Epoca Prefăcătoriei

 
De Jason Gray
 
Trăim într-o eră a spectacolului, în care aproape fiecare suflet se preface.
Pretinzând că sistemele pe care le-am construit sunt sustenabile, pretinzând că pământul de sub civilizația noastră nu se erodează, pretinzând că, cumva, prin politică sau tehnologie sau câteva politici bine puse la punct, calea prăbușirii poate fi inversată.
În adâncul sufletului nostru, fiecare dintre noi știm care este adevărul.
Polarizarea care definește acest moment, războiul nesfârșit dintre stânga și dreapta, credincios și sceptic, națiune împotriva națiunii, nu este boala, ci simptomul.
Este convulsia unui corp deja otrăvit, distragerea atenției care ne împiedică să înfruntăm ceea ce nu putem suporta să spunem cu voce tare, lumea așa cum o știm se epuizează și nimic nu o va opri să ajungă la capăt.
De decenii întregi, am acumulat greutăți peste greutăți, prăbușire ecologică, fragilitate economică, gol spiritual, depășire tehnologică, convingându-ne în același timp că ziua de mâine va fi cumva ca cea de astăzi.
Ziua de mâine nu este garantată, nu în forma de care ne agățăm.
Iluzia stabilității este cel mai periculos mit dintre toate.
Inevitabilitatea Evenimentului
Un eveniment se apropie.
Nu este vorba de fantezia apocalipsei Hollywoodiene, nici de profețiile ghicitorilor pesimiști, concepute să insufle frică.
Asta nu este speculație, este inevitabilitate.
Convergența sistemelor a ajuns la un punct în care prăbușirea nu mai poate fi evitată.
Gândiți-vă la asta ca la plăci tectonice care se freacă una de cealaltă sub suprafață.
Ani de zile tensiunea se acumulează în tăcere, invizibil.
Oamenii își construiesc case, orașe, vieți pe acest teren în mișcare, pretinzând că pământul nu se va mișca niciodată.
Întotdeauna se întâmplă.
Când se întâmplă, iluzia permanenței este distrusă într-o singură clipă zguduitoare.
Evenimentul va fi marele cutremur al civilizației.
Fie că vine ca o implozie economică, o catastrofă ecologică, un conflict global, un eșec tehnologic sau, cel mai probabil, o convergență a tuturor acestora simultan, va dărâma schela pe care o confundăm cu realitatea.
Polarizarea de care ne agățăm astăzi va dispărea instantaneu în fața supraviețuirii.
Iată adevărul căruia îi opunem cea mai mare rezistență, acel moment nu este departe.
Cel mult, mai sunt patru ani până când evenimentul începe să se manifeste într-o formă incontestabilă.
Multe semne îi anunță deja nașterea: lanțuri de aprovizionare întinse la limită, ecosisteme care se prăbușesc în tăcere, ură politică ajunsă la paroxism, tehnologii care avansează mai repede decât etica, economii înecate în bogăție fabricată.
Evenimentul nu mai este la orizont, el se ridică deja, apăsând asupra vălului prezentului.
Prăbușirea Divizării
Când va veni, certurile vor lua sfârșit.
Stânga și dreapta, cei care cred și care neagă, progresiști și conservatori, toate zidurile mărunte pe care le-am construit în jurul nostru se vor prăbuși ca cenușa în vânt.
Divizarea are putere doar atunci când există luxul luptei pentru iluzii.
Când supraviețuirea devine singura măsură, omenirea își va aminti adevărul comun, nu a existat niciodată mai mult de un trib, o specie, un singur destin.
Cei care vor supraviețui nu vor fi cei cu cea mai mare bogăție, putere sau influență, pentru că toate acestea se vor dizolva în haos.
Supraviețuitorii vor fi cei care și-au pregătit spiritul, cei care și-au slăbit strânsoarea din jurul iluziei, care și-au amintit ceva mai vechi decât sistemul sau statul: suveranitatea sufletului, rezistența comunității, sacralitatea vieții însăși.
Focul Aducerii Aminte
Evenimentul va fi brutal.
Să nu îndulcim acest fapt.
Cei mai mulți dintre cei în viață astăzi vor fi aici să-l experimenteze, iar mulți nu îi vor supraviețui.
Pentru cei care îi vor supraviețui, ceva profund îi va aștepta de cealaltă parte: aducerea aminte.
Nu va fi reconstruirea a ceea ce s-a pierdut, pentru că ceea ce se prăbușește nu a fost niciodată sustenabil, niciodată real, niciodată construit pentru înflorirea spiritului uman.
Ceea ce va urma nu va fi o întoarcere la ”normal”.
Nu mai există un normal la care să ne întoarcem.
În schimb, ceea ce va răsări va fi ceva ce am uitat, dar am purtat mereu în noi: adevărul că conștiința nu poate fi divizată, că Pământul nu este o resursă, ci o ființă vie, că omenirea nu este o colecție de națiuni sau ideologii, ci o singură flacără purtată prin nenumărate generații.
În jurul focurilor aprinse printre ruine, în jurul apei scoase din râuri și nu din conducte, supraviețuitorii își vor povesti unii altora cum a fost odată.
Vor plânge, dar își vor aminti.
Iar în acea aducere aminte, ceva luminos va renaște.
Pragul Alegerii
Întrebarea nu este dacă evenimentul va veni.
Vine.
Singura întrebare este cine vom fi când sosește.
Ne vom agăța atât de disperat de iluzia care se prăbușește încât vom fi trași în jos cu ea sau vom renunța la minciună și ne vom pregăti spiritul pentru nașterea realului?
Pregătirea nu înseamnă acumularea de provizii sau construirea de fortărețe, deși unii se pot simți chemați la astfel de măsuri.
Adevărata pregătire este interioară.
Înseamnă să învățăm să renunțăm la sistemele în care am fost învățați să avem încredere, să renunțăm la dependențele de distragere, să ne recăpătăm capacitatea de a vedea limpede, fără iluzie.
Înseamnă să construim legături de încredere și compasiune care vor supraviețui când instituțiile nu o vor face.
Înseamnă să ne amintim că viața este sacră, că sufletul este suveran și că nu am fost niciodată meniți să fim dușmani.
Întoarcerea Omenirii ca Una
Evenimentul va fi marele egalizator.
Îi va face umili pe regi și îi va ridica pe cei uitați.
Va șterge granițele și își va bate joc de ideologii.
Ne va arăta că singurele divizări care au existat vreodată cu adevărat au fost cele în care noi am ales să credem.
Din cenușă, omenirea o va lua de la capăt.
Nu ca miliarde de oameni fracturați în triburi de ideologii și națiuni, ci ca cei care rămân: o singură familie, o singură conștiință, un singur fir viu.
Supraviețuitorii nu vor purta doar amintirea a ceea ce s-a pierdut, ci vor purta sămânța a ceea ce trebuie plantat, o omenire care nu mai este legată de iluziile controlului și divizării, ci renăscută prin foc în unitate.
***
Evenimentul nu este sfârșitul.
Este trecerea.
Este pragul pe care trebuie să-l trecem pentru că am refuzat să ne schimbăm când mai era timp și, deși va fi terifiant, este și cea mai mare oportunitate care ne-a fost oferită vreodată: să ne amintim ce înseamnă să fii om, să ne trezim din iluzie, să ne întoarcem la ceea ce este real.
Majoritatea celor care sunt în viață astăzi o vor vedea.
Majoritatea vor simți înfiorarea.
Mulți nu vor supraviețui.
Cei care o vor face vor fi martori ai adevărului care nu a putut fi distrus, adevărul care a așteptat chiar acest moment: Suntem una.
Întotdeauna am fost și nici o prăbușire, nici un eveniment, nici un foc nu poate șterge asta.
 
 
 
Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!