vineri, 20 noiembrie 2015

Unicitatea Experienței și Comunicarea



Din ciclul De ale mele

Două dintre marile probleme cu care ne confruntăm sunt unicitatea experienței și lipsa cuvintelor prin care să putem împărtăși și descrie experiența în sine. Că limbajul uman este depășit, este un fapt din ce în ce mai evident pentru toată lumea. Toți am trecut prin situații în care să vrem să descriem o stare, o experiență și să sfârșim prin a spune ”Nu am cuvinte să descriu/explic asta.”

Lucrurile nu stau chiar atât de problematic atunci când dorim să împărtășim lucruri uzuale legate de munca noastră, de viața cotidiană în general. Dar situația se complică atunci când dorim să împărtășim o experiență personală legată de ceva și ajungem la capitolul ”am simțit că ...”. Orice încercare de a ne descrie sentimentele/percepțiile devine un efort.

Până nu demult nu dădeam o prea mare importanță acestui aspect deoarece sentimentele/percepțiile noastre nu erau nici ele atât de nuanțate și, sincer, nici nu le dădeam o atât de mare importanță. Însă din momentul în care ne-am dat seama că ne raportăm în mod diferit la cuvinte, mulți dintre noi am început să le cerem partenerilor noștri de conversație să explice ce înțeleg prin acel cuvânt pe care-l folosesc dacă ceea ce noi percepem vis-a-vis de acel cuvânt este diferit.

Acest lucru a scăzut din tensiunea iscată în multe conversații. Altfel spus, am învățat să vrem să înțelegem, să vrem să comunicăm cu adevărat. De ce spun acest lucru? Pentru că aici mai apare o problemă: dorința de a înțelege corect ceea ce partenerul de discuție vrea să-ți transmită. Adeseori se întâmplă ca într-o conversație cel care ascultă să fie cu atenția în altă parte.

Atenția lui parțială prinde unele detalii, cuvinte cheie/stimul la care mintea lui reacționează, trimite aceste informații creierului care potrivit experiențelor din baza lui de date oferă o imagine-răspuns pe care ascultătorul o preia ca informație venită din partea partenerului de discuție. Acest lucru se întâmplă și atunci când în baza de date a ascultătorului nu există puncte comune cu relatarea pe care el o ascultă.

Programul mental va rula o căutare și va oferi imaginea/informația pe care el o crede cea mai apropiată de situația relatată. Doar că această informație/imagine nu este cea pe care cel care o împărtășește o și împărtășește. Și aici apare o situație tensionată. Cel care relatează își dă seama că nu a reușit să se facă înțeles, în timp ce cel care ascultă are impresia că a înțeles totul.

Cel care relatează va abandona explicația pentru că nu are la dispoziție cuvintele cu care să se poată face înțeles, iar cel care ascultă va avea falsa impresie că a înțeles. De ce falsă? Pentru că este falsă. Ceea ce noi tindem să uităm este că nu suntem copii la indigo și că fiecare avem o percepție unică asupra a tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv când este vorba de sentimente, senzații, energii, etc.

Adevărul este că avem totuși posibilitatea de a putea comunica mult mai bine dacă ... Da, dacă suntem atenți la ceea ce ni se relatează și ne conectăm la câmpul energetic al celui care ne vorbește pentru că astfel preluăm pe suport energetic informația pe care dorește să ne-o transmită. Acest lucru înseamnă însă ca întreaga noastră atenție să fie axată pe ceea ce ni se transmite, nu pe traducerea mentală pe care ne-o face nouă creierul: ceva în genul ”caută” dat calculatorului care rulează căutarea, găsește câteva puncte comune și spune ”potrivire” și ne oferă ceea ce avem noi în baza de date, nu ceea ne partenerul de discuție ne dă ca intrare.

Faptul că ai ”vorbit pereților” îți este evident când partenerul de discuție îți spune ”Știu cum este. Știu ce vrei să spui. Da să vezi eu ce experiență am avut ...., etc.” În acel moment te-ai oprit pentru că știi că nu are rost să mai continui. Și acest lucru poate crea frustrare de ambele părți. Cel care împărtășește va spune din nou și din nou ”N-ai înțeles” până când va mai înceta să împărtășească, iar cel care ascultă va spune ”Da ce crezi că sunt prost?” Nu, nu ești. Doar că nu știi/vrei să asculți.

Este un impas în care ne aflăm cam cu toții. Percepțiile noastre sunt diferite și acest lucru va fi din ce în ce mai evident. Comunicarea a fost dintotdeauna un element de bază în viața noastră socială. Ea este unul din elementele de bază în relații, orice fel de relații. Dacă nu învățăm să ne ascultăm cu adevărat unii pe ceilalți și să ne înțelegem vom ajunge, unii au și ajuns, marii neînțeleși frustrați care refuză să mai comunice pentru că nu sunt ”auziți”. Și din această categorie fac parte nu numai copiii, ci și mulți, din ce în ce mai mulți adulți.

Este un efort pe care îl avem cu toții de făcut: să fim cu adevărat atenți unii la ceilalți, să ascultăm și să nu presupunem că am înțeles în timp ce mintea noastră hălăduie hai-hui. Când asculți cu adevărat, trăiești aproape aceleași sentimente și senzații pe care vorbitorul le trăiește. Atunci poți percepe o parte, da, doar o parte din ceea ce el vrea să-ți relateze. Dacă vrei să înțelegi mai mult, vei comunica cu el, vei pune întrebări care să te ajute să înțelegi cu adevărat ceea ce ți se oferă și nu ceea ce crezi că ți se oferă.

Și, foarte important, atunci când cineva îți relatează ceva din experiența sa, nu veni cu ”Da să vezi eu ce ....” pentru că asta denotă clar că mintea ta a fost tot timpul la conducere, a rulat programul ”potriviri” și ți-a oferit imaginea ta mentală despre ceea ce ți s-a împărtășit. Dacă ești într-o discuție în care ți se CERE un sfat poți spune ”Într-o situație similară, eu am ales să fac/spun ....”. Nu prezuma că situația este identică, pentru că nu este. Așa cum pentru fiecare dintre noi experiența noastră este unică, așa este și pentru ceilalți. Este o aberație să presupunem că avem cu toții exact aceleași experiențe. Nici cei care se află în aceiași experiență nu au aceleași percepții despre experiența la care au participat.

Într-o lume în schimbare, totul se schimbă. Fiecare schimbare mică duce la o altă schimbare mică, mare, depinde, dar în final totul se schimbă. Percepțiile noastre se schimbă și a sosit momentul să onorăm și diferențele dintre noi, nu numai asemănările. Felul în care putem onora diferențele stă la baza direcției în care mergem ca rasă umană.

Am fost făcuți să credem că suntem roboței, copii la indigo, am fost nivelați și trași la același nivel din motivele pe care le cunoaștem cu toții. Mulți se agață de ”suntem UNA” pentru a-și ascunde frica că ar putea fi mai puțin buni decât alții. Da, suntem UNA, dar nu suntem egali ca nivel de evoluție, cel puțin raportat la experiența acumulată pe această planetă. Și ce dacă? Cui îi pasă? Evoluția nu se încheie niciodată, eternitatea nici ea, atunci unde atâta grabă?

Avem suficient ”timp” să ne ascultăm unii pe ceilalți, iar acest lucru s-ar putea să ne facă mai fericiți și mai împliniți decât multe alte lucruri pe care le-am putea face în timpul de ne-ascultare. Suntem ființe sociale, avem nevoie să comunicăm unii cu ceilalți. Ne putem respecta unii pe ceilalți și pe noi înșine și să o facem într-un mod pașnic și armonios? Eu cred că da. Pentru că am experimentat din plin lipsa de comunicare de până acum și efectele ei dezastruoase.

O comunicare armonioasă duce la o viață armonioasă, la reducerea tensiunilor și la creșterea echilibrului la toate nivelele. Se spune că odată Oamenii vorbeau o singură limbă și se înțelegeau cu toții, trăiau în pace unii cu ceilalți. Cred că acele timpuri sunt pe cale să revină, dar la un cu totul alt nivel. Pentru că acum noțiuni precum Unimea au intrat nu numai în vocabularul nostru, ci și în conștiința noastră și implicit în conștientul colectiv. Unimea va fi atinsă în mod conștient de către rasa umană. Când? Contează?


Namaste!

Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.