În Marea Piramidă în 2012 și 2024

Nu mi-a plăcut niciodată să scriu despre lucruri pe care nu le-am putut explica până la capăt fie că nu puteau fi explicate la momentul respectiv, fie că (sau mai ales) habar n-aveam care era/este explicația lor. Deși știam/știu ce se petrece, sau uneori habar n-am de asta, mi-a ajuns/îmi ajunge faptul că ȘTIU că mi-am făcut treaba pe care o aveam de făcut. 

Dacă până aici ați înțeles ceva, este bine :) sper să înțelegeți ce vreau să spun dacă citiți în continuare. 

De puține ori știu mental ce și cum, ce am făcut/fac, care a fost/este exact treaba pe care o am de făcut, dar o ȘTIU la un nivel la care nu este nevoie de nici o explicație, amănunte, detalii sau confirmări. 

Primul contact cu Egiptul, fizic vorbind, în această viață l-am avut în 2004. N-am ținut socoteala de câte ori l-am vizitat de atunci până astăzi, dar de destul de multe ori sau, altfel spus, de câte ori a fost nevoie. Îmi este mai mult decât clar, și din ce în ce mai clar, că nu este o chestie întâmplătoare. 

În 2012 am știut că trebuie să ajung în 20 mai, chiar de ziua soțului meu, în Marea Piramidă din Gizeh, Piramida lui Keops, în sala mortuară a faraonului unde se află sarcofagul. În Egipt, în acea perioadă a avut loc revoluția în urma căreia regimul lui Hosni Mubarack a fost înlăturat. Când noi am ajuns în Cairo clădirile încă fumegau, dar noi nu aveam treaba lor. O aveam pe-a noastră. 

Am ajuns în Marea Piramidă, în sala mortuară și acolo am simțit că trebuie să intru în sarcofag. Am ezitat puțin ... dar am făcut-o. Eram numai noi doi pe acolo și, desigur, camerele de supraveghere care fie n-au funcționat, fie ... Cert este că nu ne-a luat nimeni la întrebări. Nu pot să spun că am simțit ceva deosebit și n-am înțeles, pe moment, de ce trebuia să fiu acolo și să fac asta. Nu era nimic spectaculos ...

Apoi am aflat că tocmai avusese loc o eclipsă de Soare puternică și deschiderea unui Portal important pentru Pământ. Dar tot n-am înțeles ce legătură aveam eu cu asta. Am lăsat lucrurile să fie și dacă această cerință să fiu acolo, în Marea Piramidă și să intru în sarcofag, nu s-ar fi repetat anul ăsta, aș fi și uitat, probabil, de asta. 

Dar când am simțit că este nevoie să repet ”acțiunea”, am început să caut mai multe informații ca să pot pune măcar cât de cât lucrurile cap la cap. În cei 12 ani care au trecut de la prima ”aventură” m-am mai luminat și eu la cap. :) 

Singurul eveniment semnificativ peste care am dat, dincolo de acel ”știut” interior, a fost alinierea planetelor, vizibilă în noaptea dinspre 3 spre 4 iunie 2024. Și, culmea, noi am intrat în Piramidă în data de 2 iunie 2024. Au existat câteva mici incidente care păreau să pună în pericol, sau să mă descurajeze în, ceea ce aveam de făcut. Cu calm, le-am depășit. 

De data asta n-am fost numai noi, deși ne-am dus cât de devreme am putut. În sala sarcofagului mai erau și alți oameni, plus un polițist care supraveghea. Nu mă sinchiseam eu de lume, dar părea că polițistul îmi încurcă planurile. 

M-am dus la el și i-am spus, în engleză, că mă aflu acolo ca să intru în sarcofag. S-a uitat la mine, a făcut ochii mari, a întins mâna către sarcofag și mi-a spus ”Go!” N-am mai stat să-l adun pe 1 cu 2 și am intrat în sarcofag. Cred că am stat puțin, deși mie mi s-a părut mult. 

Când am ieșit din sarcofag n-am văzut nici o reacție din partea celor care se aflau în acel moment acolo de parcă nu ar fi sesizat ce s-a petrecut. Am mai stat câteva momente în apropierea sarcofagului după care m-am dus la polițist, un om mai în vârstă și de o blândețe care-i radia din privire, i-am dat bacșișul de rigoare, și i-am spus ”Am venit să vă aduc pacea pentru care v-ați rugat.” Ochii i s-au umplu de lacrimi, mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit. Așa am aflat și eu de ce, poate, mă aflam acolo. 

Am ieșit din Piramidă și primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă așez la baza piramidei și să-mi scot încălțările pentru că trebuia să mă conectez cu Pământul. Trebuia să las să se scurgă prin și din mine surplusul de energie pe care nu-l puteam gestiona. Treptat mi-am revenit și ne-am putut continua vizita. 

Acum, de ce v-am scris asta ... 

Mulți simțiți imboldul să faceți ceva ce pentru minte n-are niciun sens. Și dacă pentru minte n-are sens, vă simțiți descurajați să faceți acel ceva. Cum să fac ceva ce nu știu ce este și de ce ar trebui să o fac? 

De ce? Pentru că este o probă la care fiecare dintre noi este supus. Ce-mi ascult? Mintea sau ghidarea interioară? Până nu sunt dispusă să-mi ascult ghidarea interioară, nici nu o voi percepe pentru că este nevoie ca mai întâi să am încredere în ea ca să fie cu adevărat prezentă. Ghidarea interioară nu trece prin minte și este, de multe ori, contrară conceptelor mentale pe care le urmăm. 

Nu putem ”sluji la doi stăpâni”. Unul este mintea și celălalt Sinele nostru (cel) mai înalt. Ajungem în punctul în care această decizie va trebui să o luăm fiecare dintre noi. Nu putem ”rupe lanțurile” sclaviei minții câtă vreme ne supunem ei, așa cum nu putem ieși dintr-o încăpere fără uși și fără geam. NOI suntem cei care ne construim și ușa și geamul către lumea noastră interioară. Adevărata și singura noastră lume reală. 

Munay - Calea Iubirii

Monica Poka

 

Cele două poze sunt prima din 2012 și a doua de-acum, din 2024.