Mesaj primit prin
Marilyn Raffaele
13 Octombrie 2014
Noi cei din grupul
Arcturian venim pentru a vă dori pace, bucurie și bunătate unul față de
celălalt în aceste timpuri de restriște și confuzie. Știm că mulți suferă, dar
vedem mari treziri datorită acestor experiențe. Sunt mulți care întotdeauna au
trăit pe deplin cufundați în sistemul de credințe trei dimensional, iar acum se
regăsesc în mod surprinzător în situația de a-și pune la îndoială convingerile
de bază în moduri care le permit să se trezească. Ei beneficiază de Lumina
crescândă care curge pe Pământ, chiar dacă nu sunt conștienți de ce schimbări
par a se petrece în interior.
Pe măsură ce
energia curge dintr-un număr sporit de câmpuri energetice aflate în evoluție,
ea adaugă Lumină conștiinței globale universale, expunând și dizolvând zone de
umbră în acest proces. Acesta este modul în care lumea se trezește – fiecare
mică conștientizare a adevărului/Luminii ajută la dizolvarea iluziei și se
adaugă întregului pentru că este numai UNUL. În curând va fi suficient de multă
Lumină în conştiinţa globală pentru a o schimba. Aceasta este ceea ce înseamnă
”schimbarea” – un transfer în ceea ce privește energia dominantă.
Dorim să vorbim
despre adevăr, care se manifestă așa cum se manifestă totul, prin nivelul
fizic, emoțional, mental și spiritual – adevărul ca Absolut precum și
adevărul comun. Când noi vorbim despre adevăr în mesajele pe care vi le dăm noi
ne referim la cel Absolut – Adevărul Divin.
În Adevăr nu este
nimic altceva decât Conștiința Divină omniprezentă, care pe scena umană este
interpretată de către minte și văzută ca materială. Cea de-a treia dimensiune
vede viața printr-un filtru al separării precum și printr-o credință că totul
este fie bun, fie rău (dualitate). De cele mai multe ori, sistemul de credință
al unui individ a fost pur și simplu acceptat fără nici un gând din conștiința
globală consensuală.
Este foarte
important să vă amintiți că gândurile pe care le-ați putea avea nu sunt
într-adevăr ale voastre până în momentul în care nu le acceptați ca fiind ale
voastre. Gândurile și credințele conștiinței globale plutesc în jurul vostru
fiind întotdeauna disponibile a fi declarate ca adevărate sau nu. Permițând
gândurilor nepoftite ca pur și simplu să curgă prin voi fără să le dați vreo
importanță este o revendicare a puterii voastre și o mișcare către adevăr.
Rezistența opusă ideilor sau gândurilor nedorite le oferă pur și simplu o
putere pe care nu o au.
Pe scena umană,
adevărul este determinat de faptul dacă afirmați sau nu în mod sincer ceea ce
știți sau simțiți a fi corect. El reprezintă și o opinie consensuală asupra
anumitor teme așa cum au fost ele stabilite de către ”experți” sau de către cei
aflați la putere. Trăitul în afara gândirii trei dimensionale îi face pe
anumiți indivizi precum și pe oamenii de afaceri și pe guvernanți să nu simtă
nici o obligație în a fi sinceri sau a fi în adevăr dacă și atunci când acesta
nu se potrivește cu nevoile lor personale sau cu proiectele lor – reflectând
credința în separare.
Pe măsură ce
omenirea evoluează din ce în ce mai profund în realizarea întregului din UNUL,
ea va începe să înțeleagă că cuvintele și acțiunile din viața obișnuită de zi
cu zi sunt importante pentru că ceea ce unul îi spune sau îi face altuia, își
face lui singur. Frica, fie că este recunoscută sau nu, este cauza principală a
necinstei și minciunii – frica de lipsă, limitare, respingere, eșec, pedeapsă,
etc. poate fi eliminată numai prin Adevăr.
Frica provine din
experiențele și învățăturile trei dimensionale din viețile trecute precum și
din aceasta. Multe dintre aceste experiențe au fost oribile, cauzând impresii
de lungă durată în memoria celulară și în câmpurile energetice. Aceste energii
celulare și emoționale vechi sunt cele pe care sunteți acum în procesul de a le
curăța. Unele dintre cele mai intense energii de curățare, vă pot face să vă
simțiți epuizați și deprimați. Să știți că nu este nimic greșit, voi evoluați,
așa că nu pretindeți că aceste sentimente ar avea vreo putere asupra voastră
pentru că astfel voi pur și simplu le trageți înapoi în câmpul vostru
energetic.
Copiii spun
adevărul până în momentul în care sunt învățați să nu o facă, prin frică sau
pedeapsă. Mulți adulți cred că faptul de a fi corecți îi face să fie importanți
(mai iubiți) așa că vor spune sau vor face orice este necesar pentru a fi
văzuți ca fiind întotdeauna corecți – o reflectare a credinței în separarea de
Iubire/Sine. În mod frecvent indivizii sunt pur și simplu dezinformați și
vorbesc din ignoranță, dar așa ca și cu toate acțiunile, intenția din spatele
cuvintelor este cea care le dă energia. Neadevărurile spuse în mod inocent
poartă energia intenționată de către trimițător, adică că ele sunt adevărate.
Nu ne referim la bârfa malițioasă.
Bârfa și criticile
sunt fațețe ale dualității și separării care reflectă dezgustul de sine și
crează nevoia pentru o persoană de a se vedea pe sine mai bună decât alții în
scopul de a simți acceptarea sau iubirea de sine. Aceste activități (energii)
nu numai omenește (niciodată în realitate) rănesc persoana bârfită, dar ele se
vor întoarce acasă pentru a se odihni în câmpul energetic al expeditorului pentru
că, din nou ... nu este decât UNUL.
Odată cu evoluția
vine incapacitatea de a spune neadevăruri pentru câștigul personal. Studentul
spiritual devine din ce în ce mai conștient de acea ușoară bătaie pe umăr ori
de câte ori este ispitit și începe să înțeleagă că lesa lui spirituală a
devenit foarte scurtă.
Adevărul Divin
este un Absolut – care ESTE, întotdeauna a fost și întotdeauna va fi – susținut
la infinit de către Legea Divină. Absolutul nu poate fi cunoscut sau înțeles
niciodată pe deplin cu mintea limitată umană și acesta este motivul pentru care
timp de eoni omul a creat în mod repetat Dumnezei după chipul și asemănarea sa,
reflectând orice calități considerate a fi importante în acel moment.
Scopul tuturor
sufletelor, pe toate planetele și în toate dimensiunile, precum și pe Pământ,
este, și a fost întotdeauna, să evolueze în plinătatea realizării UNULUI,
devenind astfel UNUL. Sufletul a fost întotdeauna perfect, dar prin călătoriile
sale de experimentare nu și-a amintit acest lucru, așa că s-a luptat viață după
viață în procesul trezirii. Aceasta este călătoria spirituală și scopul vieții
ca în cele din urmă individul să-și realizeze Divinitatea și să trăiască din
acea stare de Conștiință. Adevărul Divin este prima dată înțeles și interpretat
intelectual până când, după un timp, acesta intră în nivele mai profunde și
devine realitatea individului – starea sa de conștiință. Călătoria fiecărui
suflet ia diferite forme și căi și experiențe, lucru pe care toți l-ați făcut.
Cărțile, cursurile
și profesorii pot să ajute numai până la atingerea nivelului de conștiință a
autorului sau a profesorului. Nu se poate spune că nu poate exista o carte, un
curs sau un profesor perfect pentru voi la un moment dat, dar întotdeauna
folosiți-vă intuiția atunci când decideți dacă ceva este potrivit pentru voi.
Doar pentru că ceva este popular nu înseamnă că este și potrivit pentru voi.
Ați putea fi, de fapt, deasupra unei anumite învățături sau profesor.
Întotdeauna va veni acel moment în care veți începe să fiți învățați din
interior pentru că acela este locul în care Adevărul sălășluiește.
Informații,
răspunsuri, explicații și idei care au ca rezultat acele momente ”aha” sunt
roadele propriei voastre munci interioare și adeseori se vor manifesta atunci
când vă așteptați cel mai puțin, atunci când faceți ceva atât de banal precum spălatul
vaselor, dar când, în același timp, sunteți liniștiți și receptivi. Problemele
de viață vor începe să fie văzute din noi nivele de înțelegere și un adevăr despre
care ați putut citi sau la care ați meditat dar nu l-ați înțeles niciodată pe
deplin, poate brusc deveni limpede și clar.
Adevărul Divin
este tot ceea ce ESTE, și este infinit. Este o veche zicală Orientală care
spune că, dacă-L poți cuprinde (Absolutul) în mintea ta, (lucru pe care mulți
cred că pot să-l facă) atunci acesta nu este el. Adevăr Absolut este fiecare
idee spirituală întruchipată în Conștiința Divină, mereu prezent dar
interpretat de către minte pe scena umană în conformitate cu conștiința
individuală și globală.
A încerca să
trăiești Absolutul înainte de a obține acea stare de conștiință este o greșeală
pe care mulți studenți spirituali serioși o fac. Să vă aruncați medicația
înainte de a fi atins conștiința completitudinii și plinătății voastre ca
Ființă Divină, este o acțiune foarte umană. Cu toate acestea, atunci când ceva
nu mai rezonează cu voi, niciodată să nu vă fie frică să vă eliberați de el. Să
țineți de unele aspecte din viața voastră doar pentru că sunteți obișnuiți cu ele,
este un blocaj în trezirea voastră. Vi se cere să trăiți din starea de
conștiință cea mai înaltă pe care ați atins-o, trăind adevărul pe care-l
cunoașteți în timp ce intrați și mai adânc prin practică și studiu.
Actul tranziției
sau moartea, nu aduce o realizare bruscă a Adevărului așa cum mulți cred. Voi
sunteți starea voastră de conștiință și prin urmare, pe aceasta o luați cu voi.
Toate sunt iubitor predate și ghidate și de cealaltă parte la fel ca și aici.
Evoluția este
procesul unei conștientizări din ce în ce mai mari a cine sunteți voi cu
adevărat, dragilor. Evoluția este un proces care nu culminează brusc peste
noapte, numai dacă nu cumva v-ați făcut munca de a obține acea stare de
conștiință într-o viață anterioară. Încercați să nu vă descurajați și să
simțiți că nu ați făcut nici un progres dacă viața pare banală și obișnuită.
Nu vă comparați cu
alții, faceți tot ce puteți mai bine amintindu-vă întotdeauna că voi sunteți
ghidați și că nu sunteți niciodată singuri. Dacă cedați sub greutatea vreunei
poveri umane, rezistați tentației de a vă învinui, pur și simplu ridicați-vă și
mergeți mai departe. În curând veți descoperi că cerul nu s-a prăbușit pentru
că voi ați făcut o greșeală și nici nu trebuie să vă întoarceți la începutul
călătoriei. Eșecul este un concept care aparține gândirii trei dimensionale. În
realitate nu există un asemenea lucru numit eșec, doar experiențe de învățare.
Sunteți iubiți
dragilor, foarte iubiți și înalt onorați pentru eforturile și munca voastră.
Totul se desfășoară conform planului.
Noi suntem Grupul
Arcturian 10/13/14
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.