De
Jenny Schiltz
Atât de mulți doresc să știe când
această energie se va opri/va încetini. Aș vrea să am un răspuns ușor, dar
adevărul este că nu am. Ceea ce se va schimba este modul în care vă va face să
vă simțiți. Corpul vostru se va ajusta la aceste frecvențe mai înalte de îndată
ce este capabil să o facă. Exploziile solare de obicei mă doboară provocându-mi
serioase dureri de cap și greață, dar acum le pot simți și nu mai sunt afectată
de efectele lor secundare. Corpul meu știe acum cum să asimileze codurile
într-un ritm cu mult mai rapid și mai eficient.
Energiile din acest moment sunt
ceea ce unii ar putea numi ”Învierea” energiilor pentru că ele sunt concepute
să vă ajute să aduceți în față sinele absolut vostru cel mai înalt în acest
Acum. Nici unul dintre acestea nu sunt finite pentru că noi nu încetăm să ne
schimbăm și să evoluăm. Vom continua să ne mișcăm printre straturile,
credințele și gândurile noastre care pur și simplu nu sunt în aliniere cu cine
noi suntem. Cine sunteți acum nu este cine ați fost și nici cine deveniți.
Frecvența și intensitatea
energiilor care intră pe Pământ este pur și simplu uluitoare. Nu am
experimentat niciodată un astfel de aflux de lumină care ne ajută să anulăm
toate programările și filtrele care însoțesc viața pe Pământ. Atât de multe și
de rapid se schimbă încât mulți simt nevoia să se protejeze învăluindu-se ca
într-un cocon, simt nevoia de liniște și meditație pe măsură ce acest proces
merge chiar mai profund.
Acesta este un moment de
renaștere, de a da drumul la tot ceea ce nu vă mai servește. Acesta este un
moment de alegere, veți continua să faceți ceea ce ați făcut întotdeauna sau
veți da drumul și veți păși în nou? Felul în care arată și se simte această
renaștere este diferit, în funcție de punctul în care vă aflați în acest
proces.
Unii se află la o răscruce de
drumuri. Le sunt arătate tiparele și li se cere să aleagă în mod conștient o
altă reacție, un mod diferit de a fi. Acest lucru poate fi derutant pentru că a
continua așa ca înainte s-ar putea să pară cea mai ușoară cale având ușile larg
deschise, în timp ce noua cale nu pare a fi la fel de clară și este cu
siguranță mai grea. Acesta este modul Universului de a se asigura că sunteți
într-adevăr pregătiți pentru schimbare și că ați învățat tot ceea ce ați putut
din tiparele precedente. Alegerea unei căi noi, nefamiliare, poate fi
înficoșătoare și debusolantă, dar totuși este modul de a-i spune sinelui vostru
mai înalt că sunteți pregătiți pentru rezultate diferite. Odată ce ați făcut
pasul către schimbare, Universul va deschide pentru voi uși pe care nu le-ați
fi crezut vreodată posibile.
Unii trec în aceste momente prin
integrarea celui mai înalt aspect al lor. Pentru a face acest lucru, tot ceea
ce vă ține prinși în capcana (ego-ul) emoțiilor joase ale fricii, îngrijorării,
îndoielii, furiei și suferinței trebuie eliberat. De fiecare dată când vedeți
scopul, creșterea voastră și sunteți în stare să vă iertați pe voi înșivă și pe
alții, controlul ego-ului este diminuat. Multă densitate este eliberată în
timpul acestui proces și puteți simți
cum apar emoții pe care nu știți unde să le plasați. Îngăduiți-vă să
simțiți orice iese la suprafață și să lucrați cu ele oricât timp ar putea dura
să treceți prin ele. Este în regulă să vă simțiți triști, furioși sau pur și
simplu mizerabil. Înțelegeți că există un motiv în spate (nu este nevoie să
știm care este acesta) și că deîndată ce va sosi momentul ca acesta să dispară,
va dispărea. Dorința voastră de a controla situația este cea care crează
rezistență în interior și ea va face ca situația sau sentimentul să dureze
chiar mai mult. Doar dați drumul și îngăduiți.
Unii dintre cei din primul val și
arătătorii de cale lucrează la integrarea aspectului lor SOLAR. Mulți dintre
păzitorii rețelei intră în această fază, dar nu toți vor alege acest nivel de
integrare. Integrarea aspectului Solar permite fuziunea cu Sursa și primirea
codurilor care activează totul în jurul persoanei respective și schimbă totul
în jurul său. Acest lucru reprezintă pe deplin pășirea în necunoscut fiind un
imens salt de credință. Tot ceea ce în interiorul vostru vă împiedică să pășiți
în puterea voastră deplină trebuie să dispară. Nu vă mai puteți îndoi de
vrednicia sau de locul vostru în Univers.
Fiecare dintre aceste faze sunt
provocatoare la nivel mental, emoțional și fizic. Prin toate acestea noi lucrăm
la vindecarea liniilor temporale și a vieților trecute. S-ar putea să
experimentați acest lucru în vise sau în stare de luciditate. Pot să spun că am
integrat o linie temporală atunci când după ce mă trezesc văd mii de fețe și
locuri rotindu-se în fața celui de-al treilea ochi. Visele sunt și ele deosebit
de intense acum. S-ar putea să aveți vise cu oameni pe care-i cunoașteți în
această viață, dar în situații care nu se potrivesc cu cine sunt ei pentru voi.
De exemplu, s-ar putea să visați că sunteți un copil care la școală este umilit
de către un profesor care arată ca unchiul Bob. Nu puneți un accent atât de
mare pe ”cine” ci mai degrabă pe sentimentele pe care vi le evocă și pe modul
în care ele vă afectează acum. Unii visează că-și întâlnesc tribul și echipa de
ajutoare în astral și primesc licăriri despre cine sunt ei cu adevărat. Acestea
sunt confirmări minunate care vă ajută să vă amintiți și să vă reconectați cu
sufletul vostru.
Impactul fizic din această etapă
nu poate fi negat. Epuizarea este un semn că corpul vostru face o muncă
profundă la nivel celular pe măsură ce curățați densitatea și integrați mai
multă lumină în forma voastră. Mulți se confruntă cu simptome de răceală și
gripă. Densitatea și vechea memorie celulară poate fi găsită prin tot corpul
nostru, iar curățarea lor poate apărea sub forma deranjamentelor stomacale,
răceală la nivel de piept și probleme de sinusuri. Unii se confruntă cu un
reviriment al problemelor cronice de sănătate. Acordați-vă toată odihna de care
aveți nevoie și aveți încredere că totul se întâmplă pentru binele vostru cel
mai înalt. Asigurați-vă că mâncați cât mai pur posibil și că beți suficientă
apă pentru că acest lucru vă va ajuta să treceți prin acest proces. Acum este
momentul să vă ascultați corpul și să nu-l forțați cu nimic. Într-o zi s-ar
putea să simțiți că vă este deosebit de foame, iar în următoarea zi și numai
gândul la orice altceva în afară de un suc de ananas să vă facă să vă fie rău.
Nu sunt răspunsuri bune sau greșite. Când simțiți că vă este imposibil să
mergeți mai departe sau că vă confruntați cu aceleași probleme din nou și din
nou ... puneți-le în mâinle lui Dumnezeu. Predați-vă și cereți ajutor pentru a
putea lucra o anumită problemă. Cereți ca percepția voastră să fie schimbată,
lecția clarificată și ca voi să simțiți pace chiar și în situațiile care nu pot
fi schimbate.
Amețelile și vertijul sunt ceva
obișnuit în timp ce asimilăm energiile mai înalte. Deshidratarea și scăderea
glicemiei pot face ca această stare să fie și mai rea. Onorați-vă corpul atunci
când acesta se simte instabil și asigurați-vă că vă feriți de unele căderi. Un
alt aspect important al acestei tranziții este senzația de ceață în creier.
Acest lucru ne forțează să ne focalizăm atenția pe un singur lucru o dată
pentru a-l putea face cum trebuie. Pe măsură ce descoperiți că trebuie să vă
focalizați și să fiți în totalitate prezenți veți vedea că timpul în care
făceați/vă concentrați pe mai multe lucruri deodată este de domeniul
trecutului. Este mult mai eficient să fiți pe deplin prezenți, angajați și
concentrați. Deoarece societatea voastră și-a redus de-a lungul anilor durata
atenției, acest lucru se simte foarte neobișnuit, dar totuși eliberator. Este
în regulă să încetiniți și să nu faceți totul sau să fiți totul pentru toată
lumea. Veți descoperi că interacțiunile voastre cu alții într-o stare de
deplină conștiență sunt mult mai împlinitoare, chiar vindecătoare.
Acesta nu este un proces ușor și
mi se spune că integrarea va mai dura câteva săptămâni. Apoi vom începe etapa
de a înțelege și folosi tot ceea ce s-a schimbat în interior. Acordați-vă timp
să vă răsfățați. Mulți găsesc ușurare în băi fierbinți, lucrul cu energia,
acupunctură, îngrijire chiropractică și masaj. Petrecerea timpului în natură și
faptul de a face orice vă face fericiți sunt modalități importante de a trece
prin aceste energii fără a vă simți ca și cum v-ați înneca. Aveți grijă să vă
curățați și protejați aura și câmpul de energie, în special la trezire.
Cereți-le îngerilor să vă ajute să faceți acest lucru, vă vor ajuta cu mare
plăcere. Face parte din intrarea în puterea voastră faptul de a fi capabili să
vă gestionați câmpul de energie.
Sper ca acest mesaj să vă
găsească sănătoși și învățând în toate momentele. Vă trimit toată iubirea și
binecuvântările pe care le puteți gestiona.
Jenny
Traducere Monica Poka
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.