miercuri, 13 aprilie 2016

Consiliul – Fiți Pregătiți!


Prin Ronald Head

Există o probabilitate foarte mare ca în viitorul vostru foarte apropiat să aibă loc unele evenimente care vor face ca subiectul nostru de astăzi să fie foarte relevant, chiar dacă în acest moment nu pare a fi așa. Am dori să discutăm mai în profunzime ceva ce am menționat mai mult de o singură dată în mesajele din trecut, dar nu i-am dedicat niciodată un întreg mesaj.

Noi vorbim unui mare număr de oameni din întreaga lume. Mulți dintre voi urmăriți mesajele noastre de ceva timp. Dar, există și situații în care voi sunteți plasați în zone în care sunteți aparent singuri sau există foarte puțini dintre voi cei pe care cei treziți îi numesc lucrători în lumină. Motivul pentru acest lucru s-ar putea să devină în curând mult mai evident.

Voi ați petrecut perioade diferite de timp ca să vă aduceți în propria voastră conștientizare informații bazate pe spiritual și despre ceea ce socotiți a fi cunoaștere străveche. Noi le vedem ca și pe un Adevăr (A mare, vă rugăm) niciodată schimbător. Nu ați fost atât de mult învățați pe cât ați fost ajutați să vă amintiți. Și există un motiv pentru a vă afla acolo unde vă aflați.

V-am vorbit mai înainte despre schimbarea iminentă. V-am vorbit despre faptul că o mare parte dintre schimbările iminente au avut loc de ceva vreme cu pași mici și în locații răspândite peste tot. Ele nu au fost atât de evidente celor care nu au căutat să le vadă. Am menționat, de asemenea, că aceste schimbări vor avea efectul bulgărelui de zăpadă.

Volumul și tipul schimbării au legătură mai degrabă cu o schimbare radicală. Atât de multe, atât de importante și atât de pline de impact vor fi schimbările care vor avea loc foarte curând încât nimeni, nicăieri nu va scăpa de efectul lor. Milioane dintre voi vor ști ce se întâmplă și de ce. Dar sunt miliarde de alți oameni care vor fi luați totalmente prin surprindere.

Acum, asta ar trebui să facă să vă fie suficient de evident motivul pentru care vă aflați acolo unde vă aflați. Și putem lăsa deoparte să vorbim despre ceea ce este evident. Dar este de luat în considerare mai mult decât plasarea voastră.

Aproape toți sunteți acum de suficient de multă vreme în acest proces pentru a fi experimentat schimbări clare în sinele voastre interioare. Uneori vă uimiți pe voi înșivă cu modul în care reacționați la anumite lucruri. Vă vedem cum vă minunați când vă găsiți spunând sau făcând lucruri pe care întotdeauna ați vrut să le spuneți sau să le faceți, dar întotdeauna v-ați simțit sărăciți cumva atunci când nu le-ați spus sau nu le-ați făcut. Vă auzim cum vă întrebați în voi înșivă ”Wow! Eu am fost asta/ăsta?”

Dar, totuși, nu v-ați încheiat evoluția interioară și mai sunt mulți dintre voi care sunteți destul de nou-veniți în această călătorie. Din acest motiv considerăm că este necesar să vă adresăm un îndemn la precauție în acest moment.

Vă rugăm ca atunci când cei din jurul vostru încep să vă întrebe despre lucruri pe care nici măcar nu au vrut să le audă înainte, să fiți foarte atenți cum le răspundeți. Vă rugăm să înțelegeți că voi vorbiți un limbaj al tonurilor, un limbaj corporal, al simțirii, pe care oricine îl citește, fie că îl cunoaște fie că nu. Nu lăsați să intre nici un fel de ”Știu. Am încercat să-ți spun.” Nici, ”Ți-am spus asta.” Înțelegeți că a răspunde pur și simplu la întrebările care vă sunt adresate este suficient și aveți grijă să nu cădeți în modul de a preda. Sfatul care nu este cerut este rareori bine primit.

Acum, dacă simțiți că puteți oferi instrucțiuni despre ceva pentru care alții pot opta să vină la voi, asta este altceva și vă spunem bravo vouă. Dacă faceți acest lucru, asigurați-vă că sunteți destul de pregătiți. Veți fi căutați.

Este momentul să începeți să vă gândiți serios la aceste lucruri. Nu toți sunteți aici pentru acest lucru/scop. Dar cei mai mulți dintre voi, da. Veți ști dacă acest serviciu vă include și pe voi prin modul în care acest gând vă face să vă simțiți. Să nu simțiți că este necesar să faceți anumite lucruri care nu vi se par a fi potrivite pentru voi. Desigur, asta nu înseamnă că aceste lucruri nu se pot schimba pe măsură ce creșteți și vă schimbați.

Este suficient că v-am adus în atenție acest subiect.
Vă mulțumim și ca întotdeauna vă trimitem iubirea și binecuvântările noastre.

Copyright © Ronald Head



Traducere Monica Poka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.