luni, 10 iunie 2024

Cea mai satisfăcătoare experiență pe care o puteți avea într-un corp fizic

Thymus: Colectivul Maeștrilor Ascensionați prin Daniel Scranton

Binecuvântări. Noi suntem Thymus. Suntem Colectivul Maeștrilor Ascensionați. 

Noi vă știm așa cum sunteți cu adevărat. Vă vedem în acel spațiu al Divinității voastre domnind suveran asupra experimentării realității voastre. Știm că vă apropiați de un moment în care veți împărtăși acea experimentare a voastră înșivă pe care noi o avem despre voi și știm că suntem aici să vă ajutăm să ascensionați la acel nivel de conștiință. Știm că sunteți pregătiți să renunțați la conștiința vechiului sine, sinele limitat, sinele care se agață și care crede că asta este tot ce există. 

Sunteți pregătiți să treceți dincolo de asta acum, mai ales acum că v-ați schimbat convingerile la cunoașterea că sunteți eterni. Sunteți pregătiți să întrupați mai mult din sinele vostru Divin în planul fizic și este ceva ce vreți să aveți în prim-planul conștiinței voastre. Vrei să vă puneți întrebarea: ”Cum ar experimenta Sursa asta?” Vreți să vă întrebați: ”Cum vede Sursa această persoană?” Acestea sunt tipurile de întrebări pe care vreți să vi le puneți pentru că vreți să mențineți aceiași perspectivă. 

Și pentru că nu credeți într-un Dumnezeu egotic, care judecă, puteți vedea unde este loc pentru voi să creșteți în modul în care vă percepeți pe voi înșivă, lumea voastră și pe ceilalți cu care interacționați. O facem împreună cu voi, arătându-vă calea, astfel încât să puteți călca pe urmele noastre. Sperăm să vă inspirăm să vă vedeți ca fiind Divini și să-i vedeți pe ceilalți ca Divini, și știm că ajungeți în acest punct prin practică. Știm că este nevoie de practică și de dorința de a vedea lumea și pe ceilalți în ea, inclusiv pe voi înșivă în acest fel. 

Ca această dorință să apară, uneori trebuie să eșuați în urmărirea obiectivelor egoiste. Uneori trebuie să trăiți o viață care vă forțează să vă întoarceți spre Divin, pentru că ceea ce se întâmplă în lumea fizică și în circumstanțele vieții voastre nu este atât de grozav. Acum, odată ce începeți să vă mișcați prin lume ca Divinul împreună cu Divinul, lucrurile încep să funcționeze pentru voi. Vă dați seama că circumstanțele vieții voastre se schimbă, dar nu vă mai pasă atât de mult de crearea unei vieți perfecte pentru că sunteți prea ocupați să cultivați Împărăția Cerurilor care este în voi. 

Și astfel, vă vom îndrepta întotdeauna către Împărăția Cerurilor care este în voi, pentru că știm că cultivarea acelui spațiu interior va fi cea mai satisfăcătoare experiență pe care o puteți avea în timp ce vă aflați într-un corp fizic.

 

Asta-i tot pentru acum. Noi suntem Thymus. Suntem Colectivul Maeștrilor Ascensionați și suntem întotdeauna printre voi.

 

Traducere Monica Poka

link catre postarea originala  

 

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și plătesc pentru ele. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog sau dând click aici. Vă mulțumesc!  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.