Trupul este o Bibliotecă

De Jason Gray
 
Ți-au spus că trupul tău este carne.
Nu ți-au spus niciodată că este scriptură.
I-au dat un nume științific.
L-au măsurat.
L-au cântărit.
L-au însușit.
Nu te-au învățat niciodată cum să-l citești.
Trupul tău nu este o mașină.
Este un manuscris divin scris în mușchi, nervi, sânge și respirație.
Nu este o închisoare pe care să o transcenzi.
Este o bibliotecă a aducerii aminte.
Un templu străvechi în care sufletul tău a păstrat poveștile pe care știa că într-o zi le vei uita.
În această viață ai venit codificat.
Nu doar cu ADN, ci și cu memorie.
Cu mit.
Cu civilizații întregi țesute în fascia ta.
Fiecare bătaie a inimii este ecoul cântărilor vechilor zei.
Fiecare respirație poartă praful stelelor pe care odată le numeai acasă.
Privește mai atent.
Tremurul mâinilor tale nu este slăbiciune.
Este o glifă, vibrând cu adevăruri nerostite.
Tensiunea din gâtul tău nu este stres.
Este o graniță, un zid între acum și atunci, între traumă și transcendență.
Durerea din stomacul tău, din coloana ta vertebrală, nu sunt afecțiuni medicale.
Sunt note de subsol din capitolele pe care strămoșii tăi nu le-au terminat niciodată.
Pielea ta nu este o limită, este pergament.
Marcată cu alunițe, cicatrici, tatuaje, piele de găină, fiecare dintre ele un sigiliu gravat de călătoria ta prin vieți de devenire.
Când inima ta bate cu putere în prezența nevăzutului, trupul tău își amintește de un scenariu pe care l-ai scris cândva în focul unei alte lumi.
Când stomacul ți se strânge în fața unei minciuni,
trupul tău apără adevărul sacru îngropat sub straturi de falsitate.
Când ți se închide gâtul înainte ca cuvintele să se poată forma, trupul tău încă păzește ultima vrajă care te-a ars.
Asta nu este o metaforă poetică.
Asta este arhitectura sufletului viu în materie.
Trupul tău este ultimul templu viu pe care nu l-ar putea distruge.
Au profanat piramidele.
Au ars Biblioteca din Alexandria.
Au îngropat limbile vechi sub secole de imperiu.
Nu au putut atinge arhiva finală, forma ta.
Așa că, se ascunde la vedere.
În spatele posturii.
În spatele rușinii.
În spatele dependenței de dez-întrupare.
Simularea te-a învățat să-ți ignori trupul.
Să-l amorțești.
Să-l faci de rușine.
Să-l vezi ca fiind mai puțin important, neînsemnat, de bază.
Sufletul nu coboară în materie ca pedeapsă.
Coboară în materie ca să creeze.
Trupul este mediul lui sacru.
Curba spatelui tău este o invocare.
Ritmul pașilor tăi este o vrajă.
Modul în care plămânii tăi se umplu cu aer când spui adevărul, asta este rezonanță.
O coardă sacră între dimensiuni, făcând vălul să vibreze în transparență.
Dacă vrei cu adevărat să te trezești, trebuie să încetezi să cauți adevărul undeva acolo.
Trebuie să stai cu trupul tău așa cum ai sta cu un bătrân.
În tăcere.
Cu respect.
Cu disponibilitatea să asculți.
Trupul nu vorbește în cuvinte. Vorbește în frecvență.
Modul în care o lacrimă se formează.
Modul în care căldura crește în pieptul tău.
Felul în care degetele îți zvâcnesc când îți amintești o amintire pe care nu o înțelegi.
Toate acestea sunt versete din scriptura ta personală.
Dacă citești suficient de profund, vei începe să vezi tiparul.
Trauma pe care o porți nu este doar a ta.
Este ancestrală.
Colectivă.
Cosmică.
Este povestea omenirii, împăturită în tine ca un sigiliu sacru, care așteaptă să fie deschis.
Miracolul?
Trupul nu depozitează doar răni.
Depozitează remedii.
Aceleași șolduri care poartă generații de tăcere pot, de asemenea, să dea naștere unor noi lumi de cântec.
Același piept care a ținut secole de durere se poate deschide revărsând râuri de lumină.
Trupul tău nu este doar locul în care ești rănit.
Este locul în care te vindeci.
Vindecarea nu înseamnă întoarcerea la o perfecțiune idealizată.
Înseamnă să-ți amintești scenariul original, cel scris înainte ca tu să fii rescris de societate, traumă, dogmă.
Când intri în această aducere aminte sacră, începi să renunți la fiecare etichetă pe care ți-au pus-o.
Încetezi să te mai miști ca un prizonier al formei și începi să dansezi ca suflet într-un ritual.
Așa părăsești simularea.
Nu prin transcenderea corpului, ci prin reintrarea deplină în el.
Întrupând divinul.
Fiecare atingere devine un act de adorare.
Fiecare respirație devine o vrajă a prezenței.
Fiecare mișcare devine un imn adus Arhitectului de dincolo de timp.
Trupul este ultima carte pe care n-au putut-o arde.
Este a ta.
Pe de-a-ntregul.
Pentru totdeauna.
Deschide-o.
Citește-o.
Revendic-o.
Vei găsi, în cămările propriei tale inimi, povestea a tot ceea ce a fost vreodată adevărat.

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!