duminică, 28 noiembrie 2021

Ascensiunea în Acum

Maestrul Kuthumi prin Natalie Glasson, Școala Sacră a lui OmNa 

Salutări, eu sunt Maestrul Kuthumi. Este o onoare să mă aflu în prezența voastră, mă înclin în fața divinității din ființa voastră. Doresc să vin să împărtășesc cu voi înțelepciunea care curge spre mine de la Creator. Înțelepciunea pe care o primesc îmi aduce amintiri din vremea când mă aflam în existență pe Pământ. Aspecte ale Ascensiunii mele pe care am fost invitat să le depășesc, experimentez, stăpânesc și întrupez. În timp ce energia înțelepciunii curge de la Creator mi se reamintește că este important să vă vedeți realitatea pe Pământ într-un mod nou ca să accesați o perspectivă a iluminării. 

Ca să creați o perspectivă a iluminării în realitatea voastră actuală, eu, Maestrul Kuthumi, doresc să contemplați experimentările realității voastre curente precum și domeniile asupra cărora vă focalizați, țelurile pe care călătoriți să le atingeți, provocările care pot fi prezente. 

La ce vă gândiți în cea mai mare parte a zilei?

Ce faceți în cea mai mare parte a zilei?

Care domenii ale realității voastre doriți să le schimbați, modificați sau transformați?

Care domenii ale realității voastre vă provoacă cel mai mult? 

Eu, Maestrul Kuthumi, vă invit să vă contemplați realitatea. Puteți face liste cu lucrurile pe care le experimentați zilnic. Un titlu ar putea fi provocări, altul ar putea fi țeluri, un alt titlu ar putea fi lucruri pe care le experimentați în fiecare zi. Puteți continua în acest fel creând mai multe sau puteți lăsa totul așa cum este. Începeți să vedeți la ce vă dați energia în fiecare zi sau în majoritatea zilelor. Puteți să recunoașteți dacă faptul că vă dați energia acestor experiențe, idei, gânduri sau perspective este valoros pentru voi și dacă vă servește ascensiunea. S-ar putea să fie nevoie să vă schimbați un pic perspectiva cu privire la unele provocări sau să vă faceți timp să le modificați și schimbați împărtășind energie vindecătoare sau abordându-le dintr-o nouă direcție. 

Perspectiva voastră este cea pe aș dori să o modific pentru că prin această listă pe care ați creat-o probabil deja în mintea voastră sau ați început să o faceți, vă recunoașteți călătoria de ascensiune, școala de ascensiune sau inițierile și activările prin care treceți în prezent. Lăsați-mă să vă dau un exemplu în acest sens, într-una din viețile mele am fost foarte sărac, am avut foarte puține și în acea viață oamenii purtau pantofi. Eu nu aveam pantofi. Pantofii mei s-au rupt pentru că i-am folosit atât de mult, iar pământul era foarte accidentat și foarte tăios. Experimentarea mea zilnică a fost să umblu pe Pământ și să am răni adânci la picioare. Am încercat să-mi înfășor picioarele ca să le protejez, dar nici asta n-a funcționat. Asta era realitatea mea zilnică, o provocare și dureroasă, dar, totuși, mi-am dat seama că era ascensiunea mea. Mi-am dat seama că din această experimentare am putut învăța atât de multe, nu numai că îmi creștea conectarea cu Mama Pământ. Îmi creștea conectarea cu corpul meu, chiar îmi simțeam corpul și simțeam ceea prin ce treceau picioarele mele. Am devenit foarte plin de compasiune față de corpul meu, picioarele mele, și am devenit foarte conștient de mediul înconjurător. Să devii conștient de mediul înconjurător și corp, să fii plin de compasiune față de corp și să te conectezi cu Mama Pământ, toate acestea fac parte din ascensiune, din stăpânirea ființei tale, lucruri pe care vii pe Pământ să le experimentezi. 

Ați putea spune de ce nu am manifestat sau nu m-am focalizat pe manifestarea unor pantofi și vă voi spune că am făcut-o. Cu toate acestea, trebuia ca mai întâi să fiu prezent cu ceea ce aveam în acel moment și cu darurile care mi-au fost oferite. Darurile învățării, măiestriei, conștientizării, ale conectării și ascensiunii. Când începeți să înțelegeți darurile în ceea pe ce vă concentrați și în energia pe care o dați la ceva, vă schimbați complet perspectiva. Deveniți foarte împământați în experimentare mai ales atunci când este o experimentare provocatoare sau chiar atunci când încercăm să manifestăm ceva. Putem aproape să ieșim din corpul nostru pentru că nu dorim să avem acea experimentare deoarece este prea greu sau prea dureros de experimentat. 

De ce este nevoie să fii pe deplin în corpul tău, să experimentezi ceea ce ți se întâmplă? Cu ce ești prezent? 

S-ar putea să aveți o problemă la genunchi sau o parte a corpului care chiar vă crează probleme, poate că există o persoană în realitatea voastră care vă crează cu adevărat greutăți sau ar putea să vă lipsească ceva. S-ar putea să aveți inima setată pe crearea a ceva și acel ceva pur și simplu nu se manifestă. Fiți prezenți cu acea experimentare cât de mult puteți. Ce se întâmplă pentru voi și care sunt darurile ascensiunii care vă sunt scoase la iveală în conștientizarea voastră? Atunci când sunteți dispuși să le recunoașteți, ele apar foarte repede, asta înseamnă că vă puteți elibera de situație sau experimentare pentru că vă dați voie să încheiați acea inițiere, activare sau proces al ascensiunii. Mergeți mai departe în călătoria voastră de ascensiune și acest lucru este foarte, foarte valoros. Deveniți o ființă înțeleaptă pentru că vă uitați la fiecare situație, gând, reacție, conectare sau comunicare cu altcineva într-un mod diferit, cu înțelepciune, înțelegând că orice vi se întâmplă, orice ce este prezent în corpul și realitatea voastră face parte din ascensiunea voastră mai mult decât o practică a meditației pe care o faceți în fiecare zi sau un proces de curățare sau orice alt tip de proces care vă conectează cu Creatorul. Da, acestea sunt valoroase și sunt esențiale. Cu toate acestea, este, de asemenea, nevoie să recunoașteți că experimentările voastre fizice, gândurile, țelurile și provocările, sunt toate un aspect al ascensiunii voastre. Dacă puteți începe să le rezolvați, cereți să recunoașteți darurile pe care vi le aduc în conștientizare și ce inițiază ele pentru voi. Apoi începeți să conștientizați, să mergeți înainte și să măiestriți ascensiunea într-un mod foarte puternic și rapid. Sper că această înțelepciune aduce o iluminare și iluminarea propriei voastre realități, astfel încât să vă puteți privi realitatea într-un mod nou.

Mulți oameni simt că experimentările lor fizice sunt separate de cele spirituale. Nu este așa; realitatea fizică este școala spirituală. 

Vă mulțumesc,

 

Eu sunt Maestrul Kuthumi

 

Traducere Monica Poka

link catre articolul original

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.