Eu și Corpul

Din ciclul De ale mele

Deși mental, intelectual, putem accepta ideea că ”Eu nu sunt corpul meu, eu sunt o ființă divină, spirituală care trece printr-o experiență umană”, în momentul în care se ivește o durere, o neliniște, o dizarmonie de orice fel în corpul nostru, ne identificăm cu acea durere, neliniște sau dizarmonie de orice fel.

Copilul, când este mic, multă vreme vorbește despre el la persoana a treia. De exemplu, ”Pe Mihai îl dor picioarele”, iar părinții intervin drăgăstos spunându-i ”Mihai, se spune ”Pe mine mă dor picioarele”, tu ești Mihai și picioarele sunt ale tale” și acesta este începutul identificării ființei divine, spirituale cu corpul său, o identificare care va aduce multă suferință și multă muncă pentru eliberarea de ea.

Este destul de dificil de scăpat de această identificare pentru că mintea nu știe nici ce înseamnă divin, nici ce înseamnă spiritual. Mintea noastră pentru a putea accepta unele noțiuni are nevoie de reprezentări pe care ea să le poată percepe, comensura, ordona și clasifica, ori divinul sau spiritualul nu fac parte – încă – din experiența minții umane, nu au intrat în baza ei de date pentru că mintea umană obișnuită nu are – încă – posibilitatea de a primi și prelucra astfel de informații.

De acceptat acceptă aceste informații, dar ca pe niște reprezentări abstracte, povești, basme, utopii nerealizabile sau chiar semne de boală, pentru că ceea ce contează pentru mintea noastră este doar ceea ce ea poate percepe, primi și prelucra prin simțurile ale căror impulsuri și informații le cunoaște și este pregătită să le prelucreze.

Deși corpul nostru trimite semnale și informații de tot felul, inclusiv din cele care pot fi clasificate de tipul spiritual, mintea noastră umană nu este pregătită încă să le prelucreze și să ne ofere informații, pentru că nu le poate recunoaște; pur și simplu nu le poate recunoaște.

Cu toate acestea, atunci când o persoană este motivată să treacă dincolo de granițele minții, ea va putea să-și forțeze la început și apoi să-și obișnuiască mintea și cu acceptarea și prelucrarea unor informații care inițial au fost clasificate, de aceiași minte, fantasmagorii sau aiureli științifico - fantastice.

Piatra de încercare cel mai greu de rumegat de minte este ”Eu nu sunt corpul meu”, prima și cea mai importantă dez-identificare de care este nevoie să trecem pentru a ne începe experimentarea noastră ca ființă divină, spirituală, fără formă aflată într-un corp uman în scopul de-a experimenta o viață pe Pământ.

În momentul în care începi să te observi conștient și atent, vei putea descoperi faptul că nu ție îți este foame, ci corpului tău. Nu tu nu mai poți să-ți miști picioarele de oboseală, ci corpul tău. Nu tu nu mai poți să-ți ții ochii deschiși de somn, ci corpul tău, și exemplele pot continua.

Acum mai mulți ani, am descoperit la mine ceva ciudat și acest ceva ciudat a fost ceea ce a marcat începutul dez-identificării mele cu corpul. Când am început să călătoresc departe de casă, în momentul în care corpului meu i se făcea foame, deveneam irascibilă și neliniștită până în momentul în care mă așezam undeva și mâncam, după care totul reintra în normal.

Ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că nu conta dacă era ora mea obișnuită de masă sau nu, când corpul percepea senzația de foame, intra într-un fel de panică pentru că nu putea merge la frigider să-și ia de mâncare și frica de supraviețuire a corpului se manifesta în toată splendoarea ei. Starea aceasta înceta în momentul în care corpul meu se simțea în siguranță.

Am început apoi să-mi studiez mai atent reacțiile corpului la diferiți stimuli și mai ales comportamentul lui atunci când nu se afla în condițiile cunoscute minții mele drept familiare, de siguranță și confortabile. Mi-am dat seama că corpul meu își are propriile lui frici, temeri dintre care la loc de cinste se află frica de supraviețuire.

Corpul nostru păstrează în memoria sa celulară informații din viețile noastre trecute, mai ales acele informații care au avut un impact puternic asupra lui și provin din diferite traume, experiențe care i-au provocat moartea sau mari dureri și suferințe. Frica de moarte este a corpului nostru, nu a sufletului nostru care se știe a fi veșnic și nemuritor.

Frica de înălțime, frica de spații închise, frica de păianjeni sau alte animale, frica de apă și toate fricile noastre provin din experiențe trecute care provin din această viață, dar mai ales din nenumăratele noastre vieți trecute  petrecute pe această planetă. Corpul nostru își are propria sa inteligență și sistem informațional care îi asigură funcționarea chiar și atunci când noi nu suntem într-o stare de conștiență sau conștientizare a proceselor care au loc.

Atunci când ne dăm seama, înțelegem și acceptăm că noi nu suntem corpul nostru, foarte multe dintre aceste frici, neliniști, temeri și nesiguranțe dispar deoarece acest lucru ne dă posibilitatea luării unor decizii de la un alt nivel de conștiință și conștientizare. Dispare acea neliniște de tipul panică care pur și simplu ne blochează mintea care ar putea găsi soluții, dacă ar avea liniștea și calmul necesare.

Da, mintea noastră este capabilă să găsească soluții atunci când are claritatea, liniștea și pacea necesare pentru a le căuta. Să nu uităm că nimic nu este separat de nimic și mintea noastră umană este în permanență conectată cu mintea noastră supraconștientă care are o bază de operare cu mult mai vastă și mai efectivă.

O experiență pe care am făcut-o chiar zilele trecute legată de frica de înălțime a fost traversarea unei suprafețe acoperită cu sticlă prin care vedeam sub tălpile mele în timp ce eu păream suspendată în aer. Deși nu erau decât 2-3 metri sub picioarele mele, în corpul meu s-au declanșat unele procese interesante: rău de la stomac, senzație de leșin și de stop respirator.

I-am dat corpului informația că mă aflu pe pământ tare și că nu este nici un pericol și toate aceste manifestări ale corpului meu au dispărut ca prin farmec. La fel am procedat cu senzația de sete: am creat în corpul meu acea stare de împlinire pe care o simți când bei apă și senzația de sete a dispărut.

Atunci când acceptăm că noi nu suntem corpul nostru, libertatea noastră de mișcare, de percepție, de culegere și de interpretare a informațiilor este incomparabil mai mare decât atunci când suntem identificați cu forma noastră temporară. La fel sunt și soluțiile pe care le putem găsi și aplica.

Orice identificare, chiar și identificarea cu divinul, este o limitare, o capcană pentru că în dualitatea în care ne mai aflăm și de care suntem legați, oricât de puțin, dar mai suntem, prin conștientul colectiv uman, funcționează opusurile, contrariile care stau la baza unei lumi bazate pe dualitate. Când te identifici cu ceva, vei respinge, chiar și inconștient, opusul acelui ceva cu care te-ai identificat.

Identificările nu sunt neapărat ceva rău atâta timp cât suntem conștienți de ele și nu dezvoltăm atașamente față de ele. Doar când mă identific, temporar, cu ceva pot experimenta pe deplin acel ceva. Important este să-mi conștientizez identificarea, să o eliberez și să-mi caut o alta, una mai împlinitoare, pe care am să o eliberez și pe ea atunci când va fi momentul. Din momentul în care te-ai eliberat de identificarea cu corpul, te poți elibera de orice altă identificare ... dacă așa alegi.

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc!

Munay!

Monica Poka