miercuri, 18 decembrie 2019

Sistemul de Vindecare 144



Consiliul lui 144 prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa

Salutări, noi suntem Consiliul lui 144, ca colectiv noi reprezentăm fiecare membru al Universului Creatorului. Noi existăm la nivelul cosmic, dar suntem totuși adeseori recunoscuți ca Consiliul celor 12 (cele 12 energii de bază care sunt primele exprimate de Creator, prin care fiecare dintre voi treceți și sunteți o exprimare a lor). Ca Consiliul lui 144 scopul nostru este să menținem energia, frecvența și vibrația creației așa cum este ea născută din Creator. Frecvența pe care o emanăm ca 144 sintetizează în multe dimensiuni și chiar civilizații pe Pământ. Pe parcursul schimbărilor majore ale ascensiunii, frecvența 144 este prezentă ca să susțină manifestările necesare. Când frecvența 144 este prezentă, indiferent de forma în care ea se manifestă, puteți fi siguri că o puternică schimbare și transformare se prezintă ca să fie experimentată de toți. La nivel cosmic frecvența 144 este vibrația manifestării și creației celei mai pure naturi. Cu această vibrație vă salutăm, activând același lucru în voi. Pe măsură ce ne conectăm între noi și unul prin celălalt, noi recunoaștem cea mai pură vibrație a Creatorului.

Scopul cu care noi am venit astăzi la voi este să împărtășim o perspectivă din Universul Creatorului și conștientizarea noastră. Dorim să împărtășim cu voi o vibrație și o frecvență cunoscută ca Sistemul de Vindecare 144. Aceasta este frecvența de vindecare prezentă în vibrația noastră, cunoscută ca frecvența 144, născută din nivelul cosmic. Frecvența noastră reprezintă plenitudinea, completitudinea și unimea Creatorului. Prin urmare, frecvența noastră de vindecare reprezintă și promovează același lucru. Este numit Sistemul de Vindecare 144 deoarece invocarea și acordarea la această energie inițiază un ciclu de acordare a întregii voastre ființe la toate nivelele cu plenitudinea, completitudinea și unimea Creatorului. Rezultatul este că, treptat, deși într-un ritm accelerat, vă schimbați vibrația energetică pentru a ființa în armonie cu frecvența 144 cu o focalizare specială pe vindecare și transformarea a ceea ce separă și vă trage înapoi energia de la Creator. Armonizarea voastră cu frecvența 144 va susține un proces de descoperire a adevărului vostru interior, dizolvarea rănilor interioare, redescoperirea Creatorului în voi și acceptarea eliberării în întreaga voastră ființă. Energiile care par să stagneze vor avea posibilitatea să înflorească în frumoasa și beatifica energie a Creatorului. Sistemul de Vindecare 144 vă susține propria călătorie specială plină de bucurie cu Creatorul, în timp ce vă dă voie să rămâneți în puterea voastră în fruntea procesului vostru de trezire și vindecare interioară. Călătoria este diferită pentru fiecare suflet care se conectează cu Sistemul de vindecare 144, făcând să fie dificil de descris deplina prezență și scopul acestei vibrații puternice.

Sistemul de vindecare 144 conține 144 de șiruri de energie de vindecare, fiecare șir sau undă de energie a fost creată de Consiliul celor 12. Când fiecare șir de energie de vindecare este combinat, se crează o schimbare completă și finală de vindecare care afectează toate nivelele ființei voastre. Apelarea și doar la unele dintre aceste șiruri de lumină ar putea susține vindecarea pe care o doriți acum în viața, realitatea și ființa voastră. Cu toate acestea, când ancorați cele 144 de șiruri de energie de vindecare creați un jurământ cu voi înșivă și cu Creatorul de a căuta unitatea cu Creatorul, dincolo de experimentările actuale ale existenței voastre pe Pământ. O unitate care-i cântă fiecărui aspect al ființei voastre și restabilește legătura voastră intimă cu Creatorul. În Sistemul de Vindecare 144 sunt coduri și imprimări divine care reprezintă și emană cea mai pură vibrație a Creatorului și a Universului Creatorului. Fiecare cod și imprimare divină promovează unimea și armonizarea cu Creatorul, susținându-vă în aducerea aceluiași lucru în creație în realitatea voastră pe Pământ și în planurile interioare.

Suflete din întregul Univers al Creatorului, cum ar fi Ființele Stelare și Maeștri Ascensionați, descarcă și emană Sistemul de Vindecare 144, recunoscându-l ca pe o cale transformatoare de aducere aminte a Creatorului la toate nivelele ființei lor. Aceasta nu este o energie nouă, este o frecvență care se află în însăși miezul propriei voastre ființe și la temelia întregului Univers al Creatorului, precum și a Pământului.

În Școlile Maeștrilor Ascensionați din planurile interioare există oportunitatea de a accesa și reactiva Sistemul de Vindecare 144 la fiecare dimensiune la care vibrați. Mulți aleg să descifreze și să exprime învățături și tehnici de vindecare din Sistemul de Vindecare 144 și, totuși, la nivel cosmic este doar lumină care vă schimbă ființa într-o completă armonizare cu Creatorul.

Noi, Consiliul lui 144, dorim să vă facem conștienți acum de Sistemul de vindecare 144, astfel încât să fiți conștienți de această energie în ființa voastră și să începeți astfel o călătorie unică de vindecare a voastră înșivă în co-creare cu Creatorul. Este esențial acum datorită ancorării în 2020 a Exploziei de Lumină venită de la Creator cu scopul de a crea mai multă lumină și de a amplifica lumina. Dacă frecvența și energia Sistemului de Vindecare 144 este recunoscută și activată în ființa voastră, atunci ea va fi amplificată și distribuită mai departe prin ființa voastră de către Explozia de Lumină.

Este important să recunoașteți că Sistemul de Vindecare 144 manifestă completitudinea, plenitudinea și unimea Creatorului pentru toate aspectele ființei, realității, creațiilor și existenței voastre pe Pământ și în planurile interioare. Acordați-vă un moment să vă conectați cu și să întrupați această înțelegere:

·  Imaginați-vă prezența plenitudinii în ființa și realitatea voastră pe care Sistemul de Vindecare 144 o crează.
·     Imaginați-vă transformările pe care prezența plenitudinii la toate nivelele ființei voastre le-ar crea în voi și pentru realitatea voastră.
·      Contemplați-vă prezența și existența în lume cu vibrația plenitudinii.

Reactivarea Sistemului de Vindecare 144

”Chem prezența și vibrația Consiliului lui 144 să fie prezentă cu mine și să se împământeze în ființa mea. Invit frecvența 144 să pătrundă în ființa mea cu scopul de a activa energia și prezența Sistemului de Vindecare 144 în mine. Fie ca frecvența Sistemului de Vindecare 144 să înflorească în întreaga mea ființă, transformând tot ceea ce eu sunt și creez. Susțineți-mă în accesarea și emanarea plenitudinii, completitudinii și unimii Creatorului. Fie ca această activare să înceapă acum. Mulțumesc.”

Activarea va crea orice ce este necesar și potrivit acum în ființa voastră, încurajându-vă astfel relația voastră intimă cu Creatorul.

Amplificarea Sistemului de Vindecare 144 cu Explozia de Lumină din 2020

Această activare poate fi obținută acum sau în orice moment pe parcursul lui 2020.

”Chem frecvența și vibrația Consiliului lui 144 să fie prezentă cu mine și să se împământeze în ființa mea. Invit frecvența 144 să pătrundă în ființa mea cu scopul activării energiei și prezenței Sistemului de Vindecare 144 în mine.

Îmi deschid întreaga ființă să primesc vibrațiile potrivite ale Exploziei de Lumină 2020 ca să amplifice tot ceea ce este lumina Creatorului. Invit Explozia de Lumină 2020 să atingă fiecare celulă a ființei mele, vibrația și realitatea mea energetică, scăldându-mă în cea mai supremă lumină.

Invit o sinteză și o reconectare să aibă loc în ființa mea. Fie ca Explozia de Lumină 2020 a Creatorului să instige, amplifice și reactiveze prezența Sistemului de Vindecare 144 acum în ființa mea. Las ca prezența, codurile sacre, influența și ghidarea divină a Sistemului de Vindecare 144 să radieze din miezul ființei mele. Eu sunt o întrupare a frecvenței 144 și a vibrației de vindecare; prezența plenitudinii, completitudinii și unimii Creatorului. Îmi deschid mintea și inima ca să recunosc cu adevărat și pur cum frecvența 144 îmi va servi acum în viață și în călătoria mea de exprimare a Creatorului. Mulțumesc.”

Permiteți și mențineți intenția ca o sinteză să aibă loc în ființa voastră, odihniți-vă și bucurați-vă de prezența energiei.

Iubire infinită,

Consiliul lui 144

Traducere Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.