Când ne săturăm de ceva, ne săturăm, de fapt, de noi înșine

Din ciclul De ale mele

Cred că fiecare dintre noi am spus acest lucru de nenumărat de multe ori: m-am săturat de munca pe care o fac, m-am săturat de situația în care sunt, m-am săturat de părinții pe care-i am, m-am săturat de familia asta pe care o am, de soțul meu, de soția mea, .... nu intenționez să le enumăr pe toate 😊

Privind în afara noastră și din afara noastră, lucrurile par a fi generate sau influențate, desigur, de alții care ne fac viața amară. Ni se pare că nu putem schimba nimic, că suntem prinși într-o situație fără ieșire și că orice am face lucrurile nu stau în puterea noastră să fie schimbate.

DAR, dacă privim puțin mai în profunzime lucrurile putem vedea că acea situație, relație de orice natură, nu ne-a deranjat de la început, ci doar dintr-un anumit moment lucrurile au început să se deterioreze. Oare de ce? Ce s-a întâmplat în acel moment care a marcat începutul lui ”m-am săturat”, pentru că și acest ”m-am săturat” are o evoluție a sa.

Mai întâi apare starea de obligare sau obligație, apoi de ușoară revoltă, apoi de revoltă accentuată pentru ca în final să explodeze acest ”m-am săturat!”. Dar oare, de ce m-am săturat? De părinții mei? De soțul/soția mea? De copiii mei? De colegii de la locul de muncă? De șefii mei? De viața pe care o duc?

Nu. Toate acestea au fost și sunt așa de foarte multă vreme și nu m-au deranjat atât de mult încât să-mi iau lumea în cap, așa cum îmi vine acum și nici nu mi s-a acrit de lume și de viață ca acum. Deci, dacă în exterior, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, sau deloc, ce este acel ceva care simt că nu-l mai pot suporta?

Așadar, dacă în exterior nu este, atunci nu am unde căuta în altă parte decât în mine însămi. Pot invoca orice vreau eu, orice frustrări de-ale mele, orice așteptări, amăgiri de-ale mele (pe care ego-ul mă poate, și o face, tenta să le atribui altora), pot să-mi spun orice vreau eu, chestii spirituale cunoscute, gen pozitivitatea, iertarea, să încerc să mă mint că mă pot ridica deasupra lor (ca la următoarea provocare să o iau de la capăt) că starea de ”m-am săturat” nu dispare.

Și atunci, de ce m-am săturat, de fapt? Ei bine, m-am săturat de mine. M-am săturat de mine, de cea care sunt în acea relație, la acel loc de muncă, în acea situație cu care nu mai rezonez. M-am săturat de acel aspect al meu care simt că mă limitează, care nu-mi mai oferă ceea de ce am nevoie, nu mă mai ajută, îndeamnă să ”cresc” pentru că nici eu nu mai sunt aceiași care am fost la început.

Ce eliberare! Dacă eu m-am săturat de mine, atunci eu sunt cea care poate schimba lucrurile! De fapt, eu sunt SINGURA care poate schimba ceva. Da, este o eliberare, dar este cu mult mai mult de atât: este asumarea responsabilității mele pentru și față de mine. Este momentul în care, orice aș face, nu mai pot da vina pe alții fără a ȘTI că mă mint singură.

Nu mă mai pot întoarce înapoi la a da vina pe toți ceilalți pentru nefericirea, nereușita, nemulțumirile mele, oricare ar fi ele, pentru că ȘTIU că ceea de ce m-am săturat este acel eu al meu care îmi provoacă acea stare. Și mai știu că nu mai am nici o șansă să fug de această conștientizare pentru că ea nu mă va mai părăsi niciodată.

Și-atunci ce pot să fac? Pot să intru frumușel în mine, să iau fiecare părticică a lui ”m-am săturat de” și să văd ce este acel ceva la care eu reacționez atât de vehement și să încep să mă readuc în armonie cu Planul meu de viață și experimentare pe Pământ. Într-un fel, să mă reinventez eu pe mine pentru a re-intra în acord cu mine însămi, nu cu ceilalți. Când re-intru în aliniere cu mine, re-intru în aliniere și cu Viața care curge în jurul meu.

Și așa este. Starea de ”m-am săturat de” a dispărut imediat ce am conștientizat faptul că, de fapt, de mine mă săturasem, de acel eu care mă învățase tot ce putea să mă învețe și că aveam nevoie de un eu nou pe care să-l descopăr în timp ce îl creez. Sau co-creez împreună cu Sufletul meu.

Această conștientizare, simplă mi se pare acum, mi-a deschis o nouă perspectivă și, deși nimic nu pare a se fi schimbat în afara mea, în interiorul meu s-a schimbat totul pentru că acum mă experimentez eu pe mine, eu în relație cu tot ceea ce mă înconjoară și pe mine în relație cu mine. Asta nu înseamnă că provocările vor dispărea, dar ceea ce s-a schimbat este modul în care le voi aborda, le abordez deja.

O zi minunată plină de o fericită anticipare vă doresc tuturor!

Monica Poka