Meditații

luni, 8 mai 2017

Actualizare 8 Mai 2017


Ultimele zile ne-au adus o nouă creștere a energiilor care intră pe și în Planetă. Multe suflete au ales să plece și să revină atunci când lucrurile se vor fi liniștit. Mulți simt că sunt pe buza prăpastiei și că este suficientă doar o adiere de vânt ca să le fugă de sub picioare și acea ultimă palmă de pământ pe care se simțeau cât de cât în siguranță.

O lume veche care vrea să moară și este nevoită să moară, dar pe care mulți încearcă să o păstreze încă funcțională. Mult prea mulți sunt dependenți încă de vechile credințe, obiceiuri, moduri de viață și se luptă să le mențină funcționale.

Toată această ”luptă ascunsă” se dă la nivel individual, cei prinși în vechea lume nemaiputând să se ridice la nivelul la care să vadă dincolo de ”mie să-mi fie bine”. În consecință se vor împotrivi cum pot ei mai bine pentru a-și menține relativa stare de siguranță, materială mai ales, pentru care s-au ”luptat atât de mult să o aibă”.

Sunt momente în care oamenii își arată cele mai ascunse fețe și aspecte, de unele dintre ele nefiind nici ei conștienți. Unii se vor opri și se vor întreba ”Oare asta/ăsta să fiu eu?” Dacă vor alege să nu fie acel aspect și să-i dea drumul, se vor simți eliberați, dar nesiguranța va continua să mai le dea târcoale o vreme.

Dacă se identifică cu aspectul generat, de fapt, de frica de supraviețuire, vor rămâne sclavii lui și se vor comporta și vor reacționa în consecință. Această atitudine va duce la ruperea multor relații, prietenii și chiar la destrămarea familiilor care nu sunt pe același nivel vibrațional sau măcar nivele vibraționale apropiate.

Este de înțeles tot ceea ce se întâmplă pentru că după cum știm, petele vechi și îmbâcsite se scot greu, uneori chiar deloc. Este de înțeles și faptul că pur și simplu nu mai avem răbdare să vedem, auzim, citim aceleași lucruri vechi care rulează în mintea unora ca o placă de patefon stricată și pe care acul patefonului nu poate trece mai departe.

Mulți am dori ca pur și simplu să închidem în spatele nostru ușa către toate acestea și să ne vedem mai departe de viața noastră, de drumul nostru și să ne vedem odată în acea lume în care ne putem simți noi înșine, liberi să ne construim viața așa cum noi ne-o dorim, liberi de constrângerile unei lumi aflate pe patul de moarte dar care parcă nu-și mai dă duhul odată.

Foarte puțini oameni sunt ”alergători de cursă lungă”, adică oameni care să aibă puterea și răbdarea de a aștepta ca lucrurile să se așeze oarecum și de la sine, pentru că dacă nu o fac, riști să strici și ce ai construit deja. Atunci când torni fundația unei case este nevoie să ai răbdare ca betonul să se întărească, să facă priză, pentru că altfel se va crăpa în timp și casa se poate dărâma.

Pentru noi ca ființe care în starea de veghe trăim în timp, și de atâta timp, este cam dificil să mai avem răbdare, dar totuși este nevoie să o facem pentru că nici noi nu suntem încă pe deplin pregătiți pentru ceea ce vine. În loc să ne minunăm, în sens negativ, de ceea ce se petrece în jurul nostru, poate că ar fi mai înțelept să ne întrebăm dacă suntem pe deplin pregătiți să devenim Creatorii conștienți ai realității și lumii noastre.

Este util să ne folosim de toate aceste situații pentru a ne verifica pe noi înșine în ce măsură ne putem stăpâni gândurile, emoțiile, reacțiile, gradul de acceptare, asumarea responsabilității și multe altele. Da, nu este ușor, mai ales că mulți dintre noi ne simțim obosiți deja.

Este nevoie să facem tot ceea ce putem pentru a ne menține în curgerea și iubirea Creatorului menținându-ne conștientizarea pe faptul că ”Totul este așa cum este nevoie să fie” și să nu ne lăsăm târâți în judecarea a ceea ce se întâmplă și în învinuirea altora pentru că asta nu face decât să ne coboare și nouă conștiința și să ne tragă exact acolo unde ne dorim mai puțin a fi.

Și cei din jurul nostru trec prin propriile lor procese de eliberare, și lor le este greu, unora cumplit de greu să-și taie cordonul ombilical care-i ține legați de o lume căreia nu-i mai aparțin nici ei. Asta nu înseamnă să ne lăsăm trași în drame care nu ne aparțin, dar putem să le trimitem iubirea Creatorului care curge prin noi și să-i ajutăm astfel să-și vadă mai ușor propria lor cale.

Să nu uităm nici o clipă că, oricare ar fi întrebarea, răspunsul este IUBIREA!


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.