Așteptările și rolul lor în viața noastră

Din ciclul De ale mele

Pe măsură ce ”creștem din pene” tot mai mult, ne dăm seama că lumea și mediul care ne înconjoară este cu mult mai colorat decât am fost noi învățați că ar fi. Tristele culori de alb – negru cu care am fost învățați în viața noastră de zi de zi, albul fiind asociat binelui și negrul răului, au început să capete nuanțe mult mai colorate.

Ne dăm seama că nu totul este așa cum am fost învățați că ar fi, că sunt unele trăsături atât de specific umane încât eliberarea de ele – imposibilă de altfel – ne-ar transforma în ceva ce nu suntem meniți a deveni, cel puțin deocamdată. Înțelegem tot mai mult că am venit să experimentăm ce înseamnă să fii om și că asta este o binecuvântare, nu o pedeapsă sau urmarea vreunui blestem.

Fiecare dintre noi, când am intrat pe această planetă, am acceptat unele condiții specifice acestei experimentări, ne-am luat anumite costume (forme/corpuri), anumite abilități, anumite filtre, anumite cunoștințe, fiecare în funcție de ceea ce doream să dobândim din această experiență.

Și am tot experimentat, am adunat o grămadă de experiențe care NU au fost destinate nici o clipă să fie doar personale, deoarece acest personal este doar o iluzie, un alt element care face parte din setările planetei și jocului ”Viața pe Pământul 3D”. Unele experiențe au fost extraordinar de frumoase, altele chiar contrariul.

O tendință a ființei umane, care după părerea mea este indusă nu înnăscută, este să vadă doar nuanțele de negru și de gri din viața sa. Dacă sunteți atenți, atunci când discutați cu cineva va începe la un moment dat, dacă nu chiar imediat, să se plângă de tot ceea ce i se pare că nu funcționează în viața sa.

Nu va împărtăși ceva frumos, ceva ce-l binedispune, ceva ce-l ridică din cel puțin două motive: unul, că nu le vede fiind prea preocupat de cele ”rele” sau doi, din cauza unei alte credințe care ne-a fost indusă, și anume, să nu creezi invidii.

Am fost învățați să ținem pentru noi ceea ce ne place, dar să împărtășim ceea ce ne doare. Și așa am creat o populație de suferinzi și nu una de oameni fericiți. De ce? Pentru că unde merge gândul și atenția, acolo merge și energia și aduce în manifestare ceea la ce noi îi acordăm atenția și energia noastră, chiar dacă o facem mai puțin conștient.

În cursa spre perfecțiune, care este o altă vacă sacră născută moartă, în fiecare epocă, etapă a dezvoltării umane a existat câte un, sau mai multe, ideal de perfecțiune. Că a fost născut în minte umană sau indus nu mai contează, din momentul în care a fost adoptat de către conștientul colectiv uman, el a produs efectele pe care le avea de produs sau care oamenii au acceptat să fie produse.

Tot timpul omul a încercat să-și depășească condiția, lucru care este extraordinar de benefic dacă este făcut cu măsură și conștient, făcând parte din evoluția naturală a oricărei specii. Dar dacă vrei să faci șarpele să zboare și peștele să se cațere în copac, ești împotriva firii și a curgerii naturale a lucrurilor. Poate că pe alte planete, în alte realități, acest lucru este posibil, dar pe această planetă, în această realitate lucrurile stau altfel.

În viața sa pe Pământ omul a dezvoltat unele așteptări pornind de la experiența sa. Adică, dacă arunci o piatră de la etaj, te aștepți ca ea să cadă pe pământ nu în cer; dacă ai urmat o școală să ai habar de ceea ce s-a predat în acea școală, de asta te duci la medic când te doare ceva în corpul fizic și nu te duci la un service auto ca să te ”repare”.

Sunt așteptări naturale care fac parte din curgerea firească a vieții, așa cum au fost ele determinate pe baza experienței noastre în această realitate și pe această planetă. Dar, sunt și așteptări nefirești, majoritatea induse și izvorâte din educația și unele principii de viață pe care le-am experimentat, cel mai evident fiind cel al supraviețuirii promovat prin ”peștele cel mare mănâncă peștele mai mic”.

Competiția, lupta pentru supraviețuire, dorința de a deține puterea în interes personal, dorința de a demonstra altora că ești valoros și necesar și multe altele, au fost experimentate de ființa umană suficient de mult ca să descoperim că nu au nimic valoros în ele atunci când sunt îndreptate împotriva altora.

Așteptările sunt umane, și nu numai, deși oamenii au învățat să proiecteze perfecțiunea dorită de ei asupra altor ființe cu care doresc să se asemene, ființa umană fiind ”josnică și păcătoasă” cum au fost învățați prea mulți și prea multă vreme. Oamenii au fost învățați să se desconsidere pe ei înșiși și pe semenii lor.

Așteptările noastre fac parte din noi. Unele sunt echilibrate și izvorăsc din mersul lucrurilor pe această planetă și ele se schimbă relativ ușor și rapid atunci când condițiile care le-au generat se schimbă, dar altele ne sunt induse, noi le-am dus mai departe, uneori la extrem, am creat un dezechilibru și suntem ”victimele” propriilor noastre așteptări.

Nimic, dar absolut nimic nu este rău, doar ceea ce este prea mult sau prea puțin din acel ceva poate avea o manifestare care să nu fie în aliniere cu firescul. Altfel spus, un dezechilibru, în orice direcție s-ar îndrepta el, atrage după sine un alt dezechilibru, și un altul și tot așa, această stare menținându-se până la corectarea acelui dezechilibru.

Cele mai păguboase așteptări sunt cele pe care le avem de la noi înșine, așteptări care au fost stabilite potrivit unor sisteme, mai ales de gândire și percepție, care se dovedesc ne-naturale și ne-potrivite ființei umane. Adevărul este că noi nu ne acceptăm propria noastră umanitate pentru că am fost învățați să facem acest lucru. Nu suntem suficient de buni dacă ... nu merităm pentru că ... împărăția cerului nu este pe Pământ ... cred că ați prins ideea pentru că sunt mai multe motive să NU decât să DA.

Și în cazul așteptărilor, un mod foarte bun de a le re-dimensiona este să ne observăm, să cercetăm ce ne duce la acel comportament sau dezechilibru pe care l-am creat și să-l corectăm aducându-l în limitele sale firești acolo unde ele există. Făcând acest lucru vom reuși ca treptat să descoperim că lumea noastră este plină de curcubee, nu este doar în alb/negru așa cum au fost cândva fotografiile, filmele și recepția la televizoare. Lumea noastră devine multicoloră.

Vom continua să avem așteptări pentru că ele sunt ceva natural și propriu inclusiv creației, important este să le acceptăm, să nu le judecăm, ci să le ajustăm în permanență atunci când observăm un dezechilibru. Am auzit cândva o vorbă ”Sfinții stau pe pereți și oamenii pe Pământ”. O alta, dar ”prelucrată” este ”Omul este supus greșelii.” NU, OMUL este supus experimentării prin tot ceea ce trăiește, iar experiența adunată de un OM este de o valoare inestimabilă pentru ÎNTREAGA Creație. De ce?

Pentru că OMUL este cel care a acceptat să intre în această explorare deloc ușoară a unor zone ale Creației unde nu mulți au curajul să se aventureze. OMUL este o perlă a Creației, nu o rușine a ei. OMUL este o realizare fantastică a Creatorilor ei, iar acești Creatori suntem fiecare dintre noi. Noi suntem cei care îmbunătățim, modernizăm și actualizăm clipă de clipă această minunată Creație care NOI SUNTEM: OMUL.

Namaste!

Monica Poka