joi, 10 august 2017

Actualizare 10 August 2017


Astăzi aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre ceea ce numim spiritual și nespiritual. În dex online spiritual este definit ca fiind ceva care ”aparține spiritului, privitor la spirit, imaterial, sufletesc” sau ca pe ceva diferit de material, nespiritual, pe lângă alte definiri mai mult sau mai puțin acceptate și/sau utilizate.

Ei bine, dacă pornim din ceea ce ni se spune că ”voi sunteți ființe spirituale care au o experiență umană”, lucru cu care nu numai că sunt de acord, atunci de ce privim unele ființe umane ca nefiind spirituale? De ce mintea face automat separarea ”tu da, dar uită-te la ăia, ei nu pot fi spirituali” și noi acceptăm această diferențiere și separare.

Da, până la un anumit nivel simțim nevoia să ne diferențiem de ceilalți ca fiind diferiți, mai buni, etc. dar este oare acest lucru și adevărat? Nu, nu este. Asta ar însemna că Creatorul poate crea și altceva decât este el însuși/însăși și atunci nu ar mai fi Tot Ceea Ce Este, ci ar trebui să mai existe cineva care crează ceea ce Creatorul nu crează. Cum vă sună asta?

Dacă Creatorul este Tot Ceea Ce Este, înseamnă că fie acceptăm că El/Ea este și spiritual și nespiritual în aceiași măsură, fie că toată creația este spirituală sau nespirituală. Oricum, pentru mine, și cred că pentru mulți alții, spiritual definește prezența de neevitat sau contestat a spiritului în Tot Ceea Ce Este. Ceea ce nu conține spirit, adică pe Creator, nu are viață, nu este viu, nu se poate manifesta pe sine sub nici o formă. Mașinile pe care le conducem, de exemplu.

Ei bine, dacă acceptăm că totul este spiritual, adică conține Spiritul Creatorului, atunci de ce unii îl manifestă și alții par a nu o face? Da, par, pentru că TOȚI manifestăm Spiritul Creatorului, dar la nivele diferite. Creatorul se manifestă pe sine prin Tot Ceea Ce Este, indiferent de ceea ce noi am putea considera și cataloga drept nivel. Creatorul nu gândește în nivele așa cum o face mintea umană și, mai mult, ego-ul uman.

Să te numești pe tine însuți/însăți spiritual în comparație cu cei/cele pe care le consideri nespirituali/nespirituale este un semn de manifestare a ego-ului care vrea să te facă să te simți superior celor pe care îi incluzi în această ultimă categorie. Momentul în care reușești să depășești această catalogare, este momentul care marchează începutul întoarcerii tale în Unitatea Creatorului.

Poți privi ființele umane pe care altădată le numeai nespirituale ca pe acele aspecte ale Creatorului, și implicit ale tale, care nu au ajuns încă în punctul în care să-și înceapă întoarcerea în Unitatea Creatorului. Aceste ființe umane nu sunt nici mai prejos, nici mai presus de tine – pentru că aceste noțiuni nu mai există pentru tine – sunt doar aspecte ale Creatorului care aleg să-și continue experiențele în separare și dualitate.

Momentul în care ajungi la această conștientizare este momentul în care îți începi și desprinderea de dualitate și separare, este momentul care îți aduce pacea, liniștea, înțelegerea și acceptarea profundă că totul este așa cum trebuie să fie, dincolo de orice aparențe sau a ceea ce mintea umană, și/sau ego-ul uman, ar putea încerca să te facă să crezi. Este trecerea de la cunoașterea intelectuală la starea de conștiință atinsă a acestui adevăr.

Este momentul în care tiparele cad, credințele și convingerile își arată lipsa de conținut și ceea ce părea atât de important și de vital pentru propria ascensiune, devine hilar. Tot acum apare și îndoiala dacă nu cumva am luat-o pe un drum greșit, dacă nu ne îndepărtăm de calea noastră, pentru că tot ceea ce părea important înainte devine lipsit de conținut și esență.

Cea mai mare provocare în acest moment este faptul de a avea cu cine împărtăși noile tale descoperiri interioare pentru că este o provocare la fel de mare ca și cea din momentul în care ai decis să rupi limitarea impusă de credințele într-o autoritate care se află deasupra ta și care dispune de tine după bunul său plac.

Aș spune că este o provocare și mai mare, deoarece în acest moment este nevoie să-ți asumi responsabilitatea pentru Creatorul din tine și dacă provocările trecute au părut greu de depășit, acum stai în fața unor provocări și mai mari cu care nu știi cum te vei descurca și nici măcar de unde să le apuci.

Vestea bună este că în momentul în care îți începi călătoria Întoarcerii Înapoi în Unitate descoperi că nu ești, nu ai fost și nici nu vei fi niciodată singur. Chiar dacă abilitățile tale psihice nu sunt dezvoltate în măsura în care să poți vedea, auzi, palpa acest lucru, în tine se trezește o cunoaștere în care pur și simplu ȘTII sau SIMȚI acest lucru. Brusc, nu te mai simți singur/ă și totul în jurul tău devine mai viu decât a fost vreodată.

Îți întorci tot mai mult percepțiile dinspre lumea materială și credințele duale și separatiste către noua lume pe care o simți prezentă și vie în jurul tău. Nu mai simți nevoia de a te implica în activitățile și manifestările pro și contra ale celor care mai trăiesc acele experiențe, te mulțumești ca, uneori, doar să atragi atenția asupra unor lucruri care pot scăpa celor deschiși la minte, din perspectiva diferită pe care o poți avea, pentru că acum începi să vezi tot mai clar întregul și modul în care funcționează Universul din care facem cu toții parte.

Nevoia de confirmări scade tot mai mult pentru că începi să înțelegi că umbli pe cărări nebătute înainte sau prea puțin călcate de picior de om. Vestea bună este că rezonanța pe care începi să o ai atrage înspre tine și pe tine înspre cei cu experiențe similare astfel încât să știi că nu ai luat-o pe arătură și că nu ești singur/ă în aventura ta de expansionare a conștiinței.

Asta nu înseamnă că vei fi ferit/ă de provocări, nici vorbă. Ele se chiar pot înteți pentru că viața este un continuu examen, o continuă creștere în Sinele nostru. Ceea ce se schimbă este modul în care reacționăm la ele. Cu cât mai mult ne desprindem de lumea duală și separată, cu atât nevoia de a reacționa scade. Pur și simplu nu mai simțim nevoia de a o face.

Sper ca aceste rânduri să-i ajute pe cei care au nevoie să citească aceste lucruri și să știe că nu au luat-o pe arătură, ci că au intrat într-o altă etapă a călătoriei lor înspre și în Sine. Pentru că nimic nu este separat de nimic, nu-i așa?

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay,


Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.