luni, 25 iunie 2018

Crearea Tiparelor Adevărului în Sistemul celor Patru Corpuri ale Voastre



Lord Buddha prin Natalie Glasson

Una dintre cele mai mari ambiții a unui lucrător în lumină este să fie o întrupare a adevărului Creatorului și să  radieze acest adevăr prin fiecare acțiune și reacție a sa pe Pământ. A întrupa adevărul Creatorului nu înseamnă să fii o fântână a cunoașterii și a înțelepciunii, înseamnă să experimentezi o relație foarte apropiată cu Creatorul în ființa ta. Să cunoști și să-ți fie familiară prezența Creatorului care transmite prin ființa ta. Adevărul Creatorului este expansiv, indefinibil și împlinitor, este o aliniere cu și o experimentare a tot ceea ce Creatorul este.

Eu, Lord Buddha, supraveghez Nivelul Planetar al Universului Creatorului, asigurând faptul că toți își ating scopul spiritual și divin pe Pământ. În această etapă a ascensiunii, eu, Lord Buddha, doresc să promovez o curățare și o purificare a corpurilor voastre fizic, emoțional, mental și spiritual (sistemul vostru de patru corpuri). Scopul acestei curățări este să creeze sau să reactiveze tiparele și șabloanele energetice ale adevărului în celulele voastre, aură și întreaga voastră ființă. Când vă treziți tiparele și șabloanele energetice ale adevărului, voi vă realiniați întreaga voastră ființă cu Creatorul, cu perfecțiunea divină, curgerea divină și vă dați voie să experimentați împlinirea. Acest lucru înseamnă că blocajele, energiile stagnante și limitările sunt eliberate promovând experimentări ale eliberării, acceptării sinelui, iubirii necondiționate de sine și o vindecare profundă. Înțelepciunea sacră și amintirea vieților trecute pot fi și ele rezultatul activării tiparelor și șabloanelor adevărului în ființa voastră. Atunci când întrupați adevărul Creatorului, realitatea voastră devine o reflectare a adevărului vostru interior.

Energia pe care eu o transmit în acest moment este o vibrație profund vindecătoare și de curățare de la Nivelul Planetar și are o culoare de un alb pur cu picățele de lumină aurie. Doresc să împărtășesc cu voi anumite practici care să vă ajute să primiți lumina mea, trezirea tiparelor adevărului în ființa voastră și experimentarea adevărului vostru interior.

Curățarea și Acceptarea Sistemului Vostru de Patru Corpuri

Rostiți fiecare afirmație cu voce tare. După fiecare afirmație inspirați profund energia din chakra voastră Steaua Sufletului în toate cele patru corpuri ale voastre: fizic, emoțional, mental și spiritual și expirați în chakra voastră Steaua Pământului aflată sub tălpile voastre. Repetați această respirație de câte ori vă simțiți ghidați să o faceți înainte de a trece la următoarea afirmație.

”Corpul meu emoțional și întreaga mea ființă se transformă acum, ancorez codurile energetice necesare pentru a-mi susține ascensiunea. Eu sunt adevărul meu în manifestare.”

”Corpul meu emoțional și întreaga mea ființă sunt în echilibru și aliniere completă cu sufletul meu, grupul de suflet și cu Creatorul.”

”Eu sunt ascensiunea mea spirituală, eu sunt un maestru al ființei mele, dau drumul acum tuturor energiilor nenecesare, blocajelor și limitărilor create de mine în viețile mele trecute, prezente, viitoare și simultane.”

”Corpul meu fizic este curățat de toate impuritățile; îi dau voie corpului meu să existe în propria-i perfecțiune și să-mi susțină ascensiunea.”

”Corpul meu mental este curățat și purificat de cea mai vibrantă vibrație a Conștiinței Creatorului. Corpul meu mental este un transmițător al Conștiinței pure și sacre a Creatorului.”

”Întâmpin cu bucurie prezența sacră a corpului meu spiritual, împământez adevărul, înțelepciunea sacră și iubirea profundă a sinelui meu spiritual în tot ceea ce Eu Sunt la fiecare nivel al existenței mele.”

”Onorez scopul corpurilor mele fizic, emoțional, mental și spiritual și invoc susținerea Universului Creatorului și a lui Lord Buddha pentru a mă asigura că cele patru corpuri ale mele pot împlini și susține tot ceea ce este divin ghidat pentru a-mi susține sănătatea, bunăstarea, vitalitatea, fericirea și împlinirea.”

”Îmi dau seama că sistemul meu de patru corpuri este însoțitorul meu în actuala mea existență, îmi accept sistemul meu de patru corpuri și dizolv toate energiile respingerii pe care le-aș fi putut crea. Fiecare parte a ființei mele există în cea mai pură vibrație a armoniei.”

Steaua Curățării a lui Lord Buddha

Dați-vă voie să stați liniștiți și respirați profund de trei ori.

Chem lumina ta Lord Buddha, Logosul Planetar, să trimită lumina Stelei tale a Curățării în ființa mea.

Imaginați-vă o stea albă pură coborând prin vârful capului vostru pentru a se odihni în chakra inimii voastre.

Spuneți cu voce tare:

”Îi cer Stelei Curățării a lui Lord Buddha să se integreze în întreaga mea ființă.” Inspirați și imaginați-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați și lăsați ca lumina de culoare albă cu picățele de lumină aurie să vă umple întreaga ființă. Imaginați-vă, simțiți sau conștientizați procesul de sinteză care are loc în ființa voastră.

”Te rog să cureți, să echilibrezi și să vindeci energiile din corpul meu fizic.” Inspirați imaginându-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați lăsând ca lumina să vă umple întreaga ființă. Respirați energia Stelei în corpul vostru fizic.

”Te rog să cureți, să echilibrezi și să vindeci energiile corpului meu emoțional și emoțiile.” Inspirați și imaginați-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați și lăsați ca lumina să vă umple întreaga ființă. Respirați energia stelei în câmpul vostru auric și imaginați-vi-l purificat.

”Te rog să cureți, să echilibrezi și să vindeci energiile corpului meu mental și mintea.” Inspirați imaginându-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați lăsând ca lumina să vă umple întreaga ființă. Respirați energia Stelei în mintea voastră și imaginați-vi-o purificată.

”Te rog să cureți, să echilibrezi și să vindeci energiile corpului meu spiritual și realitatea spirituală. Inspirați și imaginați-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați și lăsați ca lumina să vă umple întreaga ființă. Respirați energia Stelei în corpul vostru spiritual și imaginați-vi-l purificat.

”Te rog să cureți, să echilibrezi și să vindeci energiile întregului meu corp și câmp auric.” Inspirați și imaginați-vă Steaua Curățării în chakra inimii voastre, expirați și lăsați ca lumina să vă umple întreaga ființă. Expansionați steaua albă până când voi sunteți steaua albă și ea vă cuprinde întreaga ființă.

”Eu sunt o magnifică ființă de lumină pură. Mă onorez, iubesc și respect pe mine însumi/însămi, adevărul și lumina mea.

Jur ca din acest moment să mă iubesc necondiționat pe mine însumi/însămi și să-mi iubesc corpul, știind că corpul meu este o încăpere sacră care îmi adăpostește adevărul și sufletul.

Am încredere în mine și știu că eu sunt o puternică ființă de lumină, știu că iubirea din inima mea este abundentă și las ca toate fricile să fie dizolvate de abundenta mea iubire.

Cu ajutorul ghizilor mei, a sufletului, grupului de suflet, a lui Lord Buddha și a Creatorului eu dizolv și dau drumul întregii dureri din trecut, tuturor fricilor și limitărilor care se află în sistemul meu de patru corpuri. Îmi dau voie să-mi ascult și să-mi prețuiesc sistemul meu de patru corpuri, să primesc mesajele necesare care-mi susțin existența fizică și spirituală pe Pământ. Sprijiniți-mă să mă dedic măiestririi sistemului meu de patru corpuri, să recunosc frumusețea și intențiile întregii mele ființe. Ajutați-mă să-mi iubesc necondiționat întreaga ființă, să-mi ascult în fiecare zi cu iubire întreaga ființă. Sistemul meu de patru corpuri este un aspect valoros și prețios al ființei mele, pe care acum îl recunosc pe deplin. Întreaga mea ființă este acum pe deplin aliniată cu sufletul meu, ghidarea sufletului meu emană cu putere, vitalitate și grație prin mine, susținându-mi acțiunile, reacțiile și existența pe Pământ.

Datorită schimbărilor și transformărilor energetice care au avut loc în ființa mea, îi cer acum lui Lord Buddha să mă facă conștient de tiparele și șabloanele energetice ale adevărului care au fost activate în sistemul meu de patru corpuri. Prin lumina curățătoare și acceptarea mea a sistemului de patru corpuri, tiparele mele ale adevărului au fost activate, vibrând în întreaga mea ființă. Îmi dau voie acum să experimentez pe deplin adevărul Creatorului.”

Stați în lumina Stelei cât de mult doriți. Când simțiți că procesul s-a încheiat imaginați-vă Steaua Curățării a lui Lord Buddha curgând prin picioarele voastre și prin tălpile voastre în Pământ. Trimiteți vibrația recunoștinței prin întreaga voastră ființă pentru a întări munca de curățare prin care ați trecut.

Întotdeauna în adevăr,

Lord Buddha


link catre articolul original

Traducere Monica Poka



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.