Această canalizare a fost
oferită în Cusco, Peru
La încheierea Turului
Kundalini în 19.11.2015
De către Kryon prin Lee
Carroll
Salutări
dragilor, Eu sunt Kryon din Serviciul Magnetic. Sunt multe lucruri nespuse care
vor fi spuse prin ceea ce numim cel de-al treilea limbaj, limbajul luminii. Canalizarea
pe care vi-o oferim astăzi este pentru toată lumea. Pentru toți cei care ascultă,
pentru toți cei care poate că vor citi, indiferent de timp și de câți ani va
dura.
Ne
aflăm la sfârșitul aventurii numite (Turul) Kundalini. Numele de aventura
Kundalini este o metaforă. Ea este nașterea unei noi conștiințe pe planetă.
Reprezintă procrearea noului. Nașterea unui copil este atât de specială și este
văzută ca un început, nu ca un sfârșit. Nașterea nu este văzută ca ceva
dramatic și trist, datorită potențialului care se află acolo, o nouă viață este
celebrată pe Pământ. Aceasta este metafora.
Trebuie
să înțelegeți sincronicitatea canalizării. Stăm ca un grup aici în acest moment
și ceva foarte proaspăt tocmai s-a întâmplat. Acesta implică compasiunea unei
întregi planete atunci când vedem ce pot face oamenii oamenilor. Abia ieri
evenimentele din Franța v-au lăsat fără respirație. Compasiunea este proaspătă.
Lacrimile pentru moartea fără nici un sens sunt proaspete. Este o mare
suferință și viețile multora vor fi schimbate pentru totdeauna. Care este
reacția voastră la asta? În fața mea se află o masă care a fost numită un altar
al compasiunii. Încăperea este plină de suflete bătrâne. Ele sunt cu ușurință
atinse emoținal. Dar ele mai au și altceva. Așa că aș vrea să insist puțin asupra
acestui lucru. Și aș vrea ca toată lumea să audă ceva.
Dragilor,
ca ființă umană stând pe un scaun, poți afecta ceva în jurul tău? Sunteți un
receptor de energie, un transmițător sau amândouă? Cei mai mulți de pe planetă
simt că sunt simple receptoare. Ei sunt victime ale tot ceea ce se întâmplă în
jurul lor. Ideea că ar putea fi în stare să schimbe ceva prin intermediul
propriei lor conștiințe nu este ceva în
care ei să creadă. Și, dragilor, aceasta este schimbarea despre care vorbim. Am
vorbit despre nivelele de conștientizare, dar acum vreau ca voi să le folosiți.
Sufletele bătrâne au o imensă energie și putere în aceste vremuri.
Ați
văzut știrile? Sunt cei care văd semnele și își frâng mâinele de disperare. Ei
spun ”Vezi? Vechile profeții sunt corecte, sfârșitul este aproape! Vine!
Semnele sunt peste tot în jur!” Ei bine, am vești pentru ei. S-ar putea să nu
înțeleagă acest lucru pentru că simt că sunt victime ale tot ceea ce se
întâmplă. Și aici este vestea. Sfârșitul a sosit și a trecut. Începutul este
aici!
Suflete
bătrâne care stați în fața mea, a sosit timpul pentru acțiuni pline de
compasiune. Un grup mic de oameni care se alătură cu gânduri similare, care
știu că ei sunt transmițătorii energiei, îi pot ajuta pe cei rămași în urmă
să-și câștige pacea legat de ceea ce s-a întâmplat. Sunt, chiar acum, mii de
oameni care au nevoie să fie luați și ținuți în brațe, care nu pot crede ceea
ce s-a întâmplat, care simt că ei sunt victimele, iar voi puteți scurta
distanța față de America de Sud. Distanța nu înseamnă nimic! Asta-i atât de
liniar. Puteți ajunge la ei, fără să le știți numele și să-i înconjurați cu
gloria lui Dumnezeu. Sufletele sunt eterne. Ele nu mor niciodată. Ajutați-i să
înțeleagă asta. Ascultați-i și nu le vorbiți, îmbrățișați-i. Fiți parte din
vindecarea care este necesară – acum. Voi sunteți transmițătorii, iar sufletele
bătrâne o fac foarte, foarte bine. Asta este ceea ce vreau să faceți chiar
acum. Ați învățat destul. Vreau să absolviți chiar acum și să puneți în
practică tot ce ați învățat. Dumnezeu este în interior. Acum proiectați acea
energie asupra altora care au nevoie de această compasiune astfel încât durerea
lor să fie puțin mai mică. Vă vor simți. Nu vor ști ce este sau de ce este, dar
se va așterne o pace peste pierderea lor. Și numai atunci când vă veți întâlni,
mai târziu, ca suflete vor fi în măsură să se uite la voi și să vă spună ”Te-am
simțit în acea zi. Tu ai fost. Mulțumesc.” Puteți face acest lucru?
Și
asta este prima parte a acestei canalizări. Este cel mai important lucru pe
care vi-l putem spune. Puteți sta pe scaun și asculta aceste concepte fără să
mai deveniți parte a ceea ce se întâmplă pe planetă.
Cu
ani în urmă v-am prezis că schimbarea care vine va fi diferită de tot ceea ce
v-ați fi așteptat vreodată. Este întuneric pe această planetă, întuneric care
s-a unit, și v-am spus că o va face. Acesta este un răspuns la lumina pe care
voi ați aprins-o. El se luptă pentru viața vechii energii. Pe planetă a
prevalat întotdeauna o conștiință a întunericului. Corupția și lăcomia,
nepăsarea față de moarte, au fost întotdeauna calea naturii umane. Dintr-o
dată, în Precesiunea Echinocțiilor, profețiile încep să se adeverească. Sfârșitul
calendarelor indigene au prezis acest lucru și el este aici.
Metafora
este clară. Lumina începe să se aprindă. Aceasta este o metaforă pentru
creșterea gradului de conștientizare – a tot! V-am spus într-o canalizare cu
mulți ani în urmă că atunci când toată lumea va putea vorbi cu toată lumea nu
vor mai fi secrete. V-am spus acest lucru înainte ca Internetul să apară. Și
acum știți despre ce am vorbit. Acesta este, de fapt, un instrument cu care
puteți corecta întunericul. Vă voi explica acest lucru imediat. Ceea ce vă ofer
în această canalizare poate părea imposibil. Dați-mi voie să încep cu
începutul.
Schimbarea
este pe voi și întunericul începe să se adune. Cei care habar n-au despre acest
lucru încep să-și proiecteze fricile și veți începe să auziți, ”Acesta este
sfârșitul. Știam noi. Va fi un război al raselor pe planetă.” Dați-mi voie să
abordez acest lucru. El nu este nou. Ce liniari sunteți. Acest lucru a mai fost
făcut. Genocid, rasă pe rasă? O energie foarte, foarte veche. Absolut deloc nu
este așa. Alții vor spune, ”Acesta-i sfârșitul, va fi un război religios! Uite!
Sunt miliarde de Creștini și miliarde de Islamiști și între ei, Evreii. Iată-l
cum vine, război religios!” Iar eu vă spun: Oh, ce liniar! Asta a fost
întotdeauna calea. Nu sunteți conștienți de faptul că cele mai multe războaie
pe această planetă au fost în numele lui Dumnezeu? Cât de liniar! Nu, nu. Nu.
Veți vedea ceva mai mult și diferit, o paradigmă pe care n-ați mai experimentat-o. Pentru prima dată aveți pe această planetă o armată fără frontiere, fără o
țară și fără ca măcar să aibă o limbă comună. Aceasta este armata întunericului
și se va lupta cu tot ceea ce înseamnă frumusețe, integritate, lumină,
libertate, gândire înaltă. Se va lupta cu toate. Și vă veți spune ”Kryon, cum
s-ar putea potrivi acest lucru cu o nouă lume a energiei luminii?” Sunt mai
multe moduri în care aș putea să vă explic acest lucru.
Primul
dintre ele este că oamenii au liberă alegere. Chiar vă șochează faptul că
întunericul va lupta pentru supraviețuire? Întunericul reprezintă control.
Controlul absolut – asupra a tot – dar cel mai mult – asupra banilor. Când vor pierde,
până și economiile se vor schimba. Va fi mult, mult mai ușor să puneți laolaltă
sistemele inegale – în beneficiul tuturor. Atâta timp cât există, întunericul
va lupta pentru vechea energie a separării. Iar în întuneric, corupția și
lăcomia pot exista cu ușurință. Dar în lumină, nu pot. Dragilor, acest lucru nu
are nimic de-a face cu religia. Aceasta este ciocnirea dintre întuneric și
lumină.
Acum
dați-mi voie să vă spun ceva ce s-ar putea să vă pară controversat. Întunericul
nu este inteligent. Asta este metafora. Dacă luminați o zonă, sunteți mult mai
sensibili la modul în care să navigați în ea. Veți face lucruri care să aibă
sens. Integritatea va fi mai ușor de menținut cu lumina aprinsă. Pentru că
nimic nu vă mai amenință. Puteți vedea și în colțuri. Puteți vedea asemănările dintre
oameni. Când sunteți în întuneric lucrurile care sunt de bun simț nu sunt de
bun simț. Ați putea spune chiar că întunericul este disfuncțional. Și ați avea
dreptate. Întunericul este chiar stupid. Și ați avea dreptate.
Dați-mi
voie să vă pun o întrebare. Vedeți un stup. Un stup de albine și toate albinele
zumzăie în jurul lui. Nu vă place asta, așa că luați un băț uriaș și stând în
fața stupului loviți în el. Credeți că acesta este un lucru inteligent? [Kryon
râde] Exact asta s-a întâmplat. Și se va întâmpla din nou.
Armata întunericului este disfuncțională. Ea nu vede ce se apropie pentru că va
continua să dea cu bățul în stup. Și va face acest lucru peste tot în lume.
Fără să înțeleagă că de fiecare dată când o face el se expune drept ceea ce
este.
Cu
ani în urmă v-am dat o altă profeție. Nimeni nu va putea doar să stea cocoțat
pe gard în noua energie. Nici un guvern nu va putea să stea și să privească
pentru că toți vor fi implicați. Vor trebui să se hotărască dacă luptă sau nu
împotriva întunericului. Daă nu se vor lupta cu întunericul, vor fi vulnerabili
în fața armatei întunericului. V-am spus acest lucru cu ani în urmă. Toate
guvernele de pe această planetă vor fi implicate în cele din urmă în eliminarea
armatei întunecate. Și când armata întunecată va lovi cu bățul în stup, cei
care au stat pe gard vor fi scuturați și vor vedea lumina și întunericul și vor
lua decizia. Armata întunecată, prin acțiunile sale, își seamănă propria sa
distrugere pentru că ea nu înțelege lumina. Ea înțelege doar un singur lucru:
Frica. O energie foarte, foarte veche. Și funcționează cam așa: dacă îi poți
face pe oameni să le fie frică, poți câștiga orice bătălie. Aceasta este o conștiință
a energiei vechi. Și există adevăr în ea – DACĂ ești o victimă. Dacă ești un
transmițător de lumină, acest lucru nu te va afecta. Pentru că voi veți ști mai
bine.
Toată
lumea de pe planetă va trebui să se dea jos de pe gard pentru a elimina armata
întunericului. Acum, v-am spus din vreme cum să faceți acest lucru. Și
politicienii își vor da ochii peste cap. Cei din interiorul guvernelor care
știu cum funcționează lucrurile, își vor da ochii peste cap. Puteți elimina
armata întunericului fără să fie nevoie de moarte. Singurul lucru pe care se
tem cu adevărat să-l piardă, li-l puteți lua chiar acum. Banii! Cum poate să
funcționeze o armată a întunericului atunci când nu poate mânca? Când nu are
arme? Vă garantez că până și cel mai întunecat membru al armatei întunecate se
va întoarce acasă dacă nu are ce mânca sau nu este nimeni primprejur care să-i
organizeze pentru că nu sunt hrăniți. Imposibil, spun unii. Banii vin din surse
necunoscute, spun ei. Nu, nu-i așa. Ei vin din surse foarte bine cunoscute. Și
dacă acestea sunt expuse – sunt printre cei care ascultă unii care au nevoie să
audă acest lucru – dacă sursele sunt dezvăluite acest lucru va face o mare
diferență.
Dați-mi
voie să le vorbesc politicienilor. Stați la masă cu cei care sunt aliații altor
țări, care vă zâmbesc și care finanțează partea întunecată. Sunteți de acord cu
acest lucru? Nu va mai dura mult timp. Și când acest lucru se va afla, voi veți
fi cei responsabili pentru că ați știut acest lucru și n-ați făcut nimic în legătură
cu asta.
Vreau
să le vorbesc americanilor, pentru că partenerul meu (Lee) este american. Am să
vă spun ceva acum și nu vă va veni să credeți. Taxele voastre cu greu plătite
sunt canalizate spre armata întunecată. Și sunt în guvernul vostru unii care
știu acest lucru. O să vă dau un răspuns în doar câteva cuvinte: Internațional
... Transparent ... Legal ... Contabil ....
Contabilitate
legală internațională transparentă! Este timpul să eliminați finanțarea
întunericului. Am un avertisment pentru toți cei aflați la conducere care
cunosc aceste lucruri și nu fac nimic în legătură cu ele. Zilele voastre sunt
numărate. Lumina le va dezvălui și voi veți pierde. De ce nu treceți de partea
corectă a gardului acum?
Este
prea înalt să vă gândiți la acest lucru? Să vă gândiți că oamenii s-ar putea
uni și trage preșul de sub picioarele întunericului
– acolo unde ei stau și din coconul de bani pe care ei stau? Că ar putea fi
trase de sub ei? Uitați-vă după un jolly joker! [Kryon râde]
De
voi depinde să ascultați, nu cei din această încăpere, cei care nici măcar n-ar
veni la o canalizare a lui Kryon să audă acest lucru și să știe că am dreptate.
Acesta nu este un mesaj întunecat. Începutul este aici. Lucrurile se schimbă. Sunteți
martorii schimbării.
Va
veni o zi când nu veți mai vedea acest lucru. Și acesta este mesajul plin de
bucurie pe care îl am astăzi pentru voi. Istoria va consemna aceste timpuri când
în cele din urmă lumea s-a reunit și și-a dat seama încotro se îndreaptă. E
tare. Schimbă paradigma existenței. Vieți, guverne, afaceri, vor începe toate
să înțeleagă că lupta este a lor.
Vreau
să vă felicit și să-i înțelegeți pe cei care s-au pierdut ieri (Paris). Am mai
spus acest lucru, nu este nimic în neregulă cu ei, ei sunt bine. Ei privesc
acum la voi. Și am mai folosit această frază și înainte – ei vă spun ”Noi ne-am
făcut partea noastră. Acum faceți-o și voi pe a voastră.” Ei se vor întoarce pe
această planetă, cu toții, și vor lua parte la frumusețea luminii.
Credeți-mă,
sfârșitul a avut loc deja. Acesta este începutul.
Sunt
îndrăgostit de omenire din cauza a ceea ce am văzut că faceți. Voi fi prin
preajmă încă multă vreme de acum încolo.
Și
așa este.
KRYON
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.