Actualizare 9 Mai 2017

Trăim cu adevărat timpuri extrem de interesante. După ce frecvența Schuman a crescut treptat, ieri a atins un nou maxim: nici mai mult nici mai puțin de 120 Hz. Dacă ținem cont că în 1951 când ea a fost descoperită și a început să fie măsurată a fost de 7,83 Hz, și, foarte important, s-a descoperit și că era aceiași cu frecvența măsurată cu 30 de ani în urmă a undelor cerebrale umane, este mai mult decât clar că această creștere a ei se reflectă direct în frecvența undelor cerebrale umane.

Aș spune că este o nouă dovadă a faptului că corpul nostru fizic și sistemele noastre de funcționare sunt extrem de legate de planeta noastră nu numai ca sursă de supraviețuire, ci și ca funcționare. Cum am experimentat cu toții acest nou maxim? În primul rând printr-o stare de tensiune și nervozitate generată de faptul că sistemele noastre au fost impulsionate să funcționeze dincolo de capacitățile lor obișnuite.

Foarte mulți s-au simțit ca un cazan sub presiune, unii au explodat, în timp ce alții au reușit să gestioneze mai bine situația. Se pare că ”cineva acolo sus” nu glumește și își vede de planul său divin pentru Pământ, omenire și întreaga noastră galaxie. Și cred că este evident pentru mulți că stau în fața unor alegeri extrem de importante pentru ei/ele înșiși/însele.

Ei bine, cum s-a manifestat această nouă accelerare? Cam la fel cu celelalte, doar că a adus la suprafață alte straturi de energie de vibrație joasă care au nevoie de revizuire și eliberare. Mulți dintre noi ne-am văzut puși în situația de a nu mai înțelege ce se întâmplă pentru că am avut senzația că am fi aruncați din nou, pentru a câta oară, la începutul călătoriei noastre de evoluție spirituală.

Un sentiment de oboseală, de ”oare se va termina vreodată?” ne-a încercat pe mulți pentru că foarte multe dintre vechile tipare și-au scos din nou binecunoscuta lor față pentru a ne râde parcă în nas. Împământarea în Mama Pământ, care de obicei funcționează foarte bine, de această dată părea să nu dea rezultate pentru că și ea trecea prin aceleași situații.

Eram, oarecum, pe cont propriu în toată această nebunie care curgea din toate părțile. Când am lăsat acele aspecte mai puțin atrăgătoare să iasă la suprafață și le-am privit în ochi, ceea ce am remarcat era că nu mai erau atât de amenințătoare cum le vedeam altădată. În acel moment ceva interesant s-a întâmplat. Am simțit o imensă iubire și compasiune pentru ele și m-am trezit brusc proiectată în sufletul meu, în sinele meu mai înalt care putea privi aceste manifestări fără nevoia de a le judeca, categorisi sau respinge.

Am înțeles că ceea ce se manifesta era, de fapt, o față a ego-ului uman aflat în impas, a personalității care se identifica cu totul și lua totul personal și că singurul medicament sau instrument care putea aduce ieșirea din situație era situarea/rămânerea mea la nivel de suflet, de sine mai înalt. Mi-am putut îmbrățișa cu iubire aceste aspecte și tipare și să le privesc cu alți ochi, ceea ce mi-a restabilit starea de echilibru.

Când am reușit să restabilesc starea de echilibru, am cercetat să văd ce m-a ajutat să găsesc calea de ieșire din impas. La început a fost o renunțare, o predare în fața a ceea ce părea că nu mai are sfârșit și cu care mă confrunt. Această renunțare a adus o stare de calm care m-a ajutat să mă ridic deasupra a ceea ce se derula la un anumit nivel în câmpurile mele.

În momentul în care am putut privi situația dintr-o altă perspectivă, una mai detașată și înaltă, am putut trimite iubire necondiționată și compasiune acestor aspecte care se mai zbat încă în vechile tipare. Altfel spus, am reușit să trec dincolo de mintea care se identifică cu ceea ce ei îi este cunoscut și continuă să ruleze aceleași programe și tipare de vibrație joasă care în situația dată rulau nebunește.

Mi-am dat seama că în momentul în care am predat gestionarea situației sufletului meu/sinelui meu mai înalt, ego-ul/mintea umană a fost redusă la tăcere, intelectul a predat conducerea unei ”autorități” mai înalte și acest lucru a permis ca echilibrul să fie restabilit. S-a produs ceea ce la nivel intelectual cunoșteam, dar nu experimentasem atât de clar și conștient încă niciodată, și anume, împământarea sufletului/sinelui mai înalt în forma mea fizică.

După toată starea de neliniște și stres, după toate scenariile pe care mintea mea umană le-a rulat cu o viteză incredibilă, s-a reinstaurat starea de pace, armonie, înțelegere și compasiune. Am derulat încet tot ceea ce am experimentat pe tot parcursul zilei pentru a putea împământa și în mintea mea umană procesul prin care am trecut, pentru a scrie un nou tipar care să le șteargă pe cele vechi.

Dacă mă întrebați cum putem evita astfel de situații, eu cred că nu le putem evita pentru că rolul lor nu este să fie evitate, ci depășite. Să fie recunoscute și să nu ne lăsăm prinși în capcana lor. Și nu vom putea evita niciodată ceea ce sufletul/sinele nostru consideră că este nevoie să experimentăm. Sufletul/sinele nostru nu știe ce înseamnă mai bun, mai rău, mai sus, mai jos, ... el știe doar că am învățat sau nu ceea ce aveam de învățat și apoi de stăpânit din acea experiență. Așa că nu este loc nici de judecată, nici de comparație nicăieri și în nimic.

Și din nou, nimic nu este așa cum pare, totul este așa cum este și chiar dacă la început nu putem vedea scopul mai înalt al experiențelor prin care trecem, vom ajunge în punctul în care să le putem aprecia valoarea. Deși am mai făcut aceste lucruri de multe ori, sunt momente și situații în care este mai greu să ni le amintim. Dacă însă începem să ne rescriem vechile programe cu altele noi, rezultatele vor deveni vizibile și călătoria noastră mai ușoară. Până când devine din nou provocatoare 😓

Namaste!

 Monica Poka