Nu știu alții cum sunt, cum
percep aceste zile și energia pe care au adus-o, dar pentru mine este cert o
nouă lume. O lume în care nu mai există grabă, termene, trebuie sau cel puțin
nu mai au aceiași semnificație sau putere asupra mea. Parcă timpul a primit o
altă conotație și nu mai simt presiunea lui așa cum o simțeam altădată. Parcă
lucrurile se așează mult mai ușor și de la sine acolo unde le este locul, fără nici
un efort din partea mea.
Nu mai vreau să văd sfârșitul la
ceva ce am început de parcă aș fi într-o veșnică alergare, ci mă bucur să trec
prin întregul proces al acelui ceva. Și simt să stau mai mult cu mine și în
mine de parcă o voce suavă mă cheamă la ea. Și vocea nu vine și pleacă așa cum
o făcea cândva, ci rămâne cu mine tot timpul deși nu pot spune că o aud, ci că
ȘTIU că este acolo.
Cum nimic nu este întâmplător,
sunt în tabăra anuală de Qigong care în acest an o ținem în Munții Șureanu. Și
chiar pot spune că totul este într-o frumoasă aliniere. Oamenii frumoși cu care
împărtășim o pasiune comună, natura darnică și minunată din jur, condițiile de
cazare, totul este într-o armonie menită să favorizeze incursiunea interioară.
Simt cum tot mai mult noțiunea de
interior și exterior se apropie una de cealaltă, iar distanța dintre ele se
reduce tot mai mult. Mai simt și o constantă prezență binevoitoare de parcă
cineva îmi zâmbește tot timpul și acel zâmbet este și în mine și în afara mea
în același timp. Și îi zâmbesc și eu pentru că zâmbetul este molipsitor, nu-i așa?
Atunci când navighez pe internet,
pe rețelele sociale mai ales, nu mă mai simt atrasă să citesc nimic legat de
politica lumii sau de ”trebuie văzut!” pentru că simt că ele nu mai fac parte
din lumea mea, parcă m-aș uita la un film după care am să mă ridic și am să
plec din sala de cinema. Și o și fac atunci când îmi mut atenția pe altceva de
care mă simt atrasă.
Nu spun că nu ar fi importante,
dar simt că ceva mult mai important este ”pe țeavă” și care va eclipsa absolut
orice altceva din ceea ce există acum. Într-un fel știu ce va să vină, dar este
ca și cum aș ascunde acel ceva de mine pentru a spori bucuria descoperirii, așa
cum facem cu cadourile de Crăciun atunci când suntem copii.
Este acea fericită anticipare de
care vă vorbeam și care simt cum mă încarcă cu bucuria de a întâmpina ceea ce
va veni. Nici nu mai contează ce va veni, mintea habar nu are, dar inima simte
și amplifică acea bucurie tăcută care face ca totul din jurul meu să capete o
altă semnificație și textură.
Pur și simplu ȘTIU că am intrat
în linie dreaptă cu acel minunat ceva căruia nici măcar nu simt nevoia să-i dau
un nume sau o formă pentru că simt că i-aș știrbi din plenitudine și din magie.
Simt că nici măcar nu are un nume pe care să i-l pot da și în mod ciudat, nici
mintea umană nu se mai agită de parcă ar fi recunoscut că-i depășită.
Da, de funcționat funcționez la
parametrii optimi, dar este mai degrabă o funcționare de tipul răspuns la
stimulii din mediul meu. Îmi dau seama că uneori funcționez, și atunci sunt în
planul Pământului, iar alteori doar sunt, și atunci sunt în alte planuri pe
care deocamdată, ca ființă umană, doar le simt.
În mod ciudat aș spune, această
nouă stare mă face să iubesc și mai mult Pământul cu toate formele și ființele
ei și să mă simt Acasă Aici și Acum așa cum nu m-am mai simțit niciodată până
acum în această viață.
O zi minunată și plină de
fericită anticipare vă doresc!
Namaste!
Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.