Dar, totuși CINE SUNT EU și DE CE sunt AICI?

Din ciclul De ale mele

Cred că această întrebare ne-o punem tot mai mulți și tot mai des în ultimul timp. De ce? Pentru că atât de multe se schimbă atât în jurul nostru cât și în interiorul nostru încât parcă am fi aterizat noaptea în somn într-o realitate pe care nu o mai recunoaștem, cu care nu ne mai putem conecta, deși aparent este aceiași: aceiași slujbă, aceiași familie, aceiași casă, vecini, etc. și totuși nu este aceiași. Ceva s-a schimbat, nu mai este lumea, realitatea noastră obișnuită. Sau nu mai suntem noi aceiași? Sau amândouă? Sau mult mai mult?

Întrebări, întrebări care roiesc în mințile multora dintre noi. Multe tipare vechi pe care le credeam demult vindecate apar din nou și pe fondul unei oboseli și saturări mulți mai pot spune doar ”Oh, nu din nou, nu din nou!!!” Parcă am fi prinși într-un ciclu nesfârșit pe care nu-l putem rupe și din care nu putem ieși. Și totuși ”Eppur si muove!”

Ne vedem pe zi ce trece tot mai mult limitările și auto-limitările pentru a le evalua, accepta sau renunța la ele și a ne crea altele noi. De ce ne creăm altele noi? Pentru simplul motiv că mintea noastră umană nu poate funcționa, deocamdată, decât într-un cadru bine stabilit, cu puncte de referință care să ne susțină sistemul de gândire și de credințe pe care-l îmbrățișăm.

Și, da, sistemul nostru de gândire și de credințe este răsturnat cu susul în jos pentru a ne fi mai ușor să vedem amalgamul și să putem tria ce rămâne și ce pleacă. Dar, nu vă temeți, nu vom rămâne sărăciți, pentru că altele noi dau din coate să le ia locul celor care pleacă. Mulți dintre noi experimentează tristețe, nesiguranță, neîmplinire, un dor nesfârșit de adevărata noastră ființă, de acea stare pe care mulți ne-am obișnuit să o numim Acasă și care pare și ea a se fi evaporat pe undeva.

O oboseală cruntă pare a ne fi lovit, o lehamite și o senzație că orice am face, nimic nu se schimbă și lucrurile sunt atât de putrede încât este peste putința noastră să mai schimbăm ceva. Da, starea asta de neputință este în ultima vreme tot mai pregnantă și câștigă teren pe fondul schimbărilor care au loc în propriile noastre sisteme de gândire și percepere a vieții și realității înconjurătoare.

Foarte mulți pun la îndoială calea spirituală pe care au ales-o și se simt trădați, înșelați, mințiți și manipulați și acest lucru nu face decât să le sporească și mai mult starea de apatie, de nesiguranță, neîncredere și îndoială. Mulți au obosit să li se tot spună ce ființe mărețe sunt, că sunt creatorii propriei lor vieți (halal creatori, dacă doar asta am putut produce) și ca ACEA schimbare majoră să fie mutată de la Echinocțiu la Solstițiu, de la Solstițiu la următorul Echinocțiu sau eveniment cosmic și tot așa.

Foarte multe dintre adevărurile despre ființa noastră nouă nu ne sunt vizibile cât timp suntem în corp uman și atunci când cineva îți tot spune ce ființă magnifică ești și tu te vezi ”rupt în coate” cum s-ar spune, asta nu face decât să pună o și mai mare presiune asupra ta. Cu cât mai des ți se spune că ești teribil, extraordinar, magnific, etc. și tu te simți cu mult mai prejos acelor calificative, cu atât mai tare crește presiunea pe care o accepți sau o pui singur asupra ta.

În mintea noastră, ființele cu puteri divine, semizeii, zeii pot schimba totul într-o singură clipire de ochi, ei sunt cei magnifici, nu noi, oamenii obișnuiți, care nu avem aceste puteri sau nu le putem accesa orice am face. Mulți s-au străduit sincer și temeinic să-și dezvolte unele capacități latente, dar extrem de puțini au reușit, ceea ce a dus din nou la convingerea că suntem mințiți și manipulați din interese ascunse nouă.

După ce de nenumărate ori speranțele noastre au părut a fi deșarte și lipsite de orice șansă de împlinire, foarte mulți și-au pierdut încrederea, iar rândurile celor care își urmează în continuare calea spirituală s-au rărit tot mai mult. Oamenii au nevoie de confirmări și atunci când ele nu apar, sau nu sunt percepute ca atare, interesul scade. Multe dintre adevărurile pe care noi nu le putem percepe încă, oricât de reale sunt ele, atunci când nu le putem manifesta, ele se transformă dintr-un motor într-un baraj.

Ne-am făcut cu toții o imagine proprie despre Creator/Sursă/Dumnezeu sau oricum ați vrea să-i spuneți și căruia i-am atribuit toate calitățile considerate bune de către noi, pe cele considerate rele le-am atribuit altcuiva, Lucifer/Satan/Diavol sau oricum i-ați spune. Din start am creat, sau a fost creată, o separare în mintea noastră.

Așa că ori de câte ori ni se spune sau ne privim drept Creatori, ne identificăm automat cu tot ceea ce noi considerăm a fi o calitate pozitivă și când manifestăm câte o calitate negativă, ne judecăm și ne dăm singuri de toți pereții ”Cum am putut face așa ceva? Ce fel de Creator sunt eu?” și de aici începe cel mai mare coșmar al nostru.

”Dacă am putut manifesta așa ceva, nu sunt parte din Creator, pentru că Creatorul nu deține astfel de energii.” Nu ne vine să ne identificăm nici cu partea întunecată pentru că suntem conștienți de partea noastră luminoasă și atunci CINE SUNT EU?

Într-una din aceste sesiuni de întrebări, urmându-mi mintea logică, am luat în considerare un element principal, și anume:

TOTUL face parte din Creator, nu există nimic în afara Creatorului.

Până aici, nimic nou. Dar dacă totul face parte din Creator și nu există nimic în afara lui, înseamnă că și iluzia în care ni se spune că trăim face parte tot din Creator, deci inclusiv Creatorul experimentează iluzia prin fiecare ființă umană întrupată pe Pământ.

Nu există nici o energie pe care noi să o experimentăm și care să nu facă parte din Creator, dacă TOTUL este UNA și Creatorul este Tot Ceea Ce Este. Deci, dacă eu mă simt limitată de ceva, prin mine Creatorul este cel care se experimentează a fi limitat de ceva. Altfel spus, limitarea este parte din Creator, indiferent de cine și cum o crează.

Ni se spune că iluzia nu există în conștiința Creatorului și că realitatea în care noi trăim este o iluzie 😊. Putea ea fi creată în afara Creatorului și fără concursul Creatorului? Și atunci, de ce energiile Creatorului circulă prin și dizolvă iluzia? Este această realitate a Pământului un experiment scăpat de sub control? Mai mult decât probabil! Pentru mine ideea în sine de a dizolva ceva certifică existența acelui ceva și cum totul este conștiință, și cum în realitatea noastră, numită iluzie, inclusiv conștiința se manifestă, cred că ideea de separare indusă de unele afirmații atotștiutoare ar trebui abordate mai circumspect.

Oare energii precum frica există doar în dimensiunile joase 3D, 4D sau există și în dimensiunile mai înalte, doar că i se spune altfel? De ce ființe de dimensiunea a 5-a se tem să vină sau să stea mai mult în vibrațiile în care noi ne scăldăm, pentru a nu rămâne blocate aici? Și atunci cine este într-adevăr ”eroul” iluziei magnifice în care noi ne scăldăm și cu care dansăm în fiecare clipă?

Cred că avem, sau ne-am dezvoltat, într-adevăr toate capacitățile necesare pentru a trăi în această ”iluzie” a Creatorului cu care se pare că noi ne descurcăm care cum putem. Nu contest bunele intenții ale civilizațiilor extra-terestre, ale tuturor Ființelor binevoitoare Omenirii, Maeștri, Arhangheli, Îngeri și orice formă (sau lipsă a ei) ar avea, dar mi se pare că se pune prea multă presiune asupra noastră. Sau că noi înșine punem prea multă presiune asupra noastră dorind să devenim peste noapte ceea ce am uitat că suntem sau dorim să fim.

De asemenea, nu știu dacă accelerarea procesului de ascensiune este o rezolvare, pentru că ceea ce am observat este că noi, oamenii, avem nevoie, cu mintea pe care o avem, să ne formăm concepte și să simțim că nu ne fuge pământul de sub picioare atunci când suntem puși în anumite situații noi cu care ne confruntăm tot mai des în ultimul timp.

Da, avem posibilitatea să ne alegem ritmul ascensiunii, sau cel puțin așa ni se spune, DAR în același timp ni se spune că depindem de conștientul colectiv uman, ceea ce este dureros de adevărat. De ce dureros? Pentru că tot mai mulți dintre noi se simt copleșiți de realitatea în care trăim și care ni se spune că este propria noastră creație. Oare așa să fie? Atunci halal creatori suntem la rândul nostru.

Sloganurile ”Totul este bine așa cum este”, ”Nimic nu este așa cum pare” (de acord, dar aș prefera să POT vedea adevărul/planul care se ascunde în spatele aparenței nu să-mi fie revelat, subiectiv, de către cel/cea care mi-l prezintă), ”Acceptă totul așa cum este” și multe altele mi se par mai degrabă adormitoare decât trezitoare. Dacă totul este bine aș cum este, cum va veni schimbarea? Din ce? Din adormirea simțului care îmi spune că NU, NU este bine așa cum este și ceva trebuie schimbat?

Da, accept că lucrurile sunt așa cum sunt acum, dar dacă nu fac nimic să le schimb, ele vor continua să fie la fel. Dacă continui să semăn porumb, nu voi culege niciodată mere, după cum dacă am doar făină la dispoziție nu voi putea construi avioane, cel puțin potrivit nivelului de dezvoltare pe care-l avem în acest moment și vorbesc doar în nume propriu. M-aș bucura să aflu că sunt oameni pământeni care, în condițiile oferite tuturor celorlalți oameni, pot face acest lucru.

Multe dintre presiunile care se manifestă acum sunt generate de ideile care ne-au fost băgate în cap și de unii și de alții, și de ego-ul și de personalitatea noastră și pe care le-am acceptat cu prea mare ușurință, zic eu. Ei bine, într-adevăr, am la dispoziție TOT ceea ce am nevoie pentru a-mi crea viața pământeană, așa cum este ea pe Pământ ACUM. Când viața pe Pământ se va schimba, sunt sigură că voi avea la dispoziție alte aptitudini, capacități, talente care să mă ajute și să mă susțină în acea realitate.  

Ceea ce eu simt că contează în acest moment este să ne eliberăm de presiunile care sunt puse, și le punem singuri, asupra noastră, să acceptăm, dacă considerăm că este potrivit, ajutorul care ne este oferit, dar să ne eliberăm de acele dorințe ascunse pe care le avem de a avea ceea ce ni se spune că am avea, dar încă nu putem manifesta. Oricum, degeaba le avem dacă nu ne sunt disponibile și ce rost are să plângi după ce nu ai și să nu te folosești de ceea ce ai deja?

Unui om flămând, degeaba îi spui că în rai, sau în vreo dimensiune mai înaltă, l-așteaptă ospățul, când el moare de foame pe Pământ. Dacă va aștepta ospățul, va muri cu siguranță, dar dacă va spune ”E bun și-acela, dar mie mi-este foame acum și acum trebuie să mă descurc cu ce am la îndemână” și va acționa în acea direcție, va beneficia de mult mai multe ospețe decât de unul singur.

Dacă lumea noastră, este lumea noastră și noi suntem răspunzători pentru ea, atunci să ne suflecăm mânecile și cu abilitățile pe care le avem să facem tot ceea ce simțim noi că putem face. Para mălăiață stă bine unde stă, ajutorul îl primim cu recunoștință, dar este momentul să ne asumăm răspunderea și conștientizarea adevărului, atât cât ne este el disponibil. Da, suntem magnifice ființe de lumină care trăiesc o realitate pământeană. Păi haideți să ne trăim realitatea pământeană, nu să plângem după iarba verde din curtea vecinilor noștri universali. Ce ar fi să facem ca și iarba din curtea noastră să fie verde?

Respectul, bunul simț, grija și iubirea manifestată față de tot ceea ce ne înconjoară începând cu noi înșine, construirea unei lumi bazate pe cinste, corectitudine, onorare, armonie și echilibru, precum și multe alte calități pe care le avem deja sunt TOT ceea ce avem nevoie în acest moment pentru a schimba singuri lumea în care trăim. Pentru a face acest lucru nu avem nevoie de nici o abilitate extrasenzorială care să ne facă mai buni sau superiori sau diferiți de alții. Este momentul să fim mulțumiți de cei care suntem în acest moment și să ne dedicăm singuri unei creșteri spirituale sau de orice altă formă, fără nici o presiune sau așteptări mai mult sau mai puțin induse de alții și acceptate, în mod inconștient de multe ori, de către noi.

Este suficient să facem în fiecare zi măcar o faptă plină de iubire, să spunem doar câteva cuvinte pline de iubire, să dăm pur și simplu o mână de ajutor, să ne respectăm unii pe ceilalți și să fim recunoscători pentru ceea ce avem, să nu ne mai plângem de ceea ce nu avem pentru că n-am venit pe Pământ să avem tot ceea ce avem în alte dimensiuni, am venit să avem ceea ce putem avea pe Pământ și în alte dimensiuni, nu. Când suntem dincolo de iluzia/realitatea Pământului, vrem pe Pământ, să ne încercăm puterile, când suntem pe Pământ și dăm de greu, vrem Acasă și să avem ce avem Acasă. Poate că a sosit momentul să ne luăm viața în propriile noastre mâini. Sunt câteva miliarde, vreo șapte, de moduri în care o putem face 😊.

O zi minunată, plină de iubire și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay!

Monica Poka