Și dacă? – de vorbă cu mine

Din ciclul De ale mele

Deschid ochii și preț de câteva clipe nu știu unde sunt. Îmi aud inima bătând și respirația puțin accelerată din cauza dezorientării. Oh, poate ar trebui să-mi deschid ochii, asta poate că m-ar ajuta mai mult. Deschid ochii și la început nu recunosc nimic. Simt cum respirația și inima fac o pauză și apoi re-pornesc pentru că ochii mei au dat de cristalul cu care obișnuiesc să dorm, deci sunt în regulă, mai trebuie doar să mă localizez. Îmi ridic mai mult privirea și-mi văd etajera cu cristale. Răsuflu ușurată, sunt acasă.

Treptat, re-conectarea mea cu locul și timpul se restabilește. Sunt acasă, e dimineața foarte devreme pentru că în casă este semi-întuneric și este luni pentru că-mi amintesc că ieri eram la cabană. Ce bine că nu trebuie să pun lemne în sobă, ce păcat că nu trebuie să pun lemne în sobă.

Mă uit la ceas ... 5:55 ... nici nu se putea altfel ... Înseamnă că pot să mai stau numai cu mine o vreme. De obicei stabileam contactul cu lumea chiar și în starea de semi-trezie, iar acum am avut nevoie de ceva ”timp” să o fac. Hmmm ... îmi revin din nou întrebările de tipul ”dar dacă...?”

Da, dar dacă nimic nu mai este așa cum era? Dar dacă faptul că nimic nu mai este așa cum era îmi spune ceva și eu nu pot încă să fac acele legături lipsă? Mintea mea se învârte în gol și dă rateuri. Zâmbesc și o rog să tacă. Închid din nou ochii și îmi urmăresc respirația. Asta mă liniștește și mă ajută să mă centrez în mine.

Dacă sunt deja acolo unde îmi doresc să fiu, dar nu pot încă percepe acest lucru pentru că percepțiile mele nu s-au activat atât de mult încât să le pot folosi sau nu o pot face încă conștient? Cineva din mine zâmbește. ”Aha, deci putem discuta, nu-i așa?” întreb eu. Simt un nou zâmbet.

”Deci, m-am întors pe ”Noul” Pământ dar nu-l pot încă percepe pe deplin pentru că percepțiile mele umane nu mă susțin încă.” Cineva zâmbește. ”Nu mă susțin pentru că mintea mea umană nu le recunoaște și din cauza asta nu mă știu folosi de ele în mod conștient.” Cineva zâmbește. ”Este nevoie ca mintea mea umană să permită ca ele să facă parte din deprinderile mele uzuale.

Bun, asta știu, dar ceva mai concret? Cum să fac să-mi pot deschide mintea să le accepte?” Tăcere. ”Da, știu. Încă nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca acest lucru să se poată manifesta. Suntem în actualizări peste actualizări, suntem de-conectați, re-conectați și tot așa pentru că suntem prototipuri. Știu, eu m-am oferit voluntar. Și știi ceva? Nu-mi pare rău.” Cineva zâmbește din nou și simt cum o căldură blândă mă învăluie și mă îmbrățișează. Parcă mă sărută pe frunte. Acum zâmbesc eu.

”Știi, este destul de greu. Știu că știi”, zâmbesc din nou. ”Nu mai simt nici o legătură cu lumea, parcă plutesc undeva și nu știu unde. Asta este puțin cam supărător pentru că mi-este cam greu să funcționez. Nu mă aștept să mă trezesc dimineața și să fiu într-o lume complet nouă, cred că ar fi destul de neplăcut asta, dar cred că nici nu mi-ar displăcea.” Cineva chicotește.

”Vezi tu, un pic de acțiune n-ar strica ... niște jucării noi ... cam lâncezesc. Nu mai îmi plac jucăriile astea cu politică, războaie, lupte ... sunt atât de ... am crescut din ele, vreau ceva nou. Mă plictisesc. Da, nu trebuie să-ți dai ochii peste cap ... știu ... RĂBDARE! Bine ... fie cum zici tu că oricum așa este”, bombănesc și oftez. Cineva zâmbește. Zâmbesc și eu pentru că știu că totul este așa cum trebuie să fie ... toate la timpul lor, dar îmi place să mă alint uneori pentru că este atât de bine să te simți iubită și în siguranță. Prea multă seriozitate dăunează grav copilului din mine.

Și așa este, totul este așa cum trebuie să fie pentru ca rodul să poată fi cules exact la vremea potrivită pentru a putea fi folosit la maximum.

Foarte mulți dintre noi au trecut demult în 5D, chiar dincolo de 5D, dar nu a sosit încă momentul să putem conștientiza pe deplin acest lucru. Mai este nevoie de noi aici, pentru că de data asta avem o Misiune mai delicată: avem de dus o planetă Acasă.

Dar simțim că locul nostru nu mai este aici, în 3D/4D, nu mai este nimic care să ne atragă la această realitate care se estompează pe zi ce trece. Nici de căutat nu mai căutăm nimic pentru că ȘTIM că nu aici, în 3D/4D, se află ceea ce căutăm. Așa că, suntem puși în modul așteptare, dar o așteptare activă pentru că în timp ce așteptăm nu am uitat cine suntem și că putem ajuta planeta și locuitorii ei extrem de mult prin simpla noastră prezență.

În același timp ne putem bucura de frumusețea Mamei Pământ și putem ajuta acolo unde este nevoie și ajutorul nostru este primit. Un zâmbet, o vorbă bună sau pura noastră prezență pot face o mare diferență. De ce? Pentru că noi ne-am asumat pe Cine Suntem Noi cu Adevărat! Cine suntem? Va afla fiecare atunci când va fi momentul potrivit/copt pentru el/ea. Nu poți învăța pe cineva Cine Este cu Adevărat ... asta este o ”afacere internă” a fiecăruia. Și așa și este bine.

Namaste!

Monica Poka