duminică, 5 octombrie 2014

Cel De-al Șaselea Mesaj Antarian - Întâlnirea cu Jaqual


Întâlnirea cu Jaqual


Mesaj primit prin Suzanne Lie
3 Septembrie 1996

Dragă Comandante Malteese,
Am simțit chemarea ta de câteva zile, dar nu ți-am răspuns. Este dificil încă pentru mine să integrez conștiința multidimensională în lumea mea trei dimensională, dar lucrez la a fi conștientă în mai multe realități în același timp. Sunt pregătită să primesc un alt mesaj.

CM,
Ne bucurăm că ai recepționat chemarea noastră. Noi cei de la bordul navei suntem mereu în alertă pentru cei care sunt în măsură să suțină o conexiune conștientă cu vibrația noastră. În acest moment din ”timpul” vostru nu contează dacă recepționați un mesaj prin intermediul limbajului. Și numai să ”simțiți” prezența noastră este un foarte mare serviciu pentru Ființele Galactice din Comandamentul Ashtar.

Suntem atât de plini de apreciere la adresa ”celor întrupați” care recepționează chemarea noastră prin vehiculul lor pământesc trei dimensional. Aceia dintre voi care puteți percepe chemarea noastră acționați ca și transformatoare care coboară și împământează mesajele noastre multidimensionale în lumea voastră fizică. Împământarea mesajelor noastre în Pământul fizic al lui Gaia este un eveniment foarte special.

Sunteți conștienți de faptul că există Ființe din vibrația accelerată a celei de-a douăsprezecea dimensiuni care care și-au plasat în mod direct atenția asupra a ceea ce se petrece în inelul vostru solar? Sunteți atât de norocoși să fiți încarnați în acest moment din ”timpul” vostru.

Ne amintim de vremurile în care am fost camarazi în Marile războaie Orioniene. Ai fost un bărbat atât de îndrăzneț. În viața ta prezentă, tu ancorezi acea parte din Sufletul tău care se bucura să-și acorde permisiunea de a elibera toate motivele și reținerile în a simți libertatea totală de a acționa fără nici un fel de consecințe. Cu toate acestea, în cele din urmă consecințele te ajung din urmă.

Voi sunteți acum în procesul de a rezolva problema modului în care puteți permite completa eliberare a gândurilor și acțiunilor libere și nelimitate în timp ce sunteți într-un corp fizic fără să generați o furtună de emoții. Iar aceste emoții duc apoi la niște reacții care vă fac să regretați că v-ați asumat vreodată acel risc.

Dar, în cele din urmă, consecințele nu au avut un impact atât de puternic ca și acel minunat moment de libertate. Acel moment în care vă puteți ridica deasupra oricăror limitări și să deveniți o parte a voastră înșivă care nu este prizoniera regulilor celei de-a treia dimensiuni a meritat plata oricăror emoții incomode.

Acum Suzille, poți să te alături ”Femeii Sălbatice” din tine și să-i permiți să preia conducerea. Ea este cea mai masculină parte a SINELUI tău, și, prin urmare, partea care va fi prima care va îmbrățișa androginitatea. Cerem atât masculinului cât și femininului trei dimensional să îmbrățișeze Zeița din inima și din mintea voastră pentru a o trezi din somnul ei.

Felicitări dragi Pământeni. Momentul pentru a vă îmbrățișa Mama Pământ este ACUM!

***
(Au trecut cinci luni între aceste comunicări. Habar n-am ce s-a petrecut în acest interval de timp. Dacă timpul este atât de important, atunci de ce continuăm să-l pierdem?)

21 Februarie 1997

Dragă Comandante Malteese,

NU ESTE DUȘMAN MAI MARE DECÂT PROPRIA FRICĂ
ȘI ESTE NEVOIE DE UN RĂZBOINIC CURAJOS PENTRU A O ÎNFRUNTA

Am auzit acest lucru la televizor și mi-a amintit de tine – în sfârșit. M-am gândit la tine și la partea din SINELE meu care este camaradul și tovarășul tău războinic. Îmi dau seama că nu am fost în stare să fac față acelei componente a mele pentru că mi-e rușine de brutalitatea mea din viețile anterioare. (Deci încă mai gândesc în timp.) În sfârșit sunt pregătită să văd viața noastră împreună.

Noi suntem Jaqual.
Comandantul Malteese și cu mine suntem camarazi Antarieni pe Antares. Suntem în Constelația Scorpionului servind ca și apărători ai acestui quadrant. Eu, Căpitanul Jaqual, îți vorbesc din linia temporală a zilelor mele de războinic. În Scorpion, noi deținem câmpuri energetice similare ca și Planeta Pluto din Sistemul vostru Solar.

(Nu au mai fost întrebări de-ale mele sau mesaje de la Jaqual până la)

28 Aprilie 1997

Aici Căpitanul Jaqual ...

Da, ai auzit chemarea noastră de astăzi. A sosit timpul să devii conștientă de realitatea mea. Comandantul Malteese ți-a amintit deja de energia noastră Antariană ca să te pregătească pentru întâlnirea noastră. Realitatea ta ca Suzille a fost foarte diferită de a mea (care este, de asemenea, și a ta). Aici eu sunt un războinic, dar m-am retras din serviciul activ. De curând am intrat într-un templu unde pot să-mi focalizez atenția asupra vieții mele interioare.

(În mod interesant și eu tocmai mi-am mutat biroul în urmă cu câteva zile și pentru prima oară în 40 de ani lucrez de acasă. De ce? Pentru că Arcturienii mi-au spus că am nevoie să-mi creez o viață mai simplă, mai calmă astfel încât să pot medita, să mă plimb pe plajă, să practic yoga, să mă relaxez și să grădinăresc prin curte și să comunic cu Elementalii.
Mi s-a spus că această situație va fi ca și cum aș ”studia în Temple”, lucru pe care l-am făcut în alte vieți. În acele vieți a fost ACUM-ul meu pentru a mă focaliza pe viața mea interioară și pe expresiile mai înalte ale SINELUI. Pentru anumite motive nu am ajuns încă la această parte a poveștii până când nu am fost mutată din biroul meu și pregătită pentru a mă focaliza pe viața mea interioară”).

(Înapoi la Jaqual)
Viața mea este într-o linie temporală diferită de a ta și eu rezonez într-o zonă total diferită din spațiu. Cu toate acestea, cea mai parte a vieții mele am fost prea ocupat să-mi bat ”inamicul” pentru a putea privi  în adâncul meu. Am fost războinic pentru o perioadă de cincizeci de ani de-ai voștri Pământești. Ar putea să vă pară o lungă perioadă de timp, dar noi Antarienii avem vieți mult mai lungi. În mod normal noi trăim cam între 150 și 200 de ani pământești de-ai voștri.

În mod obișnuit pe Antares noi suntem cinci dimensionali, dar războinicii și părinții rezonează cu cea de-a treia dimensiune atunci când ”lucrează” și merg acasă în cea de-a patra dimensiune. Părinții își aduc în jos noua lor viață din dimensiunile mai înalte pentru a-și începe ”timpul în formă” într-o formă trei dimensională.

Funcționăm în acest fel pentru ca copiii noștri să fie puternic înrădăcinați într-o formă fizică pentru a putea procrea și a fi protectorii quadrantului nostru din spațiu. Este ceva similar cu somonul vostru care pleacă din apa sărată care este mediul său natural pentru a-și depune icrele în apă dulce.

Antares este un centru pentru trezire multidimensională. Ne păstrăm realitatea trei dimensională vie și activă chiar dacă am putea ca toți să ne ridicăm frecvența deasupra ei. Motivul pentru care facem acest lucru este că, în primul rând, noi am colonizat această zonă pentru a ajuta la protejarea celor din jurul nostru, precum și a lumii voastre, de Draconienii de pe Orion. Ceea ce Draconienii au obținut prin tehnologie, noi am obținut prin mințile noastre.

Din moment ce noi servim ca protectori, cel puțin până la sfârșitul Marelui vostru Ciclu, noi avem o clasă de războinici puternică. Conducătorii societăților noastre, precum și majoritatea cetățenilor, rezonează cu dimensiunea a patra și a cincea. Aproape fiecare dintre noi, bărbați și femei, am petrecut cel puțin 30 de ani de serviciu ca războinici. Eu am petrecut 50 de ani ca războinic, ceea ce este un lucru obișnuit numai pentru ofițeri. Femeile sunt instruite în permanență împreună cu bărbații și sunt pe deplin egali în toate acțiunile militare.

Pe de altă parte, bărbații nu sunt în totalitate egali în departamentul de concepție și îngrijire a copiilor. Nimeni nu poate deveni părinte până nu și-a încheiat serviciul ca ”protector”. Noi războinicii folosim mai mult cuvântul ”protector” decât ”soldat”. Noi nu luptăm pentru că așa ni se spune sau pentru că am dori să câștigăm putere sau să cucerim. Noi luptăm doar pentru a ne proteja poporul și modul nostru de viață.

Nu toți oamenii de pe Antares devin părinți. De fapt, mai puțin de 10% se însoțesc și au copii. Cu toate acestea, aproape toată lumea este implicată în mod activ în creșterea tinerilor. Pentru a deveni părinți, acele persoane trebuie să treacă printr-o inițiere importantă, aproape la fel cum este și pe Arcturus. Cu toate acestea, noi nu alegem părinții după culoarea aurei, așa cum se face pe Arcturus, ci mai degrabă prin inițiere.

Ințierea pentru a deveni părinți durează trei ani. Pentru ca cineva să poată deveni părinte, trebuie ca înainte de asta să fi devenit maestru în conștientizarea multidimensională. Această măiestrie poate fi cel mai bine descrisă prin a spune că un maestru poate să-și extindă vibrația de la a treia până la a șaptea dimensiune a Suprasufletului. De asemenea, el este capabil să-și deschidă canalul de a conștientiza în mod conștient toate aceste dimensiuni deodată.

Această expansionare a conștiinței și a conștientizării este o mare realizare și este motivul pentru care doar 10% din poporul nostru sunt părinți. În scopul de a deveni părinte, două suflete armonios potrivite își ridică vibrația în Suprasuflet și invită o scânteie de viață să intre în lumea noastră Antariană. Ei ”plimbă” apoi acea scânteie în jos prin fiecare dimensiune și o ”plantează” în forma trei dimensională a femeii.

Templul în care voi intra în curând este cel care ne învață să fim părinți. Simt că din moment ce am luat atâtea vieți, cel mai bun mod în care pot servi acum este să aduc în schimb altele noi. De obicei, cuplurile au un singur copil. Este nevoie de trei ani pentru pregătire (doar 30% dintre cei care intră în inițiere o și încheie) și apoi alți trei ani pentru a ”plimba” Sufletul în jos spre cea de-a treia dimensiune.

Apoi, pentru încă trei ani părinții se dedică în totalitate creșterii copilului. La sfârșitul celor trei ani copilul a devenit adult și se alătură societății. Copiii studiază de obicei cam 30 de ani și apoi intră în armată. După cum vezi, majoritatea părinților sunt în jurul vârstei de 60 de ani când sunt în măsură să înceapă procesul de pregătire pentru a deveni părinți.

Cu toate acestea, din moment ce toți părinții și-au însușit conștientizarea multidimensională, ei trăiesc în mod obișnuit cel puțin 300 de ani. Unii trăiesc chiar 400. Ultima sută de ani din viețile lor este petrecută, de obicei, pentru a-i ajuta pe alții să devină multidimensionali. Odată ce cineva este multidimensional, ”moartea” este doar o schimbare de octave.

Sunt, desigur, și cei ce mor în luptă, dar acest lucru le dă un impuls până la cel puțin dimensiunea a șasea. Viețile lor sunt scurte, dar călătoria lor către cea de-a șaptea dimensiune este mai ușoară. În lumea voastră, toate procesele individuale, sau viețile individuale cum ați spune voi, provin din Suprasufletul șapte dimensional.

Nouă ni se cere de către părinții noștri să părăsim Suprasufletul atunci când suntem ”scântei de lumină”. Apoi trebuie să ne întoarcem înapoi la Suprasuflet înainte de a putea să ne luăm o nouă încarnare pe Antares sau în lumea Arcturiană sau pe o Navă Stelară.

Realitățile Antariene și Arcturiene sunt ambele de natură multidimensională. Și noi și ei ne concentrăm pe spijinirea oamenilor, planetelor și sistemelor solare să-și îmbrățișeze esența multidimensională și să urce înapoi la SINELE lor Suprasuflet. Cei care găsesc prea dificil acest proces de ridicare a propriei vibrații înapoi la cea de-a șaptea dimensiune, adeseori se încarnează pe alte planete și în alte sisteme solare. Ei pot alege, de asemenea, o versiune diferită a realității pentru o varietate de experiențe.

(Au trecut aproape trei luni până la următoarea noastră comunicare. Nu-mi amintesc de ce am stat deoparte. Mai mult ca sigur că în 1997 m-am îndoit de mine însămi și m-am întrebat dacă nu cumva sunt puțin nebună. De asemenea, pentru că Arcturienii mi-au spus cam de prin 1994 să pornesc un website, mi-am pornit în cele din urmă în 1996 site-ul meu multidimensional.)

1 Iulie 1997

Dragă Căpitane Jaqual

Te-am simțit foarte mult astăzi în timp ce lucram afară. Am auzit că m-ai putea ajuta să devin un războinic și, după ce ți-am citit ultimul mesaj, îmi dau seama că m-ai putea ajuta foarte mult în procesul meu de a deveni multidimensională. Nu cred că pe Pământ există vreun Templu care să mă învețe aceste lucruri. Poate că ai putea să-mi împărtășești și mie ceea ce înveți în experiența ta din templu.

Dragă Suzille,

Cu siguranță te pot ajuta în stăpânirea obiceiurilor și programărilor tale fizice. Abilitatea de a fi cu adevărat multidimensional este ceea ce-ți permite să-ți câștigi stăpânirea asupra problemelor și provocărilor trei dimensionale. Pot să te ajut și să te ridici deasupra fricii tale.

Când cineva este capabil să-și ridice vibrația cu o dimensiune deasupra fricii sale, atunci acesta a intrat în procesul pregătirii măiestririi sale. Aceasta este o parte din motivul pentru care poporul meu a ales să fie războinic. Un războinic trebuie să învețe să-și înfrunte frica din el însuși. Odată ce acea frică este înfruntată și depășită, el se poate ridica în sinele său mai înalt vibrațional.

23 Iulie 1997

Dragă Jaqual,

Ți-am simțit chemarea în ultimele zile. Simt că în cele din urmă sunt pregătită să-ți ascult povestea. Am evitat acest lucru pentru că știam că are legătură cu frica și întotdeauna am avut o problemă în ceea ce privește înfruntarea fricii mele. Sunt pregătită acum să eliberez pe deplin această ”problemă” și să trăiesc în curajul meu.

Suzille,

Mă bucur să aud că acum ești pregătită să FII războinicul care ai fost întotdeauna. Ți-a fost frică pentru că de mic copil ai fost speriată și nu ai putut împărtăși nimănui acest lucru pentru a cere protecție și sprijin.

Acea frică a menținut o reținere în inconștientul tău pentru cea mai mare parte din viața ta. După cum înțelegi acum, tot ceea ce s-a întâmplat a făcut parte din Planul tău Divin pentru a te trezi la amintirea SINELUI tău Mai Înalt. Dacă ai fi primit sprijinul de care ai avut nevoie în lumea ta fizică, poate că nu ai fi intrat suficient de adânc și de înalt în SINELE tău Multidimensional pentru a găsi protecția și sprijinul de care ai avut nevoie.

Acum, în aceste capitole de încheiere a încarnărilor tale fizice, trebuie să-ți cureți inconștientul de frica ne-necesară. Spunem ”ne-necesară” pentru că noi nu vrem ca voi să vă eliminați toată frica. Frica în sine nu este dușmanul vostru. Frica doar atunci devine dușmanul vostru când mesajele pe care ea vi le trimite rămân și după ce scopul lor a fost îndeplinit.

Da, gândiți-vă la frică ca și la un mesager. Este un mesager care vă spune să fiți atenți și cu foarte mare grijă. Fără frică nu ați putea supraviețui în cea de-a treia dimensiune unde există atât de multe pericole. Prin urmare, când am să-ți spun povestea mea, adu-ți aminte că frica este de fapt prietena noastră. Scopul fricii este să avertizeze și să protejeze. Amintirea și amenințarea fricii este, de fapt, dușmanul.

Dacă fricile din trecut nu pot fi eliberate, ele devin o povară din ce în ce mai grea. De asemenea, dacă voi nu aveți încredere că avertizările potrivite vor veni la momentul oportun, atunci este vorba de frica de viitor. Frica din trecut este mesajul care a trecut și frica din viitor este mesajul care încă nu a sosit.

Când poți trăi într-o totală încredere și predare față de SINELE tău Mai Înalt, vei fi în măsură să eliberezi toate fricile vechi în vibrațiile tale mai înalte unde ele pot fi transmutate înapoi în lumină și iubire. Vei avea încredere că toate avertizările vor veni în timp util și te vor conduce în direcția în care întotdeauna îți va fi oferită cea mai bună protecție.

Noi am învățat aceste lecții pe Antares, și ele sunt lecțiile care ne-au permis să învățăm cum să ne ridicăm vibrațiile în sinele noastre mai înalt dimensionale. Reține te rog, că eu îmi traduc cuvintele în Engleză ca tu să înțelegi mai bine. De asemenea, eu nu sunt din linia ta temporală.

Prin urmare, așa cum eu te percep, eu experimentez toate viețile tale ca și cum ar fi un pachet, ca pe o carte. Mă pot uita la orice parte din succesiunea lor sau chiar pot schimba ordinea. Tot așa poți și tu percepe viața mea. Acesta este motivul pentru care ai perceput de atât de multe ori confuzie în ceea ce privește liniile temporale ale vieților mele Antariene.

În percepția ta, eu sunt în toate aceste epoci deodată, și poți vizualiza orice interval de timp dorești. Sunt un tânăr locotenent (denumirea voastră) în același moment în care sunt și un bărbat mai în vârstă. Poate că pe măsură ce vei învăța și-ți vei aminti mai multe despre viața noastră Antariană, vei fi în măsură să îmbrățișezi modul nostru de percepție multidimensional. Apoi poate că vei fi putea chiar să îți amintești și să înțelegi mai multe concepte Antariene.

Îmi voi începe povestea de acolo de unde am lăsat-o în meditația ta. Îți amintești? (Nu. Nu-mi amintesc.)

Stau în fața Ușii Templului Întoarcerii. M-am considerat întotdeauna a fi un om impunător, chiar și după standardele Antariene. Pentru un bărbat este destul de obișnuit să aibă o înălțime de opt picioare și multe femei au șapte sau chiar opt picioare înălțime, și ele. Eu am o înălțime de nouă picioare jumătate (după măsurătorile voastre pământești) și întotdeauna am fost cu un cap deasupra mulțimii.

În timp ce stau în fața Ușilor Amintirii de la Templul Întoarcerii mă simt foarte mic. Sunt o serie de uși fără uși care duc la această ușă. Fiecare dintre aceste uși emite o vibrație diferită. Prin urmare, fiecare ușă are o altă culoare și emite un alt ton.

Simt o atracție în corpul meu în timp ce stau în fața primului prag. Am fost instruit că, pe măsură ce trec fiecare prag și stau în holul din fața ușii următoare, voi experimenta diferite lecții și provocări. Aceste lecții și provocări trebuie să fie curățate și echilibrate înainte de a putea trece la următorul prag.

Voi continua cu povestea mea în următoarea noastră întâlnire. Amintește-ți să mă chemi în viața ta de zi cu zi.

Jaqual


Traducere Monica Poka




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.