vineri, 26 aprilie 2019

Crearea Păcii pe Pământ


Maestrul Kuthumi prin Natalie Glasson

Eu, Maestrul Kuthumi, sunt Învățătorul Lumii alături de Maestrul Sananda, noi dorim să vă aducem o conștientizare a capacității voastre de a crea pace în ființa și în realitatea voastră. Noi credem că pacea este necesară acum pe Pământ și va servi schimbării transformatoare prin care trecem cu toții, de o mai profundă unificare și unitate cu Creatorul. Cultivarea păcii va promova explorarea în continuare a relației voastre intime cu Creatorul. Eu, Maestrul Kuthumi, doresc să împărtășesc cu voi o invocație pe care să o folosiți pentru a promova și cultiva pacea pe Pământ, astfel încât toți să o experimenteze. Apoi, voi împărtăși cu voi înțelepciunea mea cu privire la această problemă.

Invocarea Păcii pe Pământ

”Mențin intenția de a-mi uni energia ca o singură conștiință cu cea mai pură și înaltă frecvență a omenirii și a Mamei Pământ, astfel încât noi să putem ființa în puterea, iubirea și adevărul pe care toți îl deținem, susținându-ne și amplificându-ne unii altora vibrația energetică. Cu cea mai înaltă și pură vibrație a sufletului meu, a sufletelor omenirii, a Mamei Pământ și a Creatorului să creăm un sistem și o rețea de lumină. Fie ca magnifica și strălucitoarea noastră lumină să curgă prin ființele noastre și prin conștiința noastră unită, penetrând și formând un puternic sistem și rețea de lumină pe Pământ.

Declar că sunt iubire, sunt pace și sunt armonie. Declar că eu creez în mod constant aceste vibrații armonioase în ființa, în realitatea mea și în mod colectiv împreună cu sufletele omenirii, Mama Pământ și Creatorul.

Mă deschid, și la fel și sufletele omenirii, toate ființele pământene și Mama Pământ la abundenta vindecare, la vibrațiile iubitoare, beatifice și pașnice ale Creatorului. Cer să fim cu toții binecuvântați, susținuți și etern iubiți și să experimentăm pe deplin acest lucru acum cu toții.

Intenția mea venită din sufletul meu este să creez vibrațiile păcii pe Pământ și acestea să se reverse în cascadă prin toate realitățile de pe Pământ creând pace astfel încât toți să o experimenteze, o pace care se trezește din interior și se manifestă în plan fizic.

Intenția mea ca o conștiință colectivă cu sufletele omenirii, cu toate ființele pământene, Mama Pământ este să creăm vibrațiile păcii pe Pământ și acestea să se reverse în cascadă prin toate realitățile de pe Pământ creând pace astfel încât toți să o experimenteze, o pace care se trezește din interior și se manifestă în plan fizic.

În timp ce îmi ofer lumina, iubirea și intențiile mele în serviciul Pământului, a omenirii și Creatorului, invit toate aspectele, calitățile și exprimările Creatorului să se apropie de mine și să-mi susțină și îndrume astăzi acțiunile, practicile, munca de vindecare și intențiile.

Invit mai întâi frumoasa energie creatoare a Mamei Pământ să se deschidă ca o floare și să ne ocrotească cu tandrețe pe toți în puternicele vibrații ale energiei și prezenței zeiței. Mamă Pământ, mă adresez ție cu mare respect, onorare și apreciere. Te iubesc necondiționat și doresc să-mi unesc energiile cu ființa ta. Sunt aici ca să experimentez eterna ta iubire pentru omenire și pentru fiecare suflet de pe Pământ. Invit energiile tale să-mi amplifice și asiste munca mea de astăzi.

Invit energia naturii, o vibrație atotputernică de energie creatoare, să se rotească ca o spirală în jurul ființei mele și prezenței tuturor celor de pe Pământ. Îi cer vibrației naturii și spiritelor iubitoare ale copacilor, florilor, plantelor și tuturor aspectelor naturii să-și împărtășească astăzi cu noi lumina pentru a ne susține intențiile. Îi cer energiei naturii să amplifice toate vibrațiile iubitoare ale ființei mele și ale tuturor, ajutându-ne să menținem o mai profundă conectare cu natura de pe Pământ. Te rog Natură, acordă-ne astăzi susținerea și iubirea ta.

Invit conștiința cristalină care se extinde de la Creator și care este întrupată în Pământ și în manifestările cristaline ale Pământului. Cer ca lumina și conștiința cristalină să mă asiste în curățarea ființei mele, a tuturor și a Pământului, în timp ce ne împuternicesc lumina individuală și colectivă. Ajutați-mă și pe noi toți să reținem și să înțelegem înțelepciunea Creatorului, să existăm noi înșine ca cristale pe Pământ astfel încât astăzi să putem menține o energie, o minte și o exprimare clară ca cristalul. Îi cerem conștiinței cristaline să ne acorde astăzi energia ei iubitoare.

Invit ființele elementale, sufletele care au grijă de Pământ și de tărâmul naturii. Onorez toate aspectele elementalilor și întâmpin cu bucurie în energia noastră toți elementalii iubitori care doresc să fie în serviciul inimilor noastre sacre și al Creatorului. Îmi dau seama că pentru atât de multă vreme a existat o separare între elementali și omenire. Doresc să dizolv această separare deoarece ea nu mai este necesară. Iubesc necondiționat toți elementalii și cer ca elementalii să-și adauge energiile lor beatifice adunării și intențiilor noastre în timp ce noi creăm și manifestăm vibrația păcii pe Pământ.

Invit energiile și lumina Tărâmului Angelic și a Arhanghelilor să-și adauge și ei iubirea lor altruistă și să ne încarce, pe mine și pe noi toți, cu iubire necondiționată, compasiune și să ne amplifice abilitățile vindecătoare.

Invit Maeștrii Ascensionați să fie în serviciu, să-și adauge și filtreze înțelepciunea și conștiința sacră  în conștiința noastră colectivă, astfel încât să intrăm în conștiința și în sinele nostru Maestru Ascensionat. Vă rog să ne protejați, onorați și îndrumați astăzi.

Invit vibrația Zeiței a Creatorului să fie prezentă astăzi, să se trezească și să înflorească din mine și din noi toți, fie ca puterea Zeiței să ne inspire și să ne dea voie să ne serbăm darurile și abilitățile spirituale. În timp ce eu și noi toți ne dăm voie să fim în serviciu astăzi, fie să ne acceptăm și să ne recunoaștem puterea și adevărul ca Zeiță pe Pământ.

Invit toate aspectele luminii și iubirii Creatorului; invit toate vibrațiile, sunetele, energia, lumina și gândurile divine ale Creatorului să fie cu noi astăzi. Preaiubite Creator, te rog să mă înconjori complet pe mine și toate ființele de pe Pământ în vibrațiile sacre ale Creatorului, fie ca noi să ființăm ca una cu toate aspectele Creatorului din ființa noastră.

Cu un cerc auriu de lumină țesut în jurul meu și al tuturor, îmi dau voie să fiu o exprimare a adevărului meu în acest spațiu sacru al păcii și purității pe care l-am creat în mod colectiv acum pe Pământ. Știu că am puterea de a face o diferență pozitivă în vibrația Pământului și în pacea experimentată de către toți.

Eu sunt Pace, Pământul este Pace.”

Cu numeroasele energii ancorate în ființa voastră, în întreaga omenire, în toate ființele de pe Pământ și Mama Pământ, acordați-vă timp să experimentați și să lăsați energiile să sintetizeze. Conștientizați și știți că prin ancorarea numeroaselor aspecte și calități ale Creatorului, voi creați o deschidere pe care toate sufletele să o acceseze și să trezească vibrația păcii din interiorul ființei lor, să o exprime deplin în creație și manifestare pe Pământ. Pacea este cultivată în interior și experimentată la toate nivelele ființei și realității voastre prin intenția și dedicarea voastră. Pacea se naște din conectarea și unificarea voastră cu Creatorul. Multe suflete de pe Pământ ratează această înțelegere valoroasă și caută să acceseze sau să creeze pacea prin acțiuni fizice sau exterioare. Pacea se formează din acceptarea Creatorului în ființa și în realitatea voastră. Prin urmare, voi puteți aduce pace în orice situație, experiență sau provocare prin a fi prezenți cu și acceptând susținerea Creatorului care este întotdeauna cu și în voi.

Observați că acolo unde nu mai există pace, s-ar putea să lipsească o conectare cu Creatorul. Refaceți legătura cu Creatorul și dați-i voie păcii să se manifeste, cultivând și direcționând pacea acolo unde este necesară.

Ce poate crea Pacea pentru voi?

O întrebare puternică care poate provoca transformare precum și înțelegere în ființa și conștientizarea voastră este ”Ce poate crea pacea pentru mine acum în realitatea și evoluția mea spirituală?” Dacă vă dați voie să vă aduceți atenția asupra înțelegerii faptului că pacea există deja în ființa voastră și prin focalizarea voastră asupra ei, ea înflorește și umple tot ceea ce voi sunteți și stând cu această energie și cunoaștere, puteți contempla această întrebare. Dați-vă voie să fiți conștienți de modul în care prezența păcii vă transformă și vă activează ființa, precum și de ceea ce ea inspiră. Pacea poate crea orice doriți să experimentați pe Pământ; când creați dintr-o stare de pace totul curge cu ușurință și perfecțiune, lăsând ca cele mai pure vibrații să existe în manifestare. Imaginați-vă dacă fiecare suflet și-ar crea realitatea dintr-o stare de pace și din cea mai pură vibrație a ceea ce dorește să manifeste și să experimenteze pe Pământ, cât de transformatoare și de inspiratoare ar fi lumea. Dați-vă voie să vă faceți o listă cu tot ceea ce pacea ar putea și poate crea pentru voi în realitatea și în evoluția voastră spirituală. De fiecare dată când vă focalizați pe prezența păcii în ființa voastră, emanând și înflorind, veți energiza și tot ceea ce pacea poate crea pentru voi.

Cu binecuvântări pașnice,

Maestrul Kuthumi

Traducere Monica Poka


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.