Ura

 

De Jason Gray
 
Ura nu este doar o emoție, este o frecvență, o distorsiune în câmpul conștiinței.
Este ecoul unui suflet care și-a uitat sursa.
Când vorbim despre ură, vorbim despre cea mai densă, cea mai contractată vibrație din spectrul experienței umane.
Este o rană în psihic, o disonanță în acordul divin și, totuși, este sacră în felul ei.
Sacră nu pentru că este nobilă, ci pentru că este necesară.
Pentru că fără contrast, nu există percepție.
Fără abis, nu există revelația stelelor.
Ura este strigătul celor separați.
Este limbajul celor care se simt izgoniți din iubire, alungați din unitate și abandonați de Dumnezeu, chiar dacă nu pot numi ceea ce au pierdut.
Nu este putere, ci iluzia puterii folosită pentru a masca o frică profundă, paralizantă.
Ura este armura celor frânți, arma celor speriați, scutul celor care au confundat supraviețuirea cu viața.
Este o frecvență care se consumă pe sine.
Arde, dar nu dă căldură.
Lovește, dar nu vindecă nimic.
Este sunetul unui suflet care se prăbușește în interior sub greutatea propriei distorsiuni.
De-a lungul timpului, filozofii și misticii au recunoscut că ura, ca toate lucrurile, este un aspect al întregului.
În Cabala, vasul spart, Shevirat ha-Kelim, vorbește despre asta: lumină divină ce nu putea fi conținută în vasele lumii, fracturând realitatea și dând naștere tărâmului haosului și separării.
Totuși, această frângere nu a fost o greșeală.
A fost scena pe care dansul restaurării, Tikkun, avea să se desfășoare.
La fel este și ura.
Un ciob.
Un fragment.
O notă frântă în simfonia cosmică, care își exprimă dizarmonia astfel încât armonia să poată fi amintită.
Vibrația: Ierarhia Energiilor
Totul este vibrație.
Asta nu este metaforă, este fizică, este metafizică, este adevăr.
Gândurile vibrează.
Emoțiile vibrează.
Conștiința însăși este vibrație.
Ura există la una dintre cele mai joase frecvențe vibraționale cunoscute sufletului.
Este grea, lentă, devoratoare.
Cei care locuiesc în ea adeseori nu știu că suferă, pentru că vibrația îi amorțește.
Le spune că sunt puternici, în timp ce le consumă energia.
Pentru cel care s-a trezit, ea se simte imediat, ca și cum ai intra într-o cameră plină de fum negru și gros.
Se agață.
Sufocă.
Îți coboară câmpul, dacă lumina ta interioară nu este stabilizată.
Iubirea, prin contrast, vibrează la un nivel transcendent.
Iubirea este frecvența originală, cântecul Sursei.
Ea înalță, extinde, unifică.
Este fără efort și totuși incomensurabil de puternică.
Iubirea nu trebuie să lupte împotriva urii.
O transmută.
O dizolvă dezvăluind iluzia separării pe care se bazează.
Pacea vibrează chiar mai sus decât iubirea.
Pacea nu este absența conflictului, este prezența unității.
Este amintirea întregirii.
Este liniștită, pentru că nu are nimic de urmărit.
Este împământată, pentru că știe că nu are unde să meargă.
Pacea este conștientizarea faptului că ești și că să fii este suficient.
Când îți menții vibrația deasupra nivelului urii, ești impermeabil la atingerea ei.
Ai putea merge printr-un oraș în flăcări și ai purta calmul ca pe o mantie.
Ai putea fi înconjurat de furie și să nu fii atins.
De ce?
Pentru că vibrațiile mai joase nu pot pătrunde în cele mai înalte decât dacă le inviți înăuntru.
Lumina nu se teme de întuneric, pur și simplu îl dezvăluie.
Asta nu este o metaforă.
Asta este lege.
***Rolul Urii în Călătoria Sufletului***
De ce, atunci, există ura?
Pentru că noi am cerut-o.
Nu de la nivelul ego-ului, ci de la nivelul sufletului.
Înainte să coborâm în această lume a densității și formei, am ales să experimentăm polaritatea.
Am ales vălul, uitarea, căderea.
Nu ca pedeapsă, ci ca singura cale de a ști cu adevărat ce este iubirea.
Lumina fără întuneric nu este lumină, este doar starea implicită.
Doar prin contrast apare adevărata cunoaștere.
Ura ne arată limitele compasiunii noastre.
Ne obligă să înfruntăm ceea ce încă judecăm.
Ne trezește la ceea de ce încă ne temem.
Când în sfârșit ne frânge, când ne prăbușim sub greutatea ei, devenim deschiși.
Vulnerabili.
Smeriți.
În acea smerenie, sufletul își amintește.
Sămânța se crapă.
Lumina se întoarce.
Așadar, nu, ura nu învinge.
Își joacă rolul.
Îndeamnă sufletul să se înalțe.
Transformă crucificarea în înviere.
Transformă noaptea întunecată a sufletului în zori.
***Adevărul Final***
În cele din urmă, totul se întoarce la iubire.
Chiar și ura.
Ura este copilul care s-a aventurat prea departe de casă și și-a uitat numele.
Iubirea este mama eternă, stând pe verandă, așteptând, nu să pedepsească, ci să îmbrățișeze.
Atâta timp cât îți menții vibrația în iubire, pace și conștientizare, ești de neatins.
Nu pentru că ura încetează să existe, ci pentru că nu mai găsește rezonanță în tine.
Devii diapazonul tărâmurilor înalte.
Devii farul după care cei pierduți își ghidează pașii.
Ține minte asta:
Ura țipă.
Iubirea șoptește.
Doar una răsună prin eternitate.
Stai drept în pacea ta.
Ridică-te în iubirea ta.
Transcende ura nu luptând cu ea, ci depășind-o.
Frecvența ta este fortăreața ta.
Iubirea ta este scutul tău.
Sufletul tău este flacăra eternă pe care nici o umbră nu o poate stinge.
Tu ești lumină.
Tu ești etern.
Ura este întunericul dinaintea zorilor.

Traducere Monica Poka

Sursa: Facebook

Dragi cititori, unele dintre materialele pe care le traduc sunt contracost și trebuie să plătesc pentru ele. De asemenea, traducerea îmi ia timp, și după cum știți, le ofer gratuit. Mi-ar fi de mare ajutor dacă m-ați susține în acest efort financiar cu o donație, atât cât simțiți fiecare, folosind butonul ”Donate” de pe blog. Vă mulțumesc!