Actualizare 11 mai 2017 și Sindromul Piedestalului

Spuneam în Actualizarea de ieri că vom avea 2-3 zile – dar acest interval poate fi mai mare, mai mic sau deloc, fiind personal – de relativ calm în care să revizuim situațiile, tiparele care ne-au fost arătate în ultimele zile care au fost extrem de pline de provocări, răsturnări de situație și care au deschis noi orizonturi și perspective pentru cei dispuși să le vadă.

De ce am adăugat și ”Sindromul Piedestalului” în titlul acestui articol? Pentru că a fost atât de prezent și evident pentru mine, dar dintr-o altă perspectivă, încât a fost de-a dreptul șocant. Într-adevăr, pe Pământ ajungem să experimentăm multe aspecte ale aceleiași situații. Ceea ce am observat a fost că am trecut mai mulți prin această experiență, de ambele părți ale ”baricadei” așa că am ales să vă vorbesc astăzi despre ea.

Menționez, din nou, că aceste observații și împărtășiri reprezintă doar UN punct de vedere, al meu, pe care îl împărtășesc cu cei care consideră că le este de folos. Veți înțelege de ce am simțit să fac, din nou, această precizare.

Când un om este pregătit să se trezească, în calea sa apare un Maestru care să-i servească drept model până la un anumit nivel. De ce se întâmplă așa? Oamenii au fost învățați eoni la rând să caute în exteriorul lor tot ceea ce au nevoie, interiorul fiind trecut sub tăcere pentru că era un loc tabu. Dacă oamenii ar fi sau ar fi fost învățați ce reprezintă interiorul, puterea asupra altora nu ar fi avut nici o șansă să se manifeste.

Ei bine, omului i-a sunat ceasul să se trezească și în calea lui apare un Maestru sau model pe care el alege să-l urmeze deoarece i se pare că acest model reprezintă noua sa cale. Și o și reprezintă dar numai până la un punct. Pentru că acest proces de trezire începe să se producă atunci când omul este saturat de vechile programe, dar nu s-a desprins încă de tiparul lor, adică de un maestru/guru/religie/doctrină pe care să o urmeze, ei își vor face din omul care le apare ca maestru/model, idealul care pentru EI reprezintă perfecțiunea.

Vor lua acest om și-l vor așeza pe un piedestal și-l vor împopoțona cu toate calitățile pe care EI cred că acest OM le are sau trebuie să le aibă din moment ce EI l-au așezat pe acest piedestal și l-au transformat în scopul vieții lor. Altfel spus, au creat o altă statuie pe care să o venereze, doar că aceasta pare mai accesibilă și mai personală și cel mai important, A LOR!

Pierd din vedere faptul că acea persoană este la rândul ei o ființă umană aflată în propria sa căutare, pe propria sa cale de expansiune a cunoașterii și are în dotare aceleași tare și calități ca orice altă ființă umană, la fel ca cei care au așezat-o pe un piedestal pe care nu s-a cerut a fi așezată. Ei bine, sunt cazuri în care unele persoane își doresc să fie așezate pe un piedestal, dar atunci vor rămâne ele însele prizonierele acelui piedestal. Până când vor alege să nu o mai facă. În această viață sau în altele.

Până când persoana așezată pe piedestal corespunde idealului de perfecțiune al celui/celei care a ales să o așeze acolo, lucru care este adevărat doar în mintea acestuia din urmă, el nefiind așa decât în realitatea pe care adeptul și-a creat-o, lucrurile par a fi numai lapte și miere. Lucru pe care religia îl ilustrează cu dărnicie pentru cei care au ajuns să vadă aceste lucruri.

Dar faptul că a înlocuit personajul care îi ocupă piedestalul iluzoriu cu un altul, nu rezolvă problema celui aflat pe calea cunoașterii și descoperirii de Sine. Da, ține o vreme, așa cum a ținut și cu religia, dar apoi este nevoie să se întâmple ceva ca învățăcelul să poată rupe și aceste legături pe care singur le-a creat. Aceste legături care se creează pot deveni extrem de dăunătoare atât pentru învățăcel cât și pentru cel/cea ales drept model/maestru.

Învățăcelul își cedează o mare parte din propria sa putere – toată chiar după cum se poate vedea în grupările religioase extremiste – maestrului/modelului său pentru că își imaginează că astfel atrage și asupra sa acea aură pe care el/ea a proiectat-o, uneori fără nici un fundament real, asupra persoanei pe care a așezat-o pe piedestal.

Provocarea este în egală măsură și pentru persoana așezată pe piedestal pentru că în momentul în care aceasta își dă seama de puterea pe care o poate dobândi apare ceea ce religia numește ”ispită”. Puterea poate corupe și de cele mai multe ori o face. Avem exemple peste tot în jurul nostru.

Dar, dacă persoana așezată pe piedestal este o persoană care a depășit nivelul coruperii dat de ispită, ea va fi deranjată la un moment dat de această ”închisoare” în care învățăcelul său a închis-o, și anume, modelul creat în mintea învățăcelului. Să nu uităm că suntem cu toții creatori, fie că o facem conștient, fie că nu.

Ceea ce învățăcelul nu știe încă este că prin proiecțiile sale mentale asupra ocupantului piedestalului, el a creat o plasă energetică în jurul acestuia, plasă care de multe ori poate deveni extrem de periculoasă. De ce? Pentru că ea crează  corzi energetice prin care învățăcelul se ”alimentează” din energia maestrului/modelului său.

Ei bine, la un moment dat maestrul/modelul va alege să taie aceste corzi și să își determine posibilii adepți să-și caute alte modele/maeștri pe care să-i urmeze DACĂ nu au ajuns încă la nivelul la care să-și caute Maestrul Interior. Această alegere poate fi la fel de provocatoare pentru ambele părți implicate. De ce?

Învățăcelul, dezamăgit de modelul/maestrul pe care l-a pus pe piedestalul pe care-l vede acum risipit în bucățele, își va îndrepta toată furia, dezamăgirea trăite ca trădare, abandon, ieșire din zona de confort, și multe altele, împotriva celui care i-a distrus iluzia lui/ei de perfecțiune. Nu este o situație confortabilă din punct de vedere energetic pentru nici una dintre părți.

Dacă persoana model/maestru este la un nivel la care poate dezactiva/neutraliza aceste atacuri și să le vadă drept ceea ce ele sunt, adică următorul pas pentru o ființă aflată pe calea către Sine, nu se va crea ceea ce unii numesc karmă. Deși nu sunt o adeptă a noțiunii de karmă, asta nu înseamnă că dacă eu nu cred în ea, ea nu poate exista. Și există pentru cei care mai cred în ea.

Ceea ce am dorit să scot în evidență este faptul că atunci când situăm pe cineva pe câte un piedestal pe care noi îl creăm în mintea noastră și proiectăm asupra acestui cineva, oricine sau orice ar fi, toate ideile noastre de perfecțiune, ÎNTOTDEAUNA vom ajunge să ne dez-amăgim de propriile noastre amăgiri.

Modelele exterioare funcționează până la un punct, după care va trebui să înțelegem că fiecare dintre noi suntem propriul nostru model/maestru. Până când nu ajungem în acest punct, vom pluti în derivă dintr-un port în altul și nu vom ancora nicăieri, pentru că singurul port în care putem ancora este în noi înșine.

Dacă vă regăsiți în una din aceste ipostaze, ocupant de piedestal sau tocmai v-ați trezit cu piedestalul făcut țăndări, mai degrabă mulțumiți că v-ați eliberat de această ipostază și vedeți-vă mai departe de propria voastră călătorie. Fiecare dintre noi ”gustăm” ambele poziții față de piedestal. Ceea ce facem însă pentru a ieși sau după ce am ieșit din situație este alegerea noastră personală a fiecăruia.

Recunoștința exprimată pentru experiența trăită este cea care nu lasă în urmă nici un fel de situații nerezolvate care să solicite o revizuire ulterioară sau o altă viață pentru rezolvarea/depășirea ei. Dacă vă aflați în situația învățăcelului ”trădat” ar fi bine să înțelegeți că voi sunteți cei care ați construit dominoul pe care l-ați considerat piedestal, iar acum piesa care trebuia să-l dărâme, a căzut.

Bucurați-vă că a făcut-o pentru că este șansa voastră de a merge mai departe, mai înțelepți și cu o lecție în plus în tolbă. O lecție extrem de valoroasă pentru momentul în care veți ajunge voi pe piedestalul altora. Pentru că veți ajunge. Mai degrabă sau mai târziu, o veți face. Ceea ce poate diferi este dimensiunea piedestalului, nu existența lui.

Ori de câte ori auziți expresia ”Te-am crezut altfel, aveam o cu totul altă părere despre tine” să știți că sunteți pe piedestalul pe care vi l-a creat cineva. Ce veți face în această situație, este alegerea fiecăruia dintre voi. Și fiecare alegere este bună, pentru că este o experiență pe care sufletul vostru alege să o trăiască.

Cei care alegeți să distrugeți piedestalul pe care ați fost urcați, nu încercați să le explicați nimic celor cărora tocmai le-ați distrus opera de artă, pentru că nu vor înțelege ceea ce le spuneți decât în momentul în care vor ajunge ei înșiși pe piedestal. Și toți trecem prin această experiență, indiferent de forma pe care o îmbracă.

Namaste!

Monica Poka