Eu și Veșnicia

Din ciclul De ale mele

Discutam ieri la Grupul Kryon despre energiile care sunt acum mai mult decât evidente pentru toată lumea, deși mulți nu percep sau se tem să perceapă transformările care au loc. Sunt atât de legați de reguli, tipare și un anumit stil de viață, încât schimbarea trece pe lângă ei, de cele mai multe ori, nebăgată în seamă. Și te ferească ”sfântul” să pronunți cuvântul transformare sau energie sau curățare. Totuși, se poate remarca o relaxare în această direcție la din ce în ce mai multă lume. Și discutând noi așa, mi-a apărut la un moment dat, absolut din întâmplare, o imagine, care s-a concretizat în remarca ”Vă dați voi seama ce înseamnă veșnicia? Nici măcar nu mi-o pot închipui. Să fii veșnic.... păi nu ne-am plictisi al naibii să fim veșnici fără să facem nimic? Trebuia să umplem veșnicia cu ceva...” Am trecut mai departe la ale noastre, și cumva mi-a ieșit ”din minte” această remarcă. Dar, lucrurile nu erau menite să rămână așa. E adevărat că și meditația pe care am făcut-o după împărtășirile pe care fiecare am crezut de cuviință să le facem, și care de fapt este motivul întâlnirii noastre săptămânale, a avut un rol mai mult decât ”instigator” pentru ceea ce a urmat pentru mine.

Dimineața când m-am trezit, mi-am dat seama că ceva s-a schimbat. Semnele erau oricum prezente de câteva zile, dar conștientizarea care a avut loc a fost dincolo de orice m-aș fi așteptat. Unii poate vor înțelege acum, alții poate mai târziu, iar alții.... dar chiar nu-mi mai pasă. Pentru că

CHIAR NU-MI MAI PASĂ CÂND VA AVEA/ARE LOC ASCENSIUNEA!

Am la dispoziție o VEȘNICIE nu o zi, nu un an, nu o viață. Și atunci? Sunt atât de multe de făcut acum și aici în fiecare clipă prezentă! Atât de mult am fost influențată, și poate voi mai fi, de date certe, termene limită pentru dobândirea a ceva sau altceva. Totul se întâmplă în ACUM, ascensiunea are loc chiar acum pentru că EU SUNT ASCENSIUNEA. EU sunt cea care îmi creez ascensiunea și mi-o creez așa cum EU cred de cuviință. Că va exista/există o ascensiune planetară colectivă, de acord. Dar ascensiunea mea personală este treaba și misiunea mea, a nimănui altcuiva. Nimeni nu este răspunzător pentru ea, în afară de mine însămi. Când va avea loc ascensiunea colectivă, la nivel planetar? Sincer, nici măcar nu-mi mai pasă. În această viață a mea, în următoarea sau în următoarea.... nu mai contează, pentru că eu sunt DEJA ascensionată și mă joc de-a ascensiunea. Ce eliberare fantastică: EU mă ascensionez pe mine, și asta nu are de-a face cu nimic altceva! Nu este legat de nimeni și de nimic!

La început toată această conștientizare a fost un șoc. O eliberare inimaginabilă. Fără termene limită, fără date și alte presiuni, exterioare de fapt, generate de tot felul de informații mai mult sau mai puțin veridice. Apoi, după ce ”năvala” s-a potolit, am început să mă întreb: ”Și acum?” Da, Sinele meu, și acum? ”Acum? Nimic.” Da, într-adevăr, nimic deosebit. Doar conștientizarea. Și percepția mea și raportarea mea la conștientizare. Atât. Am înțeles că această conștientizare are valoare doar pentru mine, ca uman, pentru că este generată de percepțiile mele umane. Dar că ea nu schimbă nimic de fapt. Era în mine și până acum. Voi merge la lucru ca și până acum, voi traduce și voi scrie ca și până acum, sau mai bine sau mai mult sau mai puțin, îmi voi continua practica spirituală ca și până acum, voi mânca și voi dormi ca și până acum, dar ceea ce va diferi și diferă este modul în care eu mă raportez la toate acestea. Pentru că am înțeles că în fiecare clipă îmi TRĂIESC, de fapt, veșnicia. Și cred, că în acest moment, sunt mulți care au ajuns la aceiași conștientizare. Cred că mulți au conștientizat că noi suntem, de fapt, cei pe care i-am așteptat. Noi suntem și jos și sus și peste tot.

Simt că multe s-au schimbat în mine. Și nu dintr-o dată, ci pas cu pas. Parcă pe nesimțite. Și apoi, apare dintr-o dată o conștientizare atât de profundă, încât pare un salt peste o prăpastie. Iar acea conștientizare este disponibilă tuturor, nu numai mie, dar fiecare alege momentul în care să o acceseze. Am fost întotdeauna sceptică, nu știu dacă pe drept sau nu, de ceea ce mulți au prezentat/prezintă ca NESARA, rezolvarea tuturor problemelor financiare prin planuri și surse exterioare, dar benevolente, Pământului. Nici n-am simțit nici un imbold să traduc astfel de mesaje. Poate mă limitează mintea; poate. Sau poate faptul că întotdeauna am știut că dacă îmi doresc ceva, eu sunt cea care trebuie să-l obțină. A fost o vreme în care chiar am crezut în marea dezvăluire, că vor veni cei pe care îi numim extratereștrii și va fi mare bucurie mare. Că lumea va vedea că ei există și lucrurile se vor schimba automat în bine. Apoi, am înțeles că nu merge nimeni nicăieri, că nu vine nimeni de nicăieri, pentru că TOTUL este în TOATE și este UNA.  Și singurii însărcinați cu schimbările la nivel de individ și de planetă suntem noi. Noi, cei care ne numim și recunoaștem lucrători în lumină, semințe stelare, deschizători de drumuri, războinici ai luminii, păzitori ai porților sau oricum altfel ne simțim a fi, noi suntem cei care avem de făcut munca care este de făcut. Și cum o putem face? Fiind cine suntem noi cu adevărat, îmbrățișându-ne propria divinitate ca pe ceva firesc și natural și recunoscându-i și pe ceilalți drept ceea ce sunt: ființe divine aflate, exact la fel ca și noi, în experimentarea veșniciei.

Toți marii Maeștri care s-au întrupat pe Pământ ne-au spus tot timpul că totul este în noi și că schimbarea lumii noastre începe din interiorul nostru. Și așa și este. Doar că am ascuns atât de profund acest lucru încât uneori este foarte greu să-l vedem. Dar odată ce l-am văzut, nu ni-l mai poate lua nimeni. Și ce vom dori/dorim cel mai mult va fi/este să împărtășim acest lucru cu ceilalți. Cum? Printr-un zâmbet, printr-o vorbă iubitoare, fiind în starea de iubire lipsită de judecată, abținându-ne să facem comparații și onorând esența care este în fiecare dintre noi; știind că și ei vor ajunge la un moment dat la această realizare. Când? Asta nici nu mai contează. Pentru că veșnicia este atât de ... veșnică. Nici măcar nu ne putem ”traduce” acest termen; mintea noastră nu-l poate cuprinde. Când știi că tot ce ai nevoie este în tine, nu mai aștepți de la nimeni nimic. Și nimeni nu te mai poate influența nici cu termene, nici cu date, nici cu nimic altceva. Asta însă nu înseamnă să negăm informațiile care vin spre noi, ci să ne folosim de ele așa cum simțim fiecare dintre noi. Fără să ne pese cum le folosesc ceilalți.

Voi experimenta ascensiunea planetară în această viață? Sau voi mai avea vreo viață pe Pământ în care să o experimentez? Sau mă voi mai întoarce pe Pământ? Nu contează. Chiar nu contează. Singurul lucru pe care-l am de făcut este să-mi trăiesc ACEASTĂ viață așa cum simt că este bine pentru mine. Să mă bucur de fiecare clipă, de fiecare răsărit și apus de Soare, de fiecare floare, de fiecare copac, de fiecare pasăre, de fiecare animal și fiecare om care-mi apare în cale. Pentru că în calea mea apare o altă formă a lui Dumnezeu care este una cu mine. Nu este nevoie să i-o spun, pentru că și eu știu acest lucru și el/ea o știe. Voi face tot ce pot și sunt îndemnată să fac pentru a-mi face viața mai frumoasă și mie și celor din jurul meu. Voi împărtăși din toată inima și din tot sufletul tot ceea ce știu pentru a-i ajuta pe cei ce doresc să afle aceste lucruri. De ce? Pentru că împreună am venit aici să facem o treabă. Împreună! Atunci haideți să o facem împreună. Cu urcușuri și coborâșuri, așa cum o fi. Așa cum noi alegem, fiecare și împreună.   

Namaste!  

Monica Poka