Câteva gânduri și întrebări/răspunsuri personale

Din ciclul De ale mele

De câteva zile mă trezesc dimineața extrem de obosită de parcă toată noaptea aș fi alergat într-o cursă în care sosirea nu este vizibilă, nu este determinată sau măcar previzibilă. Cel puțin asta este traducerea pe care mintea mi-o oferă. Așa că mi-am alocat 10-15 minute în care să-mi schimb starea interioară pentru a nu perpetua acea stare neplăcută pe parcursul zilei care tocmai începe.

Astăzi am ales însă să încep o discuție în care să-mi exprim unele îndoieli, întrebări, observații legate de ceea ce se întâmplă. De foarte multe ori ni s-a spus că noi suntem cei care alegem să uităm ce facem în timpul somnului, când suntem într-o altă realitate/dimensiune, pentru a nu interfera cu viața de zi cu zi pe care o trăim în această realitate pământeană.

De asemenea, ni s-a spus că noi am ales să ne închidem unele capacități, considerate acum paranormale, cum ar fi clarvederea, clarauzul, clarsimțirea pentru că la un anumit moment ajunsese mult prea dureroasă pentru noi revenirea în planul vibrațional al Pământului unde ne alesesem o experiență umană. De ce devenise dureroasă? De ce am ales să luăm o decizie atât de drastică știind că astfel ne rupem acea legătură conștientă cu Creatorul?

Și dacă noi am ales să renunțăm la acele percepții ale noastre, din motive cred că extrem de bine întemeiate, ce sau cine ne garantează că nu vom face din nou același lucru? Nu este vorba că aș cere cuiva garanții, ci este vorba de faptul că după ce ne-am ars de atâtea ori cu supa, suflăm (poate prea mult) și în iaurt. Când aveam acele abilități, am renunțat de bună voie la ele pentru a ne reduce propria noastră suferință.

Cum au devenit, peste noapte, din nou dorite acele abilități pe care ne dorim/străduim (din greu unii) să le recăpătăm? Mulți au plătit și plătesc scump tentativa de a le recăpăta cu orice preț, pe considerentul că nu sunt pregătiți încă pentru ele. Da, îmi doresc și eu să pot comunica cu tot ceea ce mă înconjoară, dar sunt eu oare pregătită pentru asta? Știu eu, omul care sunt în acest moment, ce implicații are acest fapt?

Aș putea spune da, dar nu ar fi decât răspunsul minții mele umane, a ego-ului sau personalității mele dornice de glorie pentru că nu, nu știu conștient ce înseamnă să dețin aceste abilități, știu doar ceea ce mintea mea își poate imagina că ar însemna și, desigur, își imaginează doar aspectul pozitiv al acestui fapt mult dorit. Dacă până acum mi-am dorit clarvedere și clarauz, deși mă bucur de clarsimțire și clarcunoaștere, ei bine, acum am început să devin mai circumspectă.

Vreau să știu de ce am renunțat la ele și dacă este sau nu momentul potrivit să-mi doresc reactivarea lor. Nu este vorba de frică aici, dar ȘTIU că deținerea unor astfel de capacități implică o imensă responsabilitate, stăpânire de sine, acceptare, echilibru, armonie și mai ales smerenie. Traversăm vremuri tulburi în care cu greu ne descurcăm cu multele transformări prin care trecem la toate nivelele, pot duce mai mult decât duc deja? Este lumea pregătită pentru a gestiona aceste capacități?

Din toate părțile ni se spune că suntem magnifice ființe de lumină, maeștri în toate cele, … sună frumos, mai ales pentru ego-urile înflăcărate, dar ce înseamnă exact PENTRU NOI, a fi maeștri? Cât de maeștri ne simțim și cât de maeștri ne dovedim a fi și câtă presiune punem (se pune) asupra noastră dorind să ne manifestăm măiestria? În ce constă măiestria noastră? Sincer!

Ni se spune ”puteți fi/face orice, voi sunteți maeștri” J Probabil om fi, dar oare câți o manifestă pe bune? Câți știu cu adevărat care este, ce presupune Calea Maestrului? O astfel de afirmație mie mi se pare amăgire în acest moment. Este ca și cum i-ai spune flămândului ”Tu ești sătul! Caută în tine!” Da, este adevărat, așa este, dar flămândul este flămând pentru că încă nu știe că el are sațietatea în el și, prin urmare, nu o poate manifesta.

Da, avem nevoie de Maeștri (și când spun Maeștri mă gândesc la cei din planurile interioare), eu cu siguranță apreciez din toată inima și din tot sufletul prezența unui Maestru, sau a mai multora, în viața mea și nu pentru că nu m-aș recunoaște magnifica ființă care Eu Sunt, ci pentru că mă aflu în postura în care percepțiile mele sunt limitate de vibrațiile realității în care trăiesc și este minunat când un prieten, un aliat îți atrage atenția asupra unor lucruri care îți scapă din vedere sau îți oferă un sfat care să te ajute să ieși mai repede la liman sau să găsești ceea ce cauți. Este ca un GPS pe care alegi să-l folosești ca să ajungi mai repede și mai sigur la ținta călătoriei tale. 

O altă idee care mi se pare în contradicție cu nivelul perspectivei pe care o putem avea în acest moment majoritatea covârșitoare dintre noi, este ”alegeți realitatea în care doriți să trăiți”. Nu putem alege decât din ceea ce mintea noastră umană poate concepe, din elementele pe care ea le are în baza ei de date. Pot avea un concept oarecum diferit, dar dacă lumea noastră în ansamblul ei nu a ajuns să poată accepta, asimila acel concept, îl am degeaba pentru că nu a atins pragul de posibilitate pentru a se manifesta în realitatea mea fizică, de zi cu zi. Gândiți-vă doar la Tesla și Einstein și la invențiile care nu s-au putut naște din cauza nivelului general al societății.

M-am întrebat dacă oare m-am înțelepțit, dacă am obosit sau calea mea a făcut o cotitură față de ceea ce credeam, vedeam, gândeam nu cu multă vreme în urmă. Nu știu și cred că nici nu-mi mai pasă. ȘTIU însă că totul s-a sfârșit deja cu bine și că aleg să mă joc și să joc la un alt nivel și expresia ”la un alt nivel” nu presupune nici jos, nici sus, nici la stânga și nici la dreapta. În mod ciudat, nu mai aparțin acestei lumi, deși cred că nu i-am aparținut niciodată mai mult decât acum.

O zi minunată, plină de bucurie și de fericită anticipare vă doresc!

Munay!

Monica Poka