Încheierea luptei: asumarea umanului din noi

Din ciclul De ale mele

Am avut ieri o experiență mai puțin plăcută, cea de-a fi atacată de două persoane care nici măcar nu mă cunosc, nici nu s-au documentat cu privire la aspectul pentru care m-au atacat și după gândirea umană, atacul lor nu ar fi avut nici o justificare în afară de frustrările lor și, posibil, invidia pentru că ceea ce am constatat de-a lungul vieții este că cei care nu au curajul să-și ia viața în mâini și să și-o trăiască sunt invidioși și ranchiunoși pe cei care o fac.

Dar, trecând dincolo de aparențe și de mintea umană, ceea ce s-a întâmplat ieri a avut implicații și semnificații mult mai profunde. Nu știu pentru ele, dar știu pentru mine. După primul moment de mirare, a apărut inevitabila întrebare ”Ce-o fi având femeia asta cu mine, nici măcar habar n-am cine este sau ea cine sunt eu. Ce i-o fi cășunat?”

Mi-a fost clar că își vărsa propriul năduf pentru ceva ce ea considera că-i lipsește, că i se cuvine și i se refuză. Că trăiește într-o profundă lipsă de iubire și apreciere de sine. Poate, chiar sigur, că altădată i-aș fi dat un răspuns usturător, dar de această dată am simțit o profundă compasiune pentru ea. Nu ea era cea care ataca, ci ego-ul ei, personalitatea ei care îi spuneau că ceva îi lipsește, că ceva ce i se cuvine îi este refuzat.

În astfel de atacuri, oamenii se ascund în general în spatele mulțimii și se erijează în purtători de cuvânt pentru alții, dar niciodată nu are de-a face cu ”alții”, ci doar cu persoana în cauză pentru că singurele sentimente pe care noi le putem manifesta sunt ale noastre înșine, niciodată ale altora. Nu vom putea manifesta niciodată nici bucuria și nici tristețea altcuiva, doar pe-a noastră înșine.

Dar pentru că de ceva vreme într-unul din grupurile cu care lucrez ne-am concentrat pe găsirea și vizualizarea, simțirea, conștientizarea divinului din Tot Ceea Ce Este, mi-a fost ușor să mă conectez la divinul din ea și să-i răspund acelui divin din ea din divinul din mine. Am privit această situație ca pe un exercițiu, o ocazie de a-mi exersa această abilitate.

Am ales să nu mă las trasă în jocul ego-urilor și i-am cerut propriului meu ego să rămână pe tușă pentru că timona ființei mele se află în mâinile mele. Și a rămas, s-a mulțumit cu rolul de spectator foarte atent. Dar cum ”examenul” nu se încheiase, a mai apărut și nivelul următor de provocare prin atacul unei alte persoane, mult mai dur și mai țintit.

Ego-ul meu și-a umflat mușchii și-a vrut să pășească în față, dar a fost suficientă o respirație profundă ca să i se dezumfle și să-și reia locul de pe tușă. În acest moment mi-a fost clar că este mai mult decât o întâmplare ceea ce se întâmpla și am întrebat ”Ce se întâmplă? Ce am de făcut/descoperit/învățat din asta? Îmi este clar că are un scop, sau mai multe, dar ce este nevoie să văd aici?”

Și am văzut. Multe. Atunci când alegi să rămâi spectator și să nu te lași tras în jocul unor ego-uri rănite în căutare de victime, nu numai că poți vedea jocul, dar rămânând în starea de neimplicare poți aduce calmare și uneori chiar vindecarea situației în care te trezești amestecat/ă. Simplul fapt de a vedea, simți sau conștientiza divinul din persoana care te atacă, înseamnă enorm de mult nu numai pentru tine, ci și pentru acea persoană și pentru întreaga Omenire de pe această planetă.

O altă conștientizare pe care aș dori să o împărtășesc cu voi, cei ce citiți aceste rânduri, este faptul că orice identificare cu ceva atrage cu sine o dez-identificare de alt-ceva, duce la separare, neacceptarea întregului care suntem și astfel creăm și perpetuăm lupta din noi înșine și dăm putere ego-ului și personalității noastre umane. În dualitate nu putem manifesta decât contrarii și opusuri, oricât de mult ne-am strădui să ne sustragem lor, dar asta este lecția dualității pe care am venit să o experimentăm pe Pământ, atâta timp cât ea mai există pe această planetă. Și va exista atâta timp cât mai există o masă suficient de semnificativă de oameni care să o hrănească.

Cea de-a doua ”examinatoare” a mea, când i-am spus că nu înțeleg de unde atâta ură în atacul ei, mi-a răspuns că dacă văd ură este pentru că ura este în mine. Da, este. Fiecare dintre noi, absolut fiecare ființă umană deține absolut toate energiile care sunt prezente în conștientul colectiv uman. Și pentru că colectivul uman deține în marea sa majoritate energii destul de jos vibraționale, acelea sunt cele pe care omenirea în majoritatea ei le manifestă. Când vom putea aduce în conștientul colectiv uman suficient de multe energii mai înalt vibraționale, conștiința colectivului uman se va alinia cu ele și un salt în conștiința Omenirii va putea fi posibil.

În momentul în care ne negăm un aspect al nostru: cel care este răutăcios, cel care este nemulțumit, cel care urăște, cel care este violent, cel care este furios, și așa mai departe, ne negăm întregul ființei, ne negăm umanul din noi, ne hrănim ego-ul și personalitatea umană și întreținem lupta aspectelor noastre. Pe unele, pe cele care le considerăm luminoase ne mândrim să le afișăm, iar pe cele pe care le considerăm negative le ascundem sau le oprimăm, iar ele se vor lupta pentru atenția, pentru iubirea și pentru compasiunea noastră.

Atunci când acceptăm că aceste aspecte, aceste energii pe care le judecăm a fi joase, fac și ele parte din ființa noastră, le putem vindeca, le putem iubi și le putem elibera. Putem alege conștient ce energii, ce aspecte să manifestăm pentru că uneori chiar și aceste aspecte considerate joase își au rolul și meritul lor în manifestare.

Uneori este nevoie să le vorbești oamenilor pe limba lor ca să te înțeleagă; când cineva are o criză de isterie poți să-l tot iei cu frumosul, asta nu-l va calma, ci doar întărâta. Dar asta nu înseamnă să-i permiți niciunei energii sau aspect al tău să preia controlul asupra ta. Da, poți fi furios în manifestare și calm în interiorul tău și acea furie manifestată nu va fi una distructivă, ci una constructivă pentru că ego-ul tău nu este implicat.

Da, există și situații în care manifestarea unei furii poate fi extrem de benefică pentru că rezultatul manifestării este cel care dă caracterul de benefic sau malefic al manifestării. O furie populară, de exemplu, manifestată împotriva unor conducători dictatoriali și a unor regimuri asupritoare și care duce la schimbarea acelui regim sau conducător cu unul mai bun, este privită ca o manifestare eliberatoare, benefică, în timp ce o crimă rezultată în urma manifestării unei furii oarbe, numai benefică nu poate fi numită.

Este mai mult decât evident că noi deținem în ființa noastră TOATE energiile din conștientul colectiv uman, pentru că altfel nu le-am putea recunoaște în alții sau atunci când ele se manifestă în noi înșine. Da, POT urî, POT fi furioasă, POT iubi, POT fi plină de compasiune pentru că EU aleg ce să manifest în funcție de fiecare moment și situație. Și nici măcar nu este chiar atât de greu de făcut acest lucru, cu condiția să mă observ în mod constant și continuu.

Din absolut orice putem învăța câte ceva, cu condiția să dorim să pătrundem înțelesul a ceea ce se manifestă, să privim dincolo de aparențe și să căutăm semnificația a ceea ce experimentăm pentru că viața noastră este o lungă înșiruire de experiențe pline de semnificații chiar dacă noi nu le vedem întotdeauna așa. Acceptarea că totul doar este și că poziționarea noastră față de acest tot este cea care dă interpretarea, ne aduce o mare eliberare.

Când ajungi în acest punct, chiar și întrebarea ”Cine sunt eu?” își pierde puterea asupra ta, pentru că nu mai contează cine ești sau cine nu ești: TU alegi cine să FII în fiecare moment și viața își câștigă dreptul de doar A FI, de a-și urma curgerea firească, iar tu să te înfrupți din ea așa cum tu alegi în fiecare moment. Viața este ca un râu care curge și în care tu te scalzi și cu care curgi. Uneori vor fi vârtejuri, alteori va curge lin, dar tot timpul curge.

În încheiere, le mulțumesc celor două doamne pentru că datorită lor am scris acest articol și am experimentat ceea ce tocmai am scris. Sper să vă fie de folos și să vă ajute pe calea acceptării voastre pentru că, după părerea mea, este singura cale care duce la pace, calm, eliberarea luptei și a câștigării iubirii de sine, aprecierii de sine și a multor altor calități minunate pe care le deținem, dar de care nu ne putem bucura pentru că suntem prea prinși în lupta cu ceea ce nu acceptăm la noi înșine.

O zi minunată, plină de magie și de o fericită anticipare vă doresc tuturor!

Munay!

Monica Poka