Actualizare 15 Mai 2017

Faptul că trecem printr-o perioadă de haos nu mai este demult un secret pentru majoritatea dintre noi. Îl experimentăm cu toții la diferite nivele și sub diferite forme. Întrebarea care este în mințile și pe buzele tuturor este ”Oare cât mai durează?” sau ”Când se termină odată?”.

Ei bine, de durat durează pentru că este un proces mai profund, nu este ca o aversă de ploaie, ci este ca o ploaie mocănească care nu numai că ne încearcă răbdarea, ci ne scoate din zonele noastre de confort. De multe ori vom fi nevoiți să ieșim afară în ploaie, să ne udăm până la piele pentru a simți că ea este prezentă și își are propria ei misiune.

Cea mai mare presiune asupra noastră nu o pune însă haosul din jurul nostru, ci propria noastră minte cu așteptările și proiecțiile noastre mentale legate de cum ar trebui să fie, cât să dureze, când a fost destul și ar trebui să o lase mai moale și, cea mai mare presiune pe care unii o recunoaștem, iar alții o mai ascund încă de ei înșiși, ”Voi trăi oare să văd sfârșitul la toate astea și Noul Pământ al fericirii și bucuriei?”

În spatele acestei întrebări se ascund multe frici. Pe lângă frica de moarte, este frica că toată această trudă a noastră este inutilă pentru noi înșine pentru că s-ar putea să nu vedem finalul în această încarnare. O altă frică este că nu vom reuși să facem acum ceea ce avem de făcut și va trebui să venim din nou pe planetă și să o luăm de la capăt, iar acest gând ne sleiește mai mult decât orice ”Nu din nou, nu mai vreau, să fie plătit cu cât a fost!”

Nu putem spune că răbdarea face parte din calitățile de bază ale ființei umane, în general vorbind, pentru că oamenii de abia încep ceva și vor să vadă terminat deja acel lucru pentru a putea trece la următorul. Am ajuns într-o competiție inclusiv cu timpul, iar acest lucru se datorează spiritului competitiv nesănătos care ne-a fost indus de-a lungul eonilor.

Nu ne mai ghidăm după principiul puțin, dar bun, ci după ”mult să fie că în ăla mult o fi și ceva bun”. Din cauza spiritului de competiție oamenii și-au pierdut treptat profunzimea și bucuria pentru lucrul bine făcut, acea mulțumire sufletească că din mâna lor a ieșit ceva de valoare.

Așteptările și nerăbdarea noastră sunt, de asemenea, tipare care este nevoie să fie curățate. Călătoria este cea care contează, nu neapărat destinația. Călătoria în care noi ne-am îmbarcat durează deja de eoni, dar noi am vrea să se încheie astăzi sau ieri dacă se poate. Nu o va face. Și atunci ne vărsăm frustrările în toate părțile, toți sunt de vină numai noi înșine nu.

Ne-am îmbarcat într-o călătorie în care vom schimba multe mijloace de transport și le vom încerca pe toate potrivit nivelului de conștientizare pe care îl atingem în fiecare etapă. La început învățăm să ne târâm de-a bușilea, apoi să umblăm, apoi să ne dăm cu trotineta, bicicleta, ș.a.m.d. Mulți își imaginează că din momentul în care s-au trezit, ascensiunea este următorul pas. Nu, nu este.

Ascensiunea este un proces permanent și constant, dar saltul la următoarea octavă, următorul nivel, se face pe alte baze decât verificarea sumară a unor cunoștințe teoretice. În fiecare moment ascensionăm câte puțin, dar acel salt dorit de noi s-ar putea să vină după alte 1, 2,..., 10 vieți în funcție de ceea ce sufletul decide că ceea ce a dorit să obțină, a obținut fără nevoia de revizuire.

Mulți își imaginează că dacă urmează o anumită doctrină, sau un anumit învățător, guru, maestru aceștia îi vor asigura biletul către ascensiunea imediată. Nu, nu o face. Când vor constata acest lucru, extrem de puțini vor mulțumi pentru ceea ce au primit și vor lua următorul mijloc de transport către următoarea destinație. Pentru că, acel învățător, guru, maestru a fost mijlocul de transport cu care ați ajuns dintr-un punct al călătoriei voastre în altul.

Sub o formă sau alta, acea doctrină, credință, învățător, guru, maestru a fost remorcherul sau locomotiva care v-a adus unde sunteți acum. Mulțumiți pentru ceea ce ați primit și așteptați următorul vapor sau tren care să vă ducă către o nouă destinație unde lucruri noi și interesante vă așteaptă.

Bucurați-vă de călătorie pentru că asta este TOT ceea ce avem acum aici. Bucuria ne este adusă de ceea ce adunăm în noi pe parcursul călătoriei noastre personale, nu de câte obiective am atins. Obiectivele atinse sunt contorizate de către ego-ul nostru, nu de către sufletul nostru.

Sufletul nostru a intrat în această experiență știind cine este și fără să uite acest lucru nici măcar o clipă, dar el a ales să trăiască experiența umană ca om întrupat. Nici nu poate fi trăită pe deplin altfel. Sufletul nu are termene, are doar experiențe adunate și însușite pe deplin.

Mulți își imaginează că atunci când vor afla cine sunt și de unde vin vor avea răspunsurile la toate problemele lor. S-ar putea ca acest lucru să mai dureze. De ce? Pentru că atâta timp cât oamenii doresc să se identifice cu orice altceva decât cu forma lor umană actuală, experiența pământeană nu poate fi încheiată.

Când fugi de ceea/cine te percepi a fi, adică omul care te vezi a fi, fugi tocmai de călătoria în care sufletul tău s-a îmbarcat. Va renunța sufletul la experiența pe care a ales să o aibă? Sincer, mă îndoiesc. De ce ar face-o? Noi oamenii, suntem doar o expresie a sufletului nostru, un aspect al lui. Câți dintre voi nu ați strigat la ceruri spunând ”Mi-ajunge! Vreau acasă!” și sunteți tot aici, experimentând mai departe cum este să fii om?

Nu rezistența opusă naturii noastre umane este cea care ne va duce mai departe, ci tocmai opusul ei, adică acceptarea naturii noastre umane. Numai după ce o acceptăm putem lucra cu ea, o putem înțelege și eventual schimba astfel încât să se potrivească cu ceea ce alegem să experimentăm. Dar de eliminat, nu o putem elimina niciodată. Nu atâta vreme cât suntem într-un corp uman.

Războiul pe care îl ducem cu natura noastră umană ne îndepărtează de scopul și frumusețea călătoriei în care ne-am îmbarcat. Da, nu este o călătorie ușoară. Unii nici nu ne-am așteptat să fie sau ne-am rodat suficient de mult pentru a nu mai fi surprinși. Dar nu există armură infailibilă care să ne apere de ea, pentru că face parte din noi.

Acceptarea naturii noastre umane este biletul pentru următorul mijloc de transport care să ne ducă către o nouă destinație. Este, dacă vreți, o probă eliminatorie de care nu se poate trece. Am venit pe această planetă pentru a fi OAMENI nu altceva, altceva suntem pe alte planete, în alte universuri, dimensiuni, ș.a.m.d. Și atunci când ne vom putea accepta propria noastră natură umană, o vom putea accepta în toți ceilalți. Abia din acest punct călătoria noastră intră într-o altă fază.

Namaste!

Monica Poka