ți acorzi ție însuți sau este ceva ce-ți acorzi, dar pe undeva te face să te simți vinovat că ai făcut-o. Teren virgin, junglă neatinsă sau oricum aș denumi-o. Niciodată problema nu este în exteriorul tău, niciodată. Deci, care este problema cu ”dreptul meu să...”? Atunci când enunți aceste cuvinte, de fapt ceri aprobarea celorlalți sau te revolți că nu o ai. Dacă încă îți mai pasă de asta, înseamnă că a mai rămas în tine ceva ce te ține legat de minunata 3D sau ego.  

În ultimele zile, coincidență, chiar în data de 22.10.2014 am fost pur și simplu obligată să plec de la serviciu din cauza unei ”răceli” care a izbucnit pur și simplu ca un vulcan, dar fără avertizările de rigoare. În 23 nici vorbă să mă pot ridica din pat și merge la serviciu. Cei care au tangență cu contabilitatea, meseria pe care o practic, știu că luna octombrie este lună de închidere de trimestru, iar data de 22-23 sunt ultima 100 de metri. Așa că stăteam în pat simțindu-mă vinovată că tocmai acum m-a ”lovit” și pe mine răceala când clienții mei așteaptă după mine să le dau sumele pe care le au de plătit la minunatul buget de stat (suntem încă în 3D, nu uitați!). Deci, ca să recapitulez: Ei au dreptul să-și primească sumele de plată, dar eu nu am dreptul să fiu bolnavă.... Reguli.... tipare.... judecăți .... frică... neîncredere.... neînțelegere... să mai continui sau este suficient?

Deci, când în discuție apare dreptul de a fi/face/spune/avea/.... ceva, întotdeauna este vorba de o limitare percepută la un anumit nivel; de o frică, de o așteptare neîmplinită, de o frustare. Și care întotdeauna aparține celui ce îl invocă, nimănui altcuiva. Da, sunt și aceia care își invocă dreptul de a-și spune părerea într-un mod jignitor, care deși știu că jignesc/rănesc/derutează o fac în virtutea a ceea ce ei cred că li se cuvine. Dar și aici este tot o frică. Frica de a te recunoaște cine ești, frica de a fi respins, frica de a greși, frica de singurătate și multe alte forme ale fricii. De fapt, este o luptă care apare din cauza ieșirii din starea de echilibru, pace, calm, unitate.

Nu vi se pare interesant că niciodată nu apar controverse pe tema ”Și eu am dreptul să ajut/donez/muncesc..” în acele cazuri/situații care implică ceva ce să dai, să oferi din tine/al tău absolut gratuit și fără nici o altă așteptare decât bucuria împărtășirii? Vi s-a întâmplat vreodată căruiva să vină cineva să vă spună ”De ce l-ai ajutat pe X, era dreptul meu să-l ajut?”, sau ”E dreptul meu să adun mizeria/gunoiul din pădure/oraș, de ce nu mi se recunoaște acest drept?” Sau să nu-mi mai răcesc gura de pomană, nu-i așa?


Mai este o situație în care oamenii simt nevoia să-și strige dreptul: atunci când știu că prin ceea ce fac/spun încalcă dreptul altora de a fi ei înșiși; că aduc atingere într-un mod dezechilibrat ființei celor împotriva cărora se îndreaptă încrâncenarea lor, dar o fac totuși pentru că nu pot rezista unor impulsuri interioare sau pentru că se tem că-și pierd unele avantaje/facilități de care dispun. Și aceste impulsuri sunt bazate pe frică, neîncredere, lipsa încrederii în sine, a auto-aprecierii și a iubirii de sine. Pe credința în separare.

Până când vom simți nevoia să ne invocăm dreptul, vom fi departe de a fi ceea ce ne dorim: Ființe Suverane și Complete. Înseamnă că încă mai avem nevoie/depindem de ego/tipare/credințe 3D. Nimeni nu ne poate acorda ceea ce nu ne acordăm noi înșine. Și de câte ori ne invocăm dreptul la ceva, ne afirmăm de fapt neputința de a FI în aliniere cu Ființa Suverană și Completă care afirmăm că am fi. 

Așa că, de câte ori vă vine pe limbă acea expresie, trimiteți-o la plimbare și întrebați-vă ce nu vă permiteți vouă înșivă. Și de ce aveți nevoie de permisiunea/aprobarea altcuiva din exteriorul vostru. Nimeni nu ne ia nici un drept pentru că nu stă în puterea nimănui să ne ia/dea ceva. Este pur și simplu decizia noastră și noi decidem dacă avem sau nu avem nevoie de girul cuiva. Dar când avem nevoie de girul cuiva, ne-am îndepărtat de Cine Suntem Noi Cu Adevărat.

Namaste!

Monica Poka  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.