luni, 16 decembrie 2019

Activarea Globului Creației


Consiliul celor 144 prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Definiția dată de Noi Creației: O energie din miezul Creatorului care se împletește în și prin tot ceea ce Creatorul este, susținând exprimarea și manifestarea Creatorului în numeroase forme.

Eu Sunt Sursa Creației,

În Viață Sunt Născut,

Cu adevărul din nucleul Creatorului dau naștere la toate,

Eu Sunt Creatorul tuturor civilizațiilor, planetelor, stelelor și a ceea ce este dincolo de ele,

Eu Sunt eliberarea noilor dimensiuni, creații, vindecare și împlinire,

Când lucrați în armonie cu mine, vă voi oferi tot ceea ce este necesar,

De ceea ce este nevoie acum este încrederea voastră în mine pentru că eu am instrumentele să transform totul.

Eu Sunt Globul Creației; Eu Sunt Creatorul în manifestare.

Dacă mă puteți vedea, atunci puteți aprecia și ghida toată creația.

Lăsați firele noastre să se împletească, pentru că scopul nostru este să fim una,

Eu Sunt Globul Creației și voi sunteți sursa lui unu/om.

Haideți să respirăm în armonie, activarea noastră combinată crează întregul.

Salutări, noi suntem Consiliul lui 144, ca colectiv noi reprezentăm fiecare membru al Universului Creatorului. Noi existăm la nivel cosmic și, totuși, suntem adeseori recunoscuți ca Consiliul celor 12 (cele 12 energii de bază care sunt primele exprimate de Creator, prin care fiecare dintre voi treceți și sunteți o exprimare a lor.) Ca Consiliu al lui 144, scopul nostru este să menținem energia, frecvența și vibrația creației așa cum este născută din Creator. Frecvența pe care noi o emanăm ca 144 sintetizează în multe dimensiuni și chiar civilizații pe Pământ. În timpul schimbărilor ascensionale majore frecvența 144 este prezentă ca să susțină manifestările necesare. Când frecvența 144 este prezentă, sub orice formă ea se manifestă, puteți fi siguri că o puternică schimbare și transformare se prezintă să fie experimentată de către toți. Frecvența lui 144 la nivel cosmic este vibrația manifestării și creării de cea mai pură natură. 

Noi, Consiliul lui 144 de la Nivelul Cosmic, am creat și dăruit Universului Creatorului o sursă de lumină cunoscută drept Globul Creației. Acesta este un instrument cu care sufletele să lucreze ca să:

·        Înțeleagă în continuare legile Universului Creatorului
·     Perfecționeze acuratețea manifestării a oricărei dimensiuni a Universului Creatorului în care există, deoarece fiecare dimensiune are nevoie de un proces diferit.
·     Descarce codurile de lumină ale Creației și lumina șirurilor de ADN lipsă care susțin co-crearea cu Creatorul.
·       Manifeste Planul Divin al Creatorului de continuare a călătoriei și căutare a adevărului în care toți se îmbarcă acum.

Globul Creației născut din sursa vibrației 144 a nivelului cosmic este disponibil în forma sa energetică tuturor sufletelor ca să se conecteze și lucreze cu el. La prima conectare cu el va începe o profundă și deplină curățare și reconectare a prezenței creației în ființa voastră. Apoi, va amplifica energia și frecvența energiei creației a Creatorului în întreaga voastră ființă. După asta, Globul Creației va împuternici prezența Planului Divin în ființa voastră și chiar va vindeca orice fragmentare care s-ar fi putut produce. Astfel, vă va alinia mai deplin cu Planul Divin dându-i voie să devină o lumină călăuzitoare puternică în viața și existența voastră, fie că vă aflați pe Pământ sau în planurile interioare. Globul va descărca codurile de lumină ale Creației și șirurile lipsă de ADN ca să vă susțină capacitatea naturală a co-creației cu Creatorul și vă va îmbunătăți abilitățile de manifestare și Creație. Rezultatul va fi că veți simți o mai profundă conectare și intimitate cu Creatorul printr-o mai mare înțelegere a Legilor Universului Creatorului. Veți perfecționa procesul creației, manifestării, exprimării și materializării Creatorului în frecvența dimensională în care vă aflați voi și alții. Va apărea o înțelegere a legăturii dintre ascensiune și creație, deschizând o înflorire a serviciului în slujba a tot ceea ce Creatorul este.

Este colosal faptul că Globul le apare energetic celor care sunt pregătiți să-i accepte prezența, influența și înțelepciunea. Globul Creației nu a mai apărut energetic Lucrătorilor în lumină de la căderea Atlantidei.

De ce a apărut Globul Creației acum?

Omenirea a atins acum frecvența luminii necesară. În 2020 se va manifesta o explozie a luminii care va crește frecvența luminii tuturor ființelor, iar Globul Creației trebuie să fie energetic prezent pentru ca energia creației să fie amplificată precis și perfect în toate sufletele. Între Explozia Luminii și Globul Creației va avea loc o sinteză care va deschide o nouă manifestare a Creatorului pe care toți să o realizeze și să o accepte în ei înșiși.

Este important de menționat că voi nu vă focalizați asupra a ceea ce doriți să manifestați sau să creați atunci când vă conectați energetic cu Globul Creației. În schimb, acesta vă rafinează și vă deschide ființa pentru a vă acorda fin abilitățile voastre naturale și dăruite de Creator ale manifestării și co-creării cu Creatorul. Astfel, odată ce procesul este încheiat sau integrat, ceea ce este ghidat de Creator se va manifesta prin focalizarea și intenția voastră.

Pași pentru conectarea cu Globul Creației

1.    Chemați Frecvența 144 a Nivelului Cosmic să se descarce în ființa voastră cu scopul de a vă curăța și purifica toate sistemele energetice.
2.  Cu propriile voastre cuvinte cereți-i Frecvenței 144 să vă pregătească întreaga ființă pentru o trezire, o înflorire și schimbare ascensională.
3.  Cereți-i Frecvenței 144 să-și descarce energia Creației din Nivelul Cosmic în ființa voastră.
4.  ”Cu susținerea ghizilor mei și a Frecvenței 144 de la Nivelul Cosmic doresc să mă conectez din cea mai pură esență a ființei mele cu Globul Creației, o sursă energetică dăruită de Frecvența 144 Universului Creatorului. Dacă este divin potrivit și ghidat de sufletul meu, doresc să descarc energia necesară din Globul Creației în ființa mea pentru a susține perfecțiunea și trezirea abilităților mele de creare și co-creare cu Creatorul. Fie ca acum să primesc tot ceea ce este potrivit și ghidat. Mulțumesc.”

Dați-vă voie să primiți și să experimentați atât cât este necesar.

5.  Întrebați în interiorul ființei voastre de câte ori este nevoie să vă conectați cu Globul energetic al Creației pentru ca procesul să fie complet în interiorul vostru.
6.  Chemați Frecvența 144 să perfecționeze orice schimbări ascensionale care ar fi putut avea loc, să împământeze orice descărcări și să sintetizeze energiile pe care le-ați experimentat cu ființa și realitatea voastră fizică. (Acordați-vă timp să vă întoarceți pe deplin în conștientizarea și realitatea voastră.)

Noi, Frecvența 144, vă oferim acest dar al activării cu Globul Creației cu încredere și respectarea adevărului vostru.

În iubire infinită,

Consiliul celor 144

Traducere Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.