Cinci Capcane ale Egoului de Evitat în Meditație

De Chad Foreman

Tehnici pentru a naviga printre obstacole pe calea Iluminării

Cu atât de mulți oameni care se alătură revoluției adusă de meditație, care sunt unele dintre capcanele care trebuie evitate? În general vorbind, meditația este menită să elimine o atitudine egoistă centrată pe sine care întotdeauna dorește din ce în mai mult și să o înlocuiască cu un mod liniștit și mulțumit – îndrăznesc să spun iluminat – de a fi.

Dar este posibil ca meditația să poată să-ți crească ego-ul și să contribuie la suferința ta emoțională și psihologică? Maestrul în Meditație Tibetan Buddhist Chogyam Trungpa susține că poate face acest lucru și avertizează că meditația poate fi o capcană a ego-ului legată de materialismul spiritual. Deci, aici sunt cinci capcane ale ego-ului care trebuie evitate în meditație. 

1. Capcana Identificării

Aceasta este probabil cea mai evidentă capcană, sau cel puțin ea este evidentă pentru alții dacă mergeți peste tot declarând că sunteți iluminat, dar este în același timp cea mai subtilă și greu de înțeles. Să crezi că există vreo persoană separată fixată care este iluminată este exact ceea ce ego-ul face. Ego-ul crede într-o identitate fixată care durează de-a lungul timpului, în locul unor relații și procese mereu schimbătoare care fac viața ceea ce ea este.

                   Ego-ul crede într-o identitate fixată

”În ceea ce privește iluminarea, aceasta este doar pentru oameni care nu pot face față realității.” – Brad Warner

Această capcană include și convingerea că alți oameni cum ar fi Guru sau Maeștrii ar fi iluminați; să-i vezi ca pe niște ființe perfecte și pe tine ca pe o ființă mai joasă sau de rang inferior este exact modul în care ego-ul operează: prin solidificare și comparare. Faptul de a crede identitatea altora ca fiind perfectă nu este de fapt altceva decât ego-ul proiectat în afară.

Să te gândești că ești mai bun decât un altul pentru că tu ești ”unul care meditează” este, desigur, rezultatul identificării și apoi al comparării. Aceasta este o capcană evident de evitat. Încercați să meditați în mod regulat fără să vă etichetați ca meditator (în sensul de persoană care meditează), spiritual sau orice altceva. Trăiți fără o poveste; pur și simplu proaspăt și treaz în fiecare moment, fără o identitate.

În meditație nu ne lăsăm mintea să se agațe de nimic, nici să se identifice cu nimic, să rămână liberă. Nu faceți o ”I dent” în nici o aparență sau orice gând, doar stați deschiși și conștienți. 

                   Meditația nu înseamnă să fugi de realitate.

Greșeala cheie a acestei capcane este să te gândești că aparențele relative pot fi perfecționate sau completate. Aparențele relative se vor schimba tot timpul prin etapele nașterii, trăitul temporar și moarte. Aceste cicluri naturale sunt perfecte în ele însele, dar ele nu sunt niciodată încheiate sau completate și cu siguranță nu se opresc. Să fii în curgerea vieții este calea perfectă, dar nu există nici o identitate fixată care să o facă.

Principala realizare a meditației este că nu există sine. Lumina este aprinsă, dar nu este nimeni acasă, nici un ego fixat care să facă totul. Asta nu este filozofie, acest lucru poate fi descoperit prin introspecție meditativă. Priviți chiar acum în interior după ceea ce numiți ”voi” și vedeți unde îl găsiți. Există o conștientizare spontană sensibilă la moment, dar nu este nimeni acolo pentru a face ceva sau câștiga recompensă, acesta este motivul pentru care budiștii practică non atașamentul față de rezultate sau acțiuni.

Acest lucru este dificil de acceptat de mintea rațională, el provoacă noțiunile de liber arbitru și de independență, dar există și alte alternative conceptuale fie pentru a crede că acolo se află o persoană iluminată fie că nu; așa cum Maestrul Zen Suzuki sugerează ”nu există așa ceva numit persoană iluminată, numai activitate iluminată” sau ceea ce maestrul non-dual Nisargadatta spune: 

”Înțelepciunea îmi spune că sunt nimic, iubirea îmi spune că sunt totul, între cele două curge viața mea.”

                     Pierderea identității pe calea spre iluminare.

2. Capcana Permanenței

”Ah Ha! În sfârșit am găsit-o, am ajuns cele din urmă” spune ego-ul, ”Am găsit în cele din urmă filozofia perfectă, răspunsul corect și sensul vieții.” Aceasta este capcana permanenței. De îndată ce vă gândiți că ați găsit-o, v-ați rătăcit, ați pierdut punctul impermanenței și vă apucați de ceva sigur din punct de vedere conceptual de care să vă țineți în această lume în continuă schimbare.

Ego-ul care se agață de permanență este atât de des o agățare intelectuală, credeți că ați ajuns, că ați găsit răspunsul la toate problemele, concluzia finală. Asta este o capcană. Acest lucru amorțește sensibilitatea la momentul prezent, dă naștere aroganței și aduce, în cele din urmă, o mare dezamăgire. Așa cum Maestrul Zen Suzuki spune ”… pregătirea minții pentru orice este înțelepciune.” El avertizează în continuare că ”în mintea unui expert sunt câteva posibilități, dar în mintea începătorilor sunt multe.”

De asemenea, este foarte înțelept să vă amintiți întotdeauna una dintre cele mai importante învățături din Tao Te Ching atunci când credeți că ați găsit în cele din urmă răspunsul corect:

”Adevărul care poate fi numit nu este adevăratul adevăr.” 

                    Așteptând ca bula iluminării spirituale să pleznească.

Gândurile și conceptele sunt un fel de permanență – ele nu se schimbă așa cum se schimbă lucrurile materiale. Ele pot fi înlocuite destul de ușor, dar odată ce v-ați decis asupra unei opinii sau concluzii, acel gând rămâne permanent și aici este problema. Realitatea se schimbă în mod constant, nu există o convingere totală care să acopere toate evenimentele și situațiile. Allan Watts spune acest lucru cel mai bine:

 ”Există o contradicție în dorința de a fi perfect în siguranță într-un univers a cărui natură este momentaritatea și fluiditatea. Dar contradicția se află puțin mai adânc decât simplul conflict dintre dorința de siguranță și schimbarea în sine. Dacă vreau să fiu în siguranță, adică protejat de fluxul vieții, doresc să fiu separat de viață. Cu toate acestea, chiar acest sentiment de separare este cel care mă face să nu mă simt în siguranță. A fi în siguranță înseamnă să izolezi și fortifici ”eu”-l, dar tocmai sentimentul de a fi un ”eu” izolat este cel care mă face să mă simt sigur și speriat.”

3. Capcana Centralizării

Mă bucur să pot vorbi în sfârșit de această capcană a ego-ului pentru că ea este o greșeală majoră pe care o fac oamenii atunci când practică meditația mindfulness (plinătatea minții – este o meditație care nu este orientată către a ne face ceva diferit de ceea ce suntem deja, ea ne învață cum să devenim tot timpul prezenți indiferent de ceea ce se întâmplă n.t.). Oamenii se retrag adeseori într-un punct central de observare sau de martor, lucru care este simțit ca și cum ar fi un ceva/cineva izolat și separat care urmărește totul. Problema este că atât de mulți dintre cei care predau meditația predau acest mod de a medita (inclusiv eu).

                    Intrarea în starea de observare.

Este predată să fii detașat, să fii martorul tăcut, să lași lucrurile să vină și să plece fără a fi mișcate dintr-o conștientizare lipsită de judecată, dar aceasta este doar o mică piatră de hotar către adevărul lucrurilor. Următorul pas este să înțelegeți că nu există nici o separare între conștientizarea voastră martor și ceea ce ea observă. Samadhi este una dintre cele mai vechi forme de meditație practicate de mulți în vechea Indie de către toate sectele religioase și este cea în care Buddha se antrena atunci când a descoperit adevăruri profunde. De fapt, Samadhi înseamnă să devii una cu ceea ce observi. Nu înseamnă să rămâi separat și la distanță, înseamnă să te unești pe deplin cu obiectul observării tale – să nu existe nici o diferență între tine și el. Este o absorbție totală în acel moment, pierzându-te de fapt în ceea ce faci, fără să obții sau să adaugi un nou sine martor.

În loc să te centrezi în interior, ideea meditației este să te decentralizezi spre exterior, să te dispersezi pe tine însuți/însăți în toate. Totul în acel moment ești tu. Asta este ceea ce este intenționat într-o faimoasă ramură în Sutra Buddhistă a Inimii când se spune ”forma este goliciune și goliciunea este formă”. Conștientizarea voastră goală nu este separată de nimic, ea este, de fapt, una și aceiași cu totul.

Exact acesta este modul în care mindfulness – plinătatea minții împuternicește etica, înțelepciunea și compasiunea; vă uniți cu lucrurile astfel încât să le înțelegeți, sunteți ele, acesta este cel mai profund tip de empatie și cel mai subtil tip de senzitivitate. Buddha spunea să ascultați lucrurile deoarece tot ceea ce auziți este sunet sau să priviți lucrurile deoarece tot ceea ce apare sunt doar aparențe, nu o persoană separată care vede imaginile sau aude sunetele, doar sunete, doar aparențe. Repet, aceasta nu este filozofie, aceasta este experiența găsită în meditație. Înțelepciunea s-a pierdut în McMindfulness modernă așa cum este predată de atât de mulți dintre profesorii de astăzi.

                   Dispersează-te pe tine însuți/însăți în totul.

4. Capcana Acumulării

Aceasta este o capcană în legătură cu care a avertizat Buddha și mai târziu Maestrul Zen Dogen. Când încercați să câștigați ceva din meditația voastră, atunci v-ați rătăcit, mai ales atunci când încercați să vă iluminați. Nu este nimic de adăugat și nimic de luat. Câștigul sau rezistența sunt exact atașamentul despre care a avertizat Buddha că sunt cauzele tuturor suferințelor emoționale, și ceea ce Dogen spune că este greșeala majoră în practicarea meditației.

Atunci când încerci să acumulezi merite sau cunoaștere așa cum sunt ele predate de către versiunile religioase ale budismului, atunci dezvolți un ego super puternic. Orice tip de înțelepciune sau virtute care este acumulată intră sub incidența legii naturale a morții și a decăderii, nu este un refugiu de încredere. Tot ceea ce este născut va muri. Numai în înțelepciunea perfectă a unei minți spontan prezente și deschise acea activitate iluminată poate avea loc. Fiți în moment și nu lăsați nici o urmă.

Este modul de operare a ego-ului de a încerca să câștige și să beneficieze și să obțină ceva în fiecare moment. Nu există nici o mulțumire sau pace într-o astfel de abordare. Maestrul Tibetan Buddhist Sogyal Rinpoche a spus cândva că meditația era pur și simplu practicarea mulțumirii. Asta sună a fi prea simplu, dar este extrem de profund și mult mai dificilă decât credeți. 

                   Maestrul Tibetan Buddhist Sogyal Rinpoche

Această capcană include capcana ego-ului a dezvoltării personale. Dezvoltarea sinelui are nevoie de o linie temporală, de un trecut și un viitor și exact asta este starea minții pe care dorim să o depășim în meditație prin a fi în eternul acum. Uitați ideile de a deveni mai buni, fiți în totalitate voi astăzi și mâine fiți în totalitate voi. Fiecare zi este completă, fiecare moment este complet, nu comparați momentele. Sinele vostru trecut și sinele vostru prezent ar putea să arate diferit, dau numai atunci când solidificați și comparați, solidificați un concept despre voi înșivă, comparația și dezvoltarea sunt toate capcane ale ego-ului care este nevoie să fie evitate în meditație.

Cele mai importante instrucțiuni la care am ajuns în cei 20 de ani de studiu sunt cele care spun nu încerca să schimbi nimic, nu te manipula pe tine însuți/însăți, nu încerca să obții iluminarea, pur și simplu dă-i voie acestui moment să fie așa cum este. Un celebru proverb Tibetan spune ”acest moment așa cum este, este iluminarea.”

5. Capcana Fericirii

Chogyam Trungpa spunea că ”Iluminarea este ultima dezamăgire a ego-ului”. De ce ar spune asta? Multă vreme mi s-a părut că iluminarea însemna că aș putea să fiu fericit tot timpul indiferent de ceea ce se întâmpla și că era cel mai natural lucru din lume să urmăresc acest scop valoros. Cât de mult greșeam. Capcana Fericirii este titlul unei cărți fantastice care subliniază folosirea mindfulness ca terapie personală și explică foarte clar că cea mai mare capcană cu care ne confruntăm este să ne așteptăm să fim fericiți tot timpul. Ea este total împotriva realității. Realitatea schimbării, realitatea dezamăgirii, realitatea de a încerca și a da greș. Cea mai mare victorie a ego-ului este atunci când vă convinge că vă poate proteja de toate aceste lucruri. Singurul mod realist este acceptarea.

                    Tânjești să fii fericit tot timpul?

”Cu cât mai mult încercăm să evităm realitatea de bază că întreaga viață umană implică durere, cu atât mai probabil este că ne vom lupta cu acea durere atunci când apare, creând astfel o suferință chiar mai mare.” – Russ Harris, Capcana Fericirii

Eckhart Tolle reamintește ceea ce au spus mulți învățători spirituali mari – rezistența opusă situației prezente este rădăcina tuturor suferințelor. Din nefericire, ea include și rezistența opusă nefericirii, sau durerii sau chiar depresiei. După cum spune o veche zicală ”ceea la ce opui rezistență este ceea ce persistă”. Lăsând spațiu ca aceste lucruri să fie și să se miște, le permitem, de fapt, să treacă mai departe chiar prin noi, acest lucru nu înseamnă că ele nu se vor întoarce, viața este plină de suferință, dar vestea bună este că nimic nu este permanent. Nu este nevoie să ne spunem povești dulci sau să învelim realitatea în zahăr, așa cum Brad Warner spune:

  ”Adevărata înțelepciune este abilitatea de a înțelege incredibila măsură în care te minți pe tine însuți/însăți în fiecare moment al fiecărei zile.”

                    Aducerea meditației în realitatea noastră.

A fi strâns legat de realitate

În încercarea de a fi fericiți tot timpul veți ajunge ca Ned Diddley Dandy Flanders, acel personaj Simpson care încearcă tot timpul să fie fericit și pozitiv și reușește să fie doar un pic înfricoșător și nevrotic. Poate ca un drogat fericit dependent de a vedea doar partea luminoasă a fiecărei situații. Dar este în regulă să fii trist, este în regulă să jelești pierderea celor dragi și este în regulă să nu fii perfect, asta înseamnă să fii perfect uman.

Meditația nu este încercarea de a evada sau de a transcende în ceva nelumesc, înseamnă să fii intim legat cu realitatea, să vezi lucrurile așa cum sunt nu cum ați dori voi să fie. Din această stare de acceptare pot fi făcute schimbări reale pentru că sunteți perfect conștienți de acea situație.     

link catre articolul original  

Traducere Monica Poka