Actualizare 16 August 2017

Ceea ce de-a lungul evoluției umane a dus la distrugerea unei civilizații sau a alteia, au fost conceptele de valoare sau judecată atribuite aspectelor vieții și manifestărilor ei, precum și trăsăturilor umane și a manifestării naturii umane. Atunci când consideri, la nivel de societate/colectiv mai ales, că ceva este mai puțin valoros sau bun decât altceva, vei avea tendința să eviți și/sau elimini din viața ta acel ceva considerat mai puțin valoros sau de dorit.

O retrospectivă a ceea ce știm despre civilizațiile vechi vine să ne arate acest lucru: în Lemuria accentul a fost pus pe emoțional, inimă, pe artă și traiul în genul pe care popular îl numim ”cu capul în nori”. Fără o orientare spre tehnică, adică minte și produsele ei materializate în tehnologii care să susțină, mențină și asigure viața, lemurienii au căzut pradă acestui dezechilibru, iar civilizația lor a încetat să mai existe într-un mod pe care îl mai purtăm încă și astăzi nevindecat în memoria noastră celulară.

Spre deosebire de lemurieni, atlanții au pus un accent mult prea excesiv pe mental, încercând să elimine componenta emoțională a naturii umane. Ei au fost cea mai clară dovadă a ceea ce azi definim prin expresia ”somnul rațiunii naște monștri” și când spun rațiune mă gândesc la facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege (mai ales) sensul și legătura fenomenelor. O astfel de cunoaștere nu poate fi realizată doar mental după cum și-au dat și ei seama, dar mult prea târziu, în momentul în care și-au distrus singuri civilizația, amintiri pe care le avem de vindecat acum în memoria noastră celulară.

Am luat două exemple, cele mai cunoscute, pentru că au existat mult mai multe civilizații la care am luat parte și care își dezvăluie/vor dezvălui înregistrările din memoria noastră celulară, pentru că un proces de evoluție nu durează o singură viață, deși unii așa au fost învățați să creadă. Ce am învățat de-a lungul multelor noastre experiențe de care ne-am bucurat? Unii dintre noi am învățat că răspunsul stă în echilibru, că totul are o valoare a sa și că nimic nu este mai bun decât altceva.

Am ajuns în cele din urmă la înțelegerea, conștientizarea și înțelepciunea că marele secret al vieții stă în echilibru. În echilibrul dintre toate componentele a ceea ce numim viață, fără nici o judecată de mai bun sau mai puțin bun care să tulbure un echilibru care tinde să existe de la sine în viața neafectată de judecățile, conceptele și credințele noastre. Am ajuns în sfârșit în punctul în care să ne putem începe existența în Universul Creatorului ca civilizație, Civilizația Umană a Pământului.

De început am început-o în momentul în care am decis la nivel colectiv, conștient sau inconștient, că dorim să ne întoarcem în echilibrul din care am venit, moment pe care mulți îl identifică ca fiind cel în care majoritatea sufletelor umane au decis că nu mai doresc să experimenteze războiul pe Pământ. Primul pas a fost făcut, iar acum îi facem pe următorii. Dacă pentru a experimenta prevalența emoționalului, a mentalului și poate a multor altora, au fost necesare civilizații de mii, zeci de mii de ani, acum ne dorim ca atingerea echilibrului să fie făcută în câțiva ani. Cam greu, nu-i așa?

Și acest echilibru este nevoie să-l conștientizăm mai întâi, etapă care poate dura mai mult decât ne-am fi gândit/dorit, este nevoie să-l înțelegem ca să învățăm cum să-l folosim, să intre în natura noastră umană pentru a fi ceva natural, nu ceva ce ne forțăm să fim/facem. Să privim în jurul nostru, vi se pare că starea de echilibru este măcar dorită la nivel de colectiv? Ceea ce purtăm fiecare în noi este ceea ce se manifestă în lumea noastră. Ce părere aveți dacă pornim invers, vi se pare că exteriorul demonstrează un interior echilibrat? Sau măcar știm ce înseamnă echilibrul?

Echilibrul nu este ceva static, nu este ceva înghețat și lipsit de mișcare, echilibrul este dinamic, el este într-o continuă mișcare. Ce este însă echilibrul pe care toți ni-l dorim, conștient sau inconștient? Vorbim despre echilibrul dintre feminin și masculin, echilibrul dintre emoțional și mental, echilibrul energetic, etc. Deși știm foarte bine ce înseamnă acest echilibru către care tindem, pentru că din el am venit, nu îl putem defini clar, deoarece el nu poate fi definit, el poate fi doar trăit/experimentat.

Și totuși avem la dispoziție un minunat instrument cu care putem măsura echilibrul: corpul nostru fizic. Atunci când ne aflăm într-o stare de echilibru, corpul nostru fizic este relaxat, sănătos, plin de viață, experimentăm bucuria și o stare de bine generală. Când nu suntem în echilibru, suntem obosiți, nervoși, apatici, iar în situații extreme și îndelungate de experimentare a lipsei de echilibru, apare boala. Dacă ne-am urmări mai bine semnele date de corp, am putea preîntâmpina multe neplăceri și am putea acționa în sensul restabilirii stării de echilibru în corpul nostru, la toate nivelele sale: mental, emoțional, energetic.

Oamenii în marea lor majoritate nu sunt, din păcate, alergători de cursă lungă. Ei vor rezultate și le vor acum nu mâine, nu poimâine, nu peste 10 ani sau într-o altă viață. Atingerea stării de echilibru este un proces care merge mână în mână cu un alt proces în care ne-am angajat și pe care îl susține, sau nu: procesul de ascensiune. Nu putem vorbi de un proces de ascensiune acolo unde nu există echilibru sau nu se intenționează și nu se lucrează la atingerea lui. Nu existența dezechilibrelor temporare sunt cele care definesc starea de echilibru, ci recunoașterea lor, puterea de a le remedia prin întoarcerea în echilibru și durata în care o facem.

Dacă din dorința de a rămâne într-un echilibru iluzoriu, refuzi să te manifești în anumite situații așa cum te simți în acel moment (să plângi, să țipi, să fii trist, furios, să-ți lași adevăratele sentimente să se manifeste, etc.) nu faci altceva decât să te opui sentimentelor și stărilor pe care oricum le experimentezi și să le dai astfel putere, pentru că ele nu vor dispărea de la sine, nici vorbă, ele vor rămâne acolo așteptând să fie exprimate. Dacă exprimi acele stări, conștient, și le lași să curgă prin tine, o vor face mult mai blând, iar starea ta de echilibru nu este în pericol.

La fel se întâmplă și cu frica. După cum bine știm, frica face parte din natura ființei umane și nu este nici rea, nici bună. Ea ne poate avertiza de ceva, lucru care ar trebui să ne aducă în noi înșine pentru a-i căuta sursa și motivația, nu să încercăm să o reducem la tăcere și/sau eliminăm. Oricum nu vom reuși, doar o întărim. Doar ceea ce cunoaștem diminuează și/sau elimină frica, nu faptul că fugim de ea.

Atingerea/menținerea/revenirea în starea de echilibru este un proces care durează atât cât noi existăm, indiferent de nivel, dimensiune, formă, etc. pentru că nimic nu este static, totul este într-o continuă schimbare și într-o continuă căutare a stării de echilibru. Inclusiv la nivel de Univers, Creație, Sursă. Creatorul însăși este într-un proces continuu de menținere a stării de echilibru la nivel de Creație, pentru că un dezechilibru manifestat undeva și nerezolvat, poate duce la distrugeri nedorite așa cum a fost, de exemplu, cazul planetei Maldek. Ca o măsură de prevenire a unor astfel de situații au fost introduse Dispensele Divine, de care și Pământul beneficiază din plin.

Așa că dezechilibrele pe care le manifestăm la un moment dat nu ne fac imperfecți și nedemni, ele sunt semnale a ceea ce avem de revizuit, conștientizat, înțeles și vindecat în interiorul nostru pentru atingerea unei stări de echilibru reale. Dacă percepem semnalele și le luăm în considerare, nu le negăm sau alungăm în inconștient, și lucrăm pentru clarificarea lor, starea noastră de echilibru va fi din ce în ce mai durabilă și mai puțin afectată. Asta nu înseamnă că dezechilibrele vor dispărea în totalitate, pentru că nu au cum să o facă într-o Creație aflată într-o continuă schimbare. Asta înseamnă să ne acceptăm așa cum suntem: creați după chipul și asemănarea Creatorului nostru, deși această expresie a fost tradusă de mintea omenească atât de ad-litteram și de lipsită de înțelesul ei profund.

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,

Monica Poka